vineri, 12 august 2011

Comunicat de presa Arhiepiscopia Tomisului - Adormirea Maicii Domnului


Pe 15 august, Biserica Ortodoxă prăznuieşte Adormirea Maicii Domnului. Cu acest prilej, duminică, 14 august, începând cu ora 9.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru şi Pavel” din Constanţa.
Seara, începând cu ora 17.00, va oficia slujba Vecerniei şi a Litiei la biserica „Adormirea Maicii Domnului – II” din Constanţa (zona Dacia), iar de la ora 19.30, Ierarhul Tomisului va săvârşi slujba Privegherii şi pe cea a Prohodului Adormirii Maicii Domnului la mănăstirea „Sfântul Nicolae şi Sfântul Ierarh Bretanion” din localitatea 23 August, jud. Constanţa.


Luni, 15 august, la ora 7.00, Arhiepiscopul Tomisului va săvârşi Sfânta Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului – I” din Constanţa (în spatele magazinului Tomis), pentru ca la ora 10.25, Ierarhul Tomisului să fie prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei.
La finalul slujbei de la biserica „Adormirea Maicii Domnului – I”, va avea loc lansarea cărţii „Primele mărturii creştine în interiorul Dobrogei”, avându-l ca autor pe părintele Constantin Lembrău, fost slujitor al acestei biserici în perioada 1964 – 1989.


La ora 12.00, Înaltpreasfinţitul Teodosie va ţine un cuvânt de învăţătură la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cumpăna.


Marţi, 16 august, Biserica noastră face pomenirea Sfinţilor Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ştefan, Radu şi Matei şi sfetnicul Ianache.

Cu ocazia hramului, Ierarhul Tomisului, va oficia, începând cu ora 9.00, Sfânta Liturghie la mânăstirea „Sf. Ioan Casian”(com. Târguşor, jud. Constanţa). Celelalte două hramuri ale aşezământului monahal sunt:
Sf. Ioan Casian şi Duminica Sfinţilor Români, a II-a Duminică după Rusalii.

Din programul manifestărilor închinate „Zilelor Sfinţilor Brâncoveni” de la mănăstirea „Sf. Ioan Casian” mai amintim:
  • Expoziţie de icoane „Puterea Maicii Domnului din sufletul meu” – iconar Spânoche Cosmina;
  • Lansarea cărţii „Prin Mănăstirile din Dobrogea” autor Prof. Tudosa Romanov
  • Concert de excepţie „Cântări la Curţile Boiereşti” – formaţia „Trei Parale”.

Niciun comentariu: