duminică, 31 iulie 2011

SFINŢII NOUĂ MUCENICI DIN PERGA PAMFILIEI (1 august)

  Sfinţii nouă mucenici au trăit în vremea împărăţiei lui Diocle-ţian şi a ighemonului Flavian, în Perga Pamfiliei, fiind creştinaţi de moşii lor. Mineon era teslar, iar ceilalţi plugari. Având toţi un gând şi sfătuindu-se bun sfat, s-au dus la lupta muceniciei, socotind toate ale lumii deşarte, pentru Hristos. Şi sosind la capiştea Artemidei, într-o noapte au stricat toţi idolii câţi au găsit acolo.
    Apoi fiind prinşi şi aduşi la întrebare înaintea ighemonului, au fost rău bătuţi, arşi pe coaste şi strujiţi cu unghii de fier până la oase, arzându-li-se subţiorii cu făclii, apoi, scoţându-li-se ochii cu ţepuşe, au fost băgaţi în temniţă, poruncind tiranul să nu le dea nici de mâncare, nici de băut, nici altă căutare să aibă. De aceea, peste puţină vreme, au fost daţi la fiare ca să-i mănânce, care, venind cu blândeţe la ei, nu le-au făcut nimic.
    Mirându-se toţi de aceasta şi strigând: „Mare este Dumnezeul creştinilor", îndată s-au pogorât din cer tunete şi fulgere cu ploi grele, amestecate cu grindină. Apoi s-a auzit un glas dumnezeiesc, care i-a chemat pe sfinţi, iar ei, auzind, s-au bucurat. Atunci ighemonul a poruncit să li se taie capetele şi aşa au primit cununa muceniciei. Numele acestora sunt: Leontie, Atie, Alexandru, Chindeu, Mnisitei, Chiriac, Mineon, Catun şi Evclei.  

Niciun comentariu: