sâmbătă, 13 octombrie 2012

EVANGHELIA ZILEI: 2012-10-13 SÂMBĂTĂ ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (VI, 1-10)

n vremea aceea, într'o sâmbătă – a doua după Paşti – Iisus trecea prin holde, iar ucenicii Lui smulgeau spice şi le mâncau frecându-le'n palme. Dar unii dintre farisei au zis: „De ce faceţi ce nu se cuvine a face sâmbăta?“ Şi Iisus, răspunzând, le-a zis: „Oare nici pe asta n'aţi citit-o, ce a făcut David când a flămânzit, el şi cei ce erau cu el: cum a intrat în casa lui Dumnezeu şi a luat pâinile punerii-înainte şi a mâncat şi a dat şi însoţitorilor săi din ele, pe care nu se cuvine să le mănânce decât numai preoţii“. Şi le spunea: „Fiul Omului este Domn şi al sâmbetei!“ Şi a fost că în altă sâmbătă a intrat în sinagogă şi învăţa. Şi se afla acolo un om a cărui mână dreaptă era uscată. Iar cărturarii şi fariseii Îl pândeau să vadă dacă-l va vindeca sâmbăta, ca să-I găsească vină. El însă le ştia gândurile şi i-a zis omului care avea mâna uscată: „Ridică-te şi stai în mijloc!“ El s'a ridicat şi a stat. Iar Iisus le-a zis: „Vă întreb Eu pe voi: În zi de sâmbătă, se cuvine să faci bine, sau să faci rău?; să mântuieşti un suflet, sau să-l pierzi?“ Şi privindu-i pe toţi de jur-împrejur, i-a zis: „Întinde-ţi mâna!“ Iar el a făcut aşa, şi mâna i s'a făcut sănătoasă.

Niciun comentariu: