Evanghelia duminicii a XIII a dupa Rusalii
“Zis-a Domnul pilda aceasta: Era un om oarecare stapan al casei sale, care a sadit vie; a imprejmuit-o cu gard, a sapat in ea teasc, a cladit un turn si a dat-o lucratorilor, iar el a plecat departe. Cand a sosit timpul roadelor, a trimis pe slujitorii sai la lucratori ca sa-i ia roadele. Dar lucratorii, punand mana pe slujitori, pe unul l-au batut, pe altul l-au omorat, iar pe altul l-au ucis cu pietre. Din nou a trimis alti slujitori, mai multi decat cei dintai, si au facut acelora tot asa. La urma, a trimis la ei pe fiul sau, zicand: se vor rusina de fiul meu. Iar lucratorii viei, vazand pe fiul, au zis intre ei: Acesta este mostenitorul; veniti sa-l omoram si sa avem noi mostenirea lui. Si, punand mana pe el, l-au scos afara din vie si l-au ucis.
Deci, cand va veni stapanul viei, ce va face acelor lucratori? I-au raspuns: pe acestia rai cu rau ii va pierde, iar via o va da altor lucratori, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-ati citit niciodata in Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului? De la Domnul a fost aceasta si este lucru minunat in ochii nostri"? De aceea va spun ca Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea, il va strivi” ( Matei 21, 33-44).
Aceasta pilda din Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Matei, care se afla si in Evangheliile dupa Sfantul Marcu si dupa Sfantul Luca, a fost rostita de Mantuitorul Iisus Hristos dupa intrarea Sa in Ierusalim. Prin ea, Mantuitorul Iisus Hristos arata ca El este piatra din capul unghiului de care depinde mantuirea sau pieirea oamenilor. De asemenea, toate aceste trei Evanghelii ne spun ca arhiereii, fariseii si carturarii au inteles ca Iisus vorbea despre ei cand le-a spus Pilda lucratorilor rai din vie (cf. Matei 21, 45; Marcu 12,12; Luca 20,19).
Pilda are si un continut profetic, intrucat, la cateva zile dupa ce a rostit aceasta pilda, Mantuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a dovedit ca El insusi este fiul stapanului pe care l-au omorat lucratorii din vie, adica arhiereii, fariseii si carturarii. Pilda aceasta ne arata ca Dumnezeu a facut din poporul evreu un popor ales ca sa lucreze in via Domnului, l-a ales dintre celelalte popoare si i-a dat Legea lui Moise cu multe principii sau reguli religioase, morale si cultice, pentru a-l ajuta sa-si pastreze identitatea sa, deoarece avea de implinit o misiune sfanta. Teascul din vie este viata spirituala a poporului ales, iar turnul de paza este simbolul templului din Ierusalim in care Dumnezeu era prezent in mod deosebit, pentru ca preinchipuia pe Mesia - Hristos .
Trimisii stapanului viei sunt proorocii sau profetii, pe care adesea conducatorii evreilor i-au batut sau i-au ucis. Prin aceasta vedem ca umanitatea pacatoasa, chiar daca este chemata la o lucrare sfanta, devine adesea nerecunoscatoare, razvratita si indaratnica in a implini voia lui Dumnezeu. Comportamentul lucratorilor rai din vie este comportamentul oamenilor rai care, dupa ce au fost chemati in via Domnului sau in lucrarea lui Dumnezeu, uita repede de stapan si se fac stapani ei insisi considerand via stapanului ca fiind o proprietate a lor personala. De aceea, Mantuitorul le spune: "Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei" (Matei 21, 43). Vedem ca Domnul Iisus Hristos identifica via din pilda aceasta cu Imparatia lui Dumnezeu, iar lucratorii viei sunt cei chemati de Dumnezeu sa pregateasca intrarea oamenilor in Imparatia Lui. Astfel via simbolizeaza lucrarea sfanta de mantuire a oamenilor.
Asadar, lucrarea pe pamant a lui Dumnezeu prin alesii sau slujitorii Sai este lucrare de pregatire a oamenilor pentru mantuire, spre a dobandi viata vesnica fericita din Imparatia lui Dumnezeu. Iar daca lucrarea aceasta nu se face dupa voia lui Dumnezeu, cei care nu lucreaza bine nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu, dar nici nu vor putea zadarnici planul Lui de mantuire a lumii. Sfantul Ioan Gura de Aur spune preotului: "Dumnezeu te-a ales pe tine, El ti-a incredintat acest har, si nu ai fost ales prin vot omenesc. Deci, sa nu batjocoresti si sa necinstesti votul lui Dumnezeu" 1.
Asadar, Dumnezeu are un plan de mantuire a lumii si cheama pe unii oameni sa devina slujitori ai acestui plan, lucratori in via Domnului. Insa daca ei nu sunt credinciosi, harnici, smeriti si ascultatori de Dumnezeu, El cheama pe altii in locul lor, pentru a implini planul Lui, deoarece iubirea Lui milostiva pentru intreaga umanitate este mai tare decat rautatea demonilor si patimile oamenilor.
Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arata ca este un privilegiu sa fii chemat la implinirea acestui plan de mantuire, dar daca nu raspunzi chemarii sau preferintei lui Dumnezeu pentru tine, El cheama la slujire pe altii mai vrednici decat tine, cheama lucratori cinstiti si smeriti, harnici si buni, care nu au viclenie si lacomie in suflet. Aceasta este semnificatia cuvintelor: "Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei" (Matei 21, 43).
Asa cum am spus mai inainte, pilda aceasta se refera in primul rand la slujitorii Legii Vechi, la invatatorii de lege si la mai-marii poporului evreu. Dar tinand seama de faptul ca poate exista totdeauna si pretutindeni in lumea cazuta in pacat nu numai un raspuns pozitiv, ci si un raspuns ostil la lucrarea lui Dumnezeu, pilda din Evanghelia de astazi ne cheama si pe noi, slujitorii lui Hristos, la multa responsabilitate. Adica sa nu punem stapanire pe Biserica socotind ,,Via Domnului", adica Biserica lui Hristos, ca si cum ar fi proprietatea noastra personala. Sa nu ne lenevim, deoarece vom da seama de modul in care am predicat sau am ascultat Evanghelia, am savarsit sau am primit Sfintele Taine, am ajutat pe altii sau am primit ajutorul lor, de felul in care am implinit sau nu voia lui Dumnezeu in lucrarea noastra. Ca atare, trebuie sa nu lucram in Biserica lui Hristos, contrar Evangheliei lui Hristos.
Evanghelia ne cheama, pe de o parte, sa ne bucuram de darul alegerii sau al chemarii noastre la o lucrare sfanta a lui Dumnezeu pentru oameni, iar pe de alta parte, sa ne cutremuram de marea raspundere pe care o avem pentru lucrarea sfanta si mantuitoare la care am fost chemati. De ce? Pentru ca e mai greu sa se mantuiasca slujitorii Sfantului Altar decat credinciosii mireni, intrucat se cere mai mult de la slujitorii Bisericii, decat de la credinciosii ei.
In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata: "Ca spune Scriptura: "Cei tari, cumplit se vor certa" (Intelepciunea lui Solomon 6, 6); si: "Cel care a stiut voia stapanului sau si n-a facut-o se va bate mult" (Luca 12, 47). Deci cu cat cunosti mai mult, cu atat esti mai mult pedepsit. De aceea, preotul care face acelasi pacat ca si mireanul nu primeste pedeapsa mireanului, ci o pedeapsa mult mai grea". (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei , omilia XXVI, 6)
Ce se cere mai mult de la slujitorii Bisericii decat de la credinciosii ei mireni? Raspunderea pentru mantuirea sufletelor credinciosilor incredintati lor spre pastorire. Canonul 58 apostolic porunceste: "Episcopul sau presbiterul aratand nepasare fata de cler sau popor si neinvatandu-i pe acestia dreapta credinta, sa se afuriseasca, iar staruind in nepasare si in lenevie, sa se cateriseasca."
Referitor la marea responsabilitate a pastorului pentru sufletele pastoritilor sai, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Adevarat spunea fericitul Pavel: "Ascultati de mai-marii vostri si supuneti-va lor, ca ei privegheaza pentru sufletele voastre, ca unii ce au sa dea seama de ele" (Evrei 13, 17). Tu ai grija doar de treburile tale; si dupa ce le aranjezi bine, nu te mai preocupa alt gand. Preotul insa, daca dincolo de viata lui nu se va ingriji si de a ta cu aceeasi sarguinta, se va afla cu pacatosii in iad. Si deseori, in vreme ce pentru pacatele sale nu este pedepsit, isi pierde sufletul pentru pacatele altora, pe care nu s-a ingrijit sa-i indrepteze" 2.
Intelegem, asadar, ca misiunea preotului, in calitatea sa de pastor de suflete, este de origine divina, deoarece este intemeiata de Mantuitorul Iisus Hristos si are un caracter supranatural prin scopul sau ultim, care este mantuirea credinciosilor.
Preotul propovaduieste o invatatura dumnezeiasca revelata care nu este produsul acestei lumi. Scopul lucrarii sale este dobandirea vietii vesnice, ceresti. Sfintele Taine savarsite de el sunt ceresti, infricosatoare si de viata facatoare. Ceea ce leaga si dezleaga preotul pe pamant este legat si dezlegat in ceruri (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 23). Preotul reprezinta in aceasta lume lucrarea Imparatiei lui Dumnezeu, care nu apartine lumii acesteia: "Voi nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume …" (cf. Ioan 15, 19).
Ca parinte, invatator si duhovnic, el ajuta pe oameni sa renasca duhovniceste prin Botez si Pocainta, sa preguste, prin toate Sfintele Taine, Imparatia cerurilor, arvuna Invierii si a vietii vesnice.
Preotul se numeste parinte pentru ca ajuta pe oameni sa renasca duhovniceste si sa descopere iubirea parinteasca a lui Dumnezeu Tatal, pe care ne-a aratat-o Fiul in Sine cand S-a facut Om si o impartaseste Duhul Sfant, prin infierea duhovniceasca. In calitatea sa de parinte duhovnicesc, preotul aduce pe credinciosi la Hristos, si-i infiaza prin harul Sfantului Botez ca fii dupa har ai lui Dumnezeu Tatal (cf. Ioan 1, 12-13).
El este parinte sufletesc al tuturor credinciosilor incredintati lui spre pastorire, indiferent de varsta biologica. Lui credinciosii ii marturisesc pacatele si greutatile vietii, iar ca parinte duhovnicesc, el traieste bucuriile si necazurile tuturor. El cunoaste viata sufleteasca a tuturor credinciosilor care i se spovedesc si trebuie sa-i poarte pe toti in rugaciunile lui, cu nadejdea mantuirii.
In calitate de slujitor al Sfintelor Taine si de marturisitor al dreptei credinte, preotul are datoria de a pastra unitatea Bisericii prin comuniunea cu episcopul sau. El este slujitor al lui Hristos si al Bisericii, iar nu persoana particulara. Biserica nu exista fara preotie, dupa cum nici preotia fara Biserica, pentru ca Biserica este nedespartita de Hristos, Arhiereul vesnic si intemeietorul preotiei crestine. In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca intre Hristos si Biserica nu poate fi nici o despartire, fiindca Biserica moare fara Hristos, iar Hristos moare fara Biserica, dupa cum capul care se taie de trup moare, iar trupul care se desparte de cap moare si el.
Necesitatea ca preotul sa aiba o buna cultura de specialitate este ceruta de insasi misiunea preotiei. Ca sa poata fi inteleasa, primita, raspandita si traita, invatatura crestina a trebuit si trebuie sa fie mai intai propovaduita si cunoscuta. Nu poti iubi ceea ce nu cunosti, fiindca iubirea vine prin cunoastere.
Cel mai indreptatit si totodata obligat sa invete pe credinciosi cele duhovnicesti este preotul, invatatorul prin excelenta al credintei crestine. Pentru a putea fi un bun propovaduitor, invatator si aparator al credintei crestine, preotul trebuie sa-si insuseasca mai intai o temeinica si aprofundata cunoastere a invataturii de credinta a Bisericii si a teologiei crestine , precum si a metodelor si a mijloacelor pentru propovaduirea sau transmiterea ei. Ca si ucenicii Domnului, preotul este: "sarea pamantului" si "lumina lumii", "lumineaza inaintea oamenilor" (Matei 5, 13-16).
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca preotul trebuie sa stie sa faca fata la toate armele adversarilor sai, sa cunoasca "toate stiintele". El asemana comunitatea crestina cu o "cetate a lui Dumnezeu", pe care "cand intelepciunea, stiinta si priceperea preotului o inconjoara din toate partile, ca niste ziduri puternice, toate mestesugirile dusmanului se termina cu rusinea si batjocura lor, iar locuitorii dinauntrul cetatii raman nevatamati..." 3 .
Curatia morala si sfintenia vietii ii sunt absolut necesare preotului in calitatea sa de pastor, conducator si invatator al credinciosilor pe calea mantuirii.
Preotul este, prin insasi misiunea sa, un invatator al pastoritilor sai, un pedagog, un indrumator de constiinte, un fauritor de caractere crestine. El invata insa pe credinciosi nu numai prin predica si prin cateheza si nu numai prin indemnul, sfatul si povata pe care le da ca preot, ci si prin exemplul personal al vietii sale 4.
Harul divin pe care il primeste preotul la hirotonie nu-i acorda imunitatea impotriva ispitelor, a slabiciunilor inerente firii omenesti, ci dimpotriva ii mareste raspunderea, punandu-l intr-o situatie deosebita fata de ceilalti oameni. Lupta lui cu pasiunile si cu tentatiile lumii si ale vietii devine mai grea din pricina disproportiei colosale dintre inaltimea misiunii lui dumnezeiesti si putinatatea puterilor lui omenesti, dintre greutatea sarcinii ceresti pe care o poarta si slabiciunea firii sale pamantesti5.
Viata spirituala a preotului are, de asemenea, o importanta deosebita, ca exemplu pentru credinciosi si ca izvor de putere duhovniceasca in misiunea lui de pastor de suflete.
In general, credinciosii se ataseaza de preot, in masura in care acesta este apropiat de Hristos prin rugaciune. Duhovniceste, credinciosii se ataseaza de preotul rugator, mai mult decat de cel savant. Preotul duhovnic nu este numai indrumator, ci si rugator, ajutand pe credinciosii pastoriti si cu puterea propriei rugaciuni. Sfintii Parinti ai Bisericii au spus ca rugaciunea este masura (termometrul) vietii spirituale, "plugaria" sufletului sau "respiratia" sufletului.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: Atunci cand omul inceteaza a se ruga, incepe a pacatui. Sau: dupa cum pe vasul fierbinte nu se asaza mustele, de sufletul rugator nu se ating patimile . Neglijarea sau lasarea in paragina a vietii interioare echivaleaza cu secarea izvorului care innoieste puterea preotiei.
Un lucru deosebit pentru un duhovnic bun este de a avea multi fii duhovnicesti, care sa se roage pentru el. Intrucat responsabilitatea duhovniceasca a preotului este mai mare decat cea a pastoritilor sai, preotul are si el nevoie de rugaciunea altora pentru sine. De aceea, chiar Sfintii Apostoli cereau credinciosilor sa se roage pentru ei (cf. Coloseni 4, 2-4; I Tesaloniceni 5, 25).
Astazi se impune o atentie sporita in privinta cultivarii vietii spirituale a preotului, deoarece, in lumea contemporana, societatea pluralista, pragmatica si individualista, cu puternice tendinte de secularizare, nu stimuleaza viata spirituala. Una dintre caracteristicile societatii secularizate este tocmai relativizarea vietii morale si spirituale.
Greutatile preotiei nu trebuie sa descurajeze, sa demoralizeze. Sufletul preotului are nevoie, pe langa vocatie si pregatire, de o forta launtrica mai mare, care sa-i sustina energia si increderea: iubirea de Dumnezeu si de oameni. Aceasta iubire e ca un "resort elastic, care nu se frange niciodata sub presiunea imprejurarilor vitrege" 6.
Iubirea este temelia legaturii sufletesti dintre pastor si turma, dintre preot si credinciosi. Iubirea parinteasca a preotului fata de pastoriti se arata in activitatea sa de invatator, de iconom al Sfintelor Taine, de duhovnic si organizator al parohiei.
In calitate de invatator al Evangheliei Mantuitorului Iisus Hristos, preotul iubeste pe credinciosi daca ii hraneste cu hrana duhovniceasca aleasa, intelept si frumos pregatita din Sfintele Scripturi si din Scrierile Sfintilor, potrivit indemnului Mantuitorului: "Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4).
Sfantul Apostol Pavel cere ca preotii care se ostenesc cu predicarea cuvantului Evangheliei si cu invatatura de credinta sa se bucure de o deosebita cinste (cf. I Timotei 5, 17).
In mod deosebit, iubirea fata de credinciosi se vede daca preotul apara dreapta credinta si ii fereste de rataciri sectare.
Pe langa predica si cuvantul scris, preotul trebuie sa ofere credinciosilor si exemplul sau personal, in a se arata un bun cunoscator si traitor al Ortodoxiei. El trebuie sa arate cat de mult iubeste Biserica Ortodoxa, pentru ca fiii sai duhovnicesti sa iubeasca si ei Biserica.
In calitate de iconom al Tainelor lui Dumnezeu (cf. I Corinteni 4, 1), preotul iubeste pe credinciosi daca se intereseaza ca ei sa se impartaseasca de Sfintele Taine, dupa o pregatire temeinica.
In concluzie, intelegem ca Evanghelia de astazi cheama pe toti slujitorii Bisericii lui Hristos sa cultive ,,Via Domnului" cu multa responsabilitate. Putem fi pastori buni sau pastori rai, dascali buni sau dascali rai, putem lucra pentru zidirea sufleteasca a celor incredintati noua spre pastorire sau putem fi nepasatori. Fiecare dintre noi va raspunde in fata lui Dumnezeu, "Stapanul viei", potrivit roadelor duhovnicesti pe care le oferim Lui prin lucrarea noastra luminata si ajutata de harul Sau.
In aceasta privinta, citam cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "Voi, pastorilor, veti da seama si pentru voi si pentru oi. Arhiereii si preotii si diaconii, fiecare precum s-a incredintat, dar socotiti sa nu uitati talantii, socotiti-va pe voi si pe toata turma, paziti sa nu lipseasca vreo oaie din turma, ca bine sa stiti ca de va ramanea vreo oaie din turma pentru lenea voastra si o vor manca fiarele, toata viata voastra o va pierde, ca sangele ei din mana voastra il va cere Judecatorul" 7.
Sa ne ajute Preamilostivul Dumnezeu sa ne bucuram de harul chemarii Lui si de roadele lucrarii noastre spre slava Lui, amintindu-ne mereu de pilda talantilor, unde se spune ca stapanul care a daruit talantii lauda pe lucratorul cinstit si harnic, zicand: "intra intru bucuria domnului tau" (Matei 25, 23). Amin!
Deci, cand va veni stapanul viei, ce va face acelor lucratori? I-au raspuns: pe acestia rai cu rau ii va pierde, iar via o va da altor lucratori, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Oare n-ati citit niciodata in Scripturi: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului? De la Domnul a fost aceasta si este lucru minunat in ochii nostri"? De aceea va spun ca Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea, il va strivi” ( Matei 21, 33-44).
Aceasta pilda din Evanghelia dupa Sfantul Evanghelist Matei, care se afla si in Evangheliile dupa Sfantul Marcu si dupa Sfantul Luca, a fost rostita de Mantuitorul Iisus Hristos dupa intrarea Sa in Ierusalim. Prin ea, Mantuitorul Iisus Hristos arata ca El este piatra din capul unghiului de care depinde mantuirea sau pieirea oamenilor. De asemenea, toate aceste trei Evanghelii ne spun ca arhiereii, fariseii si carturarii au inteles ca Iisus vorbea despre ei cand le-a spus Pilda lucratorilor rai din vie (cf. Matei 21, 45; Marcu 12,12; Luca 20,19).
Pilda are si un continut profetic, intrucat, la cateva zile dupa ce a rostit aceasta pilda, Mantuitorul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a dovedit ca El insusi este fiul stapanului pe care l-au omorat lucratorii din vie, adica arhiereii, fariseii si carturarii. Pilda aceasta ne arata ca Dumnezeu a facut din poporul evreu un popor ales ca sa lucreze in via Domnului, l-a ales dintre celelalte popoare si i-a dat Legea lui Moise cu multe principii sau reguli religioase, morale si cultice, pentru a-l ajuta sa-si pastreze identitatea sa, deoarece avea de implinit o misiune sfanta. Teascul din vie este viata spirituala a poporului ales, iar turnul de paza este simbolul templului din Ierusalim in care Dumnezeu era prezent in mod deosebit, pentru ca preinchipuia pe Mesia - Hristos .
Trimisii stapanului viei sunt proorocii sau profetii, pe care adesea conducatorii evreilor i-au batut sau i-au ucis. Prin aceasta vedem ca umanitatea pacatoasa, chiar daca este chemata la o lucrare sfanta, devine adesea nerecunoscatoare, razvratita si indaratnica in a implini voia lui Dumnezeu. Comportamentul lucratorilor rai din vie este comportamentul oamenilor rai care, dupa ce au fost chemati in via Domnului sau in lucrarea lui Dumnezeu, uita repede de stapan si se fac stapani ei insisi considerand via stapanului ca fiind o proprietate a lor personala. De aceea, Mantuitorul le spune: "Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei" (Matei 21, 43). Vedem ca Domnul Iisus Hristos identifica via din pilda aceasta cu Imparatia lui Dumnezeu, iar lucratorii viei sunt cei chemati de Dumnezeu sa pregateasca intrarea oamenilor in Imparatia Lui. Astfel via simbolizeaza lucrarea sfanta de mantuire a oamenilor.
Asadar, lucrarea pe pamant a lui Dumnezeu prin alesii sau slujitorii Sai este lucrare de pregatire a oamenilor pentru mantuire, spre a dobandi viata vesnica fericita din Imparatia lui Dumnezeu. Iar daca lucrarea aceasta nu se face dupa voia lui Dumnezeu, cei care nu lucreaza bine nu vor intra in Imparatia lui Dumnezeu, dar nici nu vor putea zadarnici planul Lui de mantuire a lumii. Sfantul Ioan Gura de Aur spune preotului: "Dumnezeu te-a ales pe tine, El ti-a incredintat acest har, si nu ai fost ales prin vot omenesc. Deci, sa nu batjocoresti si sa necinstesti votul lui Dumnezeu" 1.
Asadar, Dumnezeu are un plan de mantuire a lumii si cheama pe unii oameni sa devina slujitori ai acestui plan, lucratori in via Domnului. Insa daca ei nu sunt credinciosi, harnici, smeriti si ascultatori de Dumnezeu, El cheama pe altii in locul lor, pentru a implini planul Lui, deoarece iubirea Lui milostiva pentru intreaga umanitate este mai tare decat rautatea demonilor si patimile oamenilor.
Cu alte cuvinte, Evanghelia ne arata ca este un privilegiu sa fii chemat la implinirea acestui plan de mantuire, dar daca nu raspunzi chemarii sau preferintei lui Dumnezeu pentru tine, El cheama la slujire pe altii mai vrednici decat tine, cheama lucratori cinstiti si smeriti, harnici si buni, care nu au viclenie si lacomie in suflet. Aceasta este semnificatia cuvintelor: "Imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei" (Matei 21, 43).
Asa cum am spus mai inainte, pilda aceasta se refera in primul rand la slujitorii Legii Vechi, la invatatorii de lege si la mai-marii poporului evreu. Dar tinand seama de faptul ca poate exista totdeauna si pretutindeni in lumea cazuta in pacat nu numai un raspuns pozitiv, ci si un raspuns ostil la lucrarea lui Dumnezeu, pilda din Evanghelia de astazi ne cheama si pe noi, slujitorii lui Hristos, la multa responsabilitate. Adica sa nu punem stapanire pe Biserica socotind ,,Via Domnului", adica Biserica lui Hristos, ca si cum ar fi proprietatea noastra personala. Sa nu ne lenevim, deoarece vom da seama de modul in care am predicat sau am ascultat Evanghelia, am savarsit sau am primit Sfintele Taine, am ajutat pe altii sau am primit ajutorul lor, de felul in care am implinit sau nu voia lui Dumnezeu in lucrarea noastra. Ca atare, trebuie sa nu lucram in Biserica lui Hristos, contrar Evangheliei lui Hristos.
Evanghelia ne cheama, pe de o parte, sa ne bucuram de darul alegerii sau al chemarii noastre la o lucrare sfanta a lui Dumnezeu pentru oameni, iar pe de alta parte, sa ne cutremuram de marea raspundere pe care o avem pentru lucrarea sfanta si mantuitoare la care am fost chemati. De ce? Pentru ca e mai greu sa se mantuiasca slujitorii Sfantului Altar decat credinciosii mireni, intrucat se cere mai mult de la slujitorii Bisericii, decat de la credinciosii ei.
In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur ne invata: "Ca spune Scriptura: "Cei tari, cumplit se vor certa" (Intelepciunea lui Solomon 6, 6); si: "Cel care a stiut voia stapanului sau si n-a facut-o se va bate mult" (Luca 12, 47). Deci cu cat cunosti mai mult, cu atat esti mai mult pedepsit. De aceea, preotul care face acelasi pacat ca si mireanul nu primeste pedeapsa mireanului, ci o pedeapsa mult mai grea". (Sfantul Ioan Gura de Aur, Omilii la Matei , omilia XXVI, 6)
Ce se cere mai mult de la slujitorii Bisericii decat de la credinciosii ei mireni? Raspunderea pentru mantuirea sufletelor credinciosilor incredintati lor spre pastorire. Canonul 58 apostolic porunceste: "Episcopul sau presbiterul aratand nepasare fata de cler sau popor si neinvatandu-i pe acestia dreapta credinta, sa se afuriseasca, iar staruind in nepasare si in lenevie, sa se cateriseasca."
Referitor la marea responsabilitate a pastorului pentru sufletele pastoritilor sai, Sfantul Ioan Gura de Aur zice: "Adevarat spunea fericitul Pavel: "Ascultati de mai-marii vostri si supuneti-va lor, ca ei privegheaza pentru sufletele voastre, ca unii ce au sa dea seama de ele" (Evrei 13, 17). Tu ai grija doar de treburile tale; si dupa ce le aranjezi bine, nu te mai preocupa alt gand. Preotul insa, daca dincolo de viata lui nu se va ingriji si de a ta cu aceeasi sarguinta, se va afla cu pacatosii in iad. Si deseori, in vreme ce pentru pacatele sale nu este pedepsit, isi pierde sufletul pentru pacatele altora, pe care nu s-a ingrijit sa-i indrepteze" 2.
Intelegem, asadar, ca misiunea preotului, in calitatea sa de pastor de suflete, este de origine divina, deoarece este intemeiata de Mantuitorul Iisus Hristos si are un caracter supranatural prin scopul sau ultim, care este mantuirea credinciosilor.
Preotul propovaduieste o invatatura dumnezeiasca revelata care nu este produsul acestei lumi. Scopul lucrarii sale este dobandirea vietii vesnice, ceresti. Sfintele Taine savarsite de el sunt ceresti, infricosatoare si de viata facatoare. Ceea ce leaga si dezleaga preotul pe pamant este legat si dezlegat in ceruri (cf. Matei 18, 18; Ioan 20, 23). Preotul reprezinta in aceasta lume lucrarea Imparatiei lui Dumnezeu, care nu apartine lumii acesteia: "Voi nu sunteti din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume …" (cf. Ioan 15, 19).
Ca parinte, invatator si duhovnic, el ajuta pe oameni sa renasca duhovniceste prin Botez si Pocainta, sa preguste, prin toate Sfintele Taine, Imparatia cerurilor, arvuna Invierii si a vietii vesnice.
Preotul se numeste parinte pentru ca ajuta pe oameni sa renasca duhovniceste si sa descopere iubirea parinteasca a lui Dumnezeu Tatal, pe care ne-a aratat-o Fiul in Sine cand S-a facut Om si o impartaseste Duhul Sfant, prin infierea duhovniceasca. In calitatea sa de parinte duhovnicesc, preotul aduce pe credinciosi la Hristos, si-i infiaza prin harul Sfantului Botez ca fii dupa har ai lui Dumnezeu Tatal (cf. Ioan 1, 12-13).
El este parinte sufletesc al tuturor credinciosilor incredintati lui spre pastorire, indiferent de varsta biologica. Lui credinciosii ii marturisesc pacatele si greutatile vietii, iar ca parinte duhovnicesc, el traieste bucuriile si necazurile tuturor. El cunoaste viata sufleteasca a tuturor credinciosilor care i se spovedesc si trebuie sa-i poarte pe toti in rugaciunile lui, cu nadejdea mantuirii.
In calitate de slujitor al Sfintelor Taine si de marturisitor al dreptei credinte, preotul are datoria de a pastra unitatea Bisericii prin comuniunea cu episcopul sau. El este slujitor al lui Hristos si al Bisericii, iar nu persoana particulara. Biserica nu exista fara preotie, dupa cum nici preotia fara Biserica, pentru ca Biserica este nedespartita de Hristos, Arhiereul vesnic si intemeietorul preotiei crestine. In acest sens, Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca intre Hristos si Biserica nu poate fi nici o despartire, fiindca Biserica moare fara Hristos, iar Hristos moare fara Biserica, dupa cum capul care se taie de trup moare, iar trupul care se desparte de cap moare si el.
Necesitatea ca preotul sa aiba o buna cultura de specialitate este ceruta de insasi misiunea preotiei. Ca sa poata fi inteleasa, primita, raspandita si traita, invatatura crestina a trebuit si trebuie sa fie mai intai propovaduita si cunoscuta. Nu poti iubi ceea ce nu cunosti, fiindca iubirea vine prin cunoastere.
Cel mai indreptatit si totodata obligat sa invete pe credinciosi cele duhovnicesti este preotul, invatatorul prin excelenta al credintei crestine. Pentru a putea fi un bun propovaduitor, invatator si aparator al credintei crestine, preotul trebuie sa-si insuseasca mai intai o temeinica si aprofundata cunoastere a invataturii de credinta a Bisericii si a teologiei crestine , precum si a metodelor si a mijloacelor pentru propovaduirea sau transmiterea ei. Ca si ucenicii Domnului, preotul este: "sarea pamantului" si "lumina lumii", "lumineaza inaintea oamenilor" (Matei 5, 13-16).
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca preotul trebuie sa stie sa faca fata la toate armele adversarilor sai, sa cunoasca "toate stiintele". El asemana comunitatea crestina cu o "cetate a lui Dumnezeu", pe care "cand intelepciunea, stiinta si priceperea preotului o inconjoara din toate partile, ca niste ziduri puternice, toate mestesugirile dusmanului se termina cu rusinea si batjocura lor, iar locuitorii dinauntrul cetatii raman nevatamati..." 3 .
Curatia morala si sfintenia vietii ii sunt absolut necesare preotului in calitatea sa de pastor, conducator si invatator al credinciosilor pe calea mantuirii.
Preotul este, prin insasi misiunea sa, un invatator al pastoritilor sai, un pedagog, un indrumator de constiinte, un fauritor de caractere crestine. El invata insa pe credinciosi nu numai prin predica si prin cateheza si nu numai prin indemnul, sfatul si povata pe care le da ca preot, ci si prin exemplul personal al vietii sale 4.
Harul divin pe care il primeste preotul la hirotonie nu-i acorda imunitatea impotriva ispitelor, a slabiciunilor inerente firii omenesti, ci dimpotriva ii mareste raspunderea, punandu-l intr-o situatie deosebita fata de ceilalti oameni. Lupta lui cu pasiunile si cu tentatiile lumii si ale vietii devine mai grea din pricina disproportiei colosale dintre inaltimea misiunii lui dumnezeiesti si putinatatea puterilor lui omenesti, dintre greutatea sarcinii ceresti pe care o poarta si slabiciunea firii sale pamantesti5.
Viata spirituala a preotului are, de asemenea, o importanta deosebita, ca exemplu pentru credinciosi si ca izvor de putere duhovniceasca in misiunea lui de pastor de suflete.
In general, credinciosii se ataseaza de preot, in masura in care acesta este apropiat de Hristos prin rugaciune. Duhovniceste, credinciosii se ataseaza de preotul rugator, mai mult decat de cel savant. Preotul duhovnic nu este numai indrumator, ci si rugator, ajutand pe credinciosii pastoriti si cu puterea propriei rugaciuni. Sfintii Parinti ai Bisericii au spus ca rugaciunea este masura (termometrul) vietii spirituale, "plugaria" sufletului sau "respiratia" sufletului.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune: Atunci cand omul inceteaza a se ruga, incepe a pacatui. Sau: dupa cum pe vasul fierbinte nu se asaza mustele, de sufletul rugator nu se ating patimile . Neglijarea sau lasarea in paragina a vietii interioare echivaleaza cu secarea izvorului care innoieste puterea preotiei.
Un lucru deosebit pentru un duhovnic bun este de a avea multi fii duhovnicesti, care sa se roage pentru el. Intrucat responsabilitatea duhovniceasca a preotului este mai mare decat cea a pastoritilor sai, preotul are si el nevoie de rugaciunea altora pentru sine. De aceea, chiar Sfintii Apostoli cereau credinciosilor sa se roage pentru ei (cf. Coloseni 4, 2-4; I Tesaloniceni 5, 25).
Astazi se impune o atentie sporita in privinta cultivarii vietii spirituale a preotului, deoarece, in lumea contemporana, societatea pluralista, pragmatica si individualista, cu puternice tendinte de secularizare, nu stimuleaza viata spirituala. Una dintre caracteristicile societatii secularizate este tocmai relativizarea vietii morale si spirituale.
Greutatile preotiei nu trebuie sa descurajeze, sa demoralizeze. Sufletul preotului are nevoie, pe langa vocatie si pregatire, de o forta launtrica mai mare, care sa-i sustina energia si increderea: iubirea de Dumnezeu si de oameni. Aceasta iubire e ca un "resort elastic, care nu se frange niciodata sub presiunea imprejurarilor vitrege" 6.
Iubirea este temelia legaturii sufletesti dintre pastor si turma, dintre preot si credinciosi. Iubirea parinteasca a preotului fata de pastoriti se arata in activitatea sa de invatator, de iconom al Sfintelor Taine, de duhovnic si organizator al parohiei.
In calitate de invatator al Evangheliei Mantuitorului Iisus Hristos, preotul iubeste pe credinciosi daca ii hraneste cu hrana duhovniceasca aleasa, intelept si frumos pregatita din Sfintele Scripturi si din Scrierile Sfintilor, potrivit indemnului Mantuitorului: "Nu numai cu paine va trai omul, ci si cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4, 4).
Sfantul Apostol Pavel cere ca preotii care se ostenesc cu predicarea cuvantului Evangheliei si cu invatatura de credinta sa se bucure de o deosebita cinste (cf. I Timotei 5, 17).
In mod deosebit, iubirea fata de credinciosi se vede daca preotul apara dreapta credinta si ii fereste de rataciri sectare.
Pe langa predica si cuvantul scris, preotul trebuie sa ofere credinciosilor si exemplul sau personal, in a se arata un bun cunoscator si traitor al Ortodoxiei. El trebuie sa arate cat de mult iubeste Biserica Ortodoxa, pentru ca fiii sai duhovnicesti sa iubeasca si ei Biserica.
In calitate de iconom al Tainelor lui Dumnezeu (cf. I Corinteni 4, 1), preotul iubeste pe credinciosi daca se intereseaza ca ei sa se impartaseasca de Sfintele Taine, dupa o pregatire temeinica.
In concluzie, intelegem ca Evanghelia de astazi cheama pe toti slujitorii Bisericii lui Hristos sa cultive ,,Via Domnului" cu multa responsabilitate. Putem fi pastori buni sau pastori rai, dascali buni sau dascali rai, putem lucra pentru zidirea sufleteasca a celor incredintati noua spre pastorire sau putem fi nepasatori. Fiecare dintre noi va raspunde in fata lui Dumnezeu, "Stapanul viei", potrivit roadelor duhovnicesti pe care le oferim Lui prin lucrarea noastra luminata si ajutata de harul Sau.
In aceasta privinta, citam cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "Voi, pastorilor, veti da seama si pentru voi si pentru oi. Arhiereii si preotii si diaconii, fiecare precum s-a incredintat, dar socotiti sa nu uitati talantii, socotiti-va pe voi si pe toata turma, paziti sa nu lipseasca vreo oaie din turma, ca bine sa stiti ca de va ramanea vreo oaie din turma pentru lenea voastra si o vor manca fiarele, toata viata voastra o va pierde, ca sangele ei din mana voastra il va cere Judecatorul" 7.
Sa ne ajute Preamilostivul Dumnezeu sa ne bucuram de harul chemarii Lui si de roadele lucrarii noastre spre slava Lui, amintindu-ne mereu de pilda talantilor, unde se spune ca stapanul care a daruit talantii lauda pe lucratorul cinstit si harnic, zicand: "intra intru bucuria domnului tau" (Matei 25, 23). Amin!
† Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane
Note:
1 Sf. Ioan Gura de Aur, Talcuiri la Epistola I catre Timotei , Omilia a V-a, p. 60, dupa drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iasi, 2007, p. 631.
2 Sfantul Ioan Gura de Aur, din vol. Problemele vietii, dupa drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iasi, 2007, p. 640.
3 Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre preotie , cart. IV, cap. 4, E.I.B. M.B.O.R., Bucuresti, 2007, p. 141.
4 Vezi pr. prof. D.I. Belu, Predica prin exemplul personal , in "Biserica Ortodoxa Romana", LXXIII (1954), nr. 5, pp. 560-583; Idem, A propovadui, ce inteles are , in "Mitropolia Ardealului", 1959, nr. 3-4, pp. 263-276.
5 Prof. Teodor M. Popescu, Sfintenia si raspunderile preotiei , in "Studii Teologice", IV (1952), nr. 3-4, p. 909.
6 Pr. prof. dr. Petre Vintilescu, Preotul in fata chemarii sale de pastor de suflete , Bucuresti, 1934, p. 109.
7 Din vol. Margaritarele Sfantului Ioan Gura de Aur , dupa drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scrip-turi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iasi, 2007, p. 640.
Note:
1 Sf. Ioan Gura de Aur, Talcuiri la Epistola I catre Timotei , Omilia a V-a, p. 60, dupa drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iasi, 2007, p. 631.
2 Sfantul Ioan Gura de Aur, din vol. Problemele vietii, dupa drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scripturi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iasi, 2007, p. 640.
3 Sfantul Ioan Gura de Aur, Despre preotie , cart. IV, cap. 4, E.I.B. M.B.O.R., Bucuresti, 2007, p. 141.
4 Vezi pr. prof. D.I. Belu, Predica prin exemplul personal , in "Biserica Ortodoxa Romana", LXXIII (1954), nr. 5, pp. 560-583; Idem, A propovadui, ce inteles are , in "Mitropolia Ardealului", 1959, nr. 3-4, pp. 263-276.
5 Prof. Teodor M. Popescu, Sfintenia si raspunderile preotiei , in "Studii Teologice", IV (1952), nr. 3-4, p. 909.
6 Pr. prof. dr. Petre Vintilescu, Preotul in fata chemarii sale de pastor de suflete , Bucuresti, 1934, p. 109.
7 Din vol. Margaritarele Sfantului Ioan Gura de Aur , dupa drd. Liviu Petcu, Lumina Sfintelor Scrip-turi… , vol. II, Ed. Trinitas, Iasi, 2007, p. 640.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu