"Venit-a postul, maica curăţiei, cea care învinovăţeşte păcatul şi este vestitoarea pocăinţei, purtarea îngerilor şi mântuirea oamenilor; să strigăm credincioşii: Dumnezeule, milueşte-ne pe noi!".
"Dă-mi Hristoase, ploi de lacrimi, în ziua cea plăcută a postului, ca să plâng şi să-mi spăl întinăciunea cea din pofte şi să mă arăt Ţie curăţit, când vei veni din cer Judecător, Doamne, să judeci pe oameni, ca un judecător şi singur drept."
"Cu înfrânare să ne sârguim toţi a smeri trupul, trecând dumnezeiasca măsură a postului celui fără de prihană. Şi cu rugăciuni şi cu lacrimi să căutăm pe Domnul, Cel ce ne mântuieşte pe noi, şi uitare răutăţii desăvârşit să făcem, strigând: greşit-am Ţie, mântuieşte-ne ca odinioară pe niniviteni, Hristoase Împărate, şi ne fă părtaşi împărăţiei cereşti, mult-Îndurate."
(Triod - cântări din prima săptămâna a Sfântului şi Marelui Post)
Cu inima plină de smerenia vameşului, cu strigătul de iertare al fiului risipitor şi cu gândul la înfricoşătoarea judecată, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arată, deodată durerea şi puterea pocăinţei, leac şi lumină a învierii sufletului din moartea păcatului.
Rugăciunea vameşului "Dumnezeule, milueşte-mă pe mine păcătosul!" devine, în Canonul Sfântului Andrei Criteanul , ritmul şi respiraţia pocăinţei în stăruitorul stih: "Milueşte-mă, Dumnezeule milueşte-mă!".
Canonul cel Mare se cântă în Biserică în timpul perioadei de pocăinţă a Postului Mare al Sfintelor Paşti, tocmai pentru a se arăta că toţi oamenii au nevoie de pocăinţă şi de iertare a păcatelor pentru a ajunge la mântuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu