Biserica Ortodoxă prăznuieşte mâine 14 ianuarie 2014 pe Sfinţii Cuvioşi Părinţi ucişi în Sinai şi Rait . BISERICA NAŞTEREA SFÂNTULUI IOAN BOTEZĂTORUL DIN CONSTANŢA a fost binecuvântată prin grija duhovnicească a obştii Sfintei Mănăstiri din Frăsinei cu o parte din MOAŞTELE IZVORÂTOARE DE MIR ALE SFINŢILOR UCIŞI ÎN SINAI ŞI RAIT.Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

TROPAR

 Pe căile pocăinţei alergând cu gânduri smerite aflat-aţi Izvorul înţelepciunii,

Care v-a întărit pe voi a purta toate nevoinţele cereti ale jertfirii,

Cunună mucenicească aţi dobândit de la Cel Ce pentru noi S-a răstignit,

Iar acum veselindu-vă în ceruri vă rugaţi pentru tot sufletul necăjit.

CONDAC

Fericiţi, căci prin ostenelile pustniciei v-aţi făcut vase ale slavei cereşti,

Şi grăbindu-vă pe calea muceniciei, aţi moştenit cununile îngereşti,

Cu sângele vostru aţi pecetluit vieţuirea cea mai presus de fire,

Iar acum rugaţi-vă să ne răsară nouă în pustia lumii izvor de mântuire.

SFINŢII CUVIOŞI PĂRINŢI UCIŞI ÎN SINAI ŞI RAIT, cei ce au urmat până la sfârşit paşii dumnezeieşti ai mântuirii arătaţi de Hristos şi şi-au încununat viaţa de nevoinţă cu jertfa muceniciei să întărească paşii gândului nostru pe piatra cea tare a pocăinţei. Sfinţi Cuvioşi Părinţi ucişi în Sinai şi Rait, care au dăruit Cuvântului sufletele lor spre a le face lăcaşuri cereşti înfrumuseţate de lumina Duhului şi care au pecetluit viaţa lor plină de nevoinţe cu sângele lor mucenicesc, să aşeze pe masa duhovnicească a inimilor noastre jertfa cuvintelor, care aprinsă de focul Duhului Sfânt să înalţe către cer tămâia rugăciunii.

SFINŢII CUVIOŞI MUCENICI UCIŞI ÎN SINAI ŞI RAIT- CUNUNI ALE DESĂVÂRŞIRII, MĂRTURISITOARE ALE JERTFEI LUI HRISTOS

La limanul liniştirii ajungând în corabia Cuvântului aţi tăiat toate urzelile patimilor,

Ca în urma lucrării voastre înşivă să mergeţi aducându-vă jertfă sub ascuţişul săbiilor.

În râurile lacrimilor voastre aţi înecat toate ispitele vrăjmaşului neputincios,

Şi cu bucurie v-aţi dus la chinuri, ruşinând îndrăzneala vrăjmaşului mânios.

Toată viaţa aţi picurat roua pocăinţei peste chipul sufletului, aşteptând venirea Mirelui,

Şi în văpaia dragostei Lui petrecând, vă osteneaţi înşivă să vă aduceţi ca jertfă Stăpânului.

De bună voie aţi mers pe calea Crucii arătate de Purtătorul suferinţelor noastre,

Şi nu v-aţi dat înapoi când a fost să mărturisiţi cu preţul vieţii nădejdile înalte.

Sub mâna păgânilor aţi căzut, voi, cei ce neîncetat ţineaţi mâinile la rugăciune,

Sub năvala mâniei păgânilor aţi fost lăsaţi, ca să vă faceţi pildă de vieţuire.

Cu suflete blânde aţi înfruntat sălbăticia celor fără conştiinţa Ziditorului,

Şi din izvorul sângiurilor voastre aţi ţesut acoperământ Bisericii Mântuitorului.

Cu strălucirile virtuţilor v-aţi îmbrăcat sufletul curăţit în baia pocăinţei Cuvântului,

Cel Ce în Iordan a revărsat izvorul binecuvântărilor Sale v-a sfinţit curgerile gândului.

Corabia inimii voastre plutea pe valurile pocăinţei neîncetat, aşteptând sosirea la limanul Împărăţiei,

Şi adierile Duhului înlesneau înaintarea voastră spre corturile cereşti şi nevăzute ale măreţiei.

Teama de barbari nu v-a despărţit de dragostea nebiruită a Cuvântului,

Ci până la moarte aţi mers nespăimântându-vă de ameninţările gândului,

Lanţurile fricii le-aţi rupt ca cei ce eraţi legaţi cu legăturile iubirii dumnezeieşti,

Şi pe veliar l-aţi învins, închizându-l în temniţa întunecată a chinurilor nepământeşti.

Ca nişte stâlpi de foc slujeaţi în mănăstire, apărând hotarele credinţei,

Şi cu smerenie lucrând pământul mântuirii, îl udaţi cu ploaia umilinţei,

Ca nişte spice pline de roadele Cuvântului aţi fost secereaţi din această viaţă,

Şi în hambarul Stăpânului aţi fost aşezaţi spre locul unde e veşnic dimineaţă.

Nu aţi fugit văzând sabia chinurilor cum se apropie, căutând a voastră pieire,

Şi aţi stat ca nişte stâlpi înaintea Cuvântului, făcându-vă pildă de mântuire.

Trupurile cele curăţite în izvorul rugăciunii s-au sfinţit desăvârşit,

Prin atingerea de propriul sânge prin care jertfa Mielului aţi mărturisit.

Din mijlocul deşertăciunii acestei lumi aţi fugit, căutând liniştea cea dumnezeiască,

Şi haina cea binecuvântată purtând, v-aţi arătat plini de slavă cerească.

Zi şi noapte având înaintea ochilor inimii icoana Cuvântului,

Aţi căutat asemănarea cu Cel Ce se ridică deaspra gândului.

Prin hăţişul inimii pătrunzând cu gândurile luminate aţi tăiat toată legătura pătimirii,

Şi orice mişcare a sufletului îndreptându-o spre Cuvânt, v-aţi arătat vase ale iubirii,

Mărturisirea înscrisă pe fila inimii aţi făcut-o lucrătoare şi aţi sfinţit-o prin mucenicie,

Pentru aceasta Stăpânul Hristos v-a dăruit cheile ce v-au deschis uşile din veşnicie.

Pornirea trupului înfrânând, cu sabia Duhului aţi străjuit toate mişcările,

Şi legea duhovnicească avându-o ca temelie a sufletului aţi primit toate luminărilor.

În lăcaşul sufletului aţi aşezat făclia Cuvântului ce vă tâlcuia înălţimea chemării,

Şi veşnic cu cuvinte mulţumitoare vă închinaţi celui ce v-a rânduit cununile răbdării.

Mintea aşezată pe scaunul înţelepciunii Cuvântului poruncea ca un împărat trupului,

Domolind mişcările necuviincioase şi poarta tainelor deschizându-o sufletului.

Pe vrăjmaşul înţelegător l-aţi biruit cu puterea Crucii şi v-aţi înălţat la cer,

Pentru aceea cu îngeri petreceţi, vestind lucrarea plină de adevăr.

Din paharul nevoinţelor gustând aţi depărtat din suflet îndulcirea păcătoasă,

Şi curăţindu-vă mintea cu apa de la izvorul Cuvântului aţi înecat dorirea pătimaşă,

Cu credinţă v-aţi adus jertfă Celui Ce răsplăteşte toate nevoinţele omeneşti,

Şi cu îngerii aţi fost număraţi şi acum vă desfătaţi în cântări dumnezeieşti.

Zi şi noapte cerând îndurare şi căutând neîncetat faţa Cuvântului,

Şi inima adâncită de gândurile rugăciunii o adăpaţi din fântâna Duhului

Dorul vi s-a plinit când în corturile cereşti aţi fost duşi cu mare cinste,

Şi încununaţi pentru nevoinţele muceniceşti şi stăruinţa în virtute.

Sub mânia barbarilor aţi căzut, dar aceasta vi s-a făcut scară spre veşnica odihnă,

Şi cele descoperite mai înainte prin rugăciune vi s-au dat ca pe o a răsplătirii cunună.

În lumina cea neapropiată v-aţi aşezat şi prin suspinurile voastre v-aţi agonisit în cer veselie nepieritoare,

Pentru râurile lacrimilor slobozite pe pământ aţi aflat ca plată râurile îndulcirilor nemuritoare.

La poarta Cuvântului bătând încă de pe pământ cu ale rugăciunii cuvinte,

V-aţi învrednicit de primirea în lăcaşurile cereşti ca nişte lumini sfinte.

Prin jertfa muceniciei v-aţi gătit calea către bogăţiile cereşti,

Pe care dobândindu-le, aţi fost număraţi împreună cu oştile îngereşti.

Tirania barbarilor aţi înfruntat cu ascultarea, ca Cel Ce gândului părintesc a slujit,

Şi îmbrăcaţi cu haina Cuvântului aţi stat înaintea vrăjmaşului neîmblânzit.

Sinaiul şi Raitul s-au umplut de lumină, odrăslind pomii cei cereşti,

Care plini fiind de roadele Duhului Sfânt s-au rânduit în corturile îngereşti.

Din deşertul lumii Cuvântul v-a mutat lângă izvoarele Duhului,

Şi înflorind ca un finic aţi îmbrăcat lumea cu frumuseţea gândului.

Patimile cele stricătoare de suflet le-aţi izgonit din cămara sufletului,

Pentru aceasta v-aţi şi învrednicit de a petrece întru lumina Cuvântului.

Cel Ce S-a suit pe Cruce ca să-l ridice pe Adam din cădere,

Prin suferinţă v-a ridicat pe voi să vedeţi privelişte de mângâiere.

Cununile cereşti ţinute în mâini de îngeri aşteptau pe cei ce le-au lucrat cu sudoarea nevoinţelor,

Pe acestea primindu-le v-aţi bucurat de mângâierea tainică a gândurilor.

Săgeţile vicleanului ce necăjesc inima mea, trăgându-o în groapa întristării,

Cu scutul rugăciunilor voastre, Sfinţilor, le respingeţi, ca să aflu poarta luminării,

Cumplitele patimi slăbesc puterea sufletului meu mai înainte de a face un pas mântuitor,

Ca cei ce v-aţi ridicat deasupra luptelor duhovniceşti, daţi-mi mie mână de ajutor.

Ca cel ce sunt covârşit de neputinţă şi nu ştiu a mă ruga, vă cer vouă stăruitor,

Turnul milei dumnezeieşti să se plece şi spre mine, dându-mi ajutor întăritor,

Ca să biruiesc norul cumplitelor patimi care mă necăjesc şi să aflu liniştea gândurilor,

Aşa cum voi cu sângele nevoinţei plătind aţi aflat odihna prin cugetarea la lumina cuvintelor.

Cu rugăciunile voastre întăriţi Biserica împodobită cu acoperământul Cuvântului,

Şi îndreptaţi inimile noastre spre limanurile cele line şi dumnezeieşti ale Duhului,

Ca cinstindu-vă cu evlavie, să culegem cuvinte de laudă din pomul ceresc,

Şi cu gândurile împletind cununa măririi să vă cinstim cu vers duhovnicesc.

Bucuraţi-vă, Cunună mărturisitoare a Adevărului dumnezeisc,

Făclii ale jertfei ce vesteşte lumii răsunetul glasului nepământesc,

Porţi ale mântuirii, deschise cu cheia rugăciunii dumnezeieşti,

Izvoare ale Luminii al căror susur vesteşte cele cereşti,

Comori ce au veştejit săltările trupului pământesc,

A monahilor floare de cinstire, sfinţind gândul ceresc,

Cunună a sfinţeniei dobândită prin osteneli duhovniceşti,

Vase ale binecuvântării, aducând darurile cereşti,

Izvoare ale luminii ce adapă setea de mântuire a celor trupeşti,

Pâine duhovnicească lucrată în sudoarea nevoinţelor duhovniceşti,

Oglindă a nevoinţelor sihăstreşti mai presus de fire,

Turnuri ale Cuvântului aşezate în câmpul de mântuire,

Lucrători ai pustiului, pe care l-aţi împodobit cu vălul rugăciunii,

Stele preastrălucite aşezate în ceata mucenicilor Treimii,

Altare ale nevoinţei peste care Cuvântul a pus pecetea iubirii,

Rug nemistuit de la care se înalţă pururi tămâia rugăciunii,

Zbor neoprit spre cele neajunse de mintea omenească,

Întraripare cu darurile muceniciei aducătoare de slavă cerească,

Masă duhovnicească pe care s-a adus jertfă curată Cuvântului,

Purtătorii cununilor muceniceşti lucrate prin osteneala Duhului,

Făclii veşnic aprinse, împărtăşind razele cunoştinţei mântuitoare,

Înălţime a desăvârşirii văzute cu ochii minţii înfrumuseţaţi de lumina sfinţitoare,

Izvoare ale Cuvântului ce adapă setea de desăvârşire a creştinilor drept măritori,

Făclii nestinse ale rugăciunii ce aprinde gândurile celor înalt cugetători.

Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mântuieste pe noi. Amin.