joi, 21 mai 2015

Sărbătoare naţională a poporului român „Eroii sunt memoria vie a istoriei noastre“


Ziua Înălţării Domnului la cer este pentru noi, românii, şi ziua cinstirii Eroilor neamului. Din toate timpurile şi din toate locurile, cunoscuţi şi necunoscuţi, toţi aceia care, într-un fel sau altul, şi-au jertfit viaţa pentru apărarea ţării, pentru realizarea unităţii noastre naţionale şi pentru înlăturarea oricărei forme de înrobire a românilor.

Eroii sunt memoria vie a istoriei noastre. Nu este suficient să-i cinstim prin discursuri şi declaraţii, ci trebuie să-i cinstim întâi de toate printr-o viaţă curată, frumoasă, demnă de jertfa lor, şi în plus prin rugăciune şi prin liturghie. Necesită o datorie sfântă şi o onoare, şi o cinste să ne comemorăm, să ne cinstim, să respectăm pe înaintaşii noştri, pe eroii neamului nostru şi, de ce nu, la rândul nostru, să cerem mijlocirea lor, a acestor eroi şi martiri, să cerem lui Dumnezeu ca jertfa lor să aibă un ecou în conştiinţele urmaşilor lor.
Pomenim eroii în această zi a Înălţării Domnului pentru că avem credinţa sfântă şi credem în nemurirea sufletului aşa cum au crezut adevăraţii creştini, aşa cum au crezut moşii şi strămoşii noştri. Noi nu cinstim astăzi doar ţărâna eroilor, ci şi opera lor, care este şi ţara, şi sufletul lor nemuritor, care este la Dumnezeu.Această sărbătoare a prăznuirii eroilor se face în toată ţara şi are răsunet şi în cer, acolo unde eroii se bucură de recunoştinţa noastră, pentru că prin jertfa lor avem bisericile în picioare, prin jertfa lor s-au păstrat credinţa, ţara şi neamul nostru, ne-am păstrat numele de creştin şi de român, căci un român adevărat trebuie să fie un creştin adevărat. Luminaţi de această credinţă, mergem în ziua Înălţării Domnului la mormintele eroilor şi la crucile martirilor să ne împărtăşim cu duhul lor şi cu adâncă recunoştinţă să trimitem cerului cântările şi rugăciunile noastre. Mucenicii şi eroii creştini au murit încredinţaţi că apărând credinţa, apără adevărul şi dreptatea. Eroii neamului au murit încredinţaţi că cine luptă pentru dreptate şi libertate luptă pentru Dumnezeu.

Niciun comentariu: