joi, 21 iulie 2011

Sfantul Proroc Iezechiel; Cuviosii Rafael si Partenie de la Agapia (21 iulie)



Sfîntul Prooroc Iezechiel era dintr-o cetate evreiască, ce se numea Sarira. El era fiul lui Buzi, din seminţia lui Levi, preot al Dumnezeului celui Preaînalt.
Sfîntul Prooroc Iezechiel a fost robit şi dus în Babilon de Nabucodonosor, împăratul acestei cetăţi, împreună cu Ioachim, împăratul iudeilor, numit Iehonia al II-lea, în a doua robie a Ierusalimului; pentru că Ierusalimul a fost robit de trei ori de către Nabucodonosor. Întîi în zilele lui Ioachim, împăratul Iudeei, care în Sfînta Scriptură se numeşte şi Iliachim şi Iehonia, fiul lui Iosie, fratele lui Ioahaz şi al lui Sedechie; iar tatăl lui Iehonia este altul, pe care, după ce l-a legat cu lanţuri, Nabucodonosor l-a dus în Babilon. Tot atunci au fost duşi în robie şi Sfîntul Prooroc Daniil împreună cu cei trei tineri: Anania, Azaria şi Misail. Însă după puţin timp, Nabucodonosor l-a liberat pe Ioachim iarăşi în Ierusalim la împărăţie, făcîndu-l pe el birnic.
Ioachim stînd trei ani sub stăpînirea lui, iar după cei trei ani, nevrînd să-i mai dea dajdie, a venit iarăşi împotriva Ierusalimului puterea lui Nabucodonosor, care a luat cetatea, iar împăratul Ioachim a fost ucis şi aruncat afară din cetate, spre mîncarea cîi-nilor.
În locul lui, din porunca lui Nabucodonosor, a fost pus împărat fiul lui Ioachim, care, aşijderea se numea Ioachim, după numele tatălui său, şi l-a făcut pe dînsul un alt Iehonia, care era asemenea birnic împărăţiei Babilonului, precum fusese şi tatăl lui. Dar, deoarece acest Iehonia era rău înaintea lui Dumnezeu, de aceea, cu voia lui Dumnezeu, Nabucodonosor, după cîtva timp, a venit iarăşi în Ierusalim şi a luat în robie pe Iehonia cu toată casa lui. Asemenea a luat o mulţime de oameni însemnaţi şi de bărbaţi viteji. Toţi cîţi erau îndemînatici la război şi toţi cei iscusiţi au fost luaţi; de asemenea au fost luate şi vasele bisericeşti cele de aur. Aceasta a fost a doua robie a Ierusalimului.
În această robie, Sfîntul Prooroc Iezechiel, Mardoheu şi Iosedec - tatăl lui Isus, acela care împreună cu Zorobabel, a înnoit biserica cea stricată a Ierusalimului - au fost duşi în robie. Deci, a treia şi cea mai de pe urmă risipire şi pustiire a Ierusalimului de către Nabucodonosor a fost în zilele împăratului Sedechie; pentru că Nabucodonosor l-a pus pe el împărat în locul lui Iehonie, punînd asupra lui şi dajdie. Cînd Sedechie a aruncat de pe el jugul lui Nabucodonosor, atunci acesta, venind cu toată puterea haldeiască, a risipit cu desăvîrşire Ierusalimul, trecîndu-l prin foc şi sabie; iar poporul care a rămas viu l-a dus în robie. Din această vreme a încetat împărăţia Iudeii şi a lui Israil. Despre această a treia risipire a Ierusalimului de către Nabucodonosor, s-a scris mai pe larg în viaţa Sfîntului Prooroc Ieremia.
Iezechiel, preotul lui Dumnezeu, petrecînd în robia Babilonului, îşi avea locuinţa sa lîngă rîul ce se numea Hovar. Atunci, în anul al treizecilea al vieţii lui şi în al cincilea an al robiei lui Iehonia, în luna a patra - adică în iunie, care este a patra de la martie -, şi într-a cincea zi a acelei luni, i s-a arătat o vedenie de mare mirare, în acest fel: A văzut cerurile deschizîndu-se, iar spre miazănoapte era un vînt foarte tare. De acolo venea un nor mare şi luminos, iar prin mijlocul norului umbla un foc, ce strălucea împrejur şi arunca raze. Din mijlocul acelui nor se vedeau nişte jivine, la vedere ca arama curată arsă de foc; fiecare jivină avea cîte patru feţe: faţă de om, de leu, de viţel şi de vultur şi aveau încă şi cîte patru aripi, iar sub aripi mîini omeneşti; deci, două aripi le aveau întinse spre zburare, iar cu celelalte două îşi acopereau goliciunea trupurilor lor; şi lumina cea de foc se întorcea între jivine, ieşind şi fulgere din foc.
Apoi se mai vedeau şi patru roţi mari; lîngă fiecare roată era o junică, iar roţile acelea erau la vedere ca tarsisul sau ca piatra de hrisolit, care înflorea ca marea Lazoreului, cea cu strălu-cire de aur, care se face din razele soarelui; apoi încă se vedea ca şi cum în roţile acelea mai erau şi alte roţi. Toate acele roţi aveau putere de viaţă, ca şi cum ar fi fost însufleţite. La roţile acelea se vedeau înjugate patru junice şi cînd ele mergeau, se învîrteau şi roţile cu dînsele; iar cînd stăteau, se opreau şi roţile. Cînd mergeau ele, din aripile lor se făcea un zgomot ca de ape multe şi ca o ceată de popor mult; iar cînd stăteau ele, tăceau şi aripile lor, însă stăteau şi tăceau în acel ceas, cînd de la înălţimea lui Dumnezeu se auzea glas, pentru că deasupra acelor patru junici şi roţi se vedea o tărie în chipul cristalului şi pe acea tărie era un scaun în chipul safirului şi pe scaun o asemănare omenească prealuminoasă şi strălucitoare, şi împrejur se asemăna cu curcubeul ce se vede pe nori în timp de ploaie.
O astfel de vedenie a slavei Domnului s-a arătat Sfîntului Iezechiel, în care se vedea luminoasa asemănare omenească, după tîlcuirea celor de Dumnezeu înţelepţi şi insuflaţi; căci cea de pe scaun în chipul safirului închipuia întruparea Fiului lui Dumnezeu din pîntecele Preacuratei Fecioare, care a fost scaun însufleţit al lui Dumnezeu. El S-a făcut om dintr-însa, fiind mai înainte închipuită pe acel scaun în chipul safirului; pentru că safirul, piatra ce de mare preţ, fiind asemenea cu cerul, prin floarea sa cea luminoasă, are într-însul părticele în felul aurului, după cum cerul are stelele. Safirul este asemenea cu Preasfînta Fecioară Maria, în care, ca într-o fire cerească, nu este nici o prihană şi pîntecele ei s-a arătat mai desfătat decît cerurile, încăpînd într-însul pe Cel neîncăput şi s-a împodobit cu acele daruri dumnezeieşti ca şi cu nişte stele.
Cele patru jivine cu cîte patru feţe, închipuiau pe cei patru Sfinţi Evanghelişti, care, scriind viaţa cea pămîntească a Domnului nostru Iisus Hristos, au scris omenirea lui cu faţă omenească, care se închipuia în jivinile acelea. Dumnezeirea lui Hristos se arăta prin chipul leului; pătimirea lui Hristos prin chipul viţelului, iar Învierea şi Înălţarea lui Hristos se vedeau în chipul vulturului. Cele patru roţi cu mulţi ochi şi în care se vedeau şi alte roţi, închipuiau cele patru părţi ale lumii, care are într-însa diferite popoare, la care, ajungînd propovăduirea Apostolilor, a deschis ochii minţii la multe popoare, spre cunoştinţa şi vederea lui Dumnezeu. Focul ce se vedea umblînd în mijlocul descoperirii, strălucind mult împrejur, însemna mărirea cea neapropiată a slavei lui Dumnezeu. Deci şi alte taine duhovniceşti se închipuiau într-acea minunată şi înfricoşată vedenie, pe care văzînd-o Sfîntul Iezechiel, de spaimă a căzut cu faţa la pămînt. El a auzit un glas de sus, de asemănare omenească, care şedea pe scaun, zicînd către dînsul: "Fiul omului, şezi pe picioarele tale, ca să vorbesc cu tine!" Atunci a venit la dînsul o putere nevăzută care l-a ridicat de la pămînt şi l-a pus pe picioare.
Proorocul stînd cu cutremur înaintea slavei Domnului, care i s-a arătat, Domnul a zis către dînsul: "Fiul omului, te trimit pe tine în casa lui Israil, la poporul cel care M-a amărît şi încă Mă amărăşte pe Mine. Ei singuri şi părinţii lor s-au lepădat de Mine pînă în ziua de astăzi şi sînt mîndri şi împietriţi la inimă; de aceea te trimit pe tine la dînşii ca să le spui cuvintele Mele şi să nu te temi de ei, chiar de se vor răi asupra ta şi te vor înconjura ca nişte scorpii".
Acestea grăindu-le Domnul, Iezechiel a văzut o mînă întinsă către dînsul şi într-însa o hîrtie strînsă; apoi mîna aceea a desfăcut înaintea lui hîrtia şi într-însa era scris: Tînguire, jale şi amar! Domnul a zis către dînsul: Fiul omului, mănîncă hîrtia aceasta şi mergi de spune fiilor lui Israil, cele ce-ţi poruncesc Eu ţie. După aceea, Iezechiel, deschizînd gura, a mîncat hîrtia aceea şi din ceasul acela s-a umplut de proorocescul dar şi duh. După ce a dispărut din ochii lui acea vedenie, a auzit un glas ca de la popor mult, grăind: Bine este cuvîntată slava Domnului de la locul Lui! Zgomotul aripilor de la jivinile care zburau şi al roţilor care mergeau, se asemăna cu un zgomot de cutremur mare; astfel acea înfricoşată căruţă a slavei lui Dumnezeu s-a dus în înălţime dinaintea lui şi aşa s-a sfîrşit vedenia aceea.
După aceasta, proorocul, tăcînd şapte zile, se gîndea întru el la cele văzute şi auzite. Deci, a auzit iarăşi cuvîntul Domnului, zicîndu-i: Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israil; vei asculta cuvîntul ce-Mi va ieşi din gură şi-l vei vesti ca din partea Mea. De voi zice celui rău: Vei muri! Şi tu nu-l vei înştiinţa, nici nu-i vei grăi, pentru a abate pe cel rău de la calea lui cea rea, ca să trăiască, cel rău va pieri în nelegiurea sa şi Eu voi cere sîngele lui din mîna ta. Iar dacă tu vei înştiinţa pe cel rău şi el nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea sa cea rea, acela va pieri de păcatul său, iar tu îţi vei mîntui sufletul tău!
După aceasta Iezechil a fost scos de Duhul la un cîmp şi iarăşi a văzut slava Domnului ca şi întîi. Atunci i s-a poruncit să se închidă în casa sa şi să petreacă în tăcere pînă la o vreme, cînd Domnul îi va porunci ca să-şi deschidă gura şi să propovăduiască cuvintele lui Dumnezeu. Apoi i s-a descoperit lui în tăcere, ceea ce avea să se întîmple după puţini ani; adică prădarea şi dărîmarea Ierusalimului de către haldei, pe care nu numai cu cuvîntul să le-o spună poporului, dar şi cu fapta să le-o închipuiască.
Lui i s-a mai poruncit de Domnul să-şi radă capul şi barba şi în trei părţi, desprinzînd perii, cu măsură să-i împartă; o parte să o ardă cu foc în mijlocul cetăţii, altă parte să-i taie cu sabia, iar cea de-a treia s-o risipească în văzduh, arătînd prin aceea, că Dumnezeu voieşte ca pe popoarele lui Israil din Ierusalim şi din toată Palestina, care nu voiau să se întoarcă la adevărata pocăinţă şi nu se leapădă de la urîciunile idoleşti, are să le pedepsească în trei părţi cu judecata Sa cea dreaptă; de aceea le-a despărţit, ca fiecare să-şi ia partea sa de pedeapsă.
Deci, o parte de popor la înconjurarea Ierusalimului va muri de foame şi de ciumă; cealaltă parte va cădea sub sabia haldeilor şi a treia, prin toată lumea se va risipi. Deci, toate acestea s-au împlinit, fiindcă poporul evreiesc a mîniat foarte mult pe Dumnezeu. Pentru că în acea vreme, deşi ei slujeau Dumnezeului Celui ceresc, Care a scos pe strămoşii lor din Egipt cu mînă tare şi cu braţ înalt, însă, deprinzîndu-se a se închina zeilor din zilele împăratului Solomon, nu se despărţeau de dînşii, fiind înşelaţi prin praznicele lor cele urîte. Deci, ei nu erau opriţi de nimeni a face toate acele ospăţuri necurate şi toate cele de ruşine fărădelegi, căci, împăraţii, domnii şi judecătorii erau povăţuitori spre păgînătate.
Evreii se închinau Dumnezeului ceresc, însă se ţineau şi de păgînătatea închinării de idoli şi pe idoli îi puneau în dumnezeieştile biserici; şi, unde mai înainte numai Unuia singur Dumnezeu i se aducea jertfă, după aceea aduceau şi diavolilor jertfe necurate, lucru care era foarte neplăcut Domnului. El socotea poporul evreu ca pe o femeie desfrînată, care nu-şi păzea credinţa bărbatului său cel adevărat, ci şi cu alţii păcătuia. Pentru aceasta, Domnul a zis mai pe urmă şi în Evanghelie despre poporul iudaic: Neam viclean şi desfrînat! Dumnezeu, şi mai înainte, în proorocia lui Ieremia, a asemănat neamul acela cu o femeie preadesfrînată şi pe acela îl îndemna spre pocăinţă multă vreme prin sfinţii prooroci.
Dar, fiindcă nu se pocăiau, i-au dat haldeilor pentru a-i risipi desăvîrşit; iar pămîntul lor l-a lăsat în pustiire ca la 70 de ani. Dar atunci, deşi Zorobabel, după cei 70 de ani, a înnoit Ierusalimul şi biserica, însă nu mai avea podoabele cele mai dinainte, bogăţiile şi slavele. Evreii cei eliberaţi din robia Babilonului, deşi se mutaseră iar în pămîntul lor, însă nu se conduceau de împăraţii lor, ci erau sub jug străin şi greu, slujind împăraţilor de altă limbă; întîi babilonienilor, apoi egiptenilor şi după aceea romanilor, de la care au pierit desăvîrşit. Despre această risipire a Ierusalimului, singur Domnul a proorocit, zicînd: Nu va rămîne aici piatră pe piatră, care să nu se risipească. Iar despre pustiirea cea mai înainte de haldei, Sfîntul Prooroc Iezechiel era înaintevestitor, ca şi ceilalţi prooroci.
Pe vremea Sfîntului Prooroc Iezechiel, care petrecea în robia Babilonului în pămîntul haldeilor, vieţuia în Ierusalim şi Sfîntul Ieremia. Amîndoi aceşti prooroci, deşi erau depărtaţi cu mult unul de altul, însă prooroceau la fel despre pustiirea Ierusalimului şi despre alte lucruri, care se arată în cărţile lor; pentru că Duhul lui Dumnezeu lucra deopotrivă în amîndoi proorocii. Astfel, se trimiteau în Babilon de către unii din Ierusalim cuvintele cele prooroceşti la fraţii cei robiţi, iar de la Babilon se trimiteau la Ierusalim cuvintele lui Iezechiel.
Iezechiel mărturisea poporului său din Babilon că este adevărată proorocia lui Ieremia din Ierusalim, iar Ieremia dădea mărturisiri despre adevărata proorocie a lui Iezechiel. Însă acele proorocii nu se credeau de către iudeii cei răzvrătiţi şi puţini în credinţă, pentru că, abătîndu-se spre înşelăciunea închinării de idoli, puneau toată credinţa lor în proorocii cei mincinoşi; iar pe sfinţii prooroci, care cu Duhul lui Dumnezeu prooroceau adevărul, îi socotea mincinoşi. Pentru aceea ierusalimitenii chinuiau pe Ieremia, iar pe Iezechiel, care era în robia Babilonului, îl munceau în legături, precum îi zisese Domnul înainte, grăindu-i: S-au dat legături asupra ta şi te vor lega cu ele.
Sfîntul Iezechiel era atît de mare înaintevăzător, încît pe cele ce se făceau departe, le vedea ca pe cele ce erau înaintea ochilor. Pe cînd era în Babilon, vedea cele ce se făceau în Ierusalim şi le spunea popoarelor care erau în robie cu dînsul. Într-o vreme a fost răpit din Babilon de înger şi dus în Ierusalim şi a fost pus în biserica lui Solomon. Acolo a văzut pe idolii care stăteau înăuntru şi afară, ca o urîciune a pustiirii la loc sfînt, şi slujirile cele spurcate care li se făceau; pe oamenii cei mai mari ai lui Israil, aducînd tămîie idolilor; preoţii întorcîndu-şi faţa de la scaunul lui Dumnezeu şi închinîndu-se soarelui, şi femeile care şedeau plîngînd lîngă Tamuza, ce se zice de elini Adonida sau necurata Afrodită, ucisă de un vier sălbatic şi cinstită între zei de cei păgîni şi de evreii cei răzvrătiţi. Iar slava lui Dumnezeu o vedea după asemănarea celei văzute mai înainte la rîul Hovar, care, fiind mîniată, se sfătuia să iasă din biserică, lăsînd-o pustie. El a auzit pe Domnul grăind către dînsul: Fiul omului, au doară mică este fărădelegea aceasta pe care o fac popoarele acestea, precum vezi? Ei au umplut pămîntul de necurăţii şi s-au sfătuit să Mă întărîte şi să Mă lepede. Deci, le voi face şi izbîndire întru mînia Mea şi nu-i va cruţa ochiul Meu, nici îi va milui; şi cînd vor striga cu glas mare spre urechile Mele nu-i voi auzi.
Atunci s-a auzit glasul lui Dumnezeu, strigînd cu groază şi cu frică către prooroc, zicînd astfel: S-a apropiat izbîndirea şi pieirea cetăţii; deci, să aibă fiecare în mîini arme de ucidere! Domnul zicînd aceasta, au ieşit şase bărbaţi înfricoşaţi, înarmaţi cu săbiile trase, iar în mijlocul lor era un bărbat îmbrăcat în veşminte de in, avînd călimări şi trestie de scris, şi a zis Domnul către dînsul:Treci prin mijlocul cetăţii Ierusalimului şi fă semn în fruntea bărbaţilor şi robilor Mei, care pătimesc durere în inimile lor, care suspină şi plîng pentru fărădelegi în cetatea aceasta, şi pe cei aleşi ai mei îi vor feri de pedeapsă.
Deci, s-a dus bărbatul acela îmbrăcat cu haine de in şi a făcut semn pe fruntea acelor popoare, care cu adevărat slujeau adevăratului Dumnezeu. Semnul acela era o slovă grecească, care se chema "Tau" şi care se asemăna cu cinstita Cruce. În urma bărbatului aceluia care străbătea cetatea cu cuviinţă preoţească şi însemna pe robii lui Dumnezeu, au fost trimişi cei şase bărbaţi înfricoşaţi. Aceia închipuiau pe cei şase voievozi ai puterilor haldeieşti şi care erau să vină cu Nabucodonosor, spre pierderea Ierusalimului. Domnul cel mîniat a grăit către cei şase bărbaţi: Mergeţi după el prin cetate şi loviţi! Să nu aveţi nici o milă şi ochiul vostru să fie necruţător! Nu cruţaţi, nici nu miluiţi, nici pe bătrîni, nici pe tineri, nici pe femei, nici pe fecioare şi nici pe prunci; ci ucideţi pe toţi, începînd de la preoţii cei sfinţi şi de la bărbaţii cei mai mari; iar peste cei care este semnul Meu, de aceia să nu vă atingeţi.
Sfîntul prooroc a văzut ucişi din amîndouă părţile, în răpirea aceea, toată rînduiala şi vîrsta poporului Ierusalimului, precum era să se săvîrşească în faptă. Atunci a căzut cu faţa la pămînt, înaintea Domnului, strigînd: Amar, amar mie, Doamne, că voieşti să pierzi rămăşiţele lui Israil, vărsînd mînia Ta peste Ierusalim! După aceasta a văzut iar pe bărbatul acela cu haină de in, care, întorcîndu-se la Domnul, a zis: Doamne, am făcut precum mi-ai poruncit. Domnul i-a poruncit iar ca să ia cu pumnii cărbuni de foc din mijlocul roţilor heruvimilor şi să-i verse peste tot Ierusalimul, ca acela nu numai de sabie, dar şi de foc să se ardă de haldei. După răpirea şi vedenia aceea, proorocul s-a aflat iar între haldei la locul său; iar cele văzute s-au împlinit îndată.
Sfîntul Iezechiel a proorocit şi asupra popoarelor dimprejur, care au rîs de pedeapsa ce a venit asupra Ierusalimului de la Dumnezeu, adică asupra amonitenilor, a moabitenilor, a edomitenilor, a filistenilor, a idumeilor, a celor din Tir şi Egipt, care era să vie asupra lor prin haldei, pentru că s-au bucurat de risipirea şi pustiirea Ierusalimului. Împlinindu-se toate acestea, a proorocit mai pe urmă despre potolirea mîniei dumnezeieşti, cea asupra evreilor, şi de întoarcerea lor de la Babilon la moştenirea lor, de îngrădirea şi înnoirea cetăţii şi a bisericii; pentru că el a fost al doilea rînd răpit de mîna Domnului în pămîntul Iudeei.
Acum Ierusalimul fiind dărîmat şi pustiit, el a văzut într-o descoperire, ce i s-a făcut acolo, locul Ierusalimului măsurîndu-se prin porunca lui Dumnezeu şi zidindu-se cetatea şi biserica Domnului şi slava lui Dumnezeu umplînd biserica sa, precum se scrie mai pe larg despre aceasta în prooroceasca lui carte. Sub toată acea vedenie se închipuia cu taină eliberarea noastră din robia vrăjmaşului şi rînduiala Bisericii lui Hristos, care era să fie prin arătarea în trup a Dumnezeului Celui născut din Preacurata Fecioară, pe care proorocul acesta a numit-o uşă încuiată şi de nimeni deschisă, decît numai de Dumnezeu.
Lui i s-a descoperit de la Dumnezeu şi despre învierea morţilor. El se vedea că era răpit de mîna lui Dumnezeu şi pus în mijlocul unui cîmp, care era plin de multe oase de oameni. Acele oase toate, prin cuvîntul lui Dumnezeu, au primit carne şi, venind asupra lor duhul, au înviat, s-au sculat pe picioarele lor şi s-a făcut o adunare foarte mare şi a zis Domnul: Voi deschide mormintele voastre şi vă voi scoate dintr-însele!
Încă şi despre multe alte taine dumnezeieşti, care erau să vină în anii cei mai de pe urmă în arătata săvîrşire, s-au făcut descoperiri proorocului lui Dumnezeu. El le-a vestit pe toate mai înainte şi le-a scris în cartea sa; iar cel ce voieşte să le ştie, să citească acolo. Iar noi, scurtînd cuvîntul, aceasta o vom pomeni despre dînsul, numai de la acei povestitori vrednici de credinţă, căci şi dînsul a fost făcător de minuni ca şi Moise şi a fost despărţitor de ape. Căci, odată, adunîndu-se la dînsul lîngă rîul Hovar mult popor evreiesc, au năvălit asupra lor tîlharii haldeilor, iar el a făcut cu rugăciunea sa de s-a despărţit apa rîului şi a dat calea uscată popoarelor celor prigonite, ca să scape în partea cealaltă. Popoarele evreieşti au trecut pe uscat, iar haldeii, care au îndrăznit a alerga după dînşii pe aceeaşi cale, au fost acoperiţi de apă şi au pierit. Judecînd în Babilon seminţia lui Dan şi a lui Gad şi văzîndu-i că nu cinsteau pe Domnul, ci prigoneau pe cei ce păzeau legea Lui, a trimis asupra locaşurilor lor balauri şi jivine, care mîncau pe copii şi dobitoacele lor. Apoi, fiindu-i milă de rana cea aducătoare de moarte a acelora, a izgonit de la dînşii balaurii şi jivinele cu rugăciunea.
Într-o vreme de foamete a înmulţit popoarelor hrană îndestulată, cu rugăciunile sale către Dumnezeu, şi pe cei slăbiţi de foame pînă la moarte, i-a întors la viaţă de la porţile morţii. După aceea, el s-a sfîrşit cu sfîrşit mucenicesc; căci, văzînd pe poporul său, care era cu dînsul în robie, că se împărtăşea la slujirea idolilor cu haldeii şi se obişnuise la toate lucrurile cele necurate ale acelora, îi mustra şi-i îndemna să înceteze cu acele fărădelegi, îngrozindu-i cu mînia lui Dumnezeu. De aceea, mai-marele evreilor, care se dăduse la păgînătatea haldeiască, umplîndu-se de mînie, l-a ucis pe el, rupîndu-l cu caii.
Iar trupul lui cel rupt, adunîndu-l popoarele, l-au îngropat în satul Maur, în mormîntul lui Sim şi al lui Apfaxis, strămoşii lui Avraam. Acolo se adunau la mormîntul lui mulţime de popoare evreieşti, unde săvîrşeau rugăciunile lor către Domnul Savaot, Căruia se cuvine slava, în vecii vecilor. Amin.








Sfintii Cuviosi Rafael si Partenie sunt doi sfinti romani, vietuitori in obstea monahala de la Manastirea Agapia Veche, in judetul Neamt. La aceasta sihastrie nemteana s-au proslavit cei trei sfinti cuviosi Rafail, Partenie si Ioan de la Rasca, si pana acum doua veacuri staruia de datina inchinarea solemna si obsteasca la sfintele lor moaste, asa cum ne-a lasat scris marele mitropolit Dosoftei.
Canonizarea sfintilor din judetul Neamt, printre care si a Cuviosilor Rafael si Partenie de la Agapia Veche, a fost aprobata de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, in sedinţa de lucru din 5-7 martie 2008. Astfel, in data de 5 iunie, la Manastirea Neamt, in cadrul Sfintei Liturghii, oficiate cu prilejul sarbatorii Inaltarii Domnului, a avut loc proclamarea solemna a canonizarii a noua parinti cuviosi din tinutul Neamtului: Cuviosii Simeon si Amfilohie de la Pangarati (7 septembrie), Sfantul Cuvios Chiriac de la Tazlau (9 septembrie), Sfintii Cuviosi Iosif si Chiriac de la Bisericani (1 octombrie), Sfintii Cuviosi Rafael si Partenie de la Agapia Veche (21 iulie), Sfantul Cuvios Iosif de la Varatec (16 august) si Sfantul Cuvios Ioan de la Rasca si Secu (30 august). Mai apoi, in data de 21 iulie 2008 a avut loc proclamarea locala a canonizarii Sfintilor Cuviosi Rafael si Partenie, prin savarsirea Sfintei Liturghii, la Manastirea Agapia Veche.
Sfantul Cuvios Rafael s-a nevoit in vechiul asezamant monahal de la Agapia Veche, in veacul al XVI-lea, fiind cinstit ca sfant inca din secolul al XVII-lea, mai ales in Moldova. Documentele arata ca insusi Sfantul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, i-a cinstit moastele. In vechele pomelnice monahale, sfantul apare trecut sub forma "fericitul staret Rafail".
Sfantul Cuviosul Partenie este un alt nevoitor din obstea de la Agapia Veche, traitor in secolul al XVII-lea, ca urmas al vechilor sihastri. Despre el, traditia spune ca a sihastrit in locul numit "muntele Scaunele", la un kilometru mai sus de actuala manastire. Sfantul Partenie a vietuit dupa modelul pustnicilor dinaintea lui, astfel: ziua se ruga in singuratate, mai ales cu Psaltirea, pe care o stia pe dinafara, iar la apusul soarelui gusta putina paine si legume fierte, dupa care toata noaptea rostea rugaciunea lui Iisus, in timp ce impletea cosuri.
Manastirea Agapia Veche, poiana sfintilor.
Manastirea Agapia Veche este un locas monahal situat catre nord, la aproximativ doi kilometri de Manastirea Agapia Noua (din vale), intr-o poiana adapostita de paduri inalte si dese. Inceputurile vietii monahale de pe aceste locuri au facut-o calugarii sihastri. In a doua jumatate a secoului al XIV-lea, monahii iubitori de liniste si rugaciune, sub conducerea cuviosului Agapie, venit de la Manastirea Neamt, au ridicat un schit din lemn, pe locul numit astazi "Livada Parintilor".
Cu timpul, numarul sihastrilor a crescut, biserica din poiana devenind neincapatoare. Drept urmare, pe la mijlocul secolului al XVI-lea, domnitorul Moldovei, Petru Rares si doamna Elena au contribuit la constructia unei noi biserici din piatra, pe locul celei vechi, pe care au inzestrat-o cu odoare si mosii. Biserica acestora, cazuta in ruina, purtand hramul "Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil", a fost reconstruita si ctitorita in anul 1680 de catre Anastasia Doamna, sotia lui Gheorghe Duca-Voda, adaugandu-i un nou hram, "Schimbarea la Fata a Domnului" (6 august), care se pastreaza si astazi.
Deplasarile de teren de pe teritoriul manastirii au produs stricaciuni mari, necesitand numeroase consolidari si renovari. Astfel, in perioada anilor 1990-1994, a fost necesara demolarea bisericii si inaltarea unui nou lacas, pe o temelie de beton armat, placata cu piatra, bine implantata in roca muntelui. Biserica, mult mai inalta si mai incapatoare este construita din barne groase din brad, imbracate in exterior cu dranita, cu pereti ornamentati, cu un brau sculptat, din stejar.
Sihastria de la Agapia Veche a fost un nucleu de credinta ortodoxa si de cultura romaneasca, in care pustnicii au trait intr-o desavarsita duhovnicie, unii dintre ei fiind proslaviti dupa moarte, in randul sfintilor: Cuviosul Agapie Sihastrul, Cuviosul Eufrosin Sihastrul (sihastrii din muntele Scaunele), Cuviosii parinti Evloghie, Pimen, Mihail, Vasile si Paisie (secolele XVI-XVII), Sfantul Rafail si Sfantul Partenie. Acesti cuviosi parinti sunt amintiti si de parintele prostosinghel Ioanichie Balan, in Patericul romanesc.
Sfantul Cuvios Rafael de la Agapia Veche
Sfantul Rafael s-a nascut in anul 1560, in satul Bursucani, comuna Balabanesti, aflata in nordul judetului Galati. De curand, in satul natal al sfantului, pe locul unui fost schit, s-a pus temelia unui nou asezamant monahal, numit Schitul Zimbru (metoc al Manastirii Adam). Astfel, odata cu oficializarea cinstirii sale in Biserica Ortodoxa Romana, Cuviosul Rafael a devenit unul dintre ocrotitorii Eparhiei Dunarii de Jos.
Incepand cu secolul al XVI-lea, multi sihastri s-au retras in "codrii Adamului", vietuind in asceza si neincetata rugaciune. Urmand probabil acestor nevoitori, Sfantul Rafail a luat si el drumul manastirii, oprindu-se in padurile dese de la Agapia din Deal, unde calugarii nemteni duceau o viata deosebit de inalta.
Candva intre anii 1580-1585, la pustnicii din Agapia, unde mireasma rugaciunii se raspandea pretutindeni, a poposit tanarul sfant, imbracat in haine taranesti, cu fata sfioasa, cu multa evlavie in suflet si cu dor de viata aleasa. In acea vreme erau, la Agapia Veche, parinti imbunatatiti in cele duhovnicesti, care se nevoiau ziua si noaptea. Primind binecuvantare de a ramane in obste, tanarul ravnitor nu va mai parasi vreodata dealurile Agapiei.
La tunderea in monahism, tanarul a primit numele de Rafael. Odata primind harul monahal, Rafael se va nevoi neincetat, ziua si noaptea. Smerenia, fiind cea mai mare putere duhovniceasca, deoarece numai ea singura inlatura duhul mandriei, a fost mult simtita si inmultita de catre tanar. Aprinzandu-se in inima lui o dorinta de neinfrant dupa mai multa liniste, sfantul a primit binecuvantarea de a se retrage in singuratate, numai o data la cateva zile el coborand in obste.
Dupa mai multi ani petrecuti in singuratate si nevointe smerite, Sfantul Rafail a coborat in obstea monahala, unde a fost ales duhovnic. Se crede ca, in cele din urma, sfantul Rafael a fost ales chiar staret al manastirii. In toate pomelnicele vechi si mai noi, precum si in "Sinodicul manastirii", scris in anul 1869, intocmit dupa cele mai vechi pomelnice, cum se subliniaza in prefata, pomelnice care s-au distrus, la capitolul "Stareti si duhovnici", parintele Rafael apare al doilea, dupa sihastrul Agapie, intemeietorul schitului Agapia Veche, si este numit "fericitul staret Rafail".
Rafael a ajuns, in scurta vreme, un mare indrumator duhovnicesc, nenumarati crestini venind la acesta, pentru binecuvantare si sfatuire. Inca din timpul vietii, ca si dupa fericita adormire intru Domnul, sfantul s-a aratat facator de minuni. Sfantul Rafael a adormit in Domnul candva intre anii 1640-1645, la varsta de peste 80 de ani.
La numai sapte ani de la inmormantare, cand parintii au desfacut mormantul, trupul sau a fost aflat neputrezit si frumos mirositor. Dupa rugaciuni indelungate si dezlegari, ramanand nedesfacut, trupul sfantului a fost asezat intr-o racla de lemn, in biserica schitului.
Sfantul Mitropolit Dosoftei al Moldovei il considera sfant pe parintele Rafail, cinstindu-i moastele cu mare evlavie. Plecandu-se cu multa smerenie, mitropolitul a sarutat Sfintele Moaste ale Cuviosului Rafael, lasand o insemnare in cartea sa, "Vietile Svintilor" sau "Prologariu", din anul 1686, tiparita la Iasi, la fila 152, de la 9 iunie: "Si din Rumani multi sunt carii am si vazut viata si traiul lor, dar nu s-au cautat, fara numai Daniil de Vooronet si Rafail de Agapia, si am sarutat si sfintele moasti." In vremuri de prigoana insa, Sfintele Moaste au fost ascunse, acestea ramanand neaflate pana astazi.
Sfantul Cuvios Partenie de la Agapia Veche
Sfantul Partenie, un alt sfant cuvios parinte, vietuitor in obstea monahala de la Agapia din Deal, si vrednic urmas al sihastrilor de demult, a vietuit in aceste locuri prin secolul al XVII-lea. Partenie a fost ucenic al staretului Eufrosin, ctitorul manastirii din "Livada Parintilor", de la care si primeste tunderea in monahism.
Potrivit traditiei locului, se crede ca acest sfant cuvios s-a nevoit in singuratate, in locul numit "muntele Scaunele". Nevointa parintilor de aici era una deosebit de inalta, precum urmeaza: ziua se rugau in singuratate, mai ales cu Psaltirea, pe care o stiau pe dinafara, iar la apusul soarelui, gustau putin din paine si legume fierte, dupa care toata noaptea se nevoiau, rugandu-se cu rugaciunea lui Iisus, iar cu mainile impletind cosuri. Cond oboseau, ei se odihneau putin, sezand pe scaune de lemn.
Cuviosul Partenie, renumit pentru rugaciunea si blandetea lui, este si el, asemenea lui Rafael, numarat in randul staretilor de la Agapia. Sfantul s-a ostenit mult spre a putea aduce in obste carti duhovnicesti, cu greu de gasit in vremea aceea. Inca din timpul vietii, cuviosul Partenie a fost cunoscut ca facator de minuni.
Sfantul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, care a cunoscut multi calugari cu viata duhovniceasca din Moldova, il numara pe Cuviosul Partenie printre sfintii romani carora "le-a vazut viata si traiul". Astfel, dupa adormirea sa intru Domnul, in anul 1660, cand trupul i-a fost dezgropat, acesta a fost aflat nestricat si frumos mirositor.
Particele din Moastele Sfintilor Rafael si Partenie se afla la Sihastria de la Agapia Veche (2 km mai sus de Manastirea Agapia din Vale; 12 km sud-vest de Targu Neamt; 48 km nord de Piatra Neamt) si la Manastirea Putna (la 30 km nord-vest de Radauti, judetul Suceava). Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi !
















Tot in aceasta zi  facem pomenirea:


- Sfintilor Cuviosi Simeon si Ioan Pustnicul
- Sfintilor trei mucenici din Nilitina;
- Sfintilor Mucenici Iust si Matei;
- Sfantului Mucenic Evghenie;
- Sfintilor Mucenici Teodor si Gheorghe;
- Sfintilor Mucenici Teodor, Trofim si alti treisprezece;
- Soborului Sfantului Mucenic Acachie, la Eptascala;
- Soborului Sfantului Elevtrie, aproape de Xirolof.



Niciun comentariu: