miercuri, 2 aprilie 2014

Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni;Sfântul Mucenic Amfian și Sfântul Mucenic Edesie - Denie - Canonul cel Mare - 02 aprilie



Troparul Sfântului Cuvios Tit
Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însuţit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Tit, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni

Locuitor pustiului, înger în trup şi de minuni făcător te-ai arătat, purtătorule de Dumnezeu, Părintele nostru Tit. Cu postul, cu privegherea şi prin rugăciune primind daruri cereşti, tămăduieşti pe cei bolnavi şi sufletele celor ce aleargă la tine cu credinţă. Slavă Celui Ce ţi-a dat ţie putere; Slavă Celui Ce te-a încununat pe tine; Slavă Celui Ce lucrează prin tine tuturor tămăduiri.

Condacul Sfântului Cuvios Tit, făcătorul de minuni
Arătatu-Te-ai astăzi...
Grija vieţii ai lăsat şi cu linişte petrecînd toată viaţa ta, înţelepte, ai ajuns către Dumne­zeu, purtătorule de minuni părintele nostru, Preacuvioase Tit.




Sfântul Mucenic Amfian, Sfântul Cuvios Tit, făcătorul de minuni și Sfântul Mucenic Edesie









Fericitul şi Sfântul Părintele nostru Tit a iubit din tinereţe pe Hristos şi plecând din lume, s-a dus într-o viaţă de obşte. Luându-şi asupra sa îngerescul chip, mergea pe calea cea strâmtă şi anevoioasă a vieţii monahiceşti, cu multă răbdare pentru Dumnezeu. Şi avea atâta smerenie şi ascultare, încât nu numai pe fraţi, ci şi pe toţi oamenii i-a covârşit cu acele fapte bune.
După aceea a fost pus păstor al oilor celor cuvântătoare ale lui Hristos. Şi avea atâta blândeţe, dragoste şi milă către toţi, încât într-acea vreme nu se afla între acei bărbaţi altcineva de acest fel. Şi păzindu-se curat cu trupulşicu sufletul din tânără vârstă, era ca un înger al Domnului.De aceea a fost şifăcător de minuni, şi stâlp însufleţit şi nemişcat s-a arătat Sfintei Biserici, care era tulburată de eresul luptării de icoane. Şi lăsând ucenicilor săi chip de viaţă postnicească, s-a dus către Domnul.

Viaţa Sfântului Mucenic Amfian şi a Sfântului Mucenic Edesie


Sfinţii mucenici Amfian şi Edesie au fost fraţi după trup, născuţi dintr-un tată întru păgânătatea elinească, iar patria lor a fost cetatea Patara din ţara Lichiei. De acolo au fost trimişi de părinţii lor la Virit (Beirut), pentru învăţătura înţelepciunii celei din afară, unde, cu cinste, cu blândeţe şi cu toată înţelepciunea petrecând zile­le lor din tinereţe, erau în mirarea tuturor, pentru viaţa lor cea fără de prihană. Căci, lepădând năravurile cele obişnuite ale tinerilor, se asemănau bătrânilor celor cinstiţi, având drept cărunteţe înţelepciunea - după Scriptură - şi în loc de vârsta bătrâneţilor, viaţa cea curată.
Pentru aceasta nu s-au lipsit de darul lui Dumnezeu, pentru că a răsărit în inimile lor lumina cunoştinţei adevărului şi au început a vedea rătăcirea închinătorilor de idoli şi a cunoaşte calea cea dreaptă a bunei credinţe celei creştineşti. Şi doreau ca mai desăvârşit să ştie cele despre Domnul nostru Îisus Hristos, adevăratul Dumnezeu şi să se facă robi ai Aceluia. Şi întorcându-se de la Virit acasă, au găsit pe tatăl lor având boierie în Patara, dar păgânătatea elinească nu o lăsase; asemenea şi pe toate rudeniile, care nu voiau să se deştepte din întunericul închinării idoleşti. Deci nesuferind să se împăr­tăşească cu păgânii şi să petreacă în locaşurile păcătoşilor, au plecat în taină de la ai lor, lăsându-şi părinţii, casa, averile şi desfătarea vieţii pentru Hristos.
Şi purtându-se cu duhul lui Dumnezeu, au mers în Cezareea, cetatea Palestinei, unde au aflat pe plăcutul lui Dumnezeu, Sfântul Pamfil, prezbiterul creştinesc, care după aceea s-a făcut mucenic al lui Hristos, şi s-au încredinţat lui spre învăţătura duhovniceştii înţelepciuni. De la el învăţând sfânta credinţă şi deprinzând toate creştineştile taine, s-au luminat cu Sfântul Botez şi vieţuiau împreu­na cu dascălul lor, Pamfil, spre lauda lui Dumnezeu. Şi se îndelet­niceau cu citirea cărţilor şi în legea Domnului se învăţau ziua şi noaptea.
Într-acea vreme, Maximian, al doilea împărat cu acest nume, a luat partea răsăritului de la Maximian Galeriu, unchiul său, şi era foarte cumplit asupra creştinilor. Pentru că, arătându-şi păgânătatea după neamul său şi ură împotriva adevăratului Dumnezeu, prigonea Biserica lui Hristos mai amar decât împăraţii care au fost înaintea lui. Şi a fost tulburare mare în toate părţile Răsăritului, pretutindeni fiind ucişi robii lui Hristos. Şi mulţi sârguindu-se să scape de pri­mejdiile ce veneau asupra lor, îşi lăsau casele şi cetăţile şi fugeau, ascunzându-se de frica muncitorilor; iar mulţi se dădeau în mâinile păgânilor şi în nevoinţa pătimirii intrau, pentru dragostea lui Hristos.
Unul ca acesta a fost Sfântul Amfian, viteazul tânăr, abia fiind de douăzeci de ani cu vârsta trupească, dar de o sută de ani cu înţelegerea şi cu mărimea de suflet, pentru că atunci când în toată Cezareea, precum şi prin celelalte cetăţi şi ţări, propovăduitorii chemau pe nume pe fiecare dintre cetăţeni la diavoleştile locaşuri, prin porunca boierilor, şi toţi creştinii erau în mare primejdie, atunci viteazul Amfian, nespunând nimănui scopul său, tăinuit de toţi, a ieşit din acel loc în care se ascundeau creştinii, şi s-a dus la necurata capişte idolească, în care Urban ighemonul în acel ceas aducea idolilor jertfă. Şi fără frică apropiindu-se de el, a apucat de dreapta lui cea cu jertfa şi, cu îndrăzneală, cu mare glas, printr-o oarecare dumnezeiască stăpânire îl sfătuia ca să înceteze de la o ră­tăcire ca aceea, iar pe diavolii şi idolii cei făcuţi de mâini omeneşti să nu-i socotească zei, defăimând pe Unul adevăratul Dumnezeu.
Acea îndrăzneală a lui pe mulţi creştini i-a întărit în credinţă, iar pe necredincioşi şi mai ales pe însăşi ighemonul, 1-a pornit spre mânie şi urgie. Deci îndată a fost răpit ca o oaie de lupi de ostaşii care erau cu ighemonul, care i-au dat lovituri nenumărate peste gură, peste faţă şi peste tot trupul, tăvălindu-1 pe pământ şi călcându-1 cu picioarele, şi apoi l-au aruncat în temniţă şi l-au înfăşurat în legături.
Iar a doua zi l-au scos la judecată şi 1-a silit ighemonul la jertfa idolească, dar s-a arătat nesupus şi nebiruit ostaşul lui Hristos pentru că fiind spânzurat şi cu unelte ascuţite de fier strujit peste tot trupul până la oase, şi bătut cu vergi de plumb peste faţă, peste grumaji şi peste coaste, încât nu i se vedea faţa de răni şi nici de cei cunoscuţi nu se cunoştea, iar coastele lui fiind sfărâmate şi zdrobite, el n-a încetat a mărturisi în munci numele lui Iisus Hristos, pătimind ca într-un trup străin. După aceea cu in înmuiat în untdelemn învăluindu-i şi legându-i picioarele, l-au aprins cu foc şi, arzând pătimitorul, se topea ca ceara. Insă nici cu această muncă nu l-au putut birui, ci, mai ales umplându-se de o mai mare îndrăzneală, striga cu mare glas, preamărind pe Hristos, iar nedumnezeirea elinească vădind-o şi ocărând-o. Şi iarăşi l-au aruncat în temniţă, iar în a treia zi, fiind abia viu, iarăşi muncitorii l-au întrebat cu munci şi, în aceeaşi mărturisire petrecând neschimbat, ighemonul a porun­cit să-1 arunce în adâncul mării.
Deci ducând pe mucenicul în mijlocul noianului şi legând o piatră de dânsul, l-au aruncat în mare. Şi îndată, în acel ceas, s-a umflat marea cu valurile, s-a cutremurat pământul, cetatea s-a clăti­nat şi toţi erau cuprinşide frică mare. Iar valurile mării înălţându-se, au scostrupul mucenicului afară pe pământ, înaintea porţilor cetăţii.Astfel a fost pătimirea şi sfârşitul Sfântului Mucenic Amfian, în a douazi a lunii aprilie, joi. După aceasta au fost prinşi şi ceilalţi creştini,precumşiEdesie, fratele lui Amfian. Deci unii îndată au fost munciţiîn multe feluri, iar alţii, printre care şi Edesie, au fost osândiţi şi trimişi a tăia bulgări de aramă în Palestina.

Iar după câtăva vreme l-au adus pe Edesie în Alexandria, cetatea Egiptului. Acolo, văzând pe Ieroclei voievodul şezând la judecată şi iuţindu-se mai presus de măsură asupra creştinilor, iar pe fecioarele cele sfinţite lui Dumnezeu şi pe femeile creştine cele înfrânate dându-le spre batjocură desfrânaţilor celor fără de ruşine, sfântul s-a umplut de râvnă pentru Hristos şi, repezindu-se înaintea tuturor asupra acelui boier, 1-a lovit peste obraz şi, trântindu-1 la pământ, îl bătea cu mâna, iar cu cuvântul îl ocăra pe acel păgân judecător, pentru judecăţile cele nedrepte.
Atunci, îndată cei ce stăteau împrejur l-au apucat şi l-au muncit asemenea ca pe Sfântul Amfian, fratele său, şi astfel şi-a câştigat sfârşitul, pentru că după cumplite munci l-au înecat în mare, luând Sfântul Edesie cununa biruinţei împreună cu Sfântul Amfian, de la Hristos, Mântuitorul nostru, Căruia se cuvine slava, împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

Niciun comentariu: