duminică, 7 iunie 2015

Postul Sfinților Apostoli Petru și Pavel Bucurie cu iertare si dragoste ! Va dorim un post binecuvantat cu fapte bune si cu mult folos duhovnicesc !



Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel nu are o durata fixa, deoarece inceputul lui este in functie de data variabila a Sfintelor Pasti. Anul acesta postul incepe luni, 8 iunie si tine pana in ziua de 29 iunie.

Acest post incepe intotdeauna in lunea dupa Duminica Tuturor Sfintilor, prima duminica dupa Rusalii - Pogorarea Sfantului Duh. Tinand seama ca mentinem Pascalia calendarului neindreptat, Sfintele Pasti se pot sarbatori intre 4 aprilie si 8 mai. Astfel, se poate intampla ca Duminica Tuturor Sfintior sa fie dupa 29 iunie si Postul Sfintilor Petru si Pavel sa se desfiinteze. Asa s-a intamplat in anii 1945 si 1956, cand Invierea a fost praznuita pe 6 mai. In cele doua cazuri, Sfantul Sinod a hotarat sa se tina trei zile dinaintea sarbatorii Sfintilor Apostoli. O situatie similara am avut si in anul 1983, cand am sarbatorit Sfintele Pasti pe 8 mai, iar Postul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel a fost numai de doua zile, 27-28 iunie.

Pentru a afla durata Postului Sampetrului din orice an, se foloseste urmatoarea regula: cate zile sunt de la data Invierii (inclusiv) din anul respectiv pana la 3 mai, atatea zile tine postul.

Dezlegare la peste in Postul Sfintilor Petru si Pavel

In Postul Sfintilor Petru si Pavel, sambata si duminica se mananca peste. Avem dezlegarea la peste si pe 24 iunie, atunci cand sarbatorim Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul. Dezlegarea la peste avem si luni, marti si joi, numai daca in aceste zile praznuim un sfant cu doxologie mare si cu cruce neagra in calendar. Cand o astfel de sarbatoare cade miercuri sau vineri se dezleaga la untdelemn si vin. Daca sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel cade miercuri sau joi, se face dezlegare la peste, vin si ulei.

Sfântul Pavel, numit şi „Apostolul Neamurilor", s-a născut într-o familie de iudei înstăriţi, între anii 1-5 d.H. Numele său evreiesc era Saul ( în traducere- furtună) şi descindea din neamul lui Veniamin. Saul a fost crescut şi educat în tradiţia iudaică şi a studiat la şcoala vestitului învăţat Gamaliei. Zelos păzitor al Legii în care a fost educat, Saul a fost şi un vestit prigonitor al creştinismului, pe care- considera un duşman de moarte al tradiţiei legaliste iudaice.
Ca persecutor al creştinilor, el a participat la uciderea Arhidiaconului Ştefan. În drum spre Damasc, unde se ducea să-i aresteze pe creştinii din acea zonă, a fost martorul unui eveniment incredibil pentru convingerile lui religioase. Iisus i s-a arătat, învăluit într-o lumină strălucitoare şi i s-a adresat :" Saule, Saule, de ce mă prigoneşti?" Acesta este un moment de răscruce care- i va schimba cursul vieţii. Atunci, el s-a creştinat. Astfel că cel dintâi prigonitor al creştinismului a devenit un mare apărător al acestei religii . Episcopul Damascului, Anania, L-a botezat în anul 34-35 cu numele de Pavel ( care înseamnă linişte-odihnă). După botez, Pavel şi-a recăpătat vederea, pierdută în timpul revelaţiei, în drum spre Damasc. Pentru noile convingeri religioase, Pavel a fost arestat de trei ori. De la Apostolul Neamurilor ne-au rămas 14 epistole valoroase, iar cea scrisă în anul 66 (ultima) este considerată Testamentul său spiritual.
A sfârşit muceniceşte prin decapitare (pentru că era cetăţean roman) pe Muntele Vatican, în aceeaşi zi cu Sfântul Petru, în timpul împăratului Nero.
Cei doi Apostoli slăviţi de creştinătate la data de 29 iunie, Sfântul Petru şi Pavel, au propovăduit Evanghelia, ducând mesajele lui Hristos până la marginile pământului, aşa cum le-a cerut Mântuitorul , înainte de Înălţarea la ceruri.


Niciun comentariu: