http://nastereasfantuluiioanbotezatorul.blogspot.ro/2012/02/acatistul-sfintilor-ioan-din-gales-si.html
Preotul marturisitor Ioan din Gales
Printre marii aparatori transilvaneni ai dreptei credinte, in fata incercarilor autoritatilor habsburgice de a-i trece cu forta la uniatie s-a numarat si vrednicul preot Ioan Ioanes din satul Gales, situat langa Salistea Sibiului. Nu cunoastem date din viata lui. Presupunem ca a fost hirotonit la Bucuresti, la Ramnic, ori la Carlovit, ca si alti tineri transilvaneni, intrucat pe atunci autoritatile habsburgice n-au primit nici un ierarh ortodox in Transilvania. Intr-un raport din 1746, al episcopului rutean uniat de la Muncaci, trimis in Transilvania ca sa culeaga date in legatura cu atitudinea romanilor fata de unirea cu Roma, printre cei care erau prezentati ca potrivnici ai acesteia era mentionat si preotul Ioan din Gales.
In decembrie 1750, se numara printre cei sase semnatari ai unui lung memoriu adresat de romanii din partile de sus ale Transilvaniei mitropolitului ortodox sarb din Carlovit, Pavel Nenadovici, prin care relatau suferintele pe care le indura pentru credinta stramoseasca, in acelasi memoriu, erau prezentate si propriile lui necazuri, prin cuvintele: "Si au trimis in numitul sat, in Gales, doi slujitori ai cetatii, ca sa prinza un popa si n-au gasit pre popa acasa. Si era pe la mijlocul noptii ci au gasit numai pre preutiasa sa si au inceput a o bate si s-o lege iara ea a inceput a tipa. Vecinii au sarit sa vada ce va sa fie, slujitorii au tras cu un pistol s-au puscat un om si numaidecat au cazut...". Cu doua saptamani inainte de Pastile anului 1752, preotii Ioan din Poiana Sibiului si Ioan din Gales impreuna cu cativa credinciosi au plecat la Becicherec, in Banat, unde se gaseau alti doi neinfricati luptatori pentru Ortodoxie, anume preotul Moise Macinicdin Sibiel si credinciosul Oprea Miclaus din Saliste, pentru a le duce un memoriu al romanilor din partile de sud ale Transilvaniei, ca ei sa-l prezinte apoi imparatesei Maria Tereza la Viena.
Reintors din Banat, preotul Ioan se afla din nou in fruntea miscarii de aparare a Ortodoxiei, pentru cala 16aprilie 1756, episcopul uniat Petru Pavel Aron de la Blaj instiinta autoritatile de stat despre activitatea lui. Se pare ca s-au mai inaintat plangeri si s-au luat masuri impotriva lui, de vreme ce in aceeasi luna, el adresa o nota-protest Primariei orasului Sibiu, declarand cu demnitate ca daca au trimis la el "calarasi si plaiesi noaptea, ca la un hot, iara nu ca la un preot nevinovat, pentru aceasta in ariste (arest,n.n.) nu voi veni, ca nu sunt talhariu".
Dar la scurt timp, in luna mai 1756, a fost arestat si dus in lanturi la Sibiu. Batranul sau tata, Ioan Burborea (Varvorea) inainta atunci o plangere autoritatilor cerand eliberarea lui din inchisoare, pe cautiune, sau cel putin sa-i dezlege lanturile si sa se poata bucura de lumina zilei. Nimeni n-a tinut seama de rugamintea unui tata indurerat de suferintele fiului sau, preotul Ioan. Dimpotriva, imparateasa Maria Tereza a dat ordin sa fie dus pe ascuns in inchisoarea cetatii Deva, urmand sa fie retinut acolo pentru tot restul vietii ("ad perpetuos carceres").
In anul urmator, Curtea din Viena a cerut autoritatilor transilvane sa-l deporteze fie intr-o fortareata din Italia, fie in orasul austriac Graz, unde urma sa fie inchis pana la moarte. Dintr-o corespondenta ulterioara, aflam ca a fost dus cu escorta militara de la Deva in Banat, iar de acolo la Graz. Spre deosebire de alti tovarasi ai sai de suferinta, despre al caror sfarsit nu stim nimic, despre parintele Ioan din Gales avem doua marturii tarzii. Astfel, cronicarul brasovean Radu Duma scria ca, in anul 1776, cativa negustori din Brasov, veniti in afaceri comerciale la Graz, l-au cercetat in inchisoare. Preotul Ioan le-a declarat ca "mai bine va muri acolo decat sa-si lase credinta cea pravoslavnica". Se pare ca dupa un sir lung de ani a fost mutat in inchisoarea de la Kufstein, unde si-au sfarsit viata si alti mucenici ai Ortodoxiei transilvane, intr-adevar, in 1780, un alt detinut de acolo, calugarul sarb Ghenadie Vasici, a reusit sa trimita o scrisoare catre Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse si tarinei Ecaterina a-II-a, rugandu-i sa intervina la Curtea din Viena pentru eliberarea lui. intre altele, Ghenadie scria : "Aici in fortareata este si un preot roman din Transilvania, cu numele Ioan, care patimeste in robie de 24 de ani pentru credinta ortodoxa". Acesta nu putea fi decat loan din Gales, intemnitat cu 24 de ani in urma, adica in 1756.
Acolo si-a sfarsit viata, departe de familia si de pastoritii sai, cinstitul preot marturisitor al Ortodoxiei loan din Galesul Sibiului. La 20 iunie 1992 Sfantul Sinod al Bisericii noastre a procedat la canonizarea oficiala a parintelui Ioan, cel impodobit cu nimbul muceniciei, pentru statornicia sa in dreapta credinta ortodoxa. Tinand seama de viata si de patimirea lui, in sedinta Sfantului Sinod din 20 iunie 1992, s-a hotarat ca preotul marturisitor Ioan din Gales sa fie trecut in randul sfintilor. Pomenirea lui se face in fiecare an la 21 octombrie, odata cu ceilalti mucenici si marturisitori ai Ortodoxiei ardelene: ieromonahii Visarion si Sofronie, credinciosul Oprea din Saliste si preotul Moise din Sibiel. Sa-i cinstim si noi pe cei doi preoti ardeleni mucenici cantand: "Preoti cu chemare sfanta, Moise si Ioan, ca niste ostasi adevarati ai lui Hristos Dumnezeu, cu putere ati propovaduit dreapta credinta si marturisitori ai Ortodoxiei v-ati facut pentru poporul cel dreptcredincios, moarte muceniceasca primind. Drept aceea, rugati pe Hristos Dumnezeu sa daruiasca Bisericii Sale pace si credinta, iar sufletelor noastre mare mila" (Troparele celor doi preoti marturisitori, glasul 1).
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu
Preotul marturisitor Moise Macinic din Sibiel
Printre marii aparatori ai dreptei credinte a romanilor din Transilvania in veacul al XVIII-lea, la loc de cinste trebuie asezat si preotul Moise Macinic din Sibiel, sat asezat in "Marginimea" Sibiului. Cateva stiri despre viata sa desprindem dintr-o declaratie pe care a dat-o el insusi in fata unei comisii de ancheta la Viena in zilele de 14 si 15 aprilie 1752. Intre altele, el declara ca toti credinciosii din Sibiel l-au rugat, in urma cu vreo 6 ani, sa plece la Bucuresti spre a fi hirotonit preot, ceea ce s-a si facut, prin punerea mainilor mitropolitului Ungrovlahiei Neofit Cretanul. La scurt timp dupa hirotonie, episcopul rutean uniat Manuil Olszavski din Muncaci, trimis de autoritati sa cerceteze starea de spirit a credinciosilor ortodocsi din Transilvania, constata ca printre cei care se impotriveau cu mai multa tarie uniatiei se numara si "popa Macinic din Sibiel".
Se pare ca in urma acestei actiuni a fost arestat, dupa cum declara el insusi la ancheta de care pomeneam: "Apoi m-am intors acasa in Sibiu si am patimit acolo 17 luni, pana cand, in cele din urma, am fost eliberat din temnita, cu conditia sa ma las de slujba preoteasca si sa ma hranesc din munca bratelor ca un simplu taran, pana se va ivi vreun episcop sa-mi dea porunca ce am de facut mai departe. Multumindu-ma cu aceasta, m-am intors acasa, nu am mai facut nici o slujba preoteasca, ci am trait in liniste, ca un taran, pana cand a venit in satul nostru domnul vicar Petru Aron (uniat de la Blaj, n.n.), care m-a chemat inaintea lui si a poftit sa-i fac un nou juramant preotesc. Cum insa eu nu am voit sa mai fac alt juramant, afara de acela pe care il facusem la Bucuresti, a sosit porunca la sat sa ma dea iarasi prins". Din aceasta pricina si-a lasat familia si a fugit in Banat, la Becicherec, unde se gasea un alt mare aparator al ortodoxiei, oierul Oprea Miclaus din Salistea Sibiului. Acolo, spunea el, "am trait si m-am hranit cu lucrul mainilor mele".
La 10 decembrie 1750 "popa Macinic" se numara printre cei sase semnatari ai unui lung si emotionant memoriu adresat mitropolitului sarb Pavel Nenadovici de la Carlovit, in care ii relatau toate suferintele pe care le indurau credinciosii ortodocsi din Transilvania.
In anul 1752, cu doua saptamani inainte de Pasti, au sosit in Becicherec, preotii Ioan din Poiana Sibiului si Ioan din Gales, impreuna "cu mai multi romani", aducand un memoriu al credinciosilor din partile Fagarasului, Sibiului, Sebesului si Orastiei, pe care Oprea Miclaus si Moise Macinic urmau sa-l prezinte imparatesei Maria Tereza la Viena. In adevar, dupa traducerea memoriului in limba germana, la Timisoara, cei doi s-au indreptat spre capitala imparatiei habsburgice. Din interogatoriul ce li s-a luat atunci, reiese ca Oprea Miclaus era acum pentru a treia oara la Viena, in aceeasi calitate de trimis al credinciosilor ortodocsi din Transilvania, pe cand tanarul preot Moise era pentru prima oara. Cu cateva zile inainte, au fost primiti in audienta de imparateasa Maria Tereza si cancelarul Kaunitz.
Dar in loc sa li se dea raspuns la plangerea pe care o inaintasera Curtii, cei doi trimisi ai clerului si credinciosilor din "Marginimea" Sibiului au fost arestati si aruncati in inchisoarea de la Kufstein. Au fost asteptati zadarnic de familiile, de consatenii si de toti marturisitorii dreptei credinte, in numele carora facusera acel drum lung si obositor pana la Viena. La trei ani de temnita, deci in 1755, reprezentantii romanilor ortodocsi din sudul Transilvaniei intocmeau o scrisoare catre mitropolitul Pavel Nenadovici, prin care-l informau de multele suferinte pe care le indurau pentru credinta lor. Intre altele, il rugau "sa ne lasati pentru Hristos si pentru acesti oameni cari i-au trimis tara la imparatie, anume Oprea Miclaus, popa Macinic, caci multa dorire are tara de ei, care nu stim sunt undeva sau ba".
Ingrijorati de soarta lor, la 4 decembrie 1756, salistenii adreseaza un nou memoriu catre acelasi mitropolit, relatand ca: "nu este putere mai multa a putea rabda raul care ne cade noua asupra de la popii cei uniti in toate zilele si supararile, ca in toate zilele ne prind la arest si ne casnesc (chinuiesc, n.n.) cum este mai rau, inca ne dau si in mana birailor (primari, n.n.), de ne inchid prin temnite, deci de al lor mare rau ne-am pustiit tot, si case si mosii si sedem tot fugiti la paduri, fiindca noua nu ne trebuiesc popii cei uniti pana la moarte". Iar in partea finala a memoriului scriau: "Si ne rugam... pentru ai nostri care noi satele i-am ales oameni si i-am trimis la prea inaltata Curte, anume popa Macinic si Oprea Miclaiis. Sa fii Maria Ta intr-ajutor ca sa ne sloboada, caci sunt oameni buni si sunt oameni de noi toti si cu voia noastra trimisi". La adunarea convocata de cuviosul ieromonah Sofronie de la Cioara, in februarie 1761, la Alba lulia, s-a cerut de asemenea, eliberarea lui Oprea Miclaus si a preotilor Macinic din Sibiel, loan din Gales si loan din Sadu. intr-un memoriu cu data de 7 aprilie 1761, inaintat generalului Nicolae Adolf von Bukow, sosit cu doua zile inainte la Sibiu, se cerea eliberarea acelorasi detinuti, caci "ei n-au vina mai mare decat noi toti romanii din Transilvania, noi i-am induplecat sa umble pentru legea noastra".
Cei care intocmisera memoriile respective n-aveau de unde sa stie ca pe la inceputul anului 1756 unul din prizonierii de la Kufstein a izbutit sa fuga din robie. Guvernul ardelean cerea autoritatilor in subordine sa supravegheze pe sotia lui Oprea Miclaus, socotind ca el este cel evadat. S-ar putea ca acela care fugise sa fi fost prins si readus in inchisoare, ori va fi pierit de foame si de frig in muntii Tirolului si desigur cei de acasa nu vor fi stiut nimic de soarta lui. Acasa n-a ajuns nici unul, din moment ce s-au facut atatea interventii pentru eliberarea lor, iar sotia lui Oprea, Stana, cerea indurare imparatului Iosif II, sa-l elibereze macar acum, dupa o robie de 30 de ani. Conducerea inchisorii raporta ca nu se stia nimic despre el. inseamna ca amandoi si-au sfarsit zilele in fioroasa temnita de la Kufstein, jertfindu-si viata pentru credinta ortodoxa, castigand pentru aceasta cununile muceniciei.
Pr. Prof. Dr. Mircea Pacurariu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu