„Predica de pe Munte a Pr. Mircea Pricop - Iubirea vrăjmaşilor”(predica din duminica 19-a după rusalii)

În numele Tatălui,al Fiului şi al Sfântului Duh,Amin!    „Ceea ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi lor aşijderea.”    Iată,drept măritori creştini ce cuvinte şi ce îndemn am ascultat noi astăzi, în Du-minica a-19-a după Rusalii,în pericopa evanghelică ce ni s-a pus în faţă spre meditaţie şi spre îndeplinire,căci ştim că cel ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu şi-l împlineşte acela se va mântui. Condiţie sine qua non. În primul rând să asculţi de Cuvântul lui Dumnezeu şi-n al doilea rând, dar nu în ultimul,să-l înde-plineşti. Aduceţi-vă aminte de acel dregător care a venit înaintea Domnului Iisus şi l-a întrebat: „ Ce să fac eu ca să moştenesc viaţa de veci?” Şi Mântuitorul l-a întrebat la rândul Său: „În lege ce-i scris? Cum citeşti?” Şi el a dovedit că ştia legea foarte bine: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeu din tot sufletul tău,din toată virtutea ta,din tot cugetul tău, din toată   fiinţa   ta   şi   pe aproapele tău ca pe tine însuţi.” Ce a răspuns Mântuitorul?   „Fă acestea şi vei fi viu.”Te vei mântui. Deci fă aceasta pe care o ştii, o cunoşti. Eşti învăţător de lege, dar trebuie să o şi faci. Tocmai la acest lucru se referă şi Evanghelia de  astăzi,  lucru   deosebit  de important pentru noi creştinii.

Drept măritori creştini, cu-vintele pe care le-am ascultat astăzi în Evanghelie sunt foarte simple. Nu suferă interpretare;nu trebuie tălmaci care să-ţi traducă ce se ascunde în spatele acestor cuvinte.Când Mântuitorul spunea câte o pildă mai grea,aduceţi-vă aminte că înşişi Apostolii spu-neau:  Doamne  ce-ai  vrut  să spui, ce-ai  vrut să ne transmiţi?    Pilda este o figură expresivă în care adevărul se ascunde tainic în nişte formulări deosebite, scurte, dar iată, aici ni se vorbeşte pe faţă: „Ceea ce voieşti să-ţi facă ţie oamenii,să le faci şi tu lor la fel” sau cum se spune în popor „ce ţie nu-ţi place altuia nu face”.  Iată, înţelepciunea populară ex-primă şi ea învăţătura Mân-tuitorului într-un proverb foarte scurt şi pe înţelesul tuturor.    Această învăţătură este cuprinsă în Predica de pe Munte, care reprezintă o sinteză a învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos, pentru care El s-a pogorât din ceruri să ne-o aducă şi a şi spus: „Lege nouă,poruncă nouă vă dau vouă,să vă iubiţi unii pe alţii precum Eu însumi v-am iubit pe voi.”    De ce i-a zis „poruncă nouă -lege nouă”? N-a mai fost dată până atunci?!    Ne aducem aminte că şi-n Vechiul Testament au fost scrise anumite porunci în le-gătură cu relaţiile dintre oa-meni: „să iubeşti pe aproa-pele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău”. Vreau să vă citez din Vechiul Testament legea, aşa cum a fost ea dată poporului prin Moise, să ve-deţi de ce a venit Mântuitorul Iisus Hristos şi de ce a numit învăţătura Sa „lege nouă”. Iată ce ni se spune în Vechiul Testament: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi,dar să urăşti pe vrăjmaşul tău.” Iată legea veche.    Ce vine Mântuitorul să spună? Să iubiţi chiar pe vrăjmaşii voştri, să bine-cuvântaţi pe cei ce vă bles-temă, să faceţi bine celor ce vă urăsc şi să vă rugaţi pentru cei ce vă nedreptăţesc şi vă prigonesc. Iată Legea nouă; într-aceasta constă noutatea. Pentru că în Vechiul Testa-ment ni se spunea: „de va lovi cineva un om şi va muri, acela să fie omorât; de va pricinui cineva vătămare aproapelui său, aceluia să i se facă ce i-a făcut el altuia. Să ceri suflet pentru su-flet,ochi pentru ochi, dinte pentru dinte,mână pentru mână, picior pentru picior. Cu răul pe care îl va face cineva aproapelui său, cu acela trebuie să i se plă-tească”. Am citat din cartea Ieşirea,din Levitic şi din Deuteronom.    Era normală această lege, fraţi creştini?    Pentru vremea aceea nu s-a găsit altă tămăduire. Trebuiau nişte legi drastice care să potolească lumea sălbatică de atunci; trebuia să-i aducă la un oarecare nivel moral prin pedepse,că nu se putea altfel. Ne aflăm în timpul lui Moise,cu 1500-1400 de ani înainte de Mântuitorul Iisus Hristos. Dar legea aceea vine Fiul lui Dumnezeu să o schimbe pentru că nu se mai putea continua cu răzbunarea. Răzbunarea cere răzbunare şi fiecare doreşte ca răzbunarea lui să fie mai mare decât a fost a duşmanului lui.    Se poate trăi într-o lume aşa? Simţiţi dumneavoastră că nu se mai poate? Simţim cu toţii… Dar vine împăciuitorul, milostivul, vine iertătorul Iisus Hristos care spune: să faceţi bine celor ce vă urăsc,celor ce vă blestemă, celor ce vă prigonesc, celor ce vă lovesc; de te va lovi cineva pe obrazul drept,să-i întorci şi pe stângul.    Este frumoasă această învăţătură? - Extraordinară!    Dar ne punem întrebarea: o urmăm? - Foarte puţini.E foarte greu să ne înmuiem învârtoşarea şi împietrirea inimii. Însă, fraţi creştini, dacă nu vom trăi după preceptele Mântuito-rului Iisus Hristos, ne vom afla într-o boală cronică şi fără leac.    Ne putem numi creştini şi totuşi să avem duşmani?!    Nu se poate. Denumirea de creştin înseamnă, în primul rând, să nu ai duşmani printre semenii tăi. Avem însă voie să avem doi duşmani : diavolul şi păcatul. Pe aceştia trebuie să-i tratăm cu duşmănie şi respingere totală, pentru că diavolul este împotri-vitorul lui Dumnezeu şi el sare asupra ta făcându-te şi pe tine duşman al lui Dumnezeu, iar păcatul este încălcarea legii lui Dumnezeu.    Drept măritori creştini, „ să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”, înţelegem, dar să  iubeşti pe vrăjmaşul tău, am spus că este foarte greu.    În ce a constat importanţa acestei învăţături adusă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos? În idealul nostru creştinesc. Acest ideal este să nu ne manifestăm cu răutate, cu duşmănie, cu răzbunare faţă de cei care vin asupra noastră cu tot felul de pricini,ci să le răspun-dem cu prietenie. Să considerăm că acele persoane care ne fac răul- şi noi le răsplătim cu binele- se vor îndrepta; vor vedea oarecum că nu au procedat bine, că n-au fost pe calea cea bună. Cel puţin, când spun aceste vorbe mă gândesc la oamenii sănătoşi, căci sunt şi oameni bolnavi,care niciodată nu vor vedea binele ca pe Bine.    Ce-ar însemna acest lucru pentru noi oamenii? Să iubim pe vrăjmaşii noştri,să binecuvântăm pe cei ce ne blestemă,să facem bine celor ce ne urăsc pe noi. Ce-ar însemna,fraţi creştini? V-aţi răspuns vreodată la această întrebare?    Ar însemna un Rai pe Pământ;o pace desăvârşită;ai avea spor şi-n munca ta, şi-n creativitatea ta, şi-n intimi-tatea ta, în casa ta, în între-prinderea ta. Ai sta liniştit la masa ta. Ai sta liniştit la rugăciunea ta, că unii ajun-gem chiar şi rugăciunea să nu ne-o facem liniştiţi din cauza grijilor provocate de vrăjmă-şia lumii dimprejurul nostru.    Trebuie să ţinem cont şi oarecum să căutăm răzbun-are?Nicidecum. V-am spus, singurii noştri vrăjmaşi pe care trebuie să-i considerăm şi să luptăm împotriva lor sunt diavolul şi păcatul. Nu avem alţi vrăjmaşi! Lumea, însă, este bolnavă. Creştinismul nostru suferă de o boală grozavă, cronică. Lumea de azi apreciază foarte mult învăţătura Mântuitorului, dar foarte puţini o urmează. Când e cazul s-o punem în practică ni se pare că ne-am pierdut orgoliul, ne-am pierdut prin-cipiile, bărbăţia, curajul. Ambiţiile toate au căzut în momentul în care eu trebuie să cedez în faţa vrăjmăşiei unui semen de-al meu. Aşa mi se pare. De ce oare, fraţi creştini?    Din cauza bolii care a năpădit, care a molipsit creşti-nătatea noastră.    „Cea mai frumoasă învăţătură de pe pământ, -spunea un filosof indian- este învăţătura lui Iisus Hristos. Cea mai frumoasă învăţătură este Evanghelia, dar cei mai urâţi sunt creştinii”.Nu este învăţătură pe pământ sau filosofie care să spună să iubeşti pe vrăjmaşul tău. Nu este nicăieri. Numai Iisus Hristos a adus această lege. Nouă ne-ar plăcea mai mult legea Talionului, nu? Dinte pentru dinte şi ochi pentru ochi ;ne-a făcut rău,să-i facem rău.    Dar aceasta a venit Iisus Hristos să îndrepte. Ştiţi că El zicea: „aţi auzit că s-a zis celor de demult să iubeşti pe aproapele tău şi să urăşti pe vrăjmaşul tău,însă vă spun să iubiţi pe vrăjmaşii voştri. Lege nouă vă dau vouă, poruncă nouă vă dau vouă...”    Facem acest lucru, fraţi creştini? Să-l facem! Pentru că dacă nu, purtăm numele de creştin pe nemerit; suntem falşi.    Ce realizăm prin aceasta? Tocmai saltul moral pe care a vrut Iisus Hristos  să-l aducă în lume…trecerea de la perioada de sălbăticie la perioada domestică; aducerea Raiului pe Pământ.    „Vie Împărăţia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ:”    Nu ne rugăm aşa? Păi cum să aducem Împărăţia lui Dumne-zeu? Dumnezeu este dragoste desăvârşită, iubire în gradul absolut. Dacă nu ne iubim în gradul absolut aşa cum ne-a învăţat Iisus Hristos nu se poate numi Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ. Şi dacă nu îndeplinim acest precept nu ne putem numi creştini.    Ne place învăţătura lui Iisus, o apreciem, ştim că este cu mult superioară tuturor învăţăturilor şi filosofiilor lumii, dar când s-o îndeplinim, parcă nu ne lasă orgoliul şi mândria; să nu scădem noi atât de mult în faţa semenilor noştri…Dar să căutăm să ne vindecăm de această boală şi ştiţi cum?!    Vindecarea tuturor bolilor noastre nu o putem afla decât la picioarele lui Iisus Hristos, la Crucea lui Iisus Hristos; să-L căutăm peste tot; să ne întrebăm cum ar face Domnul în locul nostru,cum ar proceda? Păi,să luăm momente din viaţa Lui… Cum proceda El atunci când îl băteau şi-L scuipau,când L-au răstignit pe cruce, când evreii îşi băteau joc de El în modul acela de Dumnezeul Cerului şi al Pământului?    „Iartă-i Părinte că nu ştiu ce fac.”    Iată exemplul! Dacă nu-l vom urma nu suntem copiii lui Hristos, nici ai Maicii Domnului. Dacă-l vom urma vom aduce acolo unde vom fi noi o părticică din Rai, o părticică din Împărăţia lui Dumnezeu.    „Şi ne iartă nouă greşelile noastre precum şi noi iertăm greşiţilor noştri.”Ne mântuim sau ne osândim când zicem? Depinde de  noi. Dacă iertăm greşelile semenilor noştri, ne mântuim,dar dacă nu…    Zicem: Doamne, nu ne ierta nouă precum nici noi nu iertăm?! Aşa ar trebui să zicem dacă duşmănim. Vedeţi superioritatea învăţăturii lui Iisus Hristos?    Acum să nu interpretăm greşit…Până unde merge această iertare? Cum merge această iertare?V-am spus că ne referim la oamenii sănă-toşi, căci o mare parte din lumea noastră de astăzi este îmbolnăvită,mai ales mintal. Sunt acei cărora oricât bine le-ai face,ei fac rău, sunt porniţi împotriva noastră. Ne îndeamnă Mântuitorul să facem şi pentru aceia? Sigur, iertarea este generală, dar aduceţi-vă aminte tot din Scriptură. Cum ne învaţă Iisus Hristos şi urmaşii lui, Apostolii, să ne purtăm cu aceşti oameni? Cum s-a purtat Iisus cu zarafii în Tem-plu,când a intrat? Ce a făcut? A pus mâna pe bici: „Ieşiţi afară!” I-a alungat,i-a lovit cu biciul: „Aţi făcut casa Tatălui Meu, casă de tâlhari, temniţă de tâlhari.” A răsturnat mesele şi i-a alungat afară din casa Domnului. Vedeţi? Iată,aşa trebuie să ne purtăm faţă de cei care răstălmăcesc învăţătura lui Iisus sau îşi bat joc de ea;trebuie să procedăm corect şi concret. Apoi vine chiar Mântuitorul Iisus Hristos şi ne învaţă: „de-ţi va greşi fratele tău, cheamă-l şi spune-i între tine şi el. De se va îndrepta să-ţi fie ţie ca un prieten. Dacă nu, mai cheamă doi sau trei martori, ca pe mărturia lor să se sprijine adevărul. Dacă nici de ei nu va asculta,spune-l Bisericii şi dacă nici de Biserică nu va asculta să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş.” Iată! Acel care perseverează în răuta-te,acel care ia în derâdere preceptele mântuirii noastre, ale Mântuitorului Iisus Hristos, trebuie să-l dăm la o parte ca pe un păgân şi vameş. Şi mai ales, fraţi creştini, trebuie să iertăm atunci când ni se greşeşte nouă personal. Atunci eşti dator să ierţi, dar când cineva greşeşte faţă de credinţa noastră, faţă de Biserica noastră, faţă de Mântuitorul Iisus Hristos, de învăţătura Lui, faţă de Dumnezeu,trebuie să-l ierţi? Nicidecum! Trebuie să-l „cerţi”; să-i aduci adevărul în faţă şi dacă nu se îndreaptă  să-l consideri ca pe un „păgân şi vameş”, căci ce putem face cu acei care s-au despărţit de Biserică - sectanţii,de exemplu - şi urăsc şi ocărăsc pe Maica    Domnului? Putem deveni noi prieteni cu ei?    Niciodată! Că dacă stai pe banca celor fărădelege eşti vred-nic de fărădelegea lor. Iată, această Lege a Mântui-torului Iisus Hristos este logică şi nu ne cere să capitulăm în faţa fărădelegii,în faţa celor care sunt refractari total faţă de credin-ţă,faţă de Dumnezeu,faţă de Biserică,faţă de preceptele noas-tre religioase. Deci trebuie să iertăm,aşa cum ne-a învăţat Mântuitorul Iisus Hristos, greşe-lile semenilor noştri, trebuie să-i iubim pe cei care ne vrăjmăşesc pe noi, pentru că dacă răspundem tot cu vrăjmăşie şi duşmănie, nu suntem mai presus de ei. Iată ce spune Sfânta Carte: „dacă voi uraţi sănătate numai prietenilor voştri, cu ce vă deosebiţi voi de cărturari şi de farisei, de vameşi?” Cu nimic; sunteţi ca şi ei. Deci ca să ne deosebim de cei care sunt rupţi de Dumnezeu trebuie să aplicăm în viaţa noastră preceptele credinţei noastre. Să-L căutăm pe Hristos, să-I sorbim învăţătura şi să trăim după această învăţătură.    Drept măritori creştini, să cădem cu deadinsul,cu toată smerenia noastră, cu toată evlavia noastră, cu toată fiinţa noastră la Crucea Mântuito-rului Iisus Hristos şi să învă-ţăm de pe această Cruce,de pe Altarul acesta al jertfei; Dumnezeu s-a lăsat răstignit şi cuvintele Mântuitorului pe Cruce au fost: „Părin-te,iartă-i că nu ştiu ce fac.” Aceste cuvinte să ni le consemnăm şi să le punem lângă icoanele din casa noastră, ca mereu să ne aducem aminte de ele şi, mai ales, să ne folosim de ele atunci când suntem tentaţi să pornim cu răzbunare sau duşmănie împotriva seme-nilor noştri. Să nu uităm că singurii duşmani împotriva cărora trebuie să luptăm toată viaţa sunt diavolul – potriv-nicul lui Dumnezeu şi păcatul care ne rupe de Dumnezeu.            Amin! Preot Mircea Pricop   Transcris după casetă audio de Florentina Roman