duminică, 18 octombrie 2015

Filmulete din Duminica a 20-a după Rusalii (Învierea fiului văduvei din Nain) - Hristos ne calauzeste catre fericire;18 octombrie

Ev. Luca 7, 11-16

În vremea aceea s-a dus Iisus într-un oraş numit Nain, şi împreună cu Dânsul mergeau mulţi ucenici ai Lui şi popor mult. Iar când s-au apropiat de poarta oraşului, iată scoteau un mort, singurul fecior al maicii sale, şi era ea văduvă; iar din oraş popor mult era cu dânsa. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: nu mai plânge. Atunci, apropiindu-se, s-a atins de cosciug, iar cei care-l duceau au stat şi El a zis: tânărule, ţie îţi zic, scoală-te!Iar cel ce fusse mort s-a sculat în sus şi a început să vorbească. Iar Iisus l-a dat maicii sale. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: un prooroc mare s-a ridicat între noi, şi: Dumnezeu a cercetat pe poporul Său.
Evanghelia adaugă o frază care poate părea neînsemnată, dar care are o însemnătate teologică deosebită: “Iisus l-a dat mamei sale”. Hristos dă Evei omenirea pe care aceasta o zămislise spre moarte: o ridică pe Eva. Pentru aceasta personajul văduvei poate să simbolizeze și Bisericam după cum spune Sfântul Ambrozie de Milano [8]. Dar se poate vedea în ea și chipul Mariei, căci Maica Domnului a adus prin purtatea ei pocăința pentru întreaga lume, iar lacrimile ei nu seacă niciodată, înduplecând inima Fiului ei (să ne aducem aminte de nunta din Cana : “nu mai au vin‟) [9]. Maria o răscumpără pe Eva.Cele două alaiuri de acum nu mai sunt decât unul singur: toți sunt uniți, aduși împreună de Hristos care îi călăuzește către fericirea veșnică, viața dumnezeiască. Tot poporul se minunează, căci “prooroc mare s-a ridicat între noi și Dumnezeu a cercetat pe poporul Său„ .După 2000 de ani, și noi ne minunăm astăzi și slăvim pe Dumnezeu. Laus Tibi, Christe!

Predica Parintelui Petru Ciprian Pricop

















Niciun comentariu: