ZIUA DRAPELULUI NAȚIONAL AL ROMÂNIEI

Ziua Drapelului Național a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 și se sărbătorește în fiecare an la data de 26 iunie.

Drapelul Național — albastru, galben, roșu, de la lance — a fost decretat pentru prima oară simbol național de Guvernul revoluționar provizoriu din Țara Românească la 14/26 iunie 1848, având deviza ”Dreptate — Frăție” înscrisă pe el.

 Ca şi în cazul altor state, şi în ţara noastră  drapelul este unul din cele mai importante însemne distinctive ale statului. Înţelegându-i utilitatea, preluat şi folosit ca stindard un timp, strămoşii noştri  i-au dat posibilitatea acestuia să devină unul dintre “steagurile care au făcut istorie” 

            “Moştenire de pe timpul Daciei Traiane”, factor politic de decizie şi forţă armată deopotrivă, steagul naţional a “lansat” pentru prima dată ca principiu politic suprem, suveranitatea poporului devenind astfel primul simbol  modern al suveranităţii poporului român care, în frământata sa istorie, a creat şi folosit simboluri menite să insufle încredere şi să ateste convingător lumii hotărârea sa nestrămutată de a-şi păstra fiinţa naţională. 

            Apărut odată cu societatea, din nevoia de exprimare a individualităţii, de definire a unor persoane sau colectivităţi, dezvoltat paralel cu evoluţia civilizaţiei umane, steagul românilor a reflectat preocupările şi aspiraţiile societăţii în care s-a născut. El redă ceea ce este caracteristic structurilor sociale, frământărilor ce au avut loc de-a lungul timpului şi mutaţiile ce au survenit în conştiinţa românilor. Atestă pe de o parte, ecoul internaţional al succeselor obţinute de români în desele înfruntări cu năvălitorii, iar pe de altă parte, modul în care poporul nostru îşi cinsteşte eroii ale căror fapte durate în piatră, flamuri şi metal dovedesc trăinicia dragostei de neam. 

         Tricolorul românesc, univers de simţire şi cocardele purtate de revoluţionarii paşoptişti au probat în clipe grele, puterea însemnului. 

         Tricolorul românesc - roşu, galben şi albastru - se constituie astfel într-un arc peste timp, într-un curcubeu al unităţii şi sufletului românesc, el reprezentând Unitatea, Independenţa şi Tăria românilor, alături de istoria, limba şi credinţa lor. Pentru toate acestea, tricolorului trebuie să i se acorde onorul permanent şi să fie păstrat cu sfinţenie.    

         Steagul, simbol şi produs al acţiunilor umane, înconjoară şi modelează acţiunea umană, modul de gândire şi simţire; cauzalitatea în succesiunea temporală a evenimentelor, model structural profund care regizează azi comportamentul comunităţii în situaţii variabile, eveniment generator de structură în evoluţia societăţii româneşti. 

            Atribut şi simbol al patriei, drapelul tricolor a fost onorat permanent, în el fiecare generaţie identificându-şi trecutul, prezentul şi viitorul neamului. Cele trei culori ale drapelului românesc - roşu, galben şi albastru - sunt de origine străveche, iar reunirea lor pe stindardul naţional are adânci semnificaţii istorice, exprimând dăinuirea noastră neîntreruptă in vatra unde ne-am plămădit ca popor, legăturile permanente între românii de pe ambele versante ale Carpaţilor, idealurile de unitate şi independenţă nutrite cu ardoare de neamul românesc de-a lungul întregii sale existenţe. 

        Prin Legea nr. 96 din 20 mai 1998, ziua de 26 iunie a fost proclamată drept Ziua drapelului naţional al României. În 1848, în această zi a fost emis Decretul nr. 1 al Guvernului Provizoriu al Ţării Româneşti, prin care tricolorul roşu-galben-albastru devenea Drapel Naţional. 

         Legenda formării tricolorului naţional prin contopirea culorilor drapelelor Moldovei şi al Ţării Româneşti s-a născut după 1860, probabil din dorinţa de a împăca pe toată lumea în privinţa alegerii steagului revoluţionar muntean de la 1848 ca drapel al întregii Românii. Această legendă a fost favorizată şi de potrivirea coloristică a drapelelor atribuite celor două principate române la acel moment (roşu şi albastru pentru Moldova şi albastru şi galben pentru Ţara Românească). 

        Legenda a inspirat mai multe lucrări artistice, printre care şi un tablou al lui Constantin Lecca. Acesta, vrând să înfăţişeze înfrăţirea dintre moldoveni şi munteni a ales un pasaj istoric din Letopiseţul de la Bistriţa : „În anul 7015 (1506), octombrie în 28, intrat-au domnul Ioan Bogdan Voievod în Ţara Muntenească cu toate oştile la locul Rătezaţii, lângă movila Căiata, pe cea parte a Râmnicului; şi acolo au venit de la Radul Voievod un sol [...] şi au rugat pe domnul Bogdan Voievod cu multă rugăminte să se împace cu Radul Voievod, fiindcă «sunteţi creştini şi de acelaşi neam» (zicea el); şi multe vorbe s-au schimbat între dânşii şi multă rugăminte s-au făcut [...] iar domnul Bogdan Voievod, văzând atâta rugăminte, făcu pe voia lui şi se-mpăcă”. Pictura lui Lecca îi are în centru pe cei doi domni care îşi strâng mâinile. De asemenea, se pot observa şi steagurile Moldovei (albastru-roşu) şi al Munteniei (galben-albastru). Aceste combinaţii de culori nu au fost atestate însă înainte de 1832-1834. 

            Istoricul Petre Vasiliu Năsturel combate această legendă, arătând că tricolorul roşu-galben-albastru era anterior unirii principatelor şi că cele trei culori, în dispoziţia verticală, reprezintă drapelul naţionalităţii române din toate teritoriile locuite de români. 

           De altfel, tricolorul a fost prezent în 1848, la Focşani şi Râmnicu Sărat, cu prilejul unor manifestaţii de înfrăţire între moldoveni şi munteni, iar în preajma Adunării ad-hoc din Moldova, în 1857, populaţia civilă a adoptat tricolorul ca simbol al unirii, fapt constatat şi de contele Alexandre Walewski, ministrul de externe al Franţei. 

           Nu în ultimul rând, ministrul de externe al Guvernului provizoriu al Ţării Româneşti îl asigura în 1848 pe trimisul extraordinar al Porţii, Suleiman Paşa, de faptul că cele trei culori ale drapelului sunt „de demult, străbunii noştri le purtau pe pavilionul lor şi pe steagurile lor. Deci ele nu sunt un împrumut şi o imitaţie din prezent sau o ameninţare pentru viitor”.