Sa invatam din Sfanta Evanghelie de astazi, preoti si credinciosi, si, ori de cate ori vom auzi clopotul si vom vedea biserica, sa stim ca aceasta este lacul Vitezda, si aici este omul care, in numele lui Hristos, e menit sa slujeasca, sa ajute, sa vindece singuratatea, sa vindece izolarea, omul menit ca in numele lui Iisus Hristos cel inviat sa va invete la randul sau cum sa fiti toti oameni pentru altii, ca sa nu mai fie pe lume slabanogi care sa se planga ca "nu au om!" Sa nu mai fie om suferind lasat pe seama lui insusi!
Evanghelia din Duminica Slabanogului de la Vitezda. :"In vremea aceea era o sarbatoare a iudeilor si Iisus S-a suit la Ierusalim. Iar in Ierusalim, langa Poarta Oilor, era o scaldatoare, care se numea pe evreieste Vitezda, avand cinci pridvoare. In acestea zacea multime de bolnavi: orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei. Caci un inger al Domnului se cobora din cand in cand in scaldatoare si tulbura apa, si cine intra intai dupa tulburarea apei se facea sanatos de orice boala era cuprins. Si era acolo un om care era bolnav de treizeci si opt de ani. Iisus, vazandu-l pe acesta zacand si, stiind ca este asa inca de multa vreme, i-a zis: Voiesti sa te faci sanatos? Bolnavul I-a raspuns: Doamne, nu am om ca sa ma arunce in scaldatoare cand se tulbura apa; ca, pana cand vin eu, altul se coboara inaintea mea. Iisus i-a zis: Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla. Si indata omul s-a facut sanatos, si-a luat patul si umbla.
Dar in ziua aceea era sambata. Deci ziceau iudeii catre cel vindecat: Este zi de sambata si nu-ti este ingaduit sa-ti iei patul. El le-a raspuns: Cel ce m-a facut sanatos, Acela mi-a zis: Ia-ti patul tau si umbla. Ei l-au intrebat: Cine este omul care ti-a zis: Ia-ti patul tau si umbla? Iar cel vindecat nu stia cine este, caci Iisus se daduse la o parte din multimea care era in acel loc. Dupa aceasta, Iisus l-a aflat in templu si i-a zis: Iata ca te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau. Atunci, omul a plecat si a spus iudeilor ca Iisus este Cel Care l-a facut sanatos." (Ioan 5, 1-15)
Sfanta Evanghelie care se citeste in Duminica a IV-a dupa Pasti, numita Duminica Slabanogului, ne arata in mod deosebit puterea vindecatoare a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, Care vindeca la scaldatoarea Vitezda pe un om care suferea de paralizie de treizeci si opt de ani. De asemenea, in Evanghelia de astazi mai vedem legatura dintre pacat si boala, si anume faptul ca unele boli sunt urmare a pacatelor.
Aceasta legatura intre pacat si boala este amintita de Mantuitorul Iisus Hristos omului vindecat de boala, in mod foarte discret, ca duhovnic si doctor de suflete, intrucat Hristos Domnul doreste sa salveze, adica sa ridice, sa recupereze pe cel pacatos si bolnav, fara sa-l umileasca: "Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti pentru ca sa nu-ti fie tie mai rau" (Ioan 5, 14). Din cuvintele adresate de Iisus omului paralizat intelegem ca in cazul acestuia neputinta lui a fost cauzata de pacatele pe care le-a savarsit la un moment dat in viata lui. Stim insa ca in alte cazuri din Sfintele Evanghelii boala nu era urmarea pacatului, ci o pedagogie dumnezeiasca. De pilda, cand ucenicii lui Iisus intreaba despre orbul din nastere: "Cine a gresit (pacatuit), acesta sau parintii lui? ", Iisus raspunde: "Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci ca sa se arate in el lucrurile lui Dumnezeu " (cf. Ioan 9, 2-3).
Deci, unele boli sunt cauzate de pacate, altele sunt ingaduite de Dumnezeu tocmai pentru a ne feri de pacate, iar alte boli sunt ingaduite pentru a "se arata lucrurile lui Dumnezeu", mai precis pentru a se putea mai bine evidentia rabdarea, credinta si smerenia unor oameni, cum a fost cazul dreptului Iov, pana cand vor fi vindecati in chip minunat de Dumnezeu.
Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "multe dintre cele ce ni se intampla, ni se intampla spre indrumarea noastra sau spre stingerea pacatelor trecute, sau spre indreptarea neatentiei prezente, sau spre ocolirea pacatelor viitoare ".1
Din cuvintele Evangheliei de astazi aflam ca treizeci si opt de ani de suferinta, treizeci si opt de ani de rabdare, treizeci si opt de ani de tacere intru smerenie, treizeci si opt de ani de singuratate au brazdat viata chinuita de boala a omului paralizat, care astepta tulburarea apei de catre inger! Inconjurat de o multime de oameni, omul paralizat astepta mereu ca macar un singur om milostiv sau omenos sa-l ajute sa intre in scaldatoare spre a se vindeca. Erau, deci, multi oameni in jurul sau, dar disparuse cu desavarsire omenia din ei. Acesti oameni fara omenie erau multi si formau impreuna un "pustiu spiritual ", pentru ca egoismul le-a pustiit sau golit sufletele de iubire milostiva.
Spre acest om paralizat si singur care nu avea pe nimeni ca sa-l ajute a venit Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care S-a pogorat din ceruri si S-a facut Om pentru mantuirea oamenilor. Se pare ca acest bolnav care de treizeci si opt de ani se afla in suferinta era mai in varsta decat Mantuitorul Iisus Hristos. Si pentru ca nu se mai gasea un om care sa-l ajute, Dumnezeu-Omul, Iisus Hristos, a venit ca sa-l ajute. Iisus cunostea bine indelunga suferinta a slabanogului, dar si multa lui pocainta pentru pacate, multa lui rabdare fara razvratire si multa lui speranta fara intrerupere.
Cand slabanogul i-a spus lui Iisus: "Doamne, nu am om care sa ma arunce in scaldatoare" (Ioan 5, 7), el a exprimat, de fapt, mai mult o cerere, decat a dat o explicatie. Acum el simtea ca a venit langa el omul care il poate ajuta sa intre in scaldatoare dupa tulburarea apei de catre inger. Insa, indata, bolnavul va constata ca omul de langa el nu venise ca sa-l ajute sa intre in scaldatoare, ci sa-l vindece direct prin cuvant, zicandu-i: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla" (Ioan 5, 8). Plin de credinta, verificata prin suferinta, paralizatul de la scaldatoarea Vitezda s-a ridicat, a luat asternutul pe care statea si a inceput sa umble. Intre timp insa, Mantuitorul Iisus Hristos, Cel care i-a spus: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla", nu a mai ramas acolo la scaldatoarea unde a savarsit vindecarea, ci S-a dus in alta parte, si anume la templu.
Vedem in acest om care suferea trupeste de atata vreme un suflet plin de rabdare si intelepciune care vine adesea din multa rabdare, statornicie si nadejde in Dumnezeu. In acest om rabdator se implinesc cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Nu v-a cuprins ispita care sa fi fost peste puterea omeneasca. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va ingadui ca sa fiti ispititi mai mult decat puteti, ci odata cu ispita va aduce si scaparea din ea, ca sa puteti rabda" (I Corinteni 10, 13).
Deci, cea mai mare virtute a bolnavului a fost multa lui rabdare. Sfantul Maxim Marturisitorul defineste indelunga rabdare prin aceste cuvinte: "A sta neclintit in imprejurari aspre si a rabda relele; a astepta sfarsitul incercarii si a nu da drumul iutimii la intamplare; a nu vorbi cuvant neintelept, nici a gandi ceva din cele ce nu se cuvin unui inchinator al lui Dumnezeu. Caci zice Scriptura: "Pana la o vreme va rabda cel cu indelunga rabdare si pe urma i se va rasplati lui cu bucurie; pana la o vreme va ascunde cuvintele lui, si buzele multora vor spune intelepciunea lui"."2
Evanghelia de azi ne arata ca exista o legatura intre pacat si boala, dar si o legatura intre suferinta si pocainta. Indelunga suferinta a omului paralizat s-a transformat in stare de pocainta, din care izvora smerita rabdare unita cu nadejde multa. Sfantul Ioan Gura de Aur, in cartea sa: Comentariu la Evanghelia dupa Ioan, spune ca acest om bolnav de la scaldatoarea Vitezda, ne invata multa rabdare fara cartire; el nu se revolta, adica nu se razvrateste impotriva lui Dumnezeu, nu-si blestema soarta pentru ca sufera de multi ani, ci sufera intru rabdare unita cu nadejde.
Desi multi oameni se aflau in jurul lui si nimeni nu l-a ajutat vreodata, el nu ii judeca pe ceilalti, nu-i blestema, nu-i vorbeste de rau pe cei care ar fi putut sa-l ajute si nu l-au ajutat, ci sufera intru speranta, rabda si asteapta vindecarea de la Dumnezeu, iar aceasta rabdare a lui intru smerenie si intru speranta, fara sa carteasca impotriva lui Dumnezeu si fara sa judece pe cei din jur, a fost socotita lui ca virtute sau lumina a sufletului, adica am zice: suferinta transformata in pocainta.
Vazand cum un om a suferit treizeci si opt de ani pentru anumite pacate savarsite, cineva se poate intreba: "De ce oameni cu mari pacate au murit fara a indura vreo suferinta in toata viata lor? ". Un raspuns la aceasta intrebare ar putea fi cuvintele Sfantului Marcu Ascetul: "Daca cineva, pacatuind in chip vadit si nepocaindu-se, n-a patimit nimic pana la moarte, socoteste ca judecata lui va fi fara mila acolo"3. Asadar, intelegem ca Dumnezeu, "Care nu voieste moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu" (cf. Iezechiel 33, 11), ingaduie uneori suferinta ca pe o chemare pentru intoarcerea oamenilor din calea pacatului.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca prin aceasta suferinta a slabanogului trebuie sa intelegem iubirea, indurarea si indelunga rabdare ale lui Dumnezeu, Care prin suferinta curata sufletul slabanogului, asemenea unui doctor care vindeca boala pacientului sau nu numai prin tratamente usoare, ci si prin "taiere si ardere", sau asemenea unui tata adevarat care mustra, dojeneste si pedepseste pe fiul sau, spre indreptare. Iubirea milostiva a lui Hristos se vede atat in faptul ca il vindeca pe cel aflat in suferinta, cat si in faptul ca, dupa ce-l intalneste la templu pe cel vindecat, ii spune acestuia: "De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau" (Ioan 5, 14), prin asta intelegandu-se ca refacerea sanatatii nu trebuie folosita ca prilej de-a reveni la viata pacatoasa. "Asadar, El l-a slobozit din boala, dar nu l-a slobozit din lupta, l-a izbavit din patimire, dar nu i-a luat frica si grija, si tocmai prin aceasta a facut ca binefacerea aratata lui sa fie permanenta si statornica", spune Sfantul Ioan Gura de Aur vorbind despre slabanogul de la scaldatoarea Vitezda.
In acest sens, Sfantul Marcu Ascetul zice: "Orice suferinta fara voie sa te invete sa-ti aduci aminte de Dumnezeu; in acest caz, nu-ti va lipsi prilejul de pocainta".4 Referitor la suferinta, parintele Teofil Paraian, de la Manastirea Sambata de Sus, spunea: "[…] Biserica doreste ca toti oamenii sa traiasca in pace, sa fie sanatosi si sa aiba zile indelungate. Ea nu incurajeaza suferinta, dar ne invata sa o suportam atunci cand o intalnim, sa acceptam partea noastra de suferinta, sa o primim pentru binele nostru. Sa nu ne dorim suferinta, dar sa o acceptam daca vine. Nu e nevoie ca toti oamenii sa aiba partea lor de suferinta. Unii sunt scutiti, altii o pot suporta cu usurinta, iar pentru altii este un adevarat chin.
Cand spun asta ma gandesc in special la suferinta fizica. Cunosc persoane care suporta o suferinta adanca, care nu se pot misca de pe patul de boala, si care totusi radiaza de bucurie, o bucurie pe care ceilalti, desi sanatosi fizic, nu o au. Unii se revolta in fata suferintei, iar altii o ignora. […] As spune ca suferinta e o realitate pe care avem dreptul sa o evitam, daca putem, o problema pe care avem dreptul sa o rezolvam, daca ne sta in putinta, dar trebuie sa ne plecam in fata tainei si sa folosim suferinta care ne este data pentru progresul nostru spiritual ".5
Evanghelia ne mai arata inca o virtute a acestui om care s-a pocait prin rabdarea in suferinta, si anume recunostinta sa, multumirea adusa lui Dumnezeu. El nu stia cum se numea omul care i-a zis: "Scoala-te, ia-ti patul tau si umbla", dar a simtit ca vindecarea lui s-a facut cu puterea lui Dumnezeu care lucra prin acest om. De aceea, indata dupa ce s-a vindecat si a putut umbla, el a mers la templu sa multumeasca lui Dumnezeu pentru vindecare, sa-I arate recunostinta sau multumire, chiar daca nu stia cine este omul prin care Dumnezeu l-a vindecat. Or, tocmai acolo, in templu, l-a intalnit pe Cel care l-a vindecat. Insa Acesta ii spune acum: "Iata, te-ai facut sanatos. De acum sa nu mai pacatuiesti, ca sa nu ti se intample ceva mai rau" (Ioan 5, 14). Atunci paralizatul care fusese vindecat a inteles ca Cel care l-a vindecat era Iisus din Nazaret.
Dupa ce a aflat cine l-a vindecat, el a iesit din templu si a marturisit in fata iudeilor cine este Cel care l-a vindecat. Vedem aici recunostinta lui fata de Dumnezeu si curajul lui de-a marturisi puterea vindecatoare a lui Iisus.
Intelegem, asadar, din atitudinea slabanogului de la scaldatoarea Vitezda ca omul trebuie sa fie recunoscator lui Dumnezeu si oamenilor pentru darurile si binefacerile pe care le primeste. Omul credincios si demn multumeste permanent lui Dumnezeu pentru ca traieste in creatia lui Dumnezeu si o foloseste, adica foloseste aerul, apa, pamantul, caldura soarelui si toate cele facute de Dumnezeu pentru a sustine viata umana. Iar oamenilor care-l ajuta le multumeste pentru ca Dumnezeu lucreaza prin ei si pentru ca recunostinta este lumina vietii in comuniune si a cultivarii demnitatii umane.
Cand nu mai multumim lui Dumnezeu, nici macar pentru ajutorul primit de la El spre a ne salva viata, ne dezumanizam complet. Evanghelia de astazi ne cheama, deci, sa devenim cat mai umani sau recunoscatori, multumind lui Dumnezeu pentru binefacerile Lui si multumind oamenilor prin care Dumnezeu lucreaza vindecarea noastra de boala sau izbavirea noastra dintr-o situatie dificila. Nerecunostinta fata de Dumnezeu-Creatorul, indiferent cum ar putea fi ea motivata sau scuzata, e o stare nefireasca, deoarece nu este drept si nici nu este demn sa nu multumim lui Dumnezeu si oamenilor cand ni se face un bine.
Uneori, suferinta este ingaduita de Dumnezeu pentru apropierea de El, nu ca o pedeapsa, ci pentru a pretui mai mult darul vietii si al sanatatii si pentru a cauta sfintenia. Deci, cei care nu au savarsit pacate grave si totusi sufera mult pot transforma, prin credinta puternica si rabdare multa, suferinta lor in speranta. Cu alte cuvinte, uneori boala trupului ne poate indemna sa ne ocupam mai mult de sanatatea sufletului si de cautarea mantuirii si a vietii ceresti vesnice.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu