Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni de la Pecersca (8 ianuarie)

 Nu numai Neocezareea se laudă cu făcătorul de minuni Grigorie, ci şi Sfînta şi făcătoarea de minuni lavră Pecersca se măreşte cu cel care poartă acelaşi nume. Dumnezeu cînd a preamărit întru sfinţii Săi pe Antonie şi Teodosie ai Pecerscăi, care au strălucit prin tot felul de minuni, în aceeaşi vreme a ales şi pe Cuviosul Grigorie, făcătorul de minuni, şi în aceeaşi lavră l-a chemat.

    Deci acest fericit, după ce s-a aşezat Cuviosul Antonie în peşteră, a mers la Cuviosul Teodosie, povăţuitorul mănăstirii, şi luînd de la dînsul cinul monahicesc, s-a învăţat sărăcia, smerenia, ascultarea, curăţia, cum şi celelalte bunătăţi; iar la rugăciune mai mult se îndeletnicea. Şi aşa, după nevoinţele cele multe, mai mult decît cele vremelnice s-a învrednicit a avea darul facerii de minuni. Mai înainte de toate a cîştigat biruinţa asupra diavolilor, încît aceştia de departe văzînd pe sfîntul, strigau: "O! Grigorie, ne îngrozeşti cu rugăciunea ta".

    Pentru că Grigorie avea obicei ca, după orice cîntare, să facă rugăciuni pentru certarea celui viclean. Apoi biruitul vrăjmaş nesuferind gonirea ce i se făcea de sfîntul, se gîndea cu ce fel de răutate să-i facă supărare întru îmbunătăţita sa viaţă. Dar, neputînd singur a-i face nimic, a îndemnat pe nişte oameni răi ca să-l fure, dînsul neavînd altceva decît cărţi de rugăciune şi de citire.

    Într-o noapte s-au dus tîlharii la chilia lui Grigorie şi ascunzîndu-se, pîndeau pînă ce va ieşi cuviosul la Utrenie în biserică, ca atunci să intre şi să-i ia tot avutul lui. Însă fericitul a simţit venirea lor, pentru că nu dormea în toate nopţile, şi stînd în chilie, se ruga lui Dumnezeu. Atunci s-a rugat pentru dînşii zicînd: "Dumnezeule, dă somn robilor tăi, care s-au ostenit în deşert". Şi a fost auzit de Dumnezeu, căci au adormit tîlharii cinci zile şi cinci nopţi, pînă ce fericitul în faţa mai multor fraţi i-a deşteptat, zicîndu-le: "Pînă cînd străjuiţi în deşert, vrînd să mă furaţi? Duceţi-vă acum la casele voastre!".

    Aceştia, sculîndu-se, nu puteau să se ducă, fiindcă nu mîncaseră de atîta vreme. Iar fericitul le-a pus înainte bucate şi, hrănindu-i, i-a liberat. Înştiinţîndu-se despre aceasta, stăpînitorul cetăţii a poruncit să-i muncească. Grigorie, mîhnindu-se că pentru dînsul au fost daţi la chinuire, a mers la stăpînitor, i-a dăruit nişte cărţi ale sale şi a liberat pe tîlhari, apoi a vîndut alte cărţi şi preţul lor l-a dăruit la săraci, zicînd: "Nu cumva să mai cadă cineva în primejdie, vrînd să mă fure; căci Domnul a zis: Vindeţi averile voastre şi daţi milostenie. Faceţi-vă voua pungi care nu se învechesc şi comoară nefurată în ceruri, unde nici furul nu se aproprie, nici molia nu o strică". Acei tîlhari, pentru minunea ce se făcuse asupra lor, nu se mai întoarseră la locurile lor cele dintîi, şi cu pocăinţă mergînd în aceeaşi mănăstire a Pecerscăi, s-au dat în slujba fraţilor.

    Însă vrăjmaşul nu şi-a părăsit viclenia lui cea rea, căci acest cinstit Grigorie mai avea o grădiniţă mică, în care semăna verdeţuri şi sădea pomi roditori. Deci, într-altă vreme, îndemnîndu-i acelaşi vrăjmaş, s-au dus alţi tîlhari şi intrînd în acea grădină, şi-au umplut sacii cu poamă; iar cînd şi-au luat sarcina şi au voit să plece, n-au putut şi au rămas două zile şi două nopţi nemîncaţi, doborîndu-se de sarcini. Apoi începură a striga: "Părinte Sfinte, Grigorie, slobo-zeşte-ne, că ne pocăim de păcatul nostru şi de acum nu vom mai face lucruri de felul acesta".

    Auzind monahii, au alergat şi au pus mîna pe ei, dar n-au putut să-i ducă din acel loc. Atunci i-au întrebat: "Cînd aţi venit aici?". Tîlharii au răspuns: "Sînt două zile şi două nopţi de cînd stăm aici". Iar monahii au zis către dînşii: "Noi totdeauna umblăm pe aici şi nu v-am văzut". Tîlharii au răspuns: "Şi noi, dacă vă vedeam, am fi cerut de la voi mijlocire către stareţ; dar acum, slăbiţi am început a striga. Deci, vă poftim rugaţi pe Sfîntul făcătorul de minuni Grigorie, să ne slobozească".

    Venind Grigorie, le-a zis: "De vreme ce în deşert v-aţi petrecut viaţa voastră, furînd ostenelile străine, iar voi nevoind a vă osteni, de acum să staţi aici ceilalţi ani pînă la sfîrşitul vieţii voastre". Iar ei cu lacrimi rugau pe stareţ să-i libereze, făgăduind că de acum n-au să mai facă o greşeală ca aceasta. Stareţului făcîndu-i-se milă de dînşii, le-a zis: "De veţi voi să lucraţi cu braţele voastre pe alţii să-mi hrăniţi, vă voi slobozi".

    Tîlharii, cu jurămînt au zis: "Te vom asculta pentru totdeauna". Atunci Grigorie le-a zis: "Bine este cuvîntat Dumnezeul Cel ce v-a întărit, de acum veţi lucra la sfinţii fraţi şi din osteneala voastră veţi aduce cîte ceva la trebuinţele lor". Şi astfel i-a slobozit. Tîlharii, în schimbul faptei celei rele, au lucrat în grădinile mănăstirii, pînă la sfîrşitul vieţii lor. Apoi înşelătorul ispititor l-a ispitit şi a treia oară, ca prin tîlhari, asemenea să se aproprie de fericitul, cu acest chip de înşelăciune:

    Au venit la Grigorie trei oameni necunoscuţi, care nu păreau a fi tîlhari, ci arătîndu-se ca şi cum le-ar trebui ajutor, vrînd însă a-l ispiti. Doi din ei rugau pe sfîntul pentru cel de-al treilea, zicînd: "Părinte, acest prieten al nostru este osîndit la moarte; te rugăm, grăbeşte a-l izbăvi pe el, dă-i ceva ca să se răscumpere de moarte". Fericitul văzînd îndată cu duhul că minciuna lor se va descoperi cu adevărul, a lăcrimat cu jale şi a zis: "Vai omului acestuia, că i-a sosit ziua pieirii". Ei ziseră: "Părinte, dacă-i vei da tu ceva, atunci nu va muri". Însă aceasta ziceau, vrînd să ia ceva de la dînsul şi să împartă între ei. Iar făcătorul de minuni fiind înainte-văzător, a zis: "Orice i-aş da, tot va muri; însă vă întreb: cu ce fel de moarte este osîndit?". Ei răspunseră: "Are să fie spînzurat pe lemn". Atunci înainte-văzătorul le-a grăit: "Bine l-aţi judecat, că dimineaţă se va împlini aceasta".

    Acestea zicîndu-le, s-a coborît în peşteră, unde ferindu-se de vederea şi auzirea deşertăciunilor pămînteşti, avea obiceiul a-şi face rugăciunile; de acolo scoţînd carţile care îi rămăseseră, le-a dat lor, zicînd : "Luaţi acestea şi de nu vă vor plăcea mi le veţi înapoia". Ei au luat cărţile şi au început a rîde, zicînd: "Le vom vinde şi ceea ce vom lua, vom împărţi"; apoi, văzînd la sfîrşit şi pomii cei rodiţi, ziseră între dînşii: "Vom veni în noaptea aceasta şi vom aduna roadele".

    Sosind noaptea, veniră cei trei tîlhari, iar Grigorie se ruga în peşteră. Atunci ei astupară pe dinafară uşa peşterii, unde era cuviosul şi unul dintre dînşii, despre care s-a zis că va fi spînzurat, suindu-se într-un măr, a început a culege mere, dar iată că o creangă de care se ţinea, s-a frînt şi el a căzut; iar cei ce străjuiau, speriindu-se, au fugit amîndoi.

    Atunci, cel ce căzuse cînd era în văzduh, agăţîndu-se de altă creangă, şi neavînd ajutor, s-a spînzurat, iar Grigorie fiind închis, n-a putut să fie cu fraţii la Utrenie, în biserică. Fraţii ieşind din biserică, s-au dus să vadă pricina nevenirii neobişnuite a celui sfînt bărbat; şi iată văzură în pom un om spînzurat, şi se înspăimîntară; apoi căutînd pe Grigorie, îl aflară încuiat în peşteră. El ieşind, a poruncit să coboare pe cel spînzurat, apoi a văzut şi pe prietenii lui, cu alţii care veniseră, şi se uitau la cel mort.

    După aceea, a zis: "Vedeţi cum ticăloasa voastră minciună s-a răsplătit? Pentru că Dumnezeu nu se batjocoreşte; şi dacă nu m-aţi fi încuiat, eu i-aş fi ajutat să nu moară, dar de vreme ce vrăjmaşul v-a învăţat să urmaţi cele deşarte şi minciuna, drept aceea aţi pierdut şi mila voastră". Batjocoritorii, văzînd împlinirea cuvintelor fericitului, căzură la picioarele lui, cerînd iertare. Grigorie i-a supus la slujba mănăstirii Pecersca, ca acolo ostenindu-se, prin sudoarea feţelor să-şi mănînce pîinea, apoi să fie mulţumiţi a hrăni şi pe alţii din osteneala lor. Astfel şi aceia şi-au sfîrşit viaţa, ca şi ceilalţi, slujind în mănăstirea Pecersca, robilor Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi ucenicilor părinţilor noştri Antonie şi Teodosie.

    Acum se cuvine a spune şi patima morţii pe care a suferit-o sfîntul: s-a întîmplat odată de se spurcase un vas mănăstiresc, prin căderea unei vietăţi necurate; deci, fericitul s-a coborît în Nipru, ca să scoată apa şi să se spele. Voievodul Rostislav Vsevolodic a sosit acolo în aceeaşi vreme, voind să intre în Mănăstirea Pecersca pentru rugăciune şi binecuvîntare, pentru că se ducea la război cu fratele său, Vladimir Monomahul (1113-1125), împotriva polovţilor; şi văzînd slugile lui Rostislav pe cuviosul acesta, au început a-l batjocori şi a-l defăima cu cuvinte de ruşine, fiind povăţuiţi de înrăutăţitul vrăjmaş.

    Cuviosul îndată cunoscîndu-i, cu duhul său proorocesc, că sînt aproape de moarte, a zis către dînşii: " O! fiilor, cînd este trebuinţă să aveţi umilinţă multă şi să faceţi rugăciuni, atunci săvîrşiţi mai multe răutăţi care nu sînt plăcute lui Dumnezeu; deci plîngeţi a voastră pierzare şi vă căiţi de greşalele voastre, ca măcar o uşurare să luaţi în ziua cea înfricoşată, căci acum v-a ajuns judecata şi vă veţi îneca toţi în apă, împreună cu domnul vostru".

    Voievodul Rostislav auzind aceasta, n-a pus la inima sa cuvintele cuviosului, şi părîndu-i că îi grăieşte minciună, iar nu proorocie, s-a mîniat foarte şi i-a zis: "Mie îmi spui că voi muri în apă, cel care ştiu a înota prin mijlocul ei? Poate tu singur vei gusta acea moarte". Deci, îndată, fără frică de Dumnezeu, a poruncit să lege mîinile şi picioarele cuviosului, să-i atîrne de grumaz o piatră, şi să-l arunce în apă; şi astfel l-a înecat.

    Fraţii l-au căutat două zile şi nu l-au găsit; apoi a treia zi s-au dus în chilia lui, vrînd să ia de la el ceea ce a rămas; dar iată că au găsit în chilie pe cuviosul mort, avînd mîinile şi picioarele legate, piatra spînzurată de grumaz, iar hainele îi erau încă ude şi faţa ca a unui om viu; atunci se mirară de cine şi cum a fost adus, de vreme ce şi chilia era încuiată.

    Însă dînd laudă lui Dumnezeu, Celui ce face minuni întru sfinţii Săi, au scos cu cinste moaştele făcătoare de minuni şi le-au pus în peşteră, unde stau şi pînă acum nestricate. Rostislav, nesoco-tind aceasta a fi păcat şi cu groază suflînd, n-a intrat în mănăstire, precum se făgăduise, şi n-a voit nici binecuvîntarea, care s-a şi depărtat de la dînsul; numai Vladimir Monomahul, fratele lui, a fost în mănăstire, cerînd binecuvîntare. Cînd erau la Tripoli şi au trecut rîul Stugna, făcură cetele lor război cu polovţii şi nu i-au biruit, dar domnii ruşi au fugit din faţa potrivnicilor; atunci Vladimir, fugind, a trecut rîul Stugna, prin rugăciunile şi binecuvîntarea sfinţilor din Pecersca, iar Rostislav s-a înecat cu toată oastea.

    Astfel, s-a împlinit proorocia sfîntului, deoarece cu ce măsură a măsurat răul ucigaş, i s-a măsurat şi lui. Iar cel fără de răutate şi făcător de minuni, Grigorie, a aflat izvorul vieţii şi cu rîul dulceţii celei veşnice desfătîndu-se, la apele cele mai presus de ceruri, laudă numele Domnului, Căruia se cuvine slavă şi laudă, acum şi pururea şi în nesfîrşiţii veci. Amin.