Sfântul Sfințit Mucenic Mochie 11 Mai

Pe vremea împărăţiei lui Diocleţian, fiind antipat în Europa Laodichie şi Maxim, şi pretutindeni stând prigoană împotriva creştinilor, era un preot al Sfintei Biserici a lui Dumnezeu cu numele Mochie, în cetatea Amfipoli, care este în latura Macedoniei. Acela, pe când cei necredincioşi săvârşeau spurcatul praznic al necuratului şi păgânescului zeu Dionis, aprinzându-se cu râvnă după Hristos Dumnezeu, a stat în mijlocul poporului şi a strigat, zicând: „Vedeţi şi ascultaţi, o, oameni amăgiţi! Până când veţi rătăci în întunericul îndrăcirii de idoli, umblând nebuneşte? Până când nu înţelegeţi pierzarea voastră şi nu vă îngreţoşaţi de înşelăciunea voastră cea diavolească? Întoarceţi-vă şi cunoaşteţi pe Stăpânul Dumnezeu, Cel arătat prin Unul născut Fiul Lui, Domnul nostru Iisus Hristos, Care cu lumina adevărului a luminat întunecimea neştiinţei".

Acestea şi mai multe altele le grăia fericitul Mochie, nu o dată, ci în toate zilele, intrând în popor, cu mare glas mustra jrătăcirea închinării de idoli, iar pe Hristos, adevăratul Dumnezeu, îl propo­văduia. Iar cetăţenii cei orbiţi cu nebunia, neluând aminte la folositoarele cuvinte ale învăţătorului celui insuflat de Dumnezeu, îşi săvârşeau înainte necurata lor prăznuire. În acest timp, a venit de la Apolonia, cetatea Macedoniei, în Amfipoli, un antipat cu numele Laodichie, care aducea jertfă lui Dionis. Şi s-a înştiinţat că Mochie, slujitorul lui Hristos, pe mulţi i-a întors de la prăznuirea lui Dionis, căci necredincioşii cleveteau asupra sfântului, zicând: „Aici este un învăţător creştin, care cu învăţături străine amăgeşte poporul, ca să creadă în Omul Cel răstignit şi omorât, şi mulţi, ascultându-i amăgirile lui, s-au întors de la zeii noştri; deci, de nu vei opri învăţătura aceea, toată cetatea se va duce în urma lui şi vor fi în deşert jertfele cele făcute zeilor".

Atunci antipatul, umplându-se de mânie, a poruncit să prindă pe sfânt. Deci, şezând la judecată şi punând înaintea lui pe mărturisitorul lui Hristos, a zis către dânsul :     „Spune-mi cine eşti tu, cel ce nu voieşti să jertfeşti cu noi; iar pe cei ce jertfesc îi îndărătniceşti şi abaţi norodul de la închinarea zeilor?" Sfântul Mochie a răspuns: „Neştiutorule, cel ce nu cunoşti adevărul, pentru ce întrebi de acelea pe care nu poţi a le înţelege? Adună-ţi întâi gândurile minţii tale şi cunoaşte adevărul, că eu, învăţând Sfânta Scriptură, am cunoscut cum că idolii păgânilor sunt diavoli şi nădejdea cea către dânşii este deşartă". Laodichie a zis: „Văd că ai învăţat multe a grăi". Mochie a zis: „Din multa noastră grăire se învaţă adevărul, pe care, ca să-1 înţelegi, ascultă cele ce zic: Zeii cărora vă închinaţi sunt diavoli muţi şi surzi". Laodichie a zis: „Jertfeşte zeilor ca să-ţi dobândeşti viaţa ta, pe care singur de voie ai gândit să o pierzi". Răspuns-a sfântul: „O, antipate, moartea cea pentru Hristos îmi este mie mare câştig!"

Atunci antipatul, suflând cu mânie, a poruncit să spânzure pe Sfântul Mochie în pielea goală şi cu unghii de fier să-i strujească trupul lui până la oase, de la cap până la picioare. Şi strujindu-1, sfântul striga către Dumnezeu, zicând: „Stăpâne, Cel ce împărăţeşti în veci şi străluceşti cu razele dreptăţii, arată robilor Tăi dumnezeirea Ta şi dă-mi mie ca fără de împiedicare să mă nevoiesc pentru poruncile Tale". Deci slujitorii aceia au muncit mult pe sfânt, până ce au ostenit. Atunci muncitorul, mâniindu-se asupra lor, a poruncit să-i gonească pe dânşii ca pe nişte leneşi şi neputincioşi; iar pe mucenic, dezlegându-1, 1-a pus iarăşi înaintea sa. Şi a stat sfântul mai tare cu trupul şi mai îndrăzneţ în mărturisirea adevărului, slăvind pe Dumnezeu cu mare glas. Deci a zis către dânsul Laodichie: „Jertfeşte zeului Dionis, ca să te izbăvesc pe tine de răutăţile cele multe". Mucenicul a răspuns: „Oare ţi se pare a fi Dumnezeu, idolul cel ce este nemişcat şi fără de glas şi făcut cu meşteşug de mâini omeneşti? O, rătăcitule slujitor al diavolului, oare nu vezi că n-a slăbit trupul meu de muncile tale şi n-am simţit durerea în bătăi, pentru că toată puterea ta este deşartă?"

Auzind acestea, Laodichie a zis: „Această neslăbire a ta în munci, nu este din puterea Dumnezeului tău, ci din meşteşugul cel vrăjitoresc. Deci voi porunci să te ardă pe tine în foc, ca toate alcătuirile şi încheieturile tale să se facă cenuşă şi să se arunce în vânt". Şi îndată a poruncit muncitorul ca să pregătească un cuptor mare cu smoală, cu câlţi şi cu vreascuri. Şi, făcându-se aceasta, flacăra cuptorului ieşea la o înălţime ca de şaizeci de coţi, încât se întunecase văzduhul de fum. Atunci Laodichie a zis către sfânt:„Jertfeşte zeului Dionis". Iar mucenicul tăcea. Şi iarăşi a zis muncitorul: „Până când vei petrece în nesupunerea ta? Vezi focul cel gătit pentru tine! Deci cunoaşte puterea zeului Dionis şi te închină lui". Răspuns-a sfântul: „Ţi-am zis ţie, o, antipate, că nu mă voi închina pierzătorului de suflete omeneşti, cel surd, orb şi mut. Să ştii că cel ce se numeşte de tine Dumnezeu, nu este Dumnezeu, ci idol".

Răspuns-a Laodichie cu mânie: „O, blestematule, au doar acela este idol, care are întru sine putere dumnezeiască? Pentru că puterea aceea ce este în el, primeşte de la noi jertfe şi ne dăruieşte nouă mântuire". Zis-a către dânsul sfântul: „Oare vei voi ca, apropiin- du-mă, să jertfesc dumnezeului tău şi toţi, văzându-mă aducând jertfa, să cunoască puterea lui Dionis?" Laodichie a zis: „Închină-te şi jertfeşte şi atunci vei cunoaşte puterea aceluia".

Deci intrând Sfântul Mochie în capiştea idolească, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi, întrarmându-se astfel cu arma lui Hristos asupra diavolului, a stat unde era idolul lui Dionis întărit şi s-a rugat către adevăratul Dumnezeu, zicând: „Stăpâne, Cel ce ţii toată făptura şi toate le-ai zidit prin Hristosul Tău; Cel ce ai ruşinat pe diavolul cel înstrăinat de adevărul Tău şi ai dăruit fericirea înţelepciunii celor ce se tem de Tine şi cinstesc numele Tău cel sfânt; Cel ce ai sfărâmat idolii Babilonului şi ai arătat adevărata credinţă a proorocului Daniil; Cel ce ai făcut zadarnic urâtul altar idolesc prin cei trei tineri ai Tăi şi ai stins văpaia focului în cuptor; Cel ce ai înecat pe învârtoşatul Faraon în adâncul mării; Cel ce ai ascultat rugăciunile lui Moise şi ai scos prin toiag apă din piatră; Tu, Cel ce eşti acum şi ai fost şi mai înainte şi vei fi împărat veşnic, auzi-mă pe mine robul Tău, că iată mă rog Ţie! Vino în ajutorul meu şi arată puterea Ta acelora care socotesc adevărul drept minciună, ca să Te cunoască pe Tine Unul, adevăratul şi veşnicul Dumnezeu şi să gonească lumina Ta întunericul rătăcirii închinării de idoli!"

Astfel rugându-se sfântul, a strigat cu mare glas către idol, zicând: „Netrebnicule şi deşertule, mutule şi nesimţitorule Dionise, ţie îţi poruncesc, în numele cel mare şi preaslăvit al Hristosului meu, Cel ce locuieşte întru cei de sus, să cazi din întărirea ta şi să te întinzi pe pământ, ca să se arate la toţi neputinţa ta". Şi îndată s-a cutremurat pământul şi capiştea şi a căzut idolul cu mare zgomot, risipindu-se ca praful; şi au fugit afară toţi cei ce erau acolo de frică şi se mirau de lucrul ce se făcuse. Atunci Sfântul Mochie a zis către antipatul Laodichie: „Iată, vezi înşelăciunea diavolească care afundă pe oameni în moarte; deci,, vino şi adună praful zeului tău spre care ai nădăjduit şi cunoaşte în ce fel de pierzare stai".

Iar Laodichie s-a mâhnit foarte, fiindu-i jale de idolul lui, Dionis, şi îndată a poruncit ca, luând pe sfânt, să-l arunce în cuptorul cel ars. Deci, fiind sfântul aruncat în foc, stătea în mijlocul văpăii ca într-o grădină frumoasă şi cânta binecuvântând pe Dumnezeu. Şi se vedeau împreună cu dânsul trei bărbaţi cântând, între care unul era luminos la faţă ca soarele şi strălucirea lui covârşea lumina focului. Iar Sfântul Mochie zicea în foc: „Îţi mulţumesc, Stăpâne, Dumnezeul părinţilor noştri, Căruia toate se supun! Bine eşti cuvântat, Doamne al puterilor, Făcătorul tuturor oştilor cereşti, Cel lăudat de gurile Sfinţilor Arhangheli, Cel care ai fost de faţă în văpaie cu cei trei tineri şi Tu ai fost văzut al patrulea! Rogu-mă Ţie, Mântuitorul meu, revarsă văpaia cea înfocată a acestui cuptor aprins şi arde pe antipatul acesta. Pune asupra lui mânia Ta cea nesuferită şi pierde-1 cu iuţimea Ta, ca toţi să ştie că Tu eşti în cer, Unul Adevăratul Dumnezeu".

Şi îndată văpaia din cuptor s-a întins până la antipat, arzându-1 şi prefăcându-1 în cenuşă împreună cu zece ostaşi, care stăteau înaintea lui, încât n-a rămas nici o părticică din trupurile lor, pentru că mânia lui Dumnezeu i-a pierdut. Şi s-a înfricoşat tot poporul care era acolo şi a fugit departe de cuptor, iar sfântul a ieşit din foc întreg şi nevătămat.

După o minune preaslăvită ca aceasta, Talasie, mai marele cetăţii, umplându-se de mânie, a prins pe Sfântul Mochie şi l-a închis în temniţă. Iar după douăzeci de zile a venit în cetatea aceea alt antipat, cu numele Maxim şi, înştiinţându-se de sfânt şi de pieirea lui Laodichie, s-a sfătuit cum ar putea să piardă pe mucenic. Deci, şezând la judecată într-un loc înalt, la vederea tuturor, a pus de faţă pe robul lui Hristos şi a zis către el: „Spune-mi numele şi naşterea ta". Sfântul a răspuns: „De voieşti să ştii neamul şi numele meu, află că tatăl meu se numea Evfratie, iar maica mea, Evstatia, care, curăţindu-mă cu Sfântul Botez, m-au numit Mochie. Ei m-au crescut în dreapta credinţă creştinească, învrednicindu-mă de rânduiala pre­oţească în Biserica lui Hristos, Dumnezeul meu; şi acum, iată, m-am apropiat de bătrâneţe". Maxim a zis: „Ce au fost părinţii tăi?" Răs- puns-a sfântul: „Tatăl meu a fost cetăţean al marii cetăţi Roma, cinstit cu rânduială ostăşească; iar maica mea a fost fiica antipatului Lampadie". Zis-a Maxim: „Dacă eşti de neam aşa de cinstit, cum de te-ai dat la vrăjitorie, care lucru nu este cuviincios unui neam bun ca acesta, şi ai sfărâmat pe marele zeu Dionis, iar pe Laodichie, prietenul împărătesc, l-ai ars şi ai făcut deşarte jertfele de prăznuiri?"

Răspuns-a Sfântul Mochie: „Nu eu, ci Atotputernicul meu Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, a sfărâmat idolul cel fără desuflet al lui Dionis şi a ars cu focul mâniei Sale pe vrăjmaşul Său, Laodichie; iar eu, cu frică slujind Stăpânului meu din toată inima, mărturisesc cu gura mea preasfânt numele Lui". Maxim a zis: „încetează de la nebunia ta şi, apropiindu-te, jertfeşte lui Apolon, ca să nu mori rău". Mucenicul a zis: „Rău voi muri dacă voi uita. facerile de bine şi scutirile adevăratului Dumnezeu, jertfind acelor care sunt idoli".

Deci Maxim a poruncit să lege pe mucenic de două roţi, ce erau rânduite spre muncire, ca, întorcând roţile, să-1 sfărâme şi să-i rupă încheieturile. Dar sfântul, muncindu-se, zicea: „Cât de dulce este dragostea cea către Dumnezeu"; iar către muncitor zicea: „Fă cu sârguinţă voia tatălui tău, diavolul, pentru că doresc tot felul de munci şi de morţi pentru Hristos, Dumnezeul meu".

După aceea s-a rugat, zicând: „Stăpâne, dătătorule al gându­rilor celor curate, ajutătorule, sprijinitorule şi izbăvitorul meu, mulţumesc Ţie, că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, a intra în nevoinţa aceasta şi mi-ai ajutat asupra diavolului. Tu eşti Dumnezeu, Cel ce întăreşti mintea mea, ca să nu o biruiască gândurile cele necurate; fă ca să se îndulcească întru Tine, Făcătorul meu, că mare este numele Tău, celor ce Te iubesc pe Tine". Astfel rugându-se sfântul, s-au sfărâmat roatele şi, dezlegându-se, era sănătos. Şi s-au mirat de aceastăminune toţi cei ce priveau; iar muncitorul s-a ruşinat ca unbiruit şi, aprinzându-se de mânie asupra mucenicului, a poruncit să-1arunce în temniţă. După trei zile, scoţându-1 la privelişte, l-au dat fiarelor să-1 mănânce. Deci a slobozit asupra lui doi leice răcneau <!e foame. Însă după ce leii s-au apropiat de mucenic,s-au plecat înaintea lui şi, cuprinzându-i picioarele, i le lingeau,ca şi cum le-ar fi sărutat. Iar poporul, văzând acestea, a strigat:„Să seelibereze dreptul acesta, pe care Dumnezeu îl iubeşte şi fiarele îl cinstesc".

Atunci antipatul Maxim a trimis pe mucenic la ighemonul Filipisie din Perint, cetatea Traciei, care acum se numeşte Eraclea, scriind toate cele ce s-a făcut cu dânsul. Iar acel ighemon, ţinând pe sfânt în temniţă opt zile, a poruncit să-1 ducă în Bizanţ, ca acolo să i se taie capul. Şi după ce l-a dus la locul cel de tăiere, mucenicul, ridicându-şi ochii spre cer, a zis: „Bine eşti cuvântat, Doamne, Cel ce ai zidit veacurile şi aduci la săvârşire nevoinţele sfinţilor, primeşte în pace sufletul meu!" Atunci s-a auzit glas din cer, zicându-i: „Bucură-te, Mochie, nevoitorule cel bun, care arătat ai biruit puterea muncitorului! Vino şi te sălăşluieşte împreună cu părinţii în împărăţia cerească. Te-ai ostenit în lume, odihneşte-te şi te veseleşte în cer".

Şi i s-a tăiat capul Sfântului Mochie, mucenicul lui Hristos, săvârşindu-şi nevoinţa sa cea purtătoare de chinuri în a unsprezecea zi a lunii mai, în care zi binecredinciosul împărat Constantin îi făcea după aceea praznic, căci a zidit o biserică în numele lui, unde a pus cinstitele lui moaşte şi în ziua pomenirii lui a făcut înnoirea cetăţii, pe care a numit-o cu numele său, Constantinopol. Deci dacă cineva prăznuieşte sfânta pomenire a mucenicului lui Hristos Mochie, să creadă că va avea parte cu el de darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, I se cuvine cinste, slavă şi închinăciune în vecii vecilor. Amin.