Prea cinstitului şi de Dumnezeu preaiubitului frate şi împreună-presviter Cledoniu: bucurie în Domnul.
Grigorie
I. Aş voi să ştiu, ce însemnează această poftă de înnoiri, în sânul Bisericii, că orişicui numai voieşte şi fiecărui trecător să-i fie permis a despărţi cum zice Scriptura1, turma cea bine cîrmuită, şi a o prăda prin apucături tîlhăreşti, sau mai degrabă, prin învăţături hoţeşti şi absurde. Căci dacă au şi avut vreo cauză, în privinţa credinţei, pentru care să ne poată condamna cei ce se ridică acum împotrivă, apoi totuşi nu trebuia să îndrăznească unele ca acestea, fără să ne înştiinţeze deloc; ci era de lipsă ca mai întîi să caute ori a convinge ori a se convinge — dacă însemnează ceva şi cuvîntul meu, ca al unuia ce se teme de Dumnezeu şi care a muncit mult pentru cuvîntul credinţei şi a fost folositor Bisericii —, şi atunci abia, dacă şi atunci, să înceapă a reforma; însă şi aşa aceşti îngîmfaţi nu pot să aibă nici o scuză. Dar după ce credinţa noastră s-a predicat atît în scris cît şi prin grai viu2, în apropierea şi depărtarea cea mai mare, cu pericole şi fără pericole, cum se poate că unii săvîrşesc lucruri ca acestea, iar ceilalţi stau nemişcaţi?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu