sâmbătă, 13 octombrie 2012

“Dumnezeu e in Cer… si Cerul e in noi”. Eminescu si Ortodoxia. In Memoriam Parintele Prof Dr Ilie Moldovan


                                 



Joi, 9 februarie 2012, a trecut la Domnul, ilustrul teolog si parinte al neamului romanesc, Preotul Prof. Dr. Ilie Moldovan, conducător de doctorat la Secţia Teologie Morală de la Universitatea din Sibiu și Doctor Honoris Causa al Universităților din Alba Iulia și Baia Mare, anunta Theologhia.
Este unul dintre parintii care a vorbit cu putere despre neam ca “realitate a vietii vesnice” si despre pacatul avortului, definindu-l ca “rana de moarte a iubirii“. Totodata, de-a lungul vietii, cu timp si fara timp, acesta s-a implicat si in proiectele Provita, sustinand mereu conferinte in tara pe teme legate de combaterea avortului.
Dumnezeu sa-l odihneasca cu dreptii!
Vesnica lui pomenire!
Iata cum il pomeneste Pr. Ic. Dr. Mircea Cristian Pricop: astăzi, 9 februarie 2012, a trecut la Domnul ilustrul teolog si parinte al neamului romanesc, Preotul Prof. Dr. Ilie Moldovan. Fiind ultimul său doctorand, dar mai ales pentru că de acest mare preot și profesor mă leagă o profundă recunoștință,redau textul unui editorial publicat de mine în ”Dreapta Credință”, nr.1, 2011.
REGENERAREA NEAMULUI NU SE POATE FACE DECÂT EUHARISTIC
Aceasta este antiteza pe care o oferă Părintele Profesor Ilie Moldovan (conducător de doctorat la Secţia Teologie Morală de la Universitatea din Sibiu și Doctor Honoris Causa al Universităților din Alba Iulia și Baia Mare) față de obsesia materialistă, imoralitatea, delăsarea și dezorientarea generalizată a unui neam ce purta odinioară cu cinste numele de creștin.
Intenţionat lent în exprimare, simplu în gesturi, dar de o inconfundabilă prospeţime a ideilor, acest om”din vecinătatea” lui Blaga, dar mai ales “din familia” unui Stăniloae, cu care a fost prieten, sau a unui Arsenie Boca, al cărui fiu duhovnicesc a fost, Părintele Profesor dă duh din duhul său ucenicilor din întreaga ţară, ascunzând în spatele zâmbetului o cercetare atentă a interlocutorului, o privire neîncovoiată, copiată poate de la vulturii de deasupra Făgăraşilor. Nu credeam ca un astfel de om să existe decât în imaginaţie, ba încă într- una uşor exaltată. Blândeţea generică a acestui nobil creştin mă transpune în lumea pe care eu nu am de unde să o ştiu dar care există real în el. Când vorbeşte doctoranzilor despre credință, neam, patrie, se încălzeşte ceva în auditori, acel ceva care depăşeşte orice filetism, orice patriotism ieftin, sau exaltare denaturată.
“Domnilor (niciodată nu ne tutuia), neamul este realitatea vieţii veşnice. În Creştinism, naţiunea dobândeşte noi dimensiuni; Ortodoxia surclasează cu mult orientarea organicistă a naziştilor, care au identificat naţiunea cu rasa, sau naţionalismul fals al comuniştilor. În Creştinism, naţiunea este înţeleasă ca natură rezidită în Hristos. Hristos, prin Înviere, a schimbat condiţiile ontologice ale lumii. Astfel, pentru creştini, neamul este comoara cea mai de preţ care poartă în sine două începuturi: crearea omului şi naşterea din nou prin Botez. Neamul este o realitate a vieţii veşnice, iar el se fundamentează pe trei forţe: îngerii, sfinţii neamului şi drepţii…Drepţii sunt strămoşii noştri, toţi care s-au mântuit. De aceea, ce-i leagă pe fiii unui neam nu e instinctul şi adaptarea la mediu, ci spiritul… (privind în jos, oarecum mâhnit). Neamul poate fi pierdut pe pământ dar nu şi în cer. Ca să descriem starea actuală a neamului nostru ar trebui să-l citez pe Shakespeare:”E atât de întunecat cerul încât numai o furtună l-ar mai putea limpezi.” Această furtună despre care vă vorbesc, nu poate fi altceva decât asumarea la modul maxim a trăirii creştine. Furtuna este spărtura conştiinţei. Trăirea creştină autentică, gravitează în jurul Miracolului Euharistic. Îndumnezeirea omului prin Euharistie (Împărtăşanie) este arma supremă în lupta pentru regenerarea neamului. Am fost întrebat: Ce este mai corect, să ne împărtăşim des sau rar?Eu am răspuns: Nici des, nici rar, ci continuu! Bineînţeles, dacă omul este pregătit prin Spovedanie şi canon de primirea continuă a Sfintei Euharistii. Noi suntem chemaţi să ne împărtăşim, adică să ne îndumnezeim MEREU, dar CU PREGĂTIRE. Voi, ca preoţi şi viitori preoţi, la asta trebuie să-i aduceţi, cu timpul, pe credincioşi: La Euharistia continuă. Numai aşa vă veţi împlini datoria. Altfel nu se poate,domnilor! V-am spus-o, ca să nu vă înşelaţi singuri. ŞTIŢI UNDE E DUMNEZEU? (Părintele zâmbea. La această întrebare, ne uitam miraţi, neştiind dacă să încercăm vreo definiţie din şcoală sau să tăcem. Am ales varianta a doua.) DUMNEZEU E ÎN CER….ȘI CERUL E ÎN NOI.”
Pr. Ic. Dr. Mircea Cristian Pricop / Theodialogia

Niciun comentariu: