marți, 12 mai 2015

Canon de rugăciune către Sfântul Mucenic Ioan Valahul - 12 mai



Troparul Sfântului Mucenic Ioan Valahulglasul al 4-lea:
Astăzi duhovniceşte prăznuieşte Biserica dreptcredincioşilor, şi cu bucurie strigă: Veniţi, iubitorilor de mucenici, să prăznuim pomenirea cea de peste an a luptelor noului mucenic Ioan! Că acesta, dintre noi cu voia lui Dumnezeu răsărind, în împărăteasca cetate a lui Constantin a înflorit minunat, aducând Stăpânului rod bogat şi bine primit, prin mucenicie. Iar acum se roagă neîncetat în ceruri, să se mântuiască sufletele noastre.

Cântărea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat...
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Acum eu, mult păcătosul, chem darul Sfântului Duh, ca însuflându-mă minunat să-mi izgonească întunericul necunoştinţei, şi cu bogăţia înţelepciunii să mă lumineze, ca după vrednicie să împletesc cununi de smerită laudă, noului pătimitor al lui Hristos, Ioan.
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Negrăită şi neînţeleasă este tainica rânduială a lui Dumnezeu, Cel ce cunoaşte cele ascunse şi încearcă inimile şi rărunchii; Care, în felurite chipuri, cheamă către cereasca împărăţie pe aleşii Săi!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Văzând mai dinainte Dumnezeu buna rodire a sufletului, ţi-a întărit inima cu neînfricată îndrăzneală, prin care ai biruit cursele vechiului vrăjmaş, fericite Ioane! Şi cu putere de sus ai ruşinat pe asupritorii cei păgâni.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Rogu-mă ţie, Maica lui Dumnezeu, Fecioară preacurată, ceea ce eşti grabnică ajutătoare a celor din strâmtorări, şi liman de izbăvire a celor înviforaţi; păzeşte-mă de uneltirile vicleanului, şi nu mă lăsa să mă sfărâm de piatra pierzării de suflet!

Cântarea a 3-a. Irmos: Doamne, Cel ce ai făcut cele...
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Având ochii sufletului luminaţi, înţeleptule tânăr, te-ai arătat neîntinat de patimi şi săgeţile înveninate cele din arcul vrăjmaşului pierzător de suflete nu te-au atins, având ca pavăză puterea lui Hristos, noule mucenice Ioane!
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Nici puţinătatea anilor, nici pustiul străinătăţii, nici robia la cei de alt neam nu au izbutit a te îngrozi pe tine, viteazule mucenic! Ci ca un stejar în mijlocul câmpiei, ai stat neabătut întru dragostea lui Hristos.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu sufletul bine zidit pe temelia neclintită a virtuţii, pe care din pruncie ai deprins-o de la fericiţii tăi părinţi din Valahia, şi întărit fiind cu darul de sus, mărite Ioane, nicicum nu te-ai plecat spre spurcata faptă a sodomiei, la care voia să te silească nelegiuitul agarean.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cu dragoste şi cu smerenie îngenunchind eu, cel cu totul netrebnic, la cinstită icoana ta, preasfântă Fecioară, cu lacrimi mă rog să nu mă lepezi de la faţa ta, ci lui Dumnezeu roagă-te să mă scoată din toată vătămarea, primejdia şi răutatea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Tu eşti tăria mea, Doamne...
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cel ce te-ai născut din părinţi de bun neam şi bine credincioşi, te-ai deprins de la dânşii a păzi legea creştinească în curăţie; înţelepţeşte-mă şi pe mine a mă abate totdeauna de la amăgirile celui iscusit întru răutate, şi cu scumpătate a păzi poruncile Ziditorului.
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iertare de greşeli cere de la Stăpânul tuturor, fericite Ioane, ca să ne dea nouă, celor ce cu dragoste ne-am adunat să prăznuim pomenirea ta cea vrednică de cinstire.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Laudă şi podoabă de mult preţ eşti, preaminunate mucenice, Bisericii şi Patriei tale, care se bucură avându-te pe tine mijlocitor către Dumnezeu, şi tare folositor întru nevoi.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Născut-ai sub ani pe Fiul Cel fără de ani, preacurată Maică a lui Dumnezeu. Ci fecioară ai rămas şi după naştere, ca şi înainte de naştere, ceea ce stai întru dumnezeiasca slavă de-a dreapta Fiului tău, rugându-te pururea pentru noi.

Cântarea a 5-a. Irmos: Pentru ce m-ai lepădat...
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dulceaţa cea trecătoare a păcatului neprimind-o, şi departe alungând-o de la cugetul tău, înţeleptule tânăr, ai rămas neprins în mrejele vechiului amăgitor. Şi cu puterea Crucii întrarmându-te, l-ai biruit pe el.
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Undiţă a întins vicleanul vrăjmaş asupra ta, fericite Ioane. Dar tu, luminat fiind cu darul Sfântului Duh, ai rămas nevătămat de meşteşugirile lui, şi pe toate le-ai destrămat cu îndelunga răbdare, cu tăria credinţei şi cu nădejdea mântuirii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Robit fiind cu trupul de către cei de alt neam, mărite, ai rămas slobod cu duhul, Ioane. Şi păzindu-ţi curăţia trupului neîntinată, te-ai făcut vrednic sălaş al luminii celei de sus.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Curăţeşte întinăciunea mea, preacurată Născătoare de Dumnezeu. Că din pruncie mi-am pângărit haina de lumină a sufletului meu, şi am mâniat pe Dumnezeu, pe Care fă-L mie milostiv!

Cântarea a 6-a. Irmos: Curăţeşte-mă, Mântuitorule...
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Arătatu-te-ai, preaînţelepte Ioane, tânăr şi preafrumos ostaş al lui Hristos; şi te-ai încununat cu diademă de mult preţ, şi cu porfira sângiurilor tale curate, care împodobeşte Biserica lui Dumnezeu şi pe cei binecredincioşi îi veseleşte.
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Să dănţuiască acum adunarea binecredincioşilor, prăznuind duhovniceşte; că iată, ne cheamă noul pătimitor loan, să ne ospătăm cu bucurie din masa răsplătirii nevoinţelor lui, cu care hrăneşte spre mântuire pe cei ce cinstesc cu credinţă sfântă pomenirea lui.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu credinţă şi cu dragoste te mărim pe tine, sfinte mucenice al Domnului. Că prin tăria credinţei şi prin neprihana curăţiei pildă te-ai făcut nouă, câştigând cu robia cea pământească slobozenia cerească, cu înfrânarea şi cu amărăciunea chinurilor celor vremelnice, bucuria şi desfătarea cea adevărată şi veşnică, iar cu moartea tinereţilor viaţa cea neîmbătrânitoare şi fără de sfârşit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
De Dumnezeu Născătoare Fecioară, nădejdea mea cea neînfruntată, mă rog milostivirii tale şi bunătăţii, nici o clipită de vreme să nu mă laşi pe mine fără de a ta ocrotire, ci grăbind mă apără şi mă izbăveşte.

CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
Arătatu-s-a nouă astăzi, cel preaînfrumuseţat cu curăţia, tânărul ostaş al Mântuitorului, luminând pe toţi cei ce strigă: Bucură-te, Ioane, mare mucenice al lui Hristos!

Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evreieşti au călcat...
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Uşile cereşti privindu-le cu mintea, înţelepte, ai fugit de uşile păcatului, care îţi erau deschise, Ioane! Iar acum bucurându-te, cânţi Izbăvitorului: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Celui ce te silea pe tine spre spurcata faptă a sodomiei te-ai plecat, neprihănitule tânăr; şi nici dezmierdările femeieşti ale stăpânei tale agarence nu te-au ademenit să-ţi lepezi curăţia şi credinţa. Ci ai rămas credincios lui Hristos, Căruia îi cânţi: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri!
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fiind eu împuns de boldul păcatului, căzut-am în prăpastia ispitelor celor pierzătoare de suflet, şi de porţile iadului m-am apropiat. Ci, tu, Ioane, roagă-te lui Dumnezeu pentru mine, să mă mântuiesc din gura lui Veliar, şi să cânt: Bine eşti cuvântat, Dumnezeul părinţilor noştri!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Înaintea ta cădem şi cu umilinţă ne rugăm, preasfântă Fecioară: Rănile sufletelor noastre şi sângerările boldului păcatului, curăţeşte-le cu puterea mijlocirilor tale la Cel ce s-a răstignit pentru noi. Ca mântuindu-ne prin sângele izvorât din rănile Lui, să cântăm cu bucurie: Bine eşti cuvântată în veci, prea curată!

Cântarea a 8-a. Irmos: De şapte ori cuptorul...
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ioane, noule pătimitor, tu stând cu îndrăznire înaintea păgânului judecător, ai mărturisit fără înfricare adevărul celor grăite de pârâşii tăi. Iar acum stând înaintea scaunului Judecătorului celui ceresc, răsplătire ai luat pentru iubirea de adevăr; şi împreună cu cetele mucenicilor cânţi: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Iertare de datoriile noastre dorind a câştiga, năzuim la a ta folosinţă, înţeleptule Ioane, şi cu credinţă te rugăm: cu mijlocirile tale la Stăpânul a toate, ajută-ne să ne izbăvim şi noi de săgeţile cele aprinse, ale pierzătorului de suflete, ca să cântăm totdeauna: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Îngerul Domnului te-a însoţit şi ocrotit, când erai singur şi părăsit, între străini şi păgâni, departe de fraţii tăi de sânge, mucenice Ioane! Pentru aceea ai rămas nebiruit şi neîncetat cântai: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cela ce de bună voie S-a întrupat pentru noi, şi ne-a învăţat pocăinţa, Emmanuel, din tine născându-Se S-a arătat, Fecioară curată. Pe Acela roagă-L acum, Preasfântă Stăpână, ca să ne deschidă nouă uşile milostivirii Sale şi să ne mântuiască pe noi, cei ce cântăm: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul!

Cântarea a 9-a. Irmos: Spăimântatu-s-au de aceasta cerurile...
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Armă nebiruită, împotriva văzuţilor şi a nevăzuţilor vrăjmaşi, luând Crucea lui Hristos, mucenice înţelepte, ai sfărâmat toate înşelăciunile păgânătăţii, dorind să moşteneşti cele veşnice, Ioane!
Stih: Sfinte Mucenice Ioan, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cercat-a noua Dalilă să te înduplece spre păcătuire, cu ispitirile farmecelor trupeşti, şi cu ameninţările cumplitelor chinuri; dar tu, înţelepte, ai lepădat cu scârbire amăgirile ei stăruitoare, dorind a te încununa cu neveştejitele cununi, din mâna Ziditorului.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Grozave şi înfricoşătoare chinuri punându-se asupra fragedului şi curatului tău trup, mucenice Ioane, nicidecum nu ţi-ai slăbit bărbăţia sufletului; ci cu neclintire ai răbdat până la sfârşit. Iar acum te veseleşti luminat, în cămările cereşti, împreună cu toţi sfinţii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Adu-ţi aminte de mine neîncetat, Preasfântă Stăpână, şi nu mă lăsa să pier, în gâtul balaurului celui de foc. Ci ca o Maică a Celui milostiv, ajută-mă să întru în cămara Mirelui ceresc, împreună cu fecioarele cele înţelepte, ca să mă mântuiesc eu, ticălosul.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...
Dintre rudeniile tale ai fost strămutat, mărite, şi la împărăteasca cetate a sfântului Constantin ai fost dus, pe toţi uimindu-i cu frumuseţea chipului, cu tăria sufletului şi cu răbdarea îngerească în necazuri. Iar acolo, îmbogăţindu-te, cu răni, ca nişte mărgăritare de mult preţ, ai răscumpărat cu ele cununile cele neveştejite ale mucenicilor, ca într-o căruţă suindu-te la ceruri, prin prea curat sângele tău. Lui Hristos Dumnezeu roagă-te, înţeleptule Ioane, iertare de greşeli să dăruiască, celor ce cu dragoste te cinstesc pe tine.

Niciun comentariu: