n vremea aceea cei doisprezece ucenici au venit la Iisus şi I-au spus: „Dă drumul mulţimii să se ducă prin satele şi gospodăriile dimprejur, ca să poposească şi să-şi găsească de mâncare, că aici suntem în loc pustiu“. Iar El le-a zis: „Daţi-le voi să mănânce“. Şi ei au zis: „Nu avem mai mult decât cinci pâini şi doi peşti, afară numai dacă ne vom duce noi şi vom cumpăra hrană pentru poporul acesta“. Că erau ca la cinci mii de bărbaţi. Iar El le-a zis ucenicilor Săi: „Aşezaţi-i jos, în cete de câte cincizeci“. Şi au făcut aşa şi i-au aşezat pe toţi. Iar Iisus, luând cele cinci pâini şi cei doi peşti şi privind la cer, le-a binecuvântat, a frânt şi le-a dat ucenicilor ca să le pună înaintea mulţimii. Şi au mâncat şi s'au săturat toţi; şi au luat ceea ce le-a rămas, douăsprezece coşuri pline de fărâmituri. Şi a fost că pe când El Se ruga deoparte, ucenicii erau cu El, iar El i-a întrebat, zicând: „Cine zic mulţimile că sunt Eu?“ |
”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”. (Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul)
vineri, 12 octombrie 2012
EVANGHELIA ZILEI: 2012-10-12 VINERI ÎN SĂPTĂMÂNA A DOUĂZECI ŞI UNA DUPĂ POGORÂREA SFÂNTULUI DUH Evanghelia de la Luca (IX, 12-18)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu