Zamislirea mantuirii noastre apropiindu-se, s-a zamislit Sfantul Ioan, Inainte Mergatorul, cu marire si cu minune. Multe mame zamislesc fii, dar putine sunt acelea pe a caror zamislire ar mari-o si ar praznui Biserica lui Dumnezeu. Numai trei mame au fost de ale caror zamisliri in pantece s-a minunat lumea; acestea au fost Sfanta si dreapta Ana, Sfanta Elisabeta si Prea Sfanta, Preacurata Fecioara Maria. Dreapta Ana a zamislit pe Nascatoarea de Dumnezeu; Elisabeta, pe Mergatorul inainte; iar Fecioara Maria, pe Hristos, Mantuitorul nostru. Deci, toate aceste zamisliri prin vestitor ceresc s-au binevestit si s-au savarsit de darul lui Dumnezeu, dar nu fara a vorbi bunul vestitor si cu zamislitorii, de vreme ce Insusi Dumnezeu avea trebuinta de invoirea celor ce zamisleau. Drept aceea, bine-vestitorul, Sfantul Arhanghel Gavriil, care slujea atunci in randuiala saptamanii sale inaintea lui Dumnezeu, a inceput a vorbi astfel: "Nu te teme, Zaharie, ca s-a auzit rugaciunea ta si femeia ta, Elisaveta, va naste tie un fiu, si-l vei numi Ioan si va fi tie bucurie si veselie si se vor bucura multi de nasterea lui" (Luca 1,13).
Raspuns-a Zaharia: "Straine si neasteptate lucrari imi vestesti mie, vestitorule de bucurie; ca a naste fii la batranete nu este lucru potrivnic firii? Fiindca eu sunt batran si femeia mea trecuta in zilele ei, deci, cum vom putea sa zamislim si sa nastem fiu?" Ingerul a zis: "De la inceputul cuvintelor tale te gasesc pe tine cu putina credinta, Zaharie, pentru ca nu astepti implinirea cuvintelor mele, caci, desi potrivnic firei tale ti se pare lucrul acesta, nu e potrivnic puterii lui Dumnezeu, Caruia nimic nu este cu neputinta; ca Dumnezeu poate si din pietre sa ridice fii lui Avraam.
Au nu stii ca era cu putinta lui Dumnezeu a zidi pe Adam din pamant iar pe Eva din coasta lui si prea imbatranita Sara a-i da lui fiu pe Issac? Deci, si femeii tale, Atotputernicul Dumnezeu ii da sa nasca la batranete fiu, ca s-a auzit rugaciunea ta". Raspuns-a Zaharia: "Eu acum aduc rugaciunile mele lui Dumnezeu pentru venirea doritului Mesia, pe care s-a fagaduit, prin gurile sfintilor sai prooroci, ca sa-l trimita mai degraba pe pamant sa mantuiasca semintia lui Avraam din robia altor neamuri. Inca ma rog si pentru greselile mele si pentru nestiintele poporului. Iar de aceasta, ca sa am fiu, acum nu ma rog, ca m-am invechit cu anii si femeia mea a imbatranit". Grait-a lui Ingerul: "Eu sunt Gavriil, cel ce stau inaintea lui Dumnezeu, cu a carui descoperire stiu ca acum nu pentru primirea fiului te rogi, ci pentru lucrurile de care spui. Insa mai inainte de batranetile tale si mai inainte de starpiciunea sotiei tale, Elisabeta, te-ai rugat cu osardie ca sa va dea voua Dumnezeu sa aveti un fiu. Iar intrutot milostivul, Domnul, de Care nici cea mai mica miscare de inima omeneasca nu se tainuieste, Cel ce asculta rugaciunile celor ce se roaga Lui si face voia celor ce se tem de el, Acela, auzind rugaciunile tale cele mai dinainte, iti daruieste tie, macar, desi, nu degraba, insa bine, fiu cu numele darului numit. Pentru ca stie dupa a Sa bunavoire sa implineasca cererile sfintilor Sai. Si va fi mare inaintea Domnului cel ce va sa se nasca tie fiu". Raspunse Zaharia: "Te vad pe tine, binevestitorule, ca esti inger al lui Dumnezeu, ca vorba ta arata aceasta; vederea frumusetii tale te vadeste si puterea cuvintelor tale marturiseste. Drept aceea, de la inceputul aratarii si vestirii tale indata m-am spaimantat, precum oarecand si Daniil proorocul, vazand pe inger, s-a temut. "Am vazut, zice, o aratare mare si n-a ramas in mine tarie". Asijderea si maica lui Samson a zis: "Un om al lui Dumnezeu a venit la mine si chi-pul lui ca si chipul ingerului lui Dumnezeu era infricosat". Drept aceea m-am temut si eu si nu indraznesc a grai cuvinte potrivnice cuvintelor tale celor ingeresti. Insa te intreb: Pentru ce fiul, cel ce se va naste, va fi mare? Au doar mai mare si mai cinstit va fi decat Ieremia proorocul, catre care era cuvantul Domnului cel ce zice: "Mai inainte de a te zidi eu pe tine in pantece te-am cunoscut si mai inainte de a iesi tu din mitras te-am sfintit si prooroc in neamuri te-am pus". Raspuns-a ingerul: "Va fi mare inaintea Domnului fiul tau, cu neasemanata marime duhovniceasca, cu care va intrece pe Ieremia. Acela s-a sfintit mai inainte de nasterea sa, dar acesta cu mult mai mult se va umple de Duhul Sfant, inca din pantecele maicei sale. Ieremia a fost insemnat numai ca sa prooroceasca pentru Mesia, iar acesta inainte a fost randuit ca si mana sa-si puna pe Dansul si sa-L boteze. Inca nu numai pe Ieremia, ci si pe ceilalti sfinti ii va intrece cu marimea darului lui Dumnezeu. Ca nu se va scula intre cei nascuti din femei altul mai mare decat Ioan Botezatorul. Precum o stea din toate celelalte stele covarseste in slava, asa si intre sfintii lui Dumnezeu, unul pe altul cu slava si cu cinste intrece. Ca si intr-ale noastre ingeresti ierarhii - zice Gavriil - care totdeauna vad dumnezeiasca fata, nu la toti intr-un fel descopera Dumnezeu tainele vointei Sale, ci prin mijlocirea celor mai de sus arata poruncile celor mai de jos. Multe stele apun inainte de ivirea soarelui si numai singur luceafarul merge inaintea soarelui. Multi profeti au propoveduit despre venirea lui Mesia, pruncul insa cel ce va sa se zamisleasca si sa se nasca din tine, nu numai cu cuvantul va propovedui, ci si cu degetul sau va arata popoarelor pe Mieluselul lui Dumnezeu, Cela ce ridica pacatele lumii. Si pentru aceea va fi mai mare decat toti cei ce se nasc din femei, pentru ca pe cat implinirea vestirii celei de bucurie este mai primita decat insasi vestirea, pe atata mai cinstit va fi proorocul cel ce are sa se zamisleasca si sa se nasca, decat alti prooroci.
Toti proorocii si legea au proorocit pana la acest prooroc, iar acesta va fi savarsirea tuturor proorocilor si sfarsitul legii celei vechi, si inainte mergator al darului celui nou".
Grait-a Zaharia: "Buna si de bucurie este vestirea ta, o, ingere! ca daca "tot fiul cel intelept veseleste pe tata", cu cat mai mult fiul cel mai intelept decat toti proorocii m-ar veseli pe mine, batranul. Cu toate acestea, cum oare ma voi veseli, de vreme ce ma indoiesc de cuvintele tale; iar bucuria si veselia in lucrurile cele de indoire nu se fac, ci numai in cele vrednice de credinta. Deci, rogu-ma tie, ingere al lui Dumnezeu, sa-mi spui mie: dupa ce voi cunoaste cele binevestite de tine?". Raspuns-a ingerul: "Au inca te indoiesti si nu crezi cuvintele mele o, Zaharie?! Au doar minciuni iti spun, trimis fiind de la Dumnezeu, Care este credincios in toate bunatatile Sale si drept in toate lucrurile Sale? Nu este cu neputinta la Dumnezeu tot cuvantul!!! Esti preot si invatator al lui Israel si pe acestea oare nu le stii: ca vremea venirii lui Mesia a sosit, pe care eu, prin septimea anilor, am numarat-o trimis fiind in Babilon la Daniil proorocul? Au n-ati citit proorocirile lui? Cerce-teaza si vezi ca, iata, s-a apropiat cel ce mantuieste pe Israel si inainte va merge inaintea fetei lui ingerul cel in trup trimis, care va fi fiul tau, cel ce va gati calea lui Mesia, mergand inaintea lui cu duhul si cu puterea lui Ilie. Dar de vreme ce n-ai crezut cuvintele mele care se vor implini la vremea lor, sa fii tacand si neputand a grai, pana la ziua in care vor fi acestea!". Si indata limba lui Zaharia s-a legat cu amutire, legaturile nerodirii Elisabetei s-au dezlegat, iar ingerul s-a dus sa stea inaintea Atottiitorului Dumnezeu, Caruia se cuvine slava in veci. Amin.
In aceasta zi mai facem si pomenirea sfintilor mucenici Andrei si Ioan si a fiilor lui Ioan: Petru si Antonin, care in Africa au patimit pentru Hristos de la Pasa Ibrahim.
Andrei a fost lovit cu sulita mai intai in piept, apoi intre spete si, patruns fiind, pe urma ii taiara capul cu cutitul. Iar Ioan s-a sfarsit deasupra fiilor sai, Petru si Antonin, cei cumplit munciti cu cutitul, in grumaji strapuns fiind s-a sfarsit.
Si a sfintei mucenite Iraida, fecioara din Alexandria, care, iesind la un izvor sa scoata apa, a vazut multime de fecioare, barbati, preoti, diaconi si calugari legati in corabie si dusi la chinuire pentru marturisirea numelui lui Iisus Hristos. Deci, aruncandu-si ea vasul cu apa, s-a amestecat intre cei legati ai lui Hristos si au legat-o si pe ea cu dansii. Apoi, sosind ei la Antinopol, cetatea Egiptului, dupa felurite munci, ii taiara capul mai intai ei, iar dupa dansa, si ceilalti toti isi pusera capetele lor pentru Hristos.
Si a cuvioaselor femei: Xantipei si Polixeniei, ucenitele apostolesti, care, fiind luminate de sfintii apostoli in Spania, multe minuni au facut cu numele lui Hristos si pe multi i-au incredintat si cu pace s-au dus la Domnul.
Toata noaptea pescuim zadarnic, pentru ca suntem "independenti", fara Marele Pescar. Nu stim unde sa pescuim. Ratacim in ape tulburi si ramanem infometati, pentru ca nimeni nu ne ghideaza in egoism. Oamenii se imbulzeau sa Il asculte pe Rabi. Dar cati erau doar curiosi, vanatori de minuni sau spioni ai fariseilor? Credinta se pescuieste din adanc, nu este suficienta o mantuire de mantuiala, o pocainta de suprafata.
Pescuitul superficial este noua noastra masina de cuvinte: rostite cu buze moi, dar cu inima rece si cu mintea necuratita. Sa mergem dupa El, sa ne faca pescari de oameni. Sa nu ramanem momeli. O chemare cat o vocatie salvatoare. Chiar daca suntem pacatosi, nu te duce de la noi. Vrem sa ne gasim rostul si nu reusim fara Tine. Vorbim despre puterea Ta, dar nu gasim cuvintele potrivite: le-a otravit gandirea noastra impatimita. Truda nu e zadarnica: invocam mila Ta.
Cat de actual poate fi Iulian Capsali: "Mantuirea nu este bonus pentru nimeni; este o tensiune si lupta continua. Sa-L afirmi pe Hristos in vremurile din urma va fi, conform celor care vad in duh, echivalent cu sfintenia. De ce sa le luam urmasilor nostri sansa de a deveni Sfinti?" Cine ramane preferatul: "Este dramatic sa stii ca esti responsabil de drumul gresit al unui prieten si ca nu mai poti schimba nimic. In acest context, replica "Imi asum ceea ce fac" poate fi una crestina. Sa nu o folosim ca paravan al libertatii noastre. Ea ne poate face mai atenti la viata noastra" ? El e, C. Olinici.
Am un prieten extraordinar: Radu Iulian din Alexandria. Ce zice el? Ia cititi: Lumea vrea sa pacatuiasca si Il vrea si pe Dumnezeu Bun. El sa ne ierte si noi sa pacatuim. Noi, adica, sa facem orice vrem si Acela sa ne ierte. Sa ne ierte mereu si noi... vioara noastra. Oamenii nu cred, de aceea dau navala la pacat. Tot raul de acolo incepe, de la necredinta. Nu cred in cealalta viata, prin urmare nu iau in considerare nimic.
Si ce frumos ne invata Sf. Ioan din Kronstadtul rusesc: "Viata noastra e un joc de copii, nu insa unul nevinovat, ci culpabil. Fiindca, desi avem minte sanatoasa si ne cunoastem scopul vietii, nu dam importanta acestui scop, ocupandu-ne de lucruri vane si fara noima. De aceea am spus ca viata noastra este un nescuzabil joc de copii. Lacomia ne face sa ne pasionam de mancare si bautura, in loc sa le folosim pe aces tea pentru alimentatia strict necesara a trupului si pentru sustinerea vietii trupesti. Ne pasionam de haine, in loc sa ne multumim a ne acoperi decent trupul, ferindu-l de actiunea nociva a stihiilor; ne pasionam de argint si de aur, tezaurizandu-le sau folosindu-le drept obiect de lux si placere, in loc sa le intrebuintam pentru satisfacerea unor necesitati, iar surplusul sa-l dam saracilor; ne pasionam de locuintele noastre si de multimea obiectelor care le impodobesc bogat si cu fantezie, in loc sa ne multumim cu un adapost sigur si decent si cu lucrarile decente si strict necesare traiului; ne pasionam si de calitatile noastre spirituale: minte, imaginatie, vorbire, dar le folosim numai pentru slujirea pacatului si desertaciunilor lumii acesteia;slujim ceea ce este pamantesc si corupt, in loc sa ne punem insusirile in primul rand in slujba lui Dumnezeu, a cunoasterii de Dunmezeu, preainteleptul Creator a toata faptura, in slujba rugaciunii – rugandu-L, cerandu-I si preamarindu-L pe Dumnezeu pentru a ne arata unii altora iubire si respect; si numai dupa aceea, si doar in parte, pentru a sluji lumea aceasta, cea care va ramane candva in urma noastra.
Ne pasionam de cunostintele noastre asupra zadamiciilor lumii si, pentru a ni le inmulti, pierdem timpul pretios, care ne este dat pentru a ne pregati pentru vesnicie. Nu arareori ne ,,pasionam" de serviciu, de indatoririle noastre, dar nu in sensul ca ni le-am indeplini corect, ci dimpotriva, fara silinta, superficial, lucrand mai mult in interes personal, pentru a obtine un profit. Ne pasionam dupa oameni aratosi, sau dupa frumoasele reprezentante ale sexului slab, folosindu-ne de ele in jocul patimilor noastre; ne pasionam de timp, care trebuie folosit cu intelepciune, fara a-l irosi in jocuri si distractii; ne pasionam, in sfarsit, de noi insine, facand din noi un fel de idoli, inaintea carora ne inchinam noi insine si pentru care cautam si alti inchinatori.
Cine ar fi in stare sa ne descrie si sa ne deplanga nemernicia, imensa desertaciune careia ii slujim, nenorocirea careia i ne daruim de buna-voie? Ce raspuns vom da nemuritorului Imparat, lui Hristos, Dumnezeul nostru, Care va veni in slava Tatalui Sau sa judece viii si mortii, sa dea in vileag tainele inimilor, sa primeasca raspunsul nostru pentru toate cate am facut si am zis? Vai noua! Vai noua, celor ce purtam nunele lui Hristos, dar care nu avem nimic in noi din duhul lui Hristos! Care purtam numele lui Hristos, dar care nu urmam invatatura Evangheliei Sale.
Vai noua, "nepasatori la astfel de mantuire" (Evrei 2, 3)! Vai noua, ca nu avem credinta crestineasca, speranta si iubire crestineasca! Vai noua, cei ce am iubit veacul acesta fatamic si trecator si care nu ne-am aratat ravnitori sa mostenim veacul celalalt, cel ce urmeaza mortii noastre cu trupul stricacios, veacul de dincolo de "perdeaua" de carne pe care o vedem acum."
Cu amintiri din seminar ne delecteaza Ioan Popescu: "Ii placea sa cante, sa participe la slujbe, sa rosteasca rugaciuni. Ii era drag sa se afle la strana sau prin altar. De mic se invartise pe langa cele sfinte si fusese o vreme in care chiar se gandise sa intre la manastire. Pana la urma se lasa atras de viata lumeasca, se insura si avu copii, ca tot omul.
Tocmai felul lui bland si impaciuitor il facea sa fie tinta tuturor glumelor prietenului sau. Florin Mester nu-i ierta nicio abatere, nicio greseala! Asa se-ntampla si-n duminica aceea cand citi apostolul, numai ca de data asta parca fu mai rau ca niciodata.
Iosif incepu frumos, asa cum stia el. Citi mai intai prochimenul: „Catre Domnul am strigat si Domnul m-a auzit...” si vocea lui blanda rasuna sub bolta arcuita, strabatand inimile satenilor. Promitea sa fie un apostol frumos, inaltator, numai ca pe la jumatatea pericopei il apuca tusea si trebui sa se opreasca pentru a-si drege glasul. Cum continua la fel de greu, Mester prinse momentul si sopti indeajuns de tare sa-l auda jumatate din biserica:
- No au-l-ai, ca mai-nainte striga catre Domnul si-amu trage sa moara!
Pe loc cateva babe se apucara de ras, iar Iosif, cu urechea lui muzicala, auzindu-l din mijlocul bisericii, se opri de tot si renunta sa mai scoata vreun cuvant. Se intoarse in strana zambind rusinat si blestemand in gand ziua in care-l cunoscuse pe Mester."
Multi talanti ai primit, Cataline Dumitrean:
"Ma-ntreb mereu, ce si-au mai zis din suflet,
Adam si Eva dupa ce-au gresit,
Ce dragoste le-a mai rodit in cuget,
Plecand din rai cu dorul cel spasit.
Perechea ce-a dintai, ce imprudenta,
S-a regasit abia dupa caderi,
Noi spunem ca a fost o indecenta,
Dar ei, sarmani, au trait dureri.
Si s-au iubit cu voie, nebuneste,
Povestea daruirii n-a murit,
Adam i-a spus femeii c-o iubeste,
Si Eva i-a raspuns cu glas pripit.
Probabil se temeau, gandeau cu sila,
Ca Dumnezeu i-a pedepsit pe veci,
Si se iubeau cu si mai multa mila,
Ca niste pescarusi cu ochii reci.
Dar dragostea nu a-ncetat vreodata,
A fost un jar, o pacla in dispret,
A continuat si-n lanturi, consemnata,
Printr-un pustiu de lacrimi indraznet.
Abia intr-un tarziu, Adam cu frica,
A incercat sa spuna: Draga mea,
Presimt durerea care se ridica,
Caci Dumnezeu in dragoste ne vrea.
Vom fi iertati ca am iubit intr-una,
Si inima ne-a devenit un rai,
Si te iubesc, asa cum arde luna,
Si ma iubesti si cerul tau mi-l dai.
Si va veni chiar cerul sa ne spuna,
Bine-ati venit acasa, inapoi,
Poftiti pe crestet ultima cununa,
A inceput iubirea de apoi…"
Sublima rugaciune, Elena Frandes: "Cui decat Tie as vrea sa pot sopti atunci, cand lantisoarele de aur dintre gand si glas se vor fi rupt?! Da, te iubesc, chiar in ceasul agoniei mele, al supremei tulburari, in care viata se incheie. Nu mi-e teama decat ca inima, oprindu-se, nu va bate destul de armonios sentimentul cu care Te astept, Mire al meu. Mi-ai vestit de cateva ori, ai calcat pe inima mea tot mai apasat, apoi te-ai retras, Inger al ultimei rasuflari. Si pe tine te iubesc, pentru tandretea ta, pentru rabdarea cu care ma pregatesti. Vreau sa nu ma tem atat de tare, incat rugaciunea sa-mi amuteasca.
Vreau sa-mi alegi pe cineva din preajma, care sa mi-o continuie, in Clipa Aceea. Curgerea ei mai departe imi va da pacea inceputului de amurg prin care sunt nevoita sa trec, ca sa ajung la Mire. Chiar daca aud fosnete si pasari de noapte tipand, in padurea de la marginea vietii, intareste-ma sa merg mai departe, sa gasesc cararea cu parleaz, prin care a trecut mama mea, murind cu suras. Daca ar fi fost cine sa mi-l explice, starea mea de orfan n-ar fi fost un complex, o chinuitoare tristete. Te rog, Ingere psihopomp, sa nu ma menajezi, nearatandu-mi-te. Spulbera cu lumina ta toate negurile necaitelor pacate. Nu ma lasa sa lenevesc in patul agoniei mele, invata-ma zborul gandului desprins de trup si de griji. Oare am cantat indeajuns Heruvicul, ca sa-l stiu cat de cat?!"
sursa crestinortodox
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu