CUVIOSUL MOISE UNGURUL (26 iulie)

Necuratul vrăjmaş s-a obişnuit ca să ridice război împotriva omului mai mult prin patima cea necurată a desfrânării, pentru ca omul să se întunece prin acea spurcăciune şi să nu privească în toate lucrurile lui spre Dumnezeu, de vreme ce numai cei curaţi cu inima vor vedea pe Dumnezeu. Asupra acestui război nevoindu-se mai mult decât alţii, fericitul Moise a pătimit rău din destul, ca un bun ostaş al lui Hristos, până ce a biruit desăvârşit puterea necuratului vrăjmaş, iar nouă ne-a lăsat pildă viaţa lui binecuvântată.

    Fericitul Moise era de neam ungur şi iubit binecredinciosului, Sfântului şi răbdătorului de chinuri domn al Rusiei, Boris. Aceluia îi slujea împreună cu fratele său, Gheorghe, care a fost ucis la râul Alti împreună cu Sfântul Boris, de către ostaşii lui Sviatopolc cel fără de Dumnezeu, care i-au tăiat capul, pentru gherdanurile cele de aur pe care le pusese pe dânsul Sfântul Boris. Deci fericitul Moise, izbăvin-du-se singur de moarte, s-a dus în cetatea Kievului, la Predislava, sora lui Iaroslav, şi s-a ascuns acolo de frica lui Sviatopolc, rugându-se lui Dumnezeu cu dinadinsul, până ce a venit dreptcredinciosul domn Iaroslav, mânat fiind de jalea uciderii fratelui său, şi a biruit pe Sviatopolc cel fără de Dumnezeu.

    Deci când Sviatopolc, scăpând în pământul leşesc, s-a întors iarăşi cu Boleslav şi a izgonit pe Iaroslav, atunci el a rămas în Kiev, iar Boleslav, întorcându-se în pământul său, a luat cu dânsul în robie pe două surori ale lui Iaroslav şi pe mulţi boieri de-ai lui, cu care a dus şi pe acest fericit Moise, ferecat cu fiare grele de mâini şi de picioare şi păzit cu tărie; pentru că era puternic la trup şi frumos la faţă.

    Şi văzându-l pe acest fericit în pământul leşesc, o femeie oarecare din cele de neam bun, frumoasă şi tânără, cu bogăţie multă şi putere mare - al cărei bărbat plecând cu Boleslav, nu s-a mai întors, pentru că a fost ucis în război -, s-a rănit cu vederea de poftirea trupească spre acest cuvios şi a început a-1 îndemna pe el cu cuvinte înşelătoare, zicându-i: „O, omule, pentru ce suferi nişte munci ca acestea, având pricepere prin care ai putea să scapi de ferecaturi şi chinuri?" Moise i-a răspuns ei: „Aşa a voit Dumnezeu". Iar femeia aceea a zis către dânsul: „De te vei supune mie, te voi izbăvi pe tine şi te voi face mare în pământul leşesc şi mă vei stăpâni pe mine şi toată avuţia mea".

    Iar fericitul, pricepând pofta ei cea spurcată, i-a zis: „Care bărbat, ascultând de femeie, s-a îndreptat vreodată? Adam cel dintâi zidit, ascultând pe femeie, a fost izgonit din Rai. Samson, sporind cu puterea mai mult decât toţi şi pe vrăjmaşi biruindu-i, prin femeie a fost vândut celor de altă seminţie. Solomon, ajungând la adâncul înţelepciunii, supunându-se femeii, s-a închinat idolilor. IrodA multe biruinţe a făcut, dar, robindu-se de femeie, a tăiat pe Ioan înainte-mergătorul. Deci cum voi fi eu liber când mă voi face rob femeii, pe care din naştere n-am cunoscut-o niciodată?"

    Iar ea a zis: „Eu te voi răscumpăra şi te voi face slăvit şi stăpân peste toată casa mea, căci voiesc să te am de bărbat, numai să faci voia mea. Pentru că nu pot suferi să văd frumuseţile tale care se pierd fără de minte". Fericitul Moise a zis către dânsa: „Să ştii bine că nu voi face voia ta, nici nu poftesc stăpâniile şi bogăţiile tale. Decât toate acestea, mie îmi este mai bună curăţia cea trupească şi sufletească. Deci să nu-mi fie mie a-mi pierde ostenelile mele cele de cinci ani în legăturile acestea, pe care mi le-a dăruit Domnul a le răbda, fiind nevinovat de asemenea munci, pentru care nădăjduiesc a fi izbăvit de muncile veşnice".

    Atunci femeia, văzându-se lipsită de nişte frumuseţi ca acelea, a trecut la alt sfat diavolesc, gândind că dacă-l va răscumpăra, atunci i se va supune cu totul, chiar dacă nu va voi el. Deci a trimis la cel care îl robise, spunând că-i va da cât va voi, numai să i-l vândă ei pe Moise. Iar acela, găsind prilej de a câştiga bogăţie, a luat o mie de galbeni de la dânsa şi i-a vândut ei pe Moise. Iar femeia, luându-l în stăpânire, îl trăgea fără de ruşine la lucrul cel necuvios. Pentru că, dezlegându-l din legături, 1-a îmbrăcat în haine de mare preţ şi îl hrănea cu bucate gustoase; apoi, îmbrăţişându-l cu dragoste, îl silea la pofta trupească. Iar fericitul Moise, văzând nebunia acelei femei, se silea mai mult la rugăciune şi la post, dorind pentru Dumnezeu pâine uscată şi apă, în curăţie, decât bucatele cele de mult preţ şi vin cu spurcăciune. Şi îndată s-a dezbrăcat de podoaba hainelor, precum a făcut Iosif, şi a scăpat de păcat, socotind de nimic viaţa lumii acesteia.

    Deci, femeia, ruşinându-se, s-a pornit spre mânie şi s-a gândit să omoare cu foame pe fericitul Moise, aruncându-l în temniţă. Iar Dumnezeu, Care dă hrană tuturor, Care a hrănit în pustiu pe Ilie, pe Pavel Tebeul şi pe mulţi alţi robi ai Săi ce au nădăjduit spre Dânsul, n-a lăsat nici pe acest fericit, fiindcă a plecat spre milă pe o slugă a acelei femei, care în taină îi dădea lui hrană. Iar alţii îl sfătuiau, zicându-i: „Frate Moise, ce te opreşte să te însori? Eşti încă tânăr, iar această văduvă a trăit numai un an cu bărbatul ei şi este mai frumoasă decât alte femei, are bogăţie nenumărată şi putere mare în acest pământ leşesc; că de ar voi, nici mai-marele cetăţii nu s-ar scârbi de dânsa, iar tu, fiind sărac şi rob, nu voieşti să-i fii stăpân? Iar dacă vei zice: «Nu pot să calc poruncile lui Hristos», oare nu zice El în Evanghelie: Pentru aceasta omul va lăsa pe tatăl său şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup... Asemenea zice şi Apostolul: Mai bine este a se însura, decât a se arde. Acelaşi lucru zice şi despre văduve: Vreau ca văduvele tinere să se mărite.

    Iar tu, nefiind legat de rânduiala călugărească, ci slobod fiind de aceea, pentru ce te dai la muncile cele rele şi amare, pătimind astfel? De ţi se va întâmpla să mori în primejdia aceasta, ce laudă vei avea? Pentru că cine din drepţii cei dintâi, precum a fost Avraam, Isaac şi Iacov, s-au scârbit de femei? Nimeni din ei, decât numai monahii aceştia de acum. Iosif a fugit pentru o vreme de femei, dar mai pe urmă şi el a luat femeie. Deci şi tu, de vei ieşi cu viaţă de la femeia aceasta, mi se pare că mai pe urmă vei căuta tu însuţi femeie. Deci cine nu va râde de nebunia ta? Mai bine este a te supune acestei femei şi să fii liber şi stăpân în toată casa ei".

    Iar fericitul Moise le-a răspuns: „Aşa, fraţilor şi bunilor mei prieteni; bine mă sfătuiţi. Cunosc că mai cumplite cuvinte îmi puneţi înainte, decât şoptirile şarpelui din rai către Eva. Voi mă siliţi să mă plec acestei femei, dar nicidecum nu voi primi sfatul vostru; căci, chiar dacă mi s-ar întâmpla să mor în legăturile acestea şi în muncile cele amare, aştept să iau milă de la Dumnezeu cu totul. Dacă mulţi drepţi s-au mântuit prin femei, eu unul sunt păcătos şi nu pot să mă mântuiesc prin femeie. Dacă Iosif s-ar fi supus mai întâi femeii lui Putifar, apoi n-ar fi împărăţit după aceea, când şi-a luat femeia sa în Egipt. Dar Dumnezeu, văzând răbdarea lui cea mai dinainte, i-a dăruit împărăţia Egiptului. De aceea este lăudat şi între neamuri ca un întreg înţelept, deşi a avut fii.

    Iar eu nu doresc împărăţia Egiptului, nici să stăpânesc cu putere şi să fiu mare în acest pământ leşesc; nici să mă arăt cinstit departe, întru tot pământul Rusiei, căci am defăimat toate acestea pentru împărăţia de sus. De aceea, de voi ieşi cu viaţă din mâinile acestei femei, nu voi căuta altă femeie, ci, voind Dumnezeu, mă voi face monah. Căci iată ce zice Hristos în Evanghelie: Tot cel ce-şi va lăsa casa, fraţii, surorile, pe tată sau pe maică, pe femeie, pe fii sau averea pentru numele Meu, va lua însutit şi va moşteni viaţa veşnică... Deci pe voi să vă ascult sau pe Hristos? Apostolul zice: Cel neînsurat se îngrijeşte de ale Domnului, cum îi va plăcea; iar cel însurat se îngrijeşte de ale lumii şi cum va plăcea femeii. Deci vă întreb acum: Cui se cade a sluji mai mult? Domnului sau femeii? Ştiu că scrie şi aceasta: Slugilor, ascultaţi pe stăpânii voştri, dar la bine, iar nu la rău. Deci să înţelegeţi voi, cei ce mă ţineţi pe mine, că niciodată nu mă va înşela frumuseţea femeiască, nici nu mă va despărţi de dragostea lui Hristos!"

    Femeia auzind acestea, a primit în inima sa alt gând viclean şi a poruncit să pună pe fericitul pe un cal şi să-l poarte cu multe slugi prin cetăţile sale şi prin sate, zicându-i: „Toate acestea sunt ale tale, dacă îţi plac; să faci precum voieşti cu toate". Apoi zicea şi către popor: „Iată, stăpânul vostru şi bărbatul meu; deci toţi întâmpinându-l, să vă închinaţi lui!" Iar fericitul, râzând de nebunia ei, i-a zis: „In zadar te osteneşti, că nu vei putea să mă amăgeşti cu lucrurile cele stricăcioase ale lumii acesteia, nici să-mi furi bogăţia mea duhovnicească cea nestricăcioasă. Deci înţelege şi nu te osteni în deşert". Iar femeia i-a zis cu mânie: „Oare nu ştii că eşti vândut mie? Deci cine te va scoate din mâinile mele? Eu nu te voi libera nicidecum viu, ci te voi da la moarte după multe munci". Iar fericitul i-a răspuns cu îndrăzneală: „Nu mă tem de nici un rău, că Domnul este cu mine, Căruia de acum, după voinţa Lui, doresc să-I slujesc în viaţa monahicească".

    In acea vreme, povăţuit fiind de Dumnezeu, a venit de la Sfântul Munte la fericitul Moise un monah oarecare, preot cu rânduiala, şi 1-a îmbrăcat în sfântul chip îngeresc, adică monahicesc. Acel monah 1-a învăţat cum să trăiască în curăţie, spunându-i să nu se plece vrăjmaşului şi să nu se teamă de acea necurată femeie, apoi a plecat. Iar după aceea a fost căutat pretutindeni, dar n-a putut fi aflat. Atunci femeia, deznădăjduindu-se de nădejdile sale, a făcut răni mari pe trupul Cuviosului monah Moise, căci, întinzându-l la pământ, a poruncit să-1 bată cu toiege, încât şi pământul s-a umplut de sângele lui. Iar cei care-l băteau, îi ziceau: „Pleacă-te stăpânei tale şi fă voia ei; iar de nu o vei asculta, atunci trupul tău îl vom sfărâma în bucăţi, căci să nu socoteşti că vei scăpa din muncile acestea, şi după multe munci îţi vei da sufletul tău cu amar. Deci miluieşte-te singur, leapădă aceste rupturi călugăreşti şi îmbracă-te în haine scumpe boiereşti şi te vei izbăvi de muncile care te aşteaptă".

    Viteazul Moise le-a răspuns: „Fraţilor, faceţi-vă porunca voastră necontenind nicidecum, căci mie nu-mi este cu putinţă să mă lepăd de călugărie şi de dragostea lui Dumnezeu. Şi nici un fel de muncă, nici focul, nici sabia, nici bătăile nu pot să mă despartă pe mine de Dumnezeu şi de acest mare chip îngeresc. Iar acestei femei fără de ruşine şi întunecată, care şi-a arătat pe faţă neruşinarea sa, defăimând cu totul nu numai frica lui Dumnezeu, ci şi ruşinea cea omenească, silindu-mă pe mine fără de ruşine la spurcăciune şi la preacurvie, nu mă voi pleca, nici nu voi face voia ei!"

    Iar femeia aceea, având multă grijă cum ar putea să-şi răzbune ruşinea sa, a scris mai pe urmă domnului Boleslav o scrisoare ca aceasta: „Ştii singur că bărbatul meu a fost ucis în războiul în care a fost cu tine, iar tu mi-ai dat voie să iau de bărbat pe care voi dori. Deci eu am iubit pe un tânăr din cei robiţi de tine. Acela fiind frumos, l-am răscumpărat şi l-am luat în casa mea. Am dat pentru el aur mult şi i-am dat tot ceea ce a fost în casa mea, aur şi argint, şi i-am încredinţat lui toată puterea, numai să voiască să-mi fie bărbat; iar el toate acestea le-a socotit întru nimic. Incă de multe ori l-am chinuit cu foame şi cu bătăi, dar nimic n-am sporit. Nu i-a fost destul a fi ferecat cinci ani de cel care îl robise şi, iată, al şaselea an 1-a petrecut la mine şi a fost mult muncit pentru neascultare. Toate acestea singur le-a tras asupra sa, pentru învârtoşarea inimii sale; iar acum încă este şi călugărit de un monah. Deci tu ce porunceşti să fac cu dânsul?"

    Atunci domnul Boleslav a poruncit să vină acea femeie la dânsul şi să aducă şi pe Moise. Deci ea a făcut după porunca lui, iar Boleslav, când a văzut pe cuviosul, 1-a silit mult să ia pe femeia aceea de soţie, dar nu 1-a putut îndupleca. Iar mai pe urmă, a zis către dânsul: „Cine este atât de nesimţitor ca tine, care te lipseşti de multe bunătăţi şi de cinste şi te-ai dat la munci amare? Să ştii că de acum îţi stă înainte viaţa sau moartea. Ori faci voia stăpânei tale, ca să fii cinstit de noi şi să ai stăpânire mare, ori, neascultând-o, după multe şi cumplite munci ai să primeşti moartea!" Apoi a zis şi către femeie: „Nicidecum să nu liberezi pe acest rob, ci ca o stăpână să faci cu el orice voieşti, ca să nu îndrăznească nici ceilalţi a nu asculta pe stăpânii lor". Iar Cuviosul Părintele nostru Moise, i-a răspuns: „Ce folos va fi omului - zice Domnul - de ar câştiga toată lumea şi îşi va pierde sufletul? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul lui? Iar tu de ce îmi făgăduieşti slavă şi cinste, din care tu însuţi vei cădea degrabă, iar mormântul te va primi neavând nimic? Asemenea şi această femeie ticăloasă va pieri rău!"

    Şi s-a împlinit lucrul acela după proorocia cuviosului. Dar mai înainte de aceea, luând femeia mai mare stăpânire asupra lui, îl trăgea cu mai multă neruşinare spre păcat, încât a poruncit cu sila să-l pună în patul ei, sărutându-l şi îmbrăţişându-l. Dar n-a putut nici cu această înşelăciune să-1 atragă spre dorirea sa. Şi a zis cuviosul către ea: „O, femeie, în zadar este osteneala ta, căci să nu socoteşti că nu fac acest păcat ca un nebun oarecare sau ca şi cum n-aş putea, ci pentru frica lui Dumnezeu mă îngreţoşez de tine, cea necurată". Auzind acestea femeia, a poruncit ca în fiecare zi să-i dea câte o sută de lovituri, iar mai pe urmă a poruncit să-i taie şi mădularele cele tainice.

    Deci Cuviosul Moise zăcea ca un mort din pricina curgerii sângelui, abia având în sine puţină suflare. Şi învoindu-se Boleslav la aceasta şi vrând ca mai mult să facă cele plăcute acelei femei, pentru mărimea neamului ei şi pentru dragostea ce o avea către dânsa, a ridicat prigoană mare împotriva monahilor şi i-a izgonit pe toţi din stăpânirea sa. Iar Dumnezeu a răzbunat degrab pe robii săi, căci Boleslav a murit de năprasnă într-o noapte şi din această pricină s-a făcut mare tulburare în tot pământul leşesc. Deci popoarele, sculân-du-se, au ucis pe episcopi şi pe boierii lor, printre care şi pe acea femeie fără de ruşine. Pentru această mânie a lui Dumnezeu, care a fost după izgonirea monahilor cea pentru călugăria Cuviosului Moise, aducea aminte după mulţi ani marelui domn Iziaslav al Kievului, doamna lui, care era din Polonia, fiica lui Boleslav, rugându-l cu învăţătură să nu gonească din stăpânirea sa pe Cuviosul Antonie şi pe fraţii lui, pentru tunderea fericitului Varlaam şi a lui Efrem famenul.

    Dar noi să vorbim despre ce ne stă înainte. Cuviosul Părintele nostru Moise, întărindu-se puţin, s-a dus la peştera Cuviosului Antonie, purtând pe sine rănile muceniceşti, ca un ostaş viteaz al lui Hristos şi a vieţuit acolo cu dumnezeiască plăcere, nevoindu-se în rugăciuni, în post, în privegheri şi în toate faptele bune monahiceşti, prin care a biruit desăvârşit toate meşteşugirile necuratului vrăjmaş. Deci, pentru multele biruinţe ale patimilor celor necurate de curvie care s-au luptat împotriva acestui cuvios, Domnul i-a dăruit putere să biruiască aceleaşi patimi, care se luptă şi împotriva celorlalţi. Căci un frate se lupta cu patima desfrânării şi, ducându-se la cuviosul acela, îl ruga să-l ajute, zicându-i: „Orice îmi vei porunci, mă făgăduiesc că voi păzi până la moarte". Iar cuviosul i-a zis: „Niciodată în viaţa ta să nu vorbeşti cu femeie". Deci el s-a făgăduit cu osârdie, că va păzi această poruncă. Apoi sfântul, urmând celui dintâi Moise, care a făcut minuni cu toiagul său, s-a atins de sânul fratelui cu toiagul -fără de care nu putea să umble, de durerea rănilor pe care le suferise mai înainte -, şi îndată s-au omorât patimile cele necurate din trupul acelui frate şi de atunci n-a mai avut nici o supărare.

    Deci acest bun ostaş al lui Hristos a petrecut şaisprezece ani în pătimirea şi nevoinţa sa cea plăcută lui Dumnezeu. Cinci ani a fost chinuit fără vină în legături de cel ce-l robise, arătând răbdarea lui Iov cea cu mulţumită lui Dumnezeu. Al şaselea an a pătimit bărbăteşte pentru curăţie, mai mult decât Iosif. Apoi, prin liniştea cea de zece ani din peşteră, după rânduiala îngerească de la Sfântul Munte Athos, a strălucit mai mult decât alţii, precum Moise cel dintâi, prin cele zece porunci date prin rânduirea îngerului din Sfântul Munte al Sinaiului. De aceea şi acest Cuvios Moise, s-a învrednicit cu adevărat a fi văzător de Dumnezeu, pentru că s-a aflat vrednic fericirii celor curaţi cu inima. El s-a mutat la privirea lui Dumnezeu faţă către faţă în ziua de 26 iulie, fiind încă viu Cuviosul Antonie, în a cărui peşteră zac şi până acum moaştele făcătoare de minuni ale acestui sfânt bărbat, care nu şi-a întinat curăţia.

    Şi biruieşte Sfântul Moise şi după moarte patimile cele necurate cu moaştele sale, precum a adeverit Sfântul Ioan Multpătimitorul. Căci acela, fiind luptat de patima desfrânării, s-a închis în peşteră; şi, îngropându-se până la umeri în dreptul moaştelor Cuviosului Moise, după ce a pătimit mult, mai pe urmă a auzit glasul Domnului, zicându-i să se roage sfântului ce era aproape de el. Deci după ce Ioan Multpătimitorul s-a rugat Cuviosului Moise, îndată s-a izbăvit de războiul cel necurat şi a biruit patima desfrânării.

    Asemenea şi pe alt frate pătimaş, acelaşi Sfânt Ioan 1-a izbăvit de o supărare ca aceea, când i-a dat un os din moaştele Cuviosului Moise, ca să-l lipească de trupul său, precum se scrie în viaţa Cuviosului Ioan Multpătimitorul. Deci să ne fie şi nouă a avea povăţuitor spre a ne izbăvi din toate necurăţiile pe Cuviosul acesta Moise, prin rugăciunile sale care îndreptează fără de rătăcire la calea mântuirii, şi cu dânsul să ne închinăm feţei lui Dumnezeu Celui închinat în Treime, Căruia I se cuvine slava, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.