http://www.tururivirtualeprahova.ro/embed/43-
Icoana
Despre Mănăstirea Ghighiu,hram Izvorul Tamaduirii!
"Langa Ploieşti, de unde te va duce o bună şosea, Schiţul Ghighiu, căruia i se zice si mănăstire, şi cu drept cuvânt. Frumoasa biserică e înconjurată de paşnice clădiri gospodăreşti, cu coperământul de sindrilă subţire, bine aşezată. In fund, unde curge limpede un "izvor al tămăduirii", se inşiră pomi roditori şi via se mladie pe haragi." ("Nicolae Iorga")
In fructuasele sale pelerinaje la mănăstirile şi bisericile din tară, facute la inceputul secolului XX, atunci când işi alesese ca loc de creaţie şi de activitate cultural Vălenii de Munte, marele istoric Nicolae Iorga a poposit şi aici, lăsandu-ne insemnări pline de culoare şi spirit evocator.
"Un gard trainic-dincolo de case numai o mică intindere mai sunt ogoare mănăstiresti-inconjura colonia de batrani; unul dintre cei mai vechi de zile, infaşurat in petece de soiac, ca o scoarţa de trunchiu secular, dă drumul rarilor vizitatori" ("Nicolae Iorga")
Trăim in secolul vitezei în care tot ceea ce mass-media promovează captează atenţia tuturor; mai sunt oare locaşurile de cult un punct de atracţie? Mai reprezintă oare vatra monahală un loc căutat de cei pentru care "grija cea lumească" a devenit scopul principal al vieţii?
In fructuasele sale pelerinaje la mănăstirile şi bisericile din tară, facute la inceputul secolului XX, atunci când işi alesese ca loc de creaţie şi de activitate cultural Vălenii de Munte, marele istoric Nicolae Iorga a poposit şi aici, lăsandu-ne insemnări pline de culoare şi spirit evocator.
"Un gard trainic-dincolo de case numai o mică intindere mai sunt ogoare mănăstiresti-inconjura colonia de batrani; unul dintre cei mai vechi de zile, infaşurat in petece de soiac, ca o scoarţa de trunchiu secular, dă drumul rarilor vizitatori" ("Nicolae Iorga")
Trăim in secolul vitezei în care tot ceea ce mass-media promovează captează atenţia tuturor; mai sunt oare locaşurile de cult un punct de atracţie? Mai reprezintă oare vatra monahală un loc căutat de cei pentru care "grija cea lumească" a devenit scopul principal al vieţii?
MONAHISMUL ORTODOX DE ASTĂZI
Cuvântul monah inseamnă (persoană singură/însingurată).
Monahismul este vechea practică a creştinilor de a părăsi lumea pentru a se închina trup şi suflet unei vieti conforme cu Evanghelia urmărind unirea cu Iisus Hristos. În zilele noastre monahismul rămâne o parte importantă în esenta credinţei creştin-ortodoxe.
E greu a mai spune astăzi cuvinte mari despre monahi şi monahism in general, în condiţiile în care călugări par nişte oameni înculţi care nu şi-au găsit un rost în viaţa ori au suferit o decepţie. Viata monahală este un lucru sfânt, astfel încât rugăciunea şi contemplaţia monahilor este folositor întregii comunităţi. Monahul se retrage din lume se leapădă de ea renunţând la toate plăcerile ei, dar nu renunţă sa lupte prin rugăciuni pentru cei care au rămas acolo. Astfel el nu va mai aparţine si nici principiile sale morale nu vor mai fii aceleaşi. Monahul se leapadă de sine iar prin rugăciune şi ascultare devine fiu al Lui Dumnezeu după har.
Aşadar avem nevoie de un monahism bine ancorat în "Sfânta Scriptură" şi "Sfânta Tradiţie" ceea ce reprezintă fundamental ortodoxiei. Ortodoxia înseamnă "transpunerea lumii în împărăţia de har a sfinţeniei în bucuria şi nădejdea învierii".
Tămăduirii
După pisania care se află deasupra uşii de intrare în biserica mare, aflăm că în anul 1858,
Prea Cuviosul Arhimandrit Eftimie a dărâmat biserica construită în anul 1817, pentru că era prea mică şi a început con-struirea bisericii mari, cu acelaşi hram, „Izvorul Tămăduirii,” construcţie continuată după moartea stareţului Eftimie, la anul 1864, de noul stareţ arhim. Antonie. Iată ce se spune în această pisanie: „….Acea biserică fiind mică, la anul 1858 Martie şi sub căimăcănia M.S. Alexandru Ghica Voevod, cu binecuvântarea P.S.Mitropolit Nifon şi după iniţiativa Prea Cuviosului Arhimandrit Eftimie, stareţ, s-a dărâmat şi s-a început cea de astăzi, dând concursul său până la terminarea şi învelitoarea ei, iar încetând din viaţă, s-a terminat de către succesorul său P.Cuv. S. Arhimandritul Antonie care a construit cu mai tot ce a avut cum şi alţii de Dumnezeu creştini, a căror pomenire va fi veşnică, şi s-a sfinţit această Biserică tot cu hramul ce l-a avut „Izvorul Tămăduirii” la 31 Martie 1866.” „Această inscripţie s-a pus de către P.Cuv. S. Arhimandritul Mitrofor Juvenalie în al 16-lea an al stăreţiei sale, 1892.”
Începută în anul 1858 de către Prea Cuviosul Arhimadrit Eftimie, stareţul de atunci al Sfintei Mănăstiri Ghighiu, biserica mare este terminată în vremea Prea Cuviosului Arhimandrit Antonie, succesorul acestuia. Biserica mare este construită din cărămidă, pe o temelie din piatră de râu, cărămidă şi var hidraulic. Această sfântă biserică are o arhitectură sobră şi impunătoare. Ocupă o suprafaţă de 416 m2 şi respectă planul trilobat. Este împărţită în pridvor închis, pronaos, naos şi altar. Are o lungime de 31 m, o lăţime de 11 m şi înălţimea pe axul turlei de 21 m. Grosimea pereţilor este de aproximativ 1 m. Pronaosul este aproape pătrat, naosul destul de spaţios este dreptunghiular, iar turla, de formă cilindrică în exterior ca şi în interior, se sprijină pe o bază octogonală, având 8 ferestre. La început biserica a fost împodobită cu trei turle, una centrală pe naos, în formă octogonală, luminată de ferestre după influenţa apuseană, iar celelalte două, mici, aşezate pe pronaos, care s-au dărâmat însă la cutremurul din anul 1940. Biserica mare a Sfintei Mănăstiri Ghighiu impresionează mai ales prin perfecţiunea realizării artistice aparţinând stilului neoclasic. Echilibrul proporţiilor, zvelteţea turlei, efectul liniilor, sobrietatea interiorului şi simplitatea decoraţiilor sunt câteva din caracteristicile ei. În interiorul bisericii din zid apar două abside laterale, corespunzând strănilor şi care îi dau o uşoară formă de cruce. Naosul este separat de pronaos doar printr-un arc proeminent. Biserica este luminată prin cinci ferestre de mărime mijlocie, dintre care trei sunt fixate în axul celor trei abside şi două în pronaos.
Catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur, după obiceiul vremii, datează din acelaşi timp cu biserica; uşile împărăteşti, strănile arhiereşti, amvonul şi iconostasul sunt lucrări făcute cu multă iscusinţă artistică având frumoase motive florale, frunze de stejar, inspirate din natură şi din ornamentica populară. Pictura catapetesmei aparţine în întregime marelui pictor Gheorghe Tattarescu şi este prin ea însăşi o podoabă. În 1864, Gheorghe Tattarescu (1818-1894), se angajase prin contracte, cu lucru, la trei biserici, printre care şi Mănăstirea Ghighiu, un frumos ansamblu de artă religioasă. Ajutat de elevii săi, se multumeşte să fie pictorul religios al epocii, îndeletnicire care îi asigură un câştig uşor şi sigur.
Dacă unii din ctitorii bisericilor, în graba lor de a-şi vedea lăcaşul terminat, îngăduiau artiştilor să se ajute cu elevii săi, alţii mai pretenţioşi şi mai însufleţiţi de dorinţa de a avea o operă de artă adevărată, îi impun să lucreze singur măcar unele panouri mai importante, icoanele şi chipul sfinţilor. Respectarea tradiţiei îi era de altfel cerută întotdeauna de următorul paragraf, ce nu lipseşte din nici un contract: „Toate aceste tablouri depe zidul Bisericii se vor zugrăvi cu ulei şi se va păzi în tot stilul Bizantin care este al Bisericii n. Răsăritului, iar restul pentru tablouri, adică toată arhitectura de sus până jos va fi cu c1eiu. Marmora şi ornamente pe oriunde va cere trebuinţa ca să poată fi în armonie cu tablourile. Acestea sunt condiţiile cu care mă angajez.”
Noutatea lui Tattarescu se vede mai mult în felul în care înţelege să execute aceste picturi. Compoziţiile mai mari şi chipurile sfinţilor sunt lucrări de inspiraţie occidentală, uneori chiar copiate fără rezervă după tablourile cu acelaşi subiect ale artiştilor străini, ca de pildă: Sf. Mihail, după Guido Reni (panou din biserica S. Maria de la Gncezione din Roma); Cina cea de taină, după L. da Vinci sau alte gravuri. În general se foloseşte tehnica în ulei şi uneori de tempera sau „pictura în clei,” cum o denumeşte el, pentru partea de decoraţie arhitectonică. Între anii 1856-1887, Gheorghe Tattarescu pictează în judeţul Prahova. Redăm în continuare o copie după „Contractul de zugrăvire a Mănăstirii Ghighiu”: „1864 Martie 20 Contractul de zugrăvire a Mănăstirei Ghighiul. Prin care ne amu angajat cu D.G. M.Tattarescu a essecuta toată lucrarea de zugrăvit la Biserica cea noă dela Monas. noastră Ghighiul întocmai după alăturatul Divis în care sînt toate cuprinse şi regulate după rîndueala loru, pentru care ne amu şi’nvoit ai da D-lui drept preţu galbeni împărăteşti una mie şase sute 1600 împărţiţi în patru câştiguri, adică cel întîiu acum la facerea contractului iar ceilalţi treptat dupe înaintarea lucrului remeindu a i se respunde cel d’in urmă la şfârşitul a tot lucrului. Se’ndatorează D. Tattaresco a face toată această lucrare cu tot materialu Dumisale, afară de podurile (schelele) trebuincioase care vor fi pe seama noastră precum şi locuinţa, se mai ‘ndatorează D. Tattaresco a ‘ncepe’ndată la această lucrare ce se va găti de tencuit şi de pardosit Biserica, şi a sevîrşi totă lucrarea dela confirmarea acestui contract până la sorocu de doădeci luni de zile. Banii de câte ori se voru respunde se vor trece d’auna în dosul acestui contract pentru care s’a făcut doă asemenea spre paza condiţiunilor mai sus zise. Se observă ca, acum la facerea contractului i se va respunde D. Tattaresco numai una sută cincizeci galbeni 150 iar restul de doă sute cincizeci 250 spre complectarea câştigului întîiu de patru sute 400 se va respunde peste şase luni de zile, acestea sunt condiţiunile cu care ne am angajat.”
(L. I.) r864 Maiu 30.
În continuare se prezintă Devizul care cuprinde următoarele: „Pentru xugrăvitul Bisericei celei nouă dela Monas. Ghighiu; Cercul d’asupra Templei; Altarul; Strana dreaptă; Strana stîngă; Bolta în tindă; Doă Turle mici; Amvonul. Toate aceste tablouri de mai sus zise pe zidul Bisericii se vor zugrăvi cu uleiu, şi se va păzi în toate stilul Bizantin, care este ar Bisericii noastre Răsăritului, iar restul pentru tablouri adică toată arhitectura de sus până josu va fi cu c1eiu. Marmora şi ornamcnte pe ori unde va cere trebuinţa ca se potă fi în armonie cu tablourile. Acestea sînt condiţiunile cu care mă angajezu.” (L. I.)
Pictura originală aparţine marelui artist din veacul trecut, Gheorghe Tattarescu, şi e bine conservată în forma ei iniţială din anul 1864. Creaţia lui e bazată pe claritate şi armonie, lumina are strălucire chiar şi la umbră, e plină de echilibru şi frumuseţe, oglindind realitatea.
Tattarescu, care a fost şi un excepţional portretist, se impune prin simţul măsurii, prin claritatea compoziţiilor sale, prin măiestria şi fineţea desenului, precum şi prin coloritul sobru şi expresia de demnitate a personajelor. Stilul e înrudit cu stilul Renaşterii.
Cuvântul monah inseamnă (persoană singură/însingurată).
Monahismul este vechea practică a creştinilor de a părăsi lumea pentru a se închina trup şi suflet unei vieti conforme cu Evanghelia urmărind unirea cu Iisus Hristos. În zilele noastre monahismul rămâne o parte importantă în esenta credinţei creştin-ortodoxe.
E greu a mai spune astăzi cuvinte mari despre monahi şi monahism in general, în condiţiile în care călugări par nişte oameni înculţi care nu şi-au găsit un rost în viaţa ori au suferit o decepţie. Viata monahală este un lucru sfânt, astfel încât rugăciunea şi contemplaţia monahilor este folositor întregii comunităţi. Monahul se retrage din lume se leapădă de ea renunţând la toate plăcerile ei, dar nu renunţă sa lupte prin rugăciuni pentru cei care au rămas acolo. Astfel el nu va mai aparţine si nici principiile sale morale nu vor mai fii aceleaşi. Monahul se leapadă de sine iar prin rugăciune şi ascultare devine fiu al Lui Dumnezeu după har.
Aşadar avem nevoie de un monahism bine ancorat în "Sfânta Scriptură" şi "Sfânta Tradiţie" ceea ce reprezintă fundamental ortodoxiei. Ortodoxia înseamnă "transpunerea lumii în împărăţia de har a sfinţeniei în bucuria şi nădejdea învierii".
Tămăduirii
După pisania care se află deasupra uşii de intrare în biserica mare, aflăm că în anul 1858,
Prea Cuviosul Arhimandrit Eftimie a dărâmat biserica construită în anul 1817, pentru că era prea mică şi a început con-struirea bisericii mari, cu acelaşi hram, „Izvorul Tămăduirii,” construcţie continuată după moartea stareţului Eftimie, la anul 1864, de noul stareţ arhim. Antonie. Iată ce se spune în această pisanie: „….Acea biserică fiind mică, la anul 1858 Martie şi sub căimăcănia M.S. Alexandru Ghica Voevod, cu binecuvântarea P.S.Mitropolit Nifon şi după iniţiativa Prea Cuviosului Arhimandrit Eftimie, stareţ, s-a dărâmat şi s-a început cea de astăzi, dând concursul său până la terminarea şi învelitoarea ei, iar încetând din viaţă, s-a terminat de către succesorul său P.Cuv. S. Arhimandritul Antonie care a construit cu mai tot ce a avut cum şi alţii de Dumnezeu creştini, a căror pomenire va fi veşnică, şi s-a sfinţit această Biserică tot cu hramul ce l-a avut „Izvorul Tămăduirii” la 31 Martie 1866.” „Această inscripţie s-a pus de către P.Cuv. S. Arhimandritul Mitrofor Juvenalie în al 16-lea an al stăreţiei sale, 1892.”
Începută în anul 1858 de către Prea Cuviosul Arhimadrit Eftimie, stareţul de atunci al Sfintei Mănăstiri Ghighiu, biserica mare este terminată în vremea Prea Cuviosului Arhimandrit Antonie, succesorul acestuia. Biserica mare este construită din cărămidă, pe o temelie din piatră de râu, cărămidă şi var hidraulic. Această sfântă biserică are o arhitectură sobră şi impunătoare. Ocupă o suprafaţă de 416 m2 şi respectă planul trilobat. Este împărţită în pridvor închis, pronaos, naos şi altar. Are o lungime de 31 m, o lăţime de 11 m şi înălţimea pe axul turlei de 21 m. Grosimea pereţilor este de aproximativ 1 m. Pronaosul este aproape pătrat, naosul destul de spaţios este dreptunghiular, iar turla, de formă cilindrică în exterior ca şi în interior, se sprijină pe o bază octogonală, având 8 ferestre. La început biserica a fost împodobită cu trei turle, una centrală pe naos, în formă octogonală, luminată de ferestre după influenţa apuseană, iar celelalte două, mici, aşezate pe pronaos, care s-au dărâmat însă la cutremurul din anul 1940. Biserica mare a Sfintei Mănăstiri Ghighiu impresionează mai ales prin perfecţiunea realizării artistice aparţinând stilului neoclasic. Echilibrul proporţiilor, zvelteţea turlei, efectul liniilor, sobrietatea interiorului şi simplitatea decoraţiilor sunt câteva din caracteristicile ei. În interiorul bisericii din zid apar două abside laterale, corespunzând strănilor şi care îi dau o uşoară formă de cruce. Naosul este separat de pronaos doar printr-un arc proeminent. Biserica este luminată prin cinci ferestre de mărime mijlocie, dintre care trei sunt fixate în axul celor trei abside şi două în pronaos.
Catapeteasma, sculptată în lemn de tei şi poleită cu aur, după obiceiul vremii, datează din acelaşi timp cu biserica; uşile împărăteşti, strănile arhiereşti, amvonul şi iconostasul sunt lucrări făcute cu multă iscusinţă artistică având frumoase motive florale, frunze de stejar, inspirate din natură şi din ornamentica populară. Pictura catapetesmei aparţine în întregime marelui pictor Gheorghe Tattarescu şi este prin ea însăşi o podoabă. În 1864, Gheorghe Tattarescu (1818-1894), se angajase prin contracte, cu lucru, la trei biserici, printre care şi Mănăstirea Ghighiu, un frumos ansamblu de artă religioasă. Ajutat de elevii săi, se multumeşte să fie pictorul religios al epocii, îndeletnicire care îi asigură un câştig uşor şi sigur.
Dacă unii din ctitorii bisericilor, în graba lor de a-şi vedea lăcaşul terminat, îngăduiau artiştilor să se ajute cu elevii săi, alţii mai pretenţioşi şi mai însufleţiţi de dorinţa de a avea o operă de artă adevărată, îi impun să lucreze singur măcar unele panouri mai importante, icoanele şi chipul sfinţilor. Respectarea tradiţiei îi era de altfel cerută întotdeauna de următorul paragraf, ce nu lipseşte din nici un contract: „Toate aceste tablouri depe zidul Bisericii se vor zugrăvi cu ulei şi se va păzi în tot stilul Bizantin care este al Bisericii n. Răsăritului, iar restul pentru tablouri, adică toată arhitectura de sus până jos va fi cu c1eiu. Marmora şi ornamente pe oriunde va cere trebuinţa ca să poată fi în armonie cu tablourile. Acestea sunt condiţiile cu care mă angajez.”
Noutatea lui Tattarescu se vede mai mult în felul în care înţelege să execute aceste picturi. Compoziţiile mai mari şi chipurile sfinţilor sunt lucrări de inspiraţie occidentală, uneori chiar copiate fără rezervă după tablourile cu acelaşi subiect ale artiştilor străini, ca de pildă: Sf. Mihail, după Guido Reni (panou din biserica S. Maria de la Gncezione din Roma); Cina cea de taină, după L. da Vinci sau alte gravuri. În general se foloseşte tehnica în ulei şi uneori de tempera sau „pictura în clei,” cum o denumeşte el, pentru partea de decoraţie arhitectonică. Între anii 1856-1887, Gheorghe Tattarescu pictează în judeţul Prahova. Redăm în continuare o copie după „Contractul de zugrăvire a Mănăstirii Ghighiu”: „1864 Martie 20 Contractul de zugrăvire a Mănăstirei Ghighiul. Prin care ne amu angajat cu D.G. M.Tattarescu a essecuta toată lucrarea de zugrăvit la Biserica cea noă dela Monas. noastră Ghighiul întocmai după alăturatul Divis în care sînt toate cuprinse şi regulate după rîndueala loru, pentru care ne amu şi’nvoit ai da D-lui drept preţu galbeni împărăteşti una mie şase sute 1600 împărţiţi în patru câştiguri, adică cel întîiu acum la facerea contractului iar ceilalţi treptat dupe înaintarea lucrului remeindu a i se respunde cel d’in urmă la şfârşitul a tot lucrului. Se’ndatorează D. Tattaresco a face toată această lucrare cu tot materialu Dumisale, afară de podurile (schelele) trebuincioase care vor fi pe seama noastră precum şi locuinţa, se mai ‘ndatorează D. Tattaresco a ‘ncepe’ndată la această lucrare ce se va găti de tencuit şi de pardosit Biserica, şi a sevîrşi totă lucrarea dela confirmarea acestui contract până la sorocu de doădeci luni de zile. Banii de câte ori se voru respunde se vor trece d’auna în dosul acestui contract pentru care s’a făcut doă asemenea spre paza condiţiunilor mai sus zise. Se observă ca, acum la facerea contractului i se va respunde D. Tattaresco numai una sută cincizeci galbeni 150 iar restul de doă sute cincizeci 250 spre complectarea câştigului întîiu de patru sute 400 se va respunde peste şase luni de zile, acestea sunt condiţiunile cu care ne am angajat.”
(L. I.) r864 Maiu 30.
În continuare se prezintă Devizul care cuprinde următoarele: „Pentru xugrăvitul Bisericei celei nouă dela Monas. Ghighiu; Cercul d’asupra Templei; Altarul; Strana dreaptă; Strana stîngă; Bolta în tindă; Doă Turle mici; Amvonul. Toate aceste tablouri de mai sus zise pe zidul Bisericii se vor zugrăvi cu uleiu, şi se va păzi în toate stilul Bizantin, care este ar Bisericii noastre Răsăritului, iar restul pentru tablouri adică toată arhitectura de sus până josu va fi cu c1eiu. Marmora şi ornamcnte pe ori unde va cere trebuinţa ca se potă fi în armonie cu tablourile. Acestea sînt condiţiunile cu care mă angajezu.” (L. I.)
Pictura originală aparţine marelui artist din veacul trecut, Gheorghe Tattarescu, şi e bine conservată în forma ei iniţială din anul 1864. Creaţia lui e bazată pe claritate şi armonie, lumina are strălucire chiar şi la umbră, e plină de echilibru şi frumuseţe, oglindind realitatea.
Tattarescu, care a fost şi un excepţional portretist, se impune prin simţul măsurii, prin claritatea compoziţiilor sale, prin măiestria şi fineţea desenului, precum şi prin coloritul sobru şi expresia de demnitate a personajelor. Stilul e înrudit cu stilul Renaşterii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu