Sfânta Muceniţă Iustina (2 oct.) este un exemplu de pământ bun pe care au căzut seminţele Cuvântului Lui Hristos. Căci, deşi născută din părinţi păgâni (tatăl său era chiar slujitor idolesc), ajunsă la vârsta maturităţii a auzit din întâmplare un cuvânt de mântuire din gura unui diacon care trecea pe lângă fereastra casei sale, care se numea Prailie, aceste cuvinte fiindu-i suficiente pentru a începe într-însa dezrădăcinarea spinilor necredinţei. Diaconul Prailie grăia despre întruparea Domnului nostru Iisus Hristos “că S-a născut din curata Fecioară Maria şi, multe minuni făcând, a voit a pătimi pentru mântuirea noastră şi a înviat din morţi şi S-a înălţat la ceruri şi a stat de-a dreapta Tatălui şi împărăţeşte în veci”.
Iustina voia ca mai mult şi mai desăvârşit să înveţe de la acel diacon, însă nu îndrăznea să-l caute pe el, împiedicând-o feciorelnica ruşine. Însă mergea adeseori, în taină, la biserica lui Hristos, ascultând cuvintele lui Dumnezeu; şi lucrând în inima ei Duhul Sfânt, a crezut în Hristos. Şi în scurtă vreme şi pe maica ei a făcut-o să creadă şi după aceea şi pe batrânul ei tată l-a adus la credinţă.
Şi Sfântul Sfinţit Mucenic Ciprian, cel care înainte fusese vrăjitor, a fost câstigat la credinţa cea întru Hristos de către Iustina fecioara şi creştina, care pe toate demonicele lui lucrări ca pe o pânza de păianjen le-a sfarâmat. Căci un bărbat oarecare elin, numit Aglaias, de dragostea frumuseţii ei rănindu-se si neajungându-şi scopul a venit la Ciprian; iar acesta de trei ori trimiţând demonii către tânară, n-a izbutit nimic. Deci după ce a cunoscut că meşteşugul său este neputincios, s-a botezat şi, arzând vrăjitoreştile sale cărti, a crezut în Domnul.
Fecioara obişnuia să înalţe rugăciuni la Dumnezeu în fiecare seară; la ora trei din noapte simţea în timpul rugăciunii un vânt puternic în corpul ei, ca o furtună de porniri carnale, flăcări arzând din Gheenă. Era chinuită de această ispită trupească multă vreme: astfel i-a apărut în gând tânărul Aglaias şi mintea i-a fost învăluită de gânduri desfrânate. Simţea cum fierbe sângele în trup ca în ibric iar fecioara s-a mirat şi s-a ruşinat de ea insăşi, de ceea ce a considerat întotdeauna că este rău. Iustina a înţeles că diavolul a aprins în ea această dorinţă şi imediat a luat arma cea puternică în luptă, semnul sfintei cruci, rugându-se puternic la Dumnezeu şi strigând la Mirele ei Hristos, din adâncul inimii, spunând:
“O, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, uite vrăjmaşii mei cum s-au ridicat împotriva mea pregătind laţuri picioarelor mele! Sufletul mi-e greu dar numele Tău m-a uşurat în noapte. Când m-au împresurat am fugit la Tine, pentru ca vrajmaşii mei să nu se bucure de mine, pentru că Tu ştii, Doamne, că eu sunt roaba Ta. Pentru Tine am păstrat curăţia trupului meu şi sufletul meu l-am închinat Ţie; de aceea, miluieşte pe roaba ta, o bunule Păstor şi nu lăsa duşmanii să mă mănânce, ci ajută-mă să înving aceste rele ispite.”
Rugându-se aşa mai mult timp, sfânta a reuşit să ruşineze pe vrăjmaş. Copleşită de puterea rugăciunii, ispita a fugit din cauza smereniei din trupul ei, iar pacea a cuprins din nou corpul şi inima Iustinei. Flacăra dorinţei a fost stinsă, sângele s-a oprit a mai fierbe şi ea a început să cânte un imn de victorie, dând slavă lui Dumnezeu….
“Nu putem privi”, [diavolul] spune, “la semnul sfintei cruci, ci trebuie să fugim cât mai departe pentru că ne arde ca focul şi ne goneşte.”
Cu ale Preasfintei Maicii Sale si ale sfinţilor rugăciuni, să tămăduiască Domnul şi bolile noastre cele trupeşti şi sufleteşti, Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu