LA MULTI ANI PARINTELUI CRISTIAN SI TUTUROR CELOR CARE POARTA NUMELE CRISTIAN SI CRISTINA !!!
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.com/2011/04/acatistul-nasterii-domnului-nostru.html
"Dacă s-a născut Iisus în Betleemul
http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.com/2011/04/acatistul-nasterii-domnului-nostru.html
"Dacă s-a născut Iisus în Betleemul
Iudeei, în zilele lui Irod împărat, iată Magii
de la răsărit au venit în Ierusalim, zicînd:
Unde este împăratul Iudeilor cel ce s-a născut?
Trebuie multă osârdie şi rugăciune, spre a putea înţelege după cuviinţă această Evanghelie. Cum au putut oare Magii (Înţelepţii de la Răsărit) să afle de la stea, că Hristos este împăratul Iudeilor? Câci el nu era împăratul vreunei împărăşii pământeşti, precum El a zis către Pilat: "Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta"(Ioan 18, 36). Şi el nu avea nimic pe lîngă sine, care să arate o împărăţie, nici un lăncier şi scutier, nici cai şi asini, sau altceva de asemenea; mai vârtos El ducea o viaţă nevoioasă şi săracă şi avea pe lângă sine doisprezece oameni mici.
Şi dacă acei înţelepţi ştiau, că El este împărat, pentru ce au venit la dânsul? Ce i-a hotărât la aceasta, şi ce bunătăţi puteau ei nîdîjdui de la cinstirea unui împărat atât de depărtat de patria lor? Chiar dacă El vrodinioară s-ar fi făcut împăratul lor, totuşi ei n+ar fi avut temei să urmeze aşa. Dacă El s-ar fi născut într-un palat împărătesc şi în fiinţa de faţă a împăratului, tatăl său, ar putea cineva zice, că ei au cinstit pe fiul cel nou-născut, pentru ca să îndatorească pe tatăl şi prin accea să câştige o mare favoare la dânsul. Dar acum, când când ei nu aşteptau, ca el să fie împărat al lor, ci al unui popor strâin şi depărtat, şi acum când El încă era copil, - pentru ce au întreprins ei o aşa mare călătorie, şi îi aduc daruri, mai ales când toate acestea trebuiau să le facă cu primejdie? Căci Irod s-a înspăimântat, când a auzit aceasta, şi tot poporul s-a înspăimântat, auzind de la dânşii aceasta. Tu zici, că ei tocmai n-au prevăzut, că aceasta este mai primejdios. Îinsă aceasta nu este drept. Căci ei chiar de ar fi fost foarte neştiutori, totuşi ar fi ştiut, că cine se duce într-un sat unde domneşte un împărat, şi acolo vorbeşte astfel, şi propovăduieşte pe un alt împărat, decât pe cel ce o cârmuieşte, se expune la mii de primejdii de moarte. Şi pentru ce cinstesc ei pe un Prunc încă în faşă? Dacă ei ar fi făcut aceasta unui vârstnic, ar putea cineva zice, că s-au expus primejdiei întru nădejdea ajutorului lui, măcar că ar fi cea mai mai mare nebunie, ca un persan, un străin, care nu are nimin comun cu poporul iudeu, să-si lase patria, ţara sa şi rudeniile şi să voiască a se supune unei împărăţii străine. Dacă acestea sunt destule nebunii, apoi cea următoare este şi mai mare. Care? Acea că ei, după ce au făcut o călătorie aşa de mare, ş-au înfăţişat stima lor şi au adus totul în nelinişte, aşa de repede s-au întors iarăşi la urma lor. Ce semne au văzut ei îndeobşte despre vrednicia âmpărătească? O colibă şi o peşteră şi un Copil în faşă şi o mamă săracă. Şi cui au adus ei daruri, şi pentru ce? Era oare vre lege sau obicei, de a cinstii aşa pe principii nou-năascuţi îndeobşte. Sau ei cutreierau toată lumea, spre a cinsti înainte de suirea pe tron pe toţi aceia, despre care ei ştiau, că din starea de jos au să se înalţe pe tron? Aceasta nu o va adeverii nimeni. Şi pentru ce au adus ei cinstea lor. Dacă pentru timpul de faţă, ce puteau ei aştepta de la un Prunc şi de la o mamă săracă? Era deci cu privire la viitor, apoi de unde ştiau ei că Copilul acel cinstit de dânşi încă în faşă, îşi va aduce aminte de cele demult înpâmplate? Iar dacă mama trbuia să aducă aminte de aceasta, atunci ei mai degrabă trebuiau să se aştepte la pedeapsă, decât la cinste, căci ei au aruncat Pruncul îtr-o primejdie atât de mare. Căci Irod ânspăimântat de dânşii a cîăutat Pruncul şi a uneltit âmpotriva vieţii Lui. Cine face undeva cunoscut despre un om particular, că odinioară va fi împărat, acela nu face altceva, decât a trăda la moarte pe acel om şi scoală asupră-i mii de lupte. Vezi cât de mare necuviinţe se ivesc, când purtarea acelor oameni din Răsărit se judecă după ghipul omenesc cel obişnuit. Încă s-ar putea aduce la acestea mai multe şi mai vederate. Dar pentru ca să nu încurcăm lucrul, grămădind gândire peste gândire, să păşim acum la dezlegarea întrebării puse şi să începem cu steaua.
Căci dacă noi vom şti, ce stera era aceasta, şi de ce fel, şi de era ea una din cele multe, sau una cu totul deosebită de celelalte, şi de era ca o adevărata stea, sau numai se părea ochilor a fi stea; atunci noi uşor vom pricepe şi celelalte. Însă de unde vom afla noi aceasta? Din Sf. Scriptură. Cum - că aceasta nu era o stea dintre cele multe, ba mai vîrtos, cum ni se pare, nici nu era o stea proprie, ci era o putere nevăzută, care numai luase o formă de stea, aceastao cunoaştem înainte de toate din cursul său. Căci într-adevăr nu este nici o stea, care să aibă astfel de drum. Soarele, luna şi toate stelele îndeobşte merg de la răsărit la apus, iar aceasta mergea de la miază-noapte spre miază-zi, căci aşa este pusă Palestina în privire către Persia. A doua dovadă este luată de la timp, căci ea nu s-a arătat noaptea, ci în mijlocul zilei, pe cînd lucea soarele. Ea nu putea să fie o stea, ba încă nici luna, care covîrşeşte pe toate stelele. Cînd vin razele soarelui, ea îndată se face nevăzută. Însă acea stea prin covîrşirea strălucirii sale biruia chiar razele soarelui şi era mai strălucită decît el. Al treilea aceasta se vede din năpraznica ei ivire şi ascundere. Ea s-a arătat şi s-a dus pe cale pînă la Palestina; iar cînd au ajuns ei la Ierusalim, ea s-a ascuns. Cînd ei, după despărţirea lor de Irod, voiau, iarăşi să meargă mai departe, ea li s-a arătat din nou, şi aceasta nu era mişcarea unei stele, ci a unei puteri foarte mari. Ba încă ea nu avea un curs propriu, ci unde trebuiau să meargă ei, acolo mergea şi ea; toate întocmindu-le după trebuinţă., ca acel stîlp de nor, care le poruncea taberei Istailtenilor acum a se opri, acum a merge mai departe ( Eşir. XIII, 21), - Al patrulea, răspuns dorit se va vedea lămurit din felul şi chipul, cum ea s-a arătat; căci ea nu a rămas sus în cer, spre a arăta locul, - şi ei aşa nici n-ar fi putut cunoaşte locul, - ci s-a pogorît jos, spre a face aceasta. Voi ştiţi că o stea nu poate să arate un loc aşa de mic, precum este o colibă, ba încă o colibă ce era trebuitoare pentru trupul unui aşa de mic prunc. Aceeaşi este şi cu luna, care totuşi era mai aproape de noi decît stelele. Deci spune mie, ar fi putut steaua să arate un loc atît de strîmt al unei peştere şi colibe, dacă ea nu s-ar fi pogorît din înălţimea sa, şi nu s-ar fi pus tocmai deasupra capului pruncului. Aceasta arată şi Evanghelistul, cînd zice : Iată steaua mergea înaitea lor, pînă a venit şi a stat deasupra, unde era pruncul ( Mat. II, 9). Vezi, cît de multe dovezi vorbesc despre aceea, că această stea nu era dintre cele obişnuite?
Dar pentru ce s-a arătat ea? Spre a mustra tîmpirea iudeilor, şi a lua nebunilor orice pricinuire spre dezvinovăţirea lor. Adică fiindcă cel ce s-a pogorît pe pămînt avea să desfiiţeze întocmirile cel vechi şi să cheme toată lumea la cinstirea sa, şi trebuia să fie cinstit pretutindeni pe pămînt şi pe mare, de aceea el îndată de la început deschide păgînilor uşa, pentru ca prin cei străini să lucreze asupra poporului său. De vreme ce ei cînd auzeau pe prooroci necontenit vorbindu-le de venirea lui Iisus, nu le da multă ascultare, de aceea el a iconomisit, ca să vină străinii dintr-o ţară depărtată, ca să caute pe îlmpăratul iudeilor, pentru ca aceştia mai întîi din gura perşilor săp afle ceea ce nu voise a cunoaşte de la prooroci, şi pentruca ei, cînd din nou se vor împotrivi, să le lipsească orice fel de dezvinovăţire. Căci ce trebuiau să zică acum aceia, care după atîtea proorocii n-au cunoscut pe Domnul, cînd au văzut că Magii l-au cunoscut şi l-au cinstit după arătarea unei singure stele? Ceea ce a făcut el în privire către Niniviteni, cînd le-a trimis pe Iona, a făcut el şi cu Magii: i-a deşteptat prin stea spre ruşinarea iudeilor. De aceea şi zice el: Ninivitenii se vor scula şi vor osîndi (pe iudei), şi împărăteasa austrului se va scula şi va osîndi pe neamul acesta" (Mat.XII, 41 urm.), căci aceia, Ninivitenii, au crezut pentru mai puţin, iar aceştia, iudeii, n-au crezut nici pentru lucruri mai mari. Însă pentru ce a adus el pe Magi tocmai prin o astfel de arătare? Pentru ce nu le-a trimis el prooroci? Magii n-ar fi ascultat de prooroci iudei. Pentru ce nu le-a trimis un glas de sus? Ei n-ar fi ascultat de acesta. Dar nu putea să le trimită un înger? Poate că ei şi pe acela l-ar fi trecut cu vederea. De aceea Dumnezeu a lăsat toate acestea la o parte şi i-a chemat prin ceva potrivit cu dînşii (Magii erau cu deosebire pricepuţi în ştiinţa stelelor), făcîndu-le pogorămînt, şi le-a arătat o stea mare şi neobişnuită, spre a-i aduce în uimire prin mărimea şi frumuseţea acestei arătări, şi prin felul şi chipul cursului ei.
Urmînd aceasta Pavel a luat prilej de la altarul cel de la Atena, spre a vorbi către păgîni şi a adus mărturia vechilor preoţi. Dimpotrivă către iudei el a vorbit desptre tăierea-împrejur, şi la cei ce trăiau sub lege a început învăţătura sa pornind de la jertfe. Fiindcă fiecăruia este iubit ceea ce se potriveşte cu dînsul, de aceea şi Dumnezeu se dirijează după aceasta şi după aceasta se dirijează şi oamenii, pe care el i-a trimis pentru mîntuirea lumii.
Magii îndată au urmat stelei, iudeii dimpotrivă niciodată n-au crezut propăvăduirile proorocilor. Dar pentru ce Evanghelistul ne dă încă şi timpul şi locul naşterii lui Iisus, zicînd : în Betleem şi în zilele lui Irod împăratul"? Pentru ce înseamnă el chiar şi vrednicia acestuia? Acesta din urmă, pentru că a mai fost un Irod, care a ucis pe Sfîntul Ioan Botezătorul; însă aceasta a fost tetrarch, iar nu împărat. Iar locul şi timpul ni-l dă, pentru ca să ne aducă aminte de proorocirile cele vechi. Una dintre acelea este a lui Micheea, şi zice: Şi tu Betleeme pămîntul Iudei nicidecum nu eşti mai mic între Domnii Iudei"(Mich. V,2). Alta este de la Iacov, care arată timpul, cînd zice: Nu va lipsi domnul din Iuda şi povăţuitor din coapsele lui, pînă va veni cel ce s-a gătit, şi acela este aşteptarea neamurilor (Fac. XLIX, 10).
Însă noi trebuie să cercetăm încă, de unde Magii au venit la socotinţă, că steaua înseamna naşterea lui Mesia, şi ce i-a îndemnat la aceasta? Aceasta nu mi se pare mie a fi un lucru numai al stelei, ci trebuie să fi fost şi al lui Dumnezeu, care mişca sufletul lor, precum a făcut şi cu Kyr, cînd a lucrat, ca acela să slobozească pe iudei din robia Babilonului (Kyr regele perşilor a surpat împărăţia Babilonului, a unit-o cu a perşilor, şi a eliberat pe iudei, care erau în robia babilonică). Însă Dumnezeu a făptuit aceasta nu aşa, ca să ridice voia cea slobodă. Încă şi cînd El a chemat pe Pavel prin glas de sus, a vederat pe cît harul său, pe atîta şi ascultarea lui Pavel. Dar pentru ce n-a dat el această descoperire tuturor Magilor? Pentru că nu toţi ar fi crezut; iar aceştia erau mai gata decît alţii. Mii de cetăţi au pierit, şi numai la Niniviteni s-a trimis proorocul. Şi erau pe cruce doi tîlhari, dar numai unul s-a mîntuit. Socoteşte mai departe fapta bună a acestor magi, nu că au venit, ci că ei au fost sinceri. Ei cu toată sinceritatea numesc lui Irod pe călăuzul ce îi conducea (steaua), şi lungimea căii lor. Ei arată o mare sinceritate. Noi am venit, zic ei, ca să ne închinăm lui", şi nu s-au temut de mînia poporului şi de tirania regelui. De aceea eu cred, că ei dascălii poporului lor. Dacă ei nu s-au oprit pe sine de la această propăvăduire în Ierusalim, cu cît mai mult curaj vor fi vorbit ei despre aceasta în patria lor.
Irod s-a înspăimîntat şi tot Ierusalimul cu dînsul. Irod - fireşte pentru că era rege, şi se temea pentru sine şi pentru familia sa, dar de ce locuitorii din Ierusalim, cărora încă de demult se proorocise despre dînsul, ca despre mîntuitorul şi slobozitorul? Aşadar pentru ce s-au înfricoşat, ei? Pentru că ei şi acum tot aşa gîndeau, ca şi altă dată, cînd batjocoreau pe Dumnezeu bine-făcătorul, şi măcar că gustase o slobozenie slăvită, doreau cărnurile Egiptului. În spaima lor ei nu vor nici măcar să vadă ceea ce s-a întîmplat, ei nu însoţesc pe Magi, nu-şi dau nici o osteneală. Ei sunt pe o mare treaptă potrivnici şi totodată trîndavi. Pe cînd ei trebuia să salte de bucurie, că împăratul s-a născut la dînşii, şi el a adus acolo pe perşi, şi că ei vor supune loruşi toate neamurile, cînd se va începe domnia împăratului celui nou, -nici prin aceasta nu s-au făcut mai buni, măcar că nu de mult se slobozise din robia perşilor. Ei ar fi trebuit să gîndească, dacă perşii de pe acum se tem de împăratul nostru, cu cît mai vîrtos se vor teme ei, cînd el va veni în vîrstă, şi viitorul nostru este mai strălucit, decît al tuturor celorlalte popoare. Ei însă nu gîndeau nimic din toate acestea, aşa de mare era răutatea şi dormitarea lor. Aceste două pricini trebuie noi cu îngrijire să le depărtăm din sufletul nostru, şi cel ce vrea să se lupte împotriva lor, trebuie să fie mai iute decît focul. De aceea zice Hristos: foc am venit să arunc pe pămînt, şi ce altă vreau, decît ca să se aprindă? (Luc. XII, 49). De aceea şi Sf. Duh s-a arătat în chip de foc. Noi însă suntem mai reci, decît cenuşa, şi mai ologi decît mortul. Gîndiţi însă la cei dintîi credincioşi, care au defăimat banii şi averea şi toate grijile cele vremelnice şi cu totul s-au afurisit lui Dumnezeu. Acesta este felul focului celui duhovnicesc, nu nu suferă nici un dor de cele pămînteşti, ci aprinde în noi o dragoste cu totul alta. Cel ce este plin de aceasta, chiar de ar trebui să se lepede de averea sa, de traiul cel bun şi de slavă, ba chiar de s-ar cere a-şi da şi viaţa, toate acestea le va face cu o voinţă gata. Căci cînd intră într-un suflet căldura acestui foc, el alungă de acolo toată ologia, şi face pe acela, pe care îl umple, mai uşor decît pana, şi el va preţui puţin toate cele pămînteşti. Dimpotrivă el va petrece într-o zdrobire permanentă, va vărsa rîuri de lacrimi, şi din ele va scoate o mare bucurie. Căci nimica nu ne uneşte aşa de strîns cu Dumnezeu, ca astfel de lacrimi. De aceea zice Hristos : fericiţi cei ce plîng". (Mat. V, 9).
Iudeii ar fi trebuit să meargă înaintea tuturor altora întru cinstirea nou-născutului împărat, dar ei au defăimat harul făcut lor, şi pentru aceea s-au întîmplat cele dimpotrivă. Magii ar fi trebuit să vină nu mai înainte decît iudeii, cei atît de depărtaţi, nu mai întîi decît locuitorii cei din apropierea Betleemului, cei ce pînă acum nu auzise nimic despre acest lucru trebuiau să vină nu mai înaite, decît cei crescuţi între prooroci. Dar fiindcă aceştia din urmă n-au cunoscut norocirea lor, de aceea perşii au întrecut pe locuitorii Ierusalimului. Pe cînd iudeii dormeau, Magii au trecut înainte. Aşadar lor să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgînătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum şi ei s-au depărtat de patria lor cea păgînească, spre a-L vedea pe el. Să părăsim lucrurile cele pămînteşti, ca şi Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptăţii. Aşadar lasă toate şi aleargă la Betleem. De eşti păstor şi te vei duce acolo, vei vedea pruncul în colibă. De eşti împărat, şi nu te duci acolo, şi porfira nu-ţi va folosi nimic. De eşti înţelept, şi aceasta nu te poate împiedica, de a te duce acolo şi a te închina fiului lui Dumnezeu; căci aceasta foarte bine se potriveşte cu înţelepciunea. Însă păzeşte-te, ca să nu zici ca Irod numai la arătare: Şi eu voiesc să merg să mă închin lui", iar cu fapta să voiască a-l omorî. Lui se aseamănă toţi cei ce primesc Sfintele Taine cu nevrednicie, căci ei, zice Apostolul : păcătuiesc în trupul şi în sîngele Domnului" (Cor. XI, 27). Ei au întrînşii un tiran, care se împotriveşte mesei lui Hristos, şi este mai cumplit, decît Irod, adică Mamona. Iar noi, cînd avem aur, să-l jertfim lui Hristos. Dacă acei varvari (străini) au adus lui daruri spre cinste, apoi cine eşti tu, dacă niciodată nu ajuţi pe un nevoiaş? Dacă aceia au făcut o cale atît de depărtată, spre a vedea pe nou-născutul, apoi ce dezvinovăţire poţi tu aduce, tu, care niciodată nu poţi merge cîţiva paşi, spre a cerceta pe un bolnav? Aceia au adus aur, şi tu nu dai nici măcar pîine. Aceia s-au bucurat, cînd au văzut steaua, iar tu vezi pe însuşi Hristos în persoana săracului şi a golului, şi nu te mişti. Care dintre noi, cei ce am primit de la Christos mii de binefaceri, a făcut de voia sa un asemenea drum, ca acei varvari, sau mai drept, ca acei prea înţelpţi? Ce zic eu, un drum aşa de mare? Multora li se pare prea departe a pune cîţiva paşi pînă la Biserică, spre a vedea pe Domnul în peştera cea duhovnicească; dar lor nu le lipseşte puterea de a merge, cînd este vorba de afaceri lumeşti, sau despre teatru, despre parăzi şi despre petreceri. Nu merită oare aceasta pedeapsă şi dojană?
Sfântul Ioan Gură de Aur
Căci dacă noi vom şti, ce stera era aceasta, şi de ce fel, şi de era ea una din cele multe, sau una cu totul deosebită de celelalte, şi de era ca o adevărata stea, sau numai se părea ochilor a fi stea; atunci noi uşor vom pricepe şi celelalte. Însă de unde vom afla noi aceasta? Din Sf. Scriptură. Cum - că aceasta nu era o stea dintre cele multe, ba mai vîrtos, cum ni se pare, nici nu era o stea proprie, ci era o putere nevăzută, care numai luase o formă de stea, aceastao cunoaştem înainte de toate din cursul său. Căci într-adevăr nu este nici o stea, care să aibă astfel de drum. Soarele, luna şi toate stelele îndeobşte merg de la răsărit la apus, iar aceasta mergea de la miază-noapte spre miază-zi, căci aşa este pusă Palestina în privire către Persia. A doua dovadă este luată de la timp, căci ea nu s-a arătat noaptea, ci în mijlocul zilei, pe cînd lucea soarele. Ea nu putea să fie o stea, ba încă nici luna, care covîrşeşte pe toate stelele. Cînd vin razele soarelui, ea îndată se face nevăzută. Însă acea stea prin covîrşirea strălucirii sale biruia chiar razele soarelui şi era mai strălucită decît el. Al treilea aceasta se vede din năpraznica ei ivire şi ascundere. Ea s-a arătat şi s-a dus pe cale pînă la Palestina; iar cînd au ajuns ei la Ierusalim, ea s-a ascuns. Cînd ei, după despărţirea lor de Irod, voiau, iarăşi să meargă mai departe, ea li s-a arătat din nou, şi aceasta nu era mişcarea unei stele, ci a unei puteri foarte mari. Ba încă ea nu avea un curs propriu, ci unde trebuiau să meargă ei, acolo mergea şi ea; toate întocmindu-le după trebuinţă., ca acel stîlp de nor, care le poruncea taberei Istailtenilor acum a se opri, acum a merge mai departe ( Eşir. XIII, 21), - Al patrulea, răspuns dorit se va vedea lămurit din felul şi chipul, cum ea s-a arătat; căci ea nu a rămas sus în cer, spre a arăta locul, - şi ei aşa nici n-ar fi putut cunoaşte locul, - ci s-a pogorît jos, spre a face aceasta. Voi ştiţi că o stea nu poate să arate un loc aşa de mic, precum este o colibă, ba încă o colibă ce era trebuitoare pentru trupul unui aşa de mic prunc. Aceeaşi este şi cu luna, care totuşi era mai aproape de noi decît stelele. Deci spune mie, ar fi putut steaua să arate un loc atît de strîmt al unei peştere şi colibe, dacă ea nu s-ar fi pogorît din înălţimea sa, şi nu s-ar fi pus tocmai deasupra capului pruncului. Aceasta arată şi Evanghelistul, cînd zice : Iată steaua mergea înaitea lor, pînă a venit şi a stat deasupra, unde era pruncul ( Mat. II, 9). Vezi, cît de multe dovezi vorbesc despre aceea, că această stea nu era dintre cele obişnuite?
Dar pentru ce s-a arătat ea? Spre a mustra tîmpirea iudeilor, şi a lua nebunilor orice pricinuire spre dezvinovăţirea lor. Adică fiindcă cel ce s-a pogorît pe pămînt avea să desfiiţeze întocmirile cel vechi şi să cheme toată lumea la cinstirea sa, şi trebuia să fie cinstit pretutindeni pe pămînt şi pe mare, de aceea el îndată de la început deschide păgînilor uşa, pentru ca prin cei străini să lucreze asupra poporului său. De vreme ce ei cînd auzeau pe prooroci necontenit vorbindu-le de venirea lui Iisus, nu le da multă ascultare, de aceea el a iconomisit, ca să vină străinii dintr-o ţară depărtată, ca să caute pe îlmpăratul iudeilor, pentru ca aceştia mai întîi din gura perşilor săp afle ceea ce nu voise a cunoaşte de la prooroci, şi pentruca ei, cînd din nou se vor împotrivi, să le lipsească orice fel de dezvinovăţire. Căci ce trebuiau să zică acum aceia, care după atîtea proorocii n-au cunoscut pe Domnul, cînd au văzut că Magii l-au cunoscut şi l-au cinstit după arătarea unei singure stele? Ceea ce a făcut el în privire către Niniviteni, cînd le-a trimis pe Iona, a făcut el şi cu Magii: i-a deşteptat prin stea spre ruşinarea iudeilor. De aceea şi zice el: Ninivitenii se vor scula şi vor osîndi (pe iudei), şi împărăteasa austrului se va scula şi va osîndi pe neamul acesta" (Mat.XII, 41 urm.), căci aceia, Ninivitenii, au crezut pentru mai puţin, iar aceştia, iudeii, n-au crezut nici pentru lucruri mai mari. Însă pentru ce a adus el pe Magi tocmai prin o astfel de arătare? Pentru ce nu le-a trimis el prooroci? Magii n-ar fi ascultat de prooroci iudei. Pentru ce nu le-a trimis un glas de sus? Ei n-ar fi ascultat de acesta. Dar nu putea să le trimită un înger? Poate că ei şi pe acela l-ar fi trecut cu vederea. De aceea Dumnezeu a lăsat toate acestea la o parte şi i-a chemat prin ceva potrivit cu dînşii (Magii erau cu deosebire pricepuţi în ştiinţa stelelor), făcîndu-le pogorămînt, şi le-a arătat o stea mare şi neobişnuită, spre a-i aduce în uimire prin mărimea şi frumuseţea acestei arătări, şi prin felul şi chipul cursului ei.
Urmînd aceasta Pavel a luat prilej de la altarul cel de la Atena, spre a vorbi către păgîni şi a adus mărturia vechilor preoţi. Dimpotrivă către iudei el a vorbit desptre tăierea-împrejur, şi la cei ce trăiau sub lege a început învăţătura sa pornind de la jertfe. Fiindcă fiecăruia este iubit ceea ce se potriveşte cu dînsul, de aceea şi Dumnezeu se dirijează după aceasta şi după aceasta se dirijează şi oamenii, pe care el i-a trimis pentru mîntuirea lumii.
Magii îndată au urmat stelei, iudeii dimpotrivă niciodată n-au crezut propăvăduirile proorocilor. Dar pentru ce Evanghelistul ne dă încă şi timpul şi locul naşterii lui Iisus, zicînd : în Betleem şi în zilele lui Irod împăratul"? Pentru ce înseamnă el chiar şi vrednicia acestuia? Acesta din urmă, pentru că a mai fost un Irod, care a ucis pe Sfîntul Ioan Botezătorul; însă aceasta a fost tetrarch, iar nu împărat. Iar locul şi timpul ni-l dă, pentru ca să ne aducă aminte de proorocirile cele vechi. Una dintre acelea este a lui Micheea, şi zice: Şi tu Betleeme pămîntul Iudei nicidecum nu eşti mai mic între Domnii Iudei"(Mich. V,2). Alta este de la Iacov, care arată timpul, cînd zice: Nu va lipsi domnul din Iuda şi povăţuitor din coapsele lui, pînă va veni cel ce s-a gătit, şi acela este aşteptarea neamurilor (Fac. XLIX, 10).
Însă noi trebuie să cercetăm încă, de unde Magii au venit la socotinţă, că steaua înseamna naşterea lui Mesia, şi ce i-a îndemnat la aceasta? Aceasta nu mi se pare mie a fi un lucru numai al stelei, ci trebuie să fi fost şi al lui Dumnezeu, care mişca sufletul lor, precum a făcut şi cu Kyr, cînd a lucrat, ca acela să slobozească pe iudei din robia Babilonului (Kyr regele perşilor a surpat împărăţia Babilonului, a unit-o cu a perşilor, şi a eliberat pe iudei, care erau în robia babilonică). Însă Dumnezeu a făptuit aceasta nu aşa, ca să ridice voia cea slobodă. Încă şi cînd El a chemat pe Pavel prin glas de sus, a vederat pe cît harul său, pe atîta şi ascultarea lui Pavel. Dar pentru ce n-a dat el această descoperire tuturor Magilor? Pentru că nu toţi ar fi crezut; iar aceştia erau mai gata decît alţii. Mii de cetăţi au pierit, şi numai la Niniviteni s-a trimis proorocul. Şi erau pe cruce doi tîlhari, dar numai unul s-a mîntuit. Socoteşte mai departe fapta bună a acestor magi, nu că au venit, ci că ei au fost sinceri. Ei cu toată sinceritatea numesc lui Irod pe călăuzul ce îi conducea (steaua), şi lungimea căii lor. Ei arată o mare sinceritate. Noi am venit, zic ei, ca să ne închinăm lui", şi nu s-au temut de mînia poporului şi de tirania regelui. De aceea eu cred, că ei dascălii poporului lor. Dacă ei nu s-au oprit pe sine de la această propăvăduire în Ierusalim, cu cît mai mult curaj vor fi vorbit ei despre aceasta în patria lor.
Irod s-a înspăimîntat şi tot Ierusalimul cu dînsul. Irod - fireşte pentru că era rege, şi se temea pentru sine şi pentru familia sa, dar de ce locuitorii din Ierusalim, cărora încă de demult se proorocise despre dînsul, ca despre mîntuitorul şi slobozitorul? Aşadar pentru ce s-au înfricoşat, ei? Pentru că ei şi acum tot aşa gîndeau, ca şi altă dată, cînd batjocoreau pe Dumnezeu bine-făcătorul, şi măcar că gustase o slobozenie slăvită, doreau cărnurile Egiptului. În spaima lor ei nu vor nici măcar să vadă ceea ce s-a întîmplat, ei nu însoţesc pe Magi, nu-şi dau nici o osteneală. Ei sunt pe o mare treaptă potrivnici şi totodată trîndavi. Pe cînd ei trebuia să salte de bucurie, că împăratul s-a născut la dînşii, şi el a adus acolo pe perşi, şi că ei vor supune loruşi toate neamurile, cînd se va începe domnia împăratului celui nou, -nici prin aceasta nu s-au făcut mai buni, măcar că nu de mult se slobozise din robia perşilor. Ei ar fi trebuit să gîndească, dacă perşii de pe acum se tem de împăratul nostru, cu cît mai vîrtos se vor teme ei, cînd el va veni în vîrstă, şi viitorul nostru este mai strălucit, decît al tuturor celorlalte popoare. Ei însă nu gîndeau nimic din toate acestea, aşa de mare era răutatea şi dormitarea lor. Aceste două pricini trebuie noi cu îngrijire să le depărtăm din sufletul nostru, şi cel ce vrea să se lupte împotriva lor, trebuie să fie mai iute decît focul. De aceea zice Hristos: foc am venit să arunc pe pămînt, şi ce altă vreau, decît ca să se aprindă? (Luc. XII, 49). De aceea şi Sf. Duh s-a arătat în chip de foc. Noi însă suntem mai reci, decît cenuşa, şi mai ologi decît mortul. Gîndiţi însă la cei dintîi credincioşi, care au defăimat banii şi averea şi toate grijile cele vremelnice şi cu totul s-au afurisit lui Dumnezeu. Acesta este felul focului celui duhovnicesc, nu nu suferă nici un dor de cele pămînteşti, ci aprinde în noi o dragoste cu totul alta. Cel ce este plin de aceasta, chiar de ar trebui să se lepede de averea sa, de traiul cel bun şi de slavă, ba chiar de s-ar cere a-şi da şi viaţa, toate acestea le va face cu o voinţă gata. Căci cînd intră într-un suflet căldura acestui foc, el alungă de acolo toată ologia, şi face pe acela, pe care îl umple, mai uşor decît pana, şi el va preţui puţin toate cele pămînteşti. Dimpotrivă el va petrece într-o zdrobire permanentă, va vărsa rîuri de lacrimi, şi din ele va scoate o mare bucurie. Căci nimica nu ne uneşte aşa de strîns cu Dumnezeu, ca astfel de lacrimi. De aceea zice Hristos : fericiţi cei ce plîng". (Mat. V, 9).
Iudeii ar fi trebuit să meargă înaintea tuturor altora întru cinstirea nou-născutului împărat, dar ei au defăimat harul făcut lor, şi pentru aceea s-au întîmplat cele dimpotrivă. Magii ar fi trebuit să vină nu mai înainte decît iudeii, cei atît de depărtaţi, nu mai întîi decît locuitorii cei din apropierea Betleemului, cei ce pînă acum nu auzise nimic despre acest lucru trebuiau să vină nu mai înaite, decît cei crescuţi între prooroci. Dar fiindcă aceştia din urmă n-au cunoscut norocirea lor, de aceea perşii au întrecut pe locuitorii Ierusalimului. Pe cînd iudeii dormeau, Magii au trecut înainte. Aşadar lor să le urmăm noi. Să ne depărtăm de păgînătate, pentru ca să vedem pe Hristos, precum şi ei s-au depărtat de patria lor cea păgînească, spre a-L vedea pe el. Să părăsim lucrurile cele pămînteşti, ca şi Magii, care, după ce au părăsit Persia, au văzut pe soarele dreptăţii. Aşadar lasă toate şi aleargă la Betleem. De eşti păstor şi te vei duce acolo, vei vedea pruncul în colibă. De eşti împărat, şi nu te duci acolo, şi porfira nu-ţi va folosi nimic. De eşti înţelept, şi aceasta nu te poate împiedica, de a te duce acolo şi a te închina fiului lui Dumnezeu; căci aceasta foarte bine se potriveşte cu înţelepciunea. Însă păzeşte-te, ca să nu zici ca Irod numai la arătare: Şi eu voiesc să merg să mă închin lui", iar cu fapta să voiască a-l omorî. Lui se aseamănă toţi cei ce primesc Sfintele Taine cu nevrednicie, căci ei, zice Apostolul : păcătuiesc în trupul şi în sîngele Domnului" (Cor. XI, 27). Ei au întrînşii un tiran, care se împotriveşte mesei lui Hristos, şi este mai cumplit, decît Irod, adică Mamona. Iar noi, cînd avem aur, să-l jertfim lui Hristos. Dacă acei varvari (străini) au adus lui daruri spre cinste, apoi cine eşti tu, dacă niciodată nu ajuţi pe un nevoiaş? Dacă aceia au făcut o cale atît de depărtată, spre a vedea pe nou-născutul, apoi ce dezvinovăţire poţi tu aduce, tu, care niciodată nu poţi merge cîţiva paşi, spre a cerceta pe un bolnav? Aceia au adus aur, şi tu nu dai nici măcar pîine. Aceia s-au bucurat, cînd au văzut steaua, iar tu vezi pe însuşi Hristos în persoana săracului şi a golului, şi nu te mişti. Care dintre noi, cei ce am primit de la Christos mii de binefaceri, a făcut de voia sa un asemenea drum, ca acei varvari, sau mai drept, ca acei prea înţelpţi? Ce zic eu, un drum aşa de mare? Multora li se pare prea departe a pune cîţiva paşi pînă la Biserică, spre a vedea pe Domnul în peştera cea duhovnicească; dar lor nu le lipseşte puterea de a merge, cînd este vorba de afaceri lumeşti, sau despre teatru, despre parăzi şi despre petreceri. Nu merită oare aceasta pedeapsă şi dojană?
Sfântul Ioan Gură de Aur
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu