Părintele paroh de la Biserica din comuna Brazi, sat Negoiești, are nevoie de ajutor. Descoperit cu o boală grea, preotul a cerut prahovenilor să îl sprijine cu o donație de sânge.
“Bună dimineața dragilor! Am nevoie de ajutorul vostru, adică de trombocite AB pozitiv şi negativ şi de sânge 0 negativ! Dacă aveți cum să mă ajutați puteți merge mâine la Centrul de transfuzii din Ploieşti, Şoseaua Vestului sau la cele din Bucureşti, Spitalul Fundeni sau centrul din str. Dr. Felix! Mulțumesc! Doamne ajută!”, a scris pe facebook părintele Răzvan Slăniceanu.
Pe această cale, Max-Media.ro face apel la toți cititorii săi, care cred că au cum să doneze sânge, cu aceste specificații.
În luna august a anului trecut, tânărul preot Răzvan Slăniceanu, parohul bisericii din Negoiești, comuna Brazi, județul Prahova, a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută. Anul acesta, în luna februarie, a făcut transplant cu celule stem. De două săptămâni este internat la Institutul Oncologic Fundeni și, pentru că are o grupă de sânge rară, necesită de urgență trombocite AB pozitiv și negativ și sânge 0 negativ.
Boala l-a atins fără veste pe preotul Răzvan Slăniceanu. Nu a avut nici măcar un singur simptom înainte de diagnosticare. Pur și simplu, viața i s-a schimbat într-o clipă. În data de 5 august 2014, s-a simțit brusc foarte rău și era epuizat. În urma analizelor, a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastică acută și internat la Institutul Oncologic Fundeni, iar în luna februarie a anului curent a suferit un transplant cu celule stem prelevate de la sora sa. În prezent, starea sa de sănătate este relativ stabilă. Preotul nu se lasă doborât de boală și este susținut cu multă dăruire de soția sa, profesoară de religie. De aproximativ două săptămâni este din nou internat și are nevoie urgent de sânge, căci are o grupă rară.
„Acest pacient, care a fost inițial cu AB negativ, a intrat în tratament pentru leucemie, cu citostatice, la Spitalul Fundeni, și a primit transplant cu celule stem. Compatibilitatea pe celule stem însă nu a fost de la un donator cu aceeași grupă de sânge, ci de la un donator care a fost 0 pozitiv. Grefa s-a prins, dar acum iar este într-o perioadă grea a bolii și are nevoie să fie susținut. Datorită faptului că pe o grupă rară s-a pus o altă grupă, necesită transfuzii de masă eritrocitară de 0 negativ, dar, în același timp, și alte celule din sânge sunt în număr foarte mic (celulele care asigură coagularea sângelui), astfel că are nevoie de transfuzii de concentrat trombocitar cu grupa inițială a pacientului, adică AB, care poate să fie și cu Rh pozitiv, și cu Rh negativ. În momentul de față, în Prahova, în București, în toată Muntenia, există internați foarte mulți pacienți cu 0 negativ. Noi, chiar dacă avem sânge în general, cu greu încercăm, ne străduim și reușim să asigurăm, chiar dacă nu întotdeauna, această masă eritrocitară de 0 negativ”, spune medicul Georgeta Hanganu, directorul Centrului de Transfuzii Sanguine Ploiești, unul dintre oamenii care luptă pentru viața preotului Răzvan.
Mâini întinse
La nivelul Protoieriei Ploiești Sud, s-au făcut, în mod oficial, începând de anul trecut, trei colecte de bani pentru parohul din Negoiești, inițiate și coordonate de părintele protopop Mihăiță Stroe. De asemenea, a fost susținut financiar și de Fondul „Păstorul cel bun” al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
„În plus, am făcut o campanie de donare de sânge și am apelat la ajutorul preoților din protoieriile Ploiești Nord și Ploiești Sud. Câțiva dintre aceștia, împreună cu familiile lor, au donat sânge, iar exemplul le-a fost urmat de mulți mireni. Părintele Răzvan are un caracter puternic și l-am cunoscut ca un om foarte activ. A lucrat foarte frumos la parohiile unde a fost numit, la Sălciile și apoi la Negoiești. Este un preot bun cu o familie frumoasă, dăruit de Dumnezeu. Anul acesta a împlinit 40 de ani”, declară protopopul Mihăiță Stroe.
În efortul zilnic al părintelui Răzvan de a trăi și de a-și vedea copiii crescând, i s-au alăturat, cu binecuvântarea arhimandritului Ciprian Grădinaru, și câțiva donatori din București și Ploiești, voluntari în cadrul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
Chiar și în aceste condiții de mobilizare exemplară, preotul din Prahova diagnosticat cu leucemie are nevoie în continuare de trombocite AB pozitiv și negativ și de sânge 0 negativ.
Cei care vor să îl ajute pe părintele Răzvan Slăniceanu pot dona sânge la Centrul de Transfuzie Sanguină București (str. Constantin Caracaș, nr. 2, sector 1, tel.: 0213.193.162) sau la Centrul de Transfuzie Sanguină Ploiești (Șoseaua Vestului, nr. 24 A, tel.: 0344.401.011).
Foarte important este ca potențialii donatori să respecte următoarele condiții: să se prezinte în ziua donării cu buletinul de identitate, să aibă peste 18 ani (preferabil peste 21 de ani) și până în 50 de ani, să cântărească peste 50, 55 de kg. Înainte de recoltare, donatorii trebuie să mănânce un mic-dejun frugal, să fie odihniți, să nu fi consumat alcool și să nu fi luat medicamente. De asemenea, dacă au fost cu o săptămână, două înainte de donare, la stomatolog și au avut intervenții complicate, nu se pot prezenta la centrele de transfuzii sanguine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu