joi, 8 mai 2014

Sfantul Apostol si Evanghelist loan / Sfantul Apostol si Evanghelist Ioan este praznuit in Biserica Ortodoxa pe 26 septembrie (ziua trecerii sale la cele vesnice) si pe 8 mai (pomenirea minunii ce se petrece la mormantul sau). In ziua de 8 mai a fiecarui an, din acest mormant se ridica o pulbere pe care locuitorii de acolo o numesc mana, ce vindeca pe cei bolnavi.



Veniti toate popoarele crestinesti pe "Fiul Tunetului"
 sa-l laudam, pe Apostolul si Evanghelistul loan, cel ce a scris si a tunat dogmele dumnezeiesti in toata lumea, caruia cu credinta si cu evlavie din inima sa-i strigam: Bucura-te, iubitorule de feciorie, Ioane Apostole, de Dumnezeu iubite!


http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2011/09/acatistul-sfantului-apostol-si.html


Sfântul Ioan Evanghelistul a fost feciorul lui Zevedei si al sotiei lui, Salomi, care era fiica logodnicului Iosif. Pentru ca acesta a avut patru feciori: pe Iacov, pe Simeon, pe Iuda si pe Iosie si trei fete: pe Estera, pe Marta si pe Salomi, care a fost femeie lui Zevedei, si maica lui Ioan. De aici se vede ca Domnul nostru Iisus Hristos era unchi lui Ioan si frate al Salomiei, fetei lui Iosif. Acesta este cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos, ca cel ce era foarte iubit de Dânsul. Pentru ca si la vânzare a fost cu Dânsul, si la rastignire, când a luat si pe Nascatoarea de Dumnezeu în casa sa, slujind-o pâna la adormirea ei. Iar dupa adormire aruncând sorti Sfintii Apostoli unde era sa mearga fiecare dintr-însii si sa propovaduiasca, a cazut lui Ioan soarta ca sa mearga în Asia. Se mâhnea de aceasta ca cunostea mai înainte ca o sa aiba nevoie de calatorie pe mare, ceea ce si spuse mai înainte ucenicului sau Prohor. Umblând patruzeci de zile si patruzeci de nopti pe mare, purtat de puterea valurilor, caci se mâhnise pentru sorti; si (fiindca n-a nadajduit la puterea lui Dumnezeu cea nebiruita) pentru aceasta s-a îngaduit de la Dumnezeu ca sa cada în ispita, ca prin acea ispita sa i se ierte greseala sa cea omeneasca. Si s-a dat într-o parte de loc al Asiei, ce se cheama Marmareonda si acolo a aflat pe Prohor cazut si el în primejdie. Caci fiind dispretuit de oamenii ce erau acolo, si parându-li-se ca este vrajitor, si ca Ioan ar fi furat galbeni din corabie si a fugit. Scapând cu nevoie a sosit la locul ce s-a zis mai sus. Mergând la Efes i-a aflat pe ei o femeie anume Romana vestita în rautate pâna si la Roma. Aceasta platindu-le i-a silit sa slujeasca la baie. Apostolii nestiind mestesugul baii, ea îi necajea atât de rau ca i-a facut pe amândoi ca pe niste robi. Ioan era rânduit sa faca foc, sa încalzeasca baia, iar Prohor sa porneasca apa la baie în tot timpul. De trei ori într-un an un drac cumplit sugruma înauntru câte un tânar si câte o tânara, pentru ca atunci când se zidise baia a pus un tânar si o tânara la temelie, si din aceasta pricina începuse a face moarte.
Când a fost a treia luna, intrând Domnus, feciorul lui Dioscorid într-acea baie, a fost sugrumat de demon. Iar Romana facând plângere, s-a auzit în tot orasul Efesului si la Dioscorid, care auzind aceasta, de mare întristare si de multa mâhnire a murit si el. Atunci Romana a rugat foarte pe Artemida sa învieze pe Domnus, dar fara folos. Întrebând Ioan pe Prohor ce se întâmplase i-a vazut Romana vorbind, si a apucat pe Ioan si strâmtorându-l îi zicea ca este fermecator, si ca de nu va învia pe Domnus îi va desparti sufletul de trup. Facând apostolul rugaciune si înviind pe copil, s-a spaimântat cu duhul Romana, si zise ca este ori Dumnezeu, ori fiul lui Dumnezeu, si a crezut în Hristos, marturisindu-se catre Ioan. Iar înviind si pe Dioscorid, a crezut si el împreuna cu fiul sau Domnus, si se marturisira toti, botezându-se: Dioscorid, Domnus si Romana. Si a rupt Romana înscrisul de robie, iar Ioan a departat si duhul cel viclean din baie.
Pe când efesenii praznuiau pe Artemida, apostolul a stat într-un loc înalt, unde se afla acel idol. Iar poporul înfuriindu-se pentru aceasta, arunca cu pietre asupra lui Ioan, dar nu-l atingeau pe el, ci loveau idolul încât l-au facut farâme. Apostolul le spunea multe pentru credinta; iar ei întarâtându-se, iarasi au aruncat cu pietre asupra lui; pietrele însa se întorceau asupra celor ce le aruncau. Atunci facând apostolul rugaciune se facu o fierbere mare din pamânt, si au cazut jos la pamânt din popor ca la vreo doua sute de oameni si au murit. Iar ceilalti abia dezmeticindu-se si izbavindu-se din groaza, se rugau sfântului sa-i miluiasca, si sa învieze pe cei morti. Deci rugându-se si înviindu-i pe cei ce murisera, si iarasi facându-se fierberea aceea a pamântului, au cazut la Ioan toti si s-au botezat. Apoi când sta sfântul într-un loc ce se chema Tihi, a tamaduit pe un slabanog ce zacuse doisprezece ani, care, sculându-se, marea pe Dumnezeu. Facutu-s-au si alte multe minuni de Ioan, de s-a dus pretutindenea vestea minunilor. Vazând dar demonul ce se afla în capistea Artemidei, toate cele ce se facuse de sfântul si cunoscând ca si pe el era sa-l goneasca de acolo, a stârnit furie mare în popor împotriva Sfântului Ioan si a ucenicului sau Prohor.
Cunoscând Ioan prin Duhul Sfânt ca pornirea poporului era sa iasa spre bine, s-a dat de bunavoie poporului împreuna cu ucenicul sau Prohor. Si tragându-i poporul pâna la capistea Artemidei, se rugara ei lui Dumnezeu sa cada capistea, dar sa nu vatame pe nimeni din cei ce erau acolo. Si asa cazând capistea, apostolul zise catre demonul care se afla acolo: "Tie zic, demone spurcat, câta vreme este de când locuiesti aici? Si de ai pornit tu asupra noastra poporul, marturiseste!" Iar demonul striga tare: "De când locuiesc aici sunt doua sute patruzeci si noua de ani si eu i-am pornit pe acestia toti asupra voastra". Zise drept aceea sfântul: "Poruncescu-ti în numele lui Iisus Hristos Nazarineanul, sa nu mai locuiesti în acest loc". Si îndata iesi demonul din oras. Atunci pe toti i-a cuprins cutremur si frica, si cei mai multi dintr-însii au crezut în Domnul.
Facându-se si alte multe semne si minuni din mâinile apostolului, si venind multa multime la credinta, s-a dat stire de lucrurile lui si la ighemonul de atunci ca poporul, ademenit de niste învataturi fermecatoresti graite de apostol, paraseste legile împaratilor, si calca cinstea zeilor, încât si capistile cele mai bune ale lor au cazut de s-au sfarâmat. De aceea au fost izgoniti în ostrovul Patmos, de care i se aratase Domnul în vis lui Ioan spunându-i-se ca are sa patimeasca mult si sa fie izgonit la un oarecare ostrov ce se cheama Patmos, fiind celor de acolo de mare folos mergerea lui.
Mergând pe mare la locul Exoriei, a înviat pe unul din slujitorii ce se înecase în mare, si întoarse spre liniste si furtuna, care ridicase asupra lor valul cel groaznic al marii. Pentru aceea s-au botezat toti. Iar Ioan mergând bucuros la Exoria ostrovului Patmos, a scapat pe feciorul lui Miron, pe Apolonid, de dracul ce locuia într-însul. Si îndata toata casa lui Miron a crezut în Hristos si s-a botezat, împreuna cu Lavrentie ighemonul, care avea mare putere în acel ostrov, si femeia lui Hrisipia, fiica lui Miron, cu fiul sau si cu toate slugile sale.
Deci, era în partile acelea un vrajitor anume Chinops petrecând în loc pustiu, care cu multimea nalucirilor demonice minuna atâta pe cei fara de minte, încât era socotit ca un zeu. Preotii lui Apolon vazând îndraznirea ce avea Ioan în învatatura sa, au vorbit lui Chinops, pe dânsul rugându-l, sa foloseasca mestesugirile lui împotriva sfântului. Acela, nevrând sa mearga în cetate, caci petrecea în pustietati neumblate, a fagaduit ca va trimite un duh viclean la casa lui Miron, ca sa ia sufletul lui Ioan.
A doua zi a trimis pe unul din duhurile cele viclene învatându-l sa-i aduca sufletul lui Ioan. Mergând demonul la casa lui Miron, a stat în locul unde se afla Ioan, care simtind pe demon, i-a poruncit sa nu se mai mute de acolo, ci sa stea pâna va spune pricina pentru care a venit. Iar duhul a zis: "Preotii lui Apolon au venit la Chinops, si au vorbit multe lucruri rele despre tine, si-l chemau sa vina în oras sa-ti rânduiasca moarte; iar el s-a aparat zicând: "Nu vreau sa ma ostenesc sa merg în cetate pentru un om mic si ticait, ci va întoarceti înapoi, ca mâine voi trimite un duh si voi lua sufletul lui si-l va aduce la mine, si-l voi da la judecata". Iar Ioan zise: "Ai mai fost trimis vreodata si ai mai luat suflet de om sa i-l duci?" Si zise duhul: "Am fost trimis de am omorât, dar suflet n-am luat". Atunci Ioan zise: "Pentru ce-l ascultati?" Si zise duhul: "Toata puterea satanei locuieste acolo si s-a tocmit cu toti cei mai mari si noi cu dânsul, si ne asculta Chinops pe noi, si-l ascultam si noi pe el".
A zis Ioan: "Asculta duh viclean: îti porunceste apostolul lui Dumnezeu Ioan sa nu mai mergi niciodata sa mai viclenesti om, ci sa iesi afara dintr-acest ostrov, si sa umbli ratacind, si sa nu ai loc nicaieri". Si îndata duhul cel viclean a iesit din ostrov. Vazând Chinops ca nu se mai întoarce duhul, a trimis pe altul, care patind la fel a mai trimis si alti doi: unul sa intre la Ioan si altul sa stea afara sa-i aduca raspuns. Deci intrând acela si patind ca si ceilalti, s-a dus celalalt si a spus lui Chinops ce s-a întâmplat. Atunci Chinops, umplându-se de mânie, si luând toata multimea demonilor a mers în cetate; iar cetatenii au început a striga, si toti i se închinau. Gasind el pe Ioan unde învata, s-a umplut de multa mânie si a zis catre popor: "Oameni orbi si rataciti! Ascultati calea adevarului: de este drept Ioan si sunt adevarate graiurile lui, si va face cuvântul care voi zice, voi crede si eu în cele ce zice". Si apucând Chinops pe un tânar îi zise: "Tânarule, traieste tatal tau?" Iar acela îi spuse ca a murit. Chinops zise: "Cu ce moarte?" Iar acela raspunse: "A fost corabier, si spargându-se corabia pe mare s-a înecat". Iar Chinops zise catre Ioan: "Iata, arata de graiesti adevarat, si scoate pe tatal copilului din mare si adu-l la fiul sau, sa-l vedem si noi viu". Iar Ioan zise: "Nu m-a trimis Hristos ca sa înviez mortii, ci ca sa învat oamenii rataciti". Deci zise Chinops catre tot poporul ce sta acolo: "Macar acum sa ma credeti pe mine, oamenilor, ca acest om este amagitor si va înseala cu farmece; tineti-l pâna ce voi aduce pe tatal tânarului si-l pun înaintea voastra viu". Si l-au tinut pe Ioan. Iar Chinops tinzându-si mâinile si lovind marea, si facându-se sunet în mare de a speriat pe toti, s-a facut nevazut. Atunci au înaltat toti glas, zicând: "Mare esti Chinops si nu este altul afara de tine". Si fara de veste iesi Chinops din mare tinând, precum a zis, pe tatal copilului, si s-au minunat toti. Deci zise catre copil: "Acesta este tatal tau?" Si zise copilul: "Acesta este, doamne", si se închinara toti lui Chinops.
Si vrând ei sa ucida pe Ioan, nu i-a lasat Chinops zicând: "Daca veti vedea altele mai mari decât acestea, atunci va fi certat rau". Si întreba pe unul din cei de fata: "Ai feciori?" El zise: "Am avut, dar l-a ucis oarecine cu viclesug". Chinops s-a fagaduit sa-l aduca si pe acela la tatal sau, viu. Deci strigând tare, chema anume si pe ucigas si pe cel ucis; iar ei îndata se aratara stând de fata amândoi. Si zise Chin-ops catre omul acela: "Acesta este fiul tau? Si acesta este cel ce l-a ucis?" Si zise omul: "Asa, doamne". Iar Chinops zise catre Ioan: "Te miri de acestea?" Iar Ioan zise: "Nu ma mir, ci mi-e mila de sufletele ce pier prin tine".
Ioan si ProhorSi se lauda Chinops ca va face si pe sfântul sa se mire de cele ce facea el, speriindu-l, ca în cele din urma si de viata îl va lipsi. Iar Apostolul a zis: "Curând ti se vor dezlega semnele si tie". Acestea auzind poporul si pornindu-se asupra lui Ioan, pâna într-atât l-au batut si l-au zdrobit ca l-au lasat aproape mort; si parându-le tuturor, chiar si lui Chinops, cum ca ar fi murit apostolul, nu l-au socotit vrednic de îngropare, ci din porunca lui Chinops l-au lasat neîngropat, ca sa-l manânce fiarele si pasarile. Apoi s-a dus fiecare la casa lui, bucurându-se ca au scapat de Ioan, si mirându-se de spurcatul Chinops. Dupa aceea, peste putin, auzind Chinops ca Ioan învata la locul ce se cheama zvârlitura pietrii, au chemat pe demonul cu care facea fermecatoriile, si mergând în locul acela a zis catre Ioan: "Vrând sa te fac de mai mare rusine te-am lasat atunci viu; dar vino sa mergem la marginea marii, si vei vedea puterea mea si te vei rusina". Deci au mers dupa dânsul si cei trei demoni, care se aratasera a fi înviat din morti. Si batând Chinops tare din palme, sari în mare disparând fara de veste din vederea tuturor. Iar poporul striga: "Mare esti Chinops si nu este altul ca tine". Iar Ioan, poruncind demonilor care se faceau ca sunt oameni înviati din morti sa stea pe loc sa nu se miste de acolo, s-a rugat catre Dum-nezeu sa nu mai lase viu pe Chinops. Si îndata se facu mare sunet în mare, si învaluindu-se apa unde cazuse Chinops, n-a mai iesit. Iar demonilor carora se aratasera ca au înviat din morti, le-a poruncit Ioan în numele lui Iisus Hristos cel rastignit sa iasa din acel ostrov, si s-au facut nevazuti. Asteptând poporul pe Chinops trei zile si trei nopti pe marginea marii, de foame si de racnete si de zaduf cea mai mare parte dintr-însii lesinase, de zaceau fara glas, dintre care au si murit trei copii. Dar facându-i-se mila sfântului, si rugându-se pentru mântuirea lor si mult învatându-i pentru credinta, a înviat pe copiii cei morti. Atunci toti cu o unire întorcându-se catre Hristos, au primit Sfântul Botez. Deci s-au întors toti locuitorii ostrovului la propovaduirea Evangheliei si venind catre Hristos prin credinta, au facut rugaciune toti catre apostolul, sa le dea scrisa toata mântuitoarea propovaduire.
Mergând Apostolul Ioan într-un munte, împreuna cu ucenicul sau Prohor, a postit trei zile, rugându-se lui Dumnezeu pentru aceasta.
Si dupa a treia zi s-a facut fulger mare si tunet, ca s-a cutremurat muntele si Prohor a cazut la pamânt, iar Ioan ridicându-l si sezând de-a dreapta lui si cautând la cer a început a zice: "La început era Cuvântul, si Cuvântul era la Dumnezeu"... si celelalte. Si savârsind Sfânta Evanghelie, a dat-o în mâinile lor, si de acolo s-a raspândit la toate marginile pamântului. Si a petrecut acolo împreuna cu Prohor; si a aflat pe un tânar într-un oras aproape de Efes, pe care înca pâna a nu fi izgonit la Patmos, sfântul îl daduse pe mâna episcopului bisericii, dar fugind de la episcop, s-a facut capetenie de tâlhari. Pe acesta iarasi l-a întors la pocainta, si a izbavit orasul de moarte, si l-a îndreptat catre Hristos. Si asa a trait Sfântul Evanghelist în Efes, si facând nespuse minuni a atras multa multime catre Hristos. Acolo a mai trait douazeci si sase de ani, si mai înainte noua ani; iar la Patmos cincisprezece ani. Iar când a mers la Efes de la Ierusalim era de cincizeci si sase de ani si sapte luni, încât s-au facut anii lui peste tot o suta cinci ani si sapte luni. Si tragea în casa lui Domnus; de unde iesind cu ucenicii sai, sapte fiind, si mergând într-un loc le porunci sa sada acolo. Si era pe la vremea utreniei, si dându-se putin înlaturi de la dânsii îsi facu rugaciune multa. Întorcându-se la dânsii, le-a poruncit sa sape crucis dupa statul sau, si facând ei precum le poruncise, a mers si a intrat în groapa, si sarutându-i pe dânsii pentru despartire si ei foarte întristându-se, caci se lipseau de dascalul lor, si varsând lacrimi pentru dânsul, i-a învatat sa-l acopere cu pamânt pâna la genunchi; dupa aceea iarasi sarutându-i si învatându-i, l-au mai acoperit pâna la grumaji; dupa aceea, punându-si o mahrama peste obraz, si punând pamânt peste dânsul a fost acoperit de tot, si rasarind soarele, si-a dat duhul.
Ucenicii plângând mult, caci ramasera lipsiti de dascalul lor, se întoarsera si povestira celor din cetate despre petrecerea lui, si auzind aceasta fratii care erau în cetate au mers de au sapat si n-au gasit nimic. Si plângând mult si rugându-se se întoarsera în cetate. De aceasta si Policrat, episcopul poporului Efesu-lui, scriind catre Victor, episcopul Romei, zise asa: "A adormit în Asia, mare Stihie, care va sa se scoale la ziua cea de apoi a venirii Domnului, Ioan cel ce s-a rezemat pe pieptul lui Hristos". Iar dumnezeiescul Ipolit povestind propovaduirea si savârsirea apostolilor, zice: "Ioan, fratele lui Iacov, propovaduind în Asia cuvântul, a fost izgonit la ostrovul Patmos. Si de acolo, iarasi fiind chemat din izgonire de la Efes, s-au savârsit acolo, în zilele lui Neron. Ale carui moaste cautate de locuitorii cetatii cei credinciosi nu s-au aflat". Iar Chesarie, fratele marelui Grigorie, întrebând la Constantinopol de aceasta pe vremea lui Sicret, i s-a raspuns asa: "Acest Ioan la sfârsitul Evangheliei sale a aratat aceasta: Si aceasta zicând Iisus, zise lui (adica lui Petru): Vino dupa mine; si întorcându-se Petru a vazut pe ucenicul pe care-l iubea Iisus urmând, si zise: Doamne, dar acesta ce? Si zise lui Iisus: de voi vrea sa ramâna el pâna voi veni Eu, ce-ti este tie? Drept aceea a iesit cuvântul acesta între frati ca ucenicul acela nu va muri. Pentru aceasta si unii din pricina cuvântului acesta zic ca Ioan nici pâna astazi n-a gustat moarte, ci ca s-a mutat. Dar nu este asa adevarul: de vreme ce aflând Hristos unde vâna peste, poruncit-a numai lui Petru sa-i urmeze. Iar el vrând ca sa mearga si Ioan împreuna cu dânsul, zise: Doamne, dar acesta ce? Iisus a poruncit lui Ioan sa ramâna la vânatoarea pestelui, zicând: De voi vrea sa stea acesta aici pâna voi veni, sa pescuiasca pâna iarasi ma voi întoarce, ce-ti este tie? Numai ca iubitul lui Hristos, Ioan, a murit, de vreme ce si mormântul lui se stie unde este. Însa o adevereaza aceasta si marele dascal si întocmai cu apostolii Ioan Gura de Aur, în tâlcuirea Epistolei catre Evrei, a Evangheliei dupa Matei si a Evangheliei dupa Ioan".


Niciun comentariu: