miercuri, 11 ianuarie 2012

EVANGHELIA ZILEI: 2012-01-11 MIERCURI ÎN SĂPTĂMÂNA DOUĂZECI ŞI NOUA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (XXI, 5-8; 10-11; 20-24)

n vremea aceea, pe când unii vorbeau cu Iisus despre templu că este împodobit cu pietre frumoase şi cu odoare, El a zis: „Veni-vor zile când din ceea ce vedeţi nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească“. Şi ei L-au întrebat, zicând: „Învăţătorule, dar când vor fi acestea? Şi care este semnul când ele au să fie?“ Iar El a zis: „Luaţi aminte să nu fiţi amăgiţi; că mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt!, şi: Vremea s'a apropiat!... Nu mergeţi după ei! Atunci le-a zis: „Neam peste neam se va ridica şi'mpărăţie peste'mpărăţie; şi cutremure mari vor fi, şi pe-alocuri foamete şi ciumă; şi spaime vor fi şi semne mari din cer. Iar când veţi vedea Ierusalimul înconjurat de oşti, atunci să ştiţi că s'a apropiat pustiirea lui. Atunci cei din Iudeea să fugă'n munţi şi cei din mijlocul lui să plece şi cei de prin ţarini să nu intre în el. Căci acestea sunt zilele răzbunării, ca să se plinească toate cele scrise. Dar vai de cele ce vor fi însărcinate şi de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Că necaz mare va fi pe pământ şi mânie asupra acestui popor. Şi vor cădea sub ascuţişul săbiei şi vor fi duşi robi la toate neamurile, şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri, până ce vremile neamurilor se vor plini.

Niciun comentariu: