Miercurea Mare - Astazi, 16 aprilie, începând cu ora 18.00, se va oficia slujba deniei.Să ne îndreaptăm paşii împreună cu smerenie către Sfânta Biserică, pentru a găsi liniștea sufletească necesară întâmpinării Învierii Domnului.Denia de miercuri seară (Utrenia zilei de Joi a Sfintelor Patimi) rememorează patru evenimente: spălarea picioarelor Apostolilor, Cina cea de taină, rugăciunea din Grădina Ghetsimani şi vânzarea Domnului.

Spălarea picioarelor şi Cina cea de Taină, pilda de smerenie şi actualizare a misterului pascal.

Denia de miercuri seara (Utrenia din Joia Mare) recapitulează momentele culminante ale activităţii învăţătoreşti a Mântuitorului, în sensul că abia acum prinde contur întreaga Sa învăţătură, urmând să o desăvârşească pe Cruce. Am putea spune că întreaga taină a Joii celei Mari se cuprinde în două porunci: a smereniei (Smerindu-Te pentru milostivirea Ta, picioarele ucenicilor Tăi ai spălat, şi spre calea cea dumnezeiască i-ai îndreptat) şi a dăruirii (Mâncând, Stăpâne, cu ucenicii Tăi, le-ai arătat în taină preasfântă junghierea Ta, prin care ne-am izbăvit din stricăciune). 

Prima slujbă a Sfintelor Pătimiri, în sensul strict al cuvântului, este chiar Denia din Miercurea Mare. Denia de miercuri seara este slujba Utreniei Joii Mari, dar ea se săvârşeşte miercuri seara, pentru că joi dimineaţa avem Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia. Întreaga Săptămână este deosebită, din punct de vedere liturgic, de restul anului bisericesc, fiind numită Mare pentru că în ea retrăim Pătimirile Mântuitorului Hristos şi, în fiecare zi din această săptămână, sărbătorim un eveniment deosebit. În Joia Mare prăznuim Cina cea de Taină, instituirea Sfintei Euharistii şi pomenim trădarea lui Iuda şi prinderea Mântuitorului de către evrei. După cum spune Sinaxarul din Triod, „facem pomenire în această zi şi de Rugăciunea cea mai presus de fire, Rugăciunea arhierească“, care este prezentată în Evanghelia după Ioan, la capitolul 17. Această rugăciune se numeşte arhierească pentru că Hristos, Marele Arhiereu, se roagă nu doar pentru Ucenicii Săi, „pentru aceştia pe care mi i-ai dat“ (Ioan 17, 9), ci şi pentru întreaga Biserică.

Sunt anumite modificări faţă de Deniile zilelor precedente. Troparele sunt altele şi, începând de miercuri seara, după cântarea „Aliluia“, care înlocuieşte „Dumnezeu este Domnul“, se cântă la strană troparul „Când slăviţii ucenici la spălarea Cinei s-au luminat“, în locul troparului „Iată, Mirele vine“. În amintirea Cinei celei de Taină trebuia să fie un tropar specific, iar Biserica, în înţelepciunea sa, prin Părinţii care au conceput aceste cântări, a alcătuit troparul „Când slăviţii ucenici“. Denia din Miercurea Mare păstrează în structura ei cei şase Psalmi de la începutul Utreniei, după care însă avem Evanghelia de la Sfântul Evanghelist Luca 22, 1-39. Textul scripturistic ales de Biserică pentru această zi aminteşte de următoarele evenimente: pregătirea Cinei celei de Taină de către Sfinţii Apostoli Petru şi Ioan, spălarea picioarelor ucenicilor de către Mântuitorul, Cina cea de Taină, adică predarea Înfricoşătoare-lor Taine de către Hristos Apostolilor Săi şi anunţarea trădării de către unul dintre ucenici. În funcţie de aceste evenimente este alcătuită şi structura liturgică a Deniei. Troparele şi, apoi, întregul Canon al Deniei au legătură directă cu cele de mai sus. Nu mai este prezentă, ca de obicei, Tricântarea (adică structură liturgică care a dat şi numele cărţii de cult) reprezentativă pentru această perioadă, Triodul (treis odais - trei cântări), ci avem Canonul complet al Utreniei, urmat de Luminândă, Laude şi Stihoavnă.

„Slăviţii ucenici“ sunt cei doisprezece Apostoli, iar „spălarea Cinei“ este spălarea picioarelor acestora de către Mântuitorul. Acest gest este semnul supremei chenoze, al desăvârşitei smerenii a Domnului Hristos, care va culmina cu Pătimirile şi răstignirea Lui pe Cruce. Ucenicii sunt numiţi „slăviţi“ în acest tropar, pentru că s-au învrednicit să trăiască alături de Mesia Cel prezis de prooroci, îmbogăţindu-se duhovniceşte din cuvintele Lui; s-au bucurat văzând minunile săvârşite de El, mai cu seamă învierea lui Lazăr din mormânt, ultimul fapt minunat petrecut înaintea Intrării triumfale a Domnului în Ierusalim. În amintirea acestei fapte, în fiecare an la Ierusalim, în Joia Mare, Patriarhul Ierusalimului spală picioarele tuturor arhiereilor din cuprinsul Patriarhiei pe care o păstoreşte, în cadrul unei rânduieli speciale de slujbă, ce cuprinde şi două Evanghelii: 1. cea de la Ioan: 13, 3-11 şi cea de a doua, tot de la Ioan: 13, 12-17. Revenind la tropar, putem spune că Apostolii Domnului s-au luminat atunci când şi-au dat seama de smerenia desăvârşită a Mântuitorului şi de pregătirea pentru Sfintele Pătimiri.

„Judecătorii cei fără de lege“, amintiţi în tropar, sunt judecătorii poporului evreu care n-au vrut să recunoască dumnezeirea Mântuitorului Hristos, chiar dacă fuseseră prezenţi atunci când s-au întâmplat marile minuni făcute de Dânsul. În opoziţie cu aceştia, troparul menţionează pe „Judecătorul Cel drept“, adică pe Mântuitorul, Care a primit de la Tatăl ceresc „să judece viii şi morţii“, El fiind Dumnezeu adevărat şi Om adevărat, afară de păcat.

Troparul avertizează pe „iubitorul de avuţii“, care este legat de cele pământeşti. Dar cine este acest „iubitor de avuţii“? În primul rând, este Iuda trădătorul, dar este şi orice persoană covârşită de cele materiale. Toţi aceşti oameni care, asemenea lui Iuda, sunt întunecaţi de păcat, nu mai pot avea lumina-rea lui Dumnezeu şi deznădăjduiesc, mulţi dintre ei spânzurându-se. Lăcomia şi supraconsumul de bunuri materiale din ziua de astăzi sunt păcate fundamentale şi, totodată, distrugătoare de suflete.

Demn de menţionat, în legătură cu acest tropar, este rânduiala liturgică din Biserica Ortodoxă Greacă. La a treia rostire a troparului „Când slăviţii ucenici“, preotul tămâiază icoana Cinei celei de Taină aşezată pe sfânta masă, o ridică, iar ipodiaconii şi copiii, cu lumânări şi prapuri, merg înaintea preotului şi se face Vohodul cu icoana. Ajungând în mijlocul bisericii (naosului), se înconjoară tetrapodul cu icoana de trei ori, preotul o aşază, o cădeşte, face două închinăciuni, o sărută, face şi a treia închinăciune, după care se intră în Sfântul Altar. Apoi, toţii credincioşii vin şi se închină în faţa icoanei . Joia Mare este numită în Grecia şi Joia Roşie, pentru că toţi slujitorii Bisericii, episcopi, preoţi sau diaconi, care slujesc în această zi, folosesc veşminte de culoare roşie, în amintirea vinului roşu folosit de către Mântuitorul Hristos la instituirea Tainei Sfintei Împărtăşanii la Cina cea de Taină.

Evanghelia rostită la această Denie ne pune în faţă două momente deosebite: spălarea picioarelor ucenicilor şi Cina cea de Taină. 

Prin spălarea picioarelor ucenicilor, Mântuitorul Hristos dă pildă de smerenie ucenicilor Săi, aşa cum mărturiseşte El Însuşi în Evanghelie: „Dacă Eu, Învăţătorul şi Domnul, v-am spălat vouă picioarele şi voi sunteţi datori să vă spălaţi picioarele unii altora; că v-am dat vouă pildă ca, precum am făcut Eu vouă, să faceţi şi voi“ (Ioan 13, 14-15).

Cina cea de Taină este un moment fundamental în istoria Bisericii şi, aş putea spune, al lumii întregi. Avem aici instituirea celei mai importante Taine a Bisericii, adică a Sfântei Euharistii. În cadrul Cinei, există câteva momente importante. Paştile evreiesc trebuia să fie sărbătorit vineri, însă Cina Mântuitorului nu a coincis cu sărbătoarea iudaică. Hristos S-a jertfit în Vinerea Paştilor, El fiind Paştile care ne-a trecut de la moarte la viaţă prin Pătimirile şi Învierea Sa. Hristos, Dătătorul legii, a respectat prescripţiile iudaice, sărbătorind cu o zi înainte aceste Paşti. Există diferenţe majore între Sfânta Euharistie şi Paştile iudaic.

Biserica foloseşte pâinea dospită, crescută, spre deosebire de Paştile iudaic care era prăznuit cu azimă şi ierburi amare. Această deosebire are fundamentare teologică. Mântuitorul Hristos este „Pâinea vieţii“, iar în Evanghelia de la Ioan, capitolul 6, citim: „Cel ce va mânca din această pâine nu va flămânzi, ci va avea viaţa de veci“. Prin cuvintele de instituire ale acestei Taine, „Luaţi, mâncaţi, Acesta este Trupul Meu“ şi „Beţi dintru acesta toţi, Acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi“, Hristos arată că El este Legea cea nouă, întemeietorul Bisericii creştine, care se aduce Jertfă pentru întreaga lume. De aici vedem caracterul universal al Sfintei Euharistii. Sfânta Liturghie nu este doar o comemorare a Cinei celei de Taină („Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“, Luca 22, 19), ci în cadrul ei ne împărtăşim toţi cu Hristos Domnul, în chip nesân-geros, prin Trupul şi Sângele Domnului la Sfânta Liturghie.

Deosebit de important pentru Taina Euharistiei este caracterul ei de jertfă, pe lângă aspectele comemorativ şi tainic înglobate aici. Jertfa lui Hristos de pe Cruce şi Sfânta Liturghie din Bisericile Ortodoxe nu sunt două lucruri diferite, ci reprezintă o unică Jertfă. Pentru a pune capăt întrebărilor: cum, ori când se săvârşeşte Jertfa liturgică, parintele Dumitru Stăniloae spune ca acest fapt se petrece la Epicleza Sfintei Liturghii, atunci când preotul zice: „Prefăcându-le cu Duhul Tău Cel Sfânt. Amin. Amin. Amin!“.

Cel mai important lucru pentru omul contemporan este să participe sufleteşte şi cu prezenţa sa fizică la slujbele Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos. Aceasta este şi chemarea Sfintei noastre Biserici în Săptămâna Mare: „Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului Hristos!“.

Cu nespusa Ta milostivire, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi. Amin.