Înnoirea bisericii din Lida a Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe (3 noiembrie)

Slăvitul Gheorghe, marele mărturisitor al lui Hristos, s-a născut pe vremea lui Diocleţian, din tată capadocian şi maică palestiniancă. Şi dobîndind creştere minunată, avînd fire bună şi rădăcină cinstită şi sfîntă - căci părinţii lui din vechi strămoşi erau cu ales neam şi cu bună credinţă -, s-a făcut prea viteaz şi strălucit în războaie. Pentru acest lucru a fost cinstit de Diocleţian ca tribun vestit, cu rangul de numerie, încă pe cînd era tînăr; după aceea, pentru bărbăţia lui cea covîrşitoare, a fost înaintat comit, tăinuindu-se pînă atunci şi necunoscînd nimeni că era creştin.

    Împlinind douăzeci de ani, a rămas orfan de tată, care şi-a pierdut viaţa în luptele dreptei credinţe. Iar Sfîntul, plecînd cu maica sa din Capadocia, a trecut în Palestina, de unde era ea, şi unde avea multe lucruri de moştenit. Şi fiindcă s-a întîmplat a muri şi maica sa în acea vreme, i-a rămas multă avuţie, din care, luînd avere cu sine destulă, s-a dus la Diocleţian, poftind să ia mai mare stăpînire decît cea dintîi. Dar, văzîndu-i pe păgîni că au atîta ură asupra creştinilor, a hotărît mai întîi să-şi împartă averile sale pe care le avea cu sine la săraci, apoi să declare înaintea lui Diocleţian şi la tot sfatul şi divanul că este creştin, care lucru l-a şi făcut degrabă. Deci, împărţind la săraci averile ce avea şi dînd libertate robilor săi şi făcînd aşezămînt şi rînduială pentru averile rămase în Palestina, în ziua a treia - cînd se ţinea sfatul stăpînitorilor de prin toată împărăţia romanilor ca să scoată din mijlocul lor pe creştini -, a venit singur în mijlocul divanului şi al sfatului unde se afla Diocleţian.

    Propovăduind pe Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, şi-a dat la iveală buna credinţă. Pentru aceasta, fiind prins, a fost supus la tot felul de chinuri cumplite, căci a fost împuns cu suliţa în pîntece, a fost pus pe o roată, bătut cu vine de bou de multe ori, aruncat într-o groapă plină cu var; dar fiind păzit nevătămat de toate, prin darul lui Dumnezeu, a atras către credinţa cea în Hristos pe împărăteasa Alexandra, femeia lui Diocleţian; şi, afară de dînsa, a creştinat şi pe un oarecare Glicherie şi pe altul, cu numele Atanasie. Apoi a înviat pe un om din morţi şi nenumărată mulţime de oameni a adus la credinţa lui Hristos, făcînd felurite minuni numai cu chemarea Domnului.

    Deci, făcînd el acestea, a fost închis în temniţă după porunca lui Diocleţian şi legat cu lanţuri de fier. Dar în acea noapte i s-a arătat în vedenie Hristos, binevestindu-i bunătăţile care-l aşteaptă pe dînsul. Şi, deşteptîndu-se, a mulţumit lui Dumnezeu şi l-a rugat pe păzitorul temniţei să dea voie slujitorului obişnuit să vină la dînsul.

    Făcînd păzitorul temniţei după voia lui, a intrat robul său care stătea afară de temniţă, şi Sfîntul i-a arătat scrisorile cele aducătoare aminte ale sale, adică diata (testamentul) pe care o scrisese mai înainte. Robul, văzînd pe stăpînul său în legături, închinîndu-se lui, zăcea jos la pămînt plîngînd. Dar Sfîntul, ridicîndu-l, îl îndemna să fie cu inimă bună. După aceea, i-a spus lui vedenia şi i-a poruncit cu tot dinadinsul ca, după moartea sa, să-i ia trupul şi diata pe care o făcuse mai înainte de a fi prins şi să le ducă în casa patriei sale, care era în Palestina, şi să se aibă frică de Dumnezeu. Apoi să nu îndrăznească să nu facă vreuna din cîte sînt scrise în diată. Deci, fiindcă el a făgăduit şi s-a învoit a face toate cîte i-a poruncit, a luat binecuvîntare şi iertare şi s-a dus de la Sfîntul.

    A doua zi, Sfîntul Gheorghe, fiind adus iarăşi la cercetare şi neplecîndu-se lui Apolon, ci mai vîrtos zdrobind cu rugăciunea şi sfărîmînd pe idolii care erau în capişte, i s-a tăiat capul. Dar robul său, luînd prea cinstit trupul sfîntului împreună cu diata lui, s-a dus în Palestina, unde, împreună cu alţi creştini, cu multă cinste şi evlavie au îngropat sfîntul şi mucenicescul trup. Apoi a săvîrşit, ca un rob recunoscător şi mulţumitor, toate cîte îi poruncise Sfîntul.

    După aceasta, n-a trecut multă vreme şi a strălucit dreapta credinţă. Căci, luînd domnia împăratul Constantin, de-a pururea pomenitul şi marele împărat întocmai cu apostolii, aceia care iubeau dreapta credinţă au dobîndit libertate. Iar cei ce iubeau pe mucenicul, i-au zidit Sfîntului o biserică mare şi prea frumoasă în Lida. Apoi, ridicînd mult pătimitul şi sfîntul trup al mucenicului, din locul cel neînsemnat în care zăcea, şi aducîndu-l în acea cetate, au pus la iveală pe cel vrednic de multă lumină şi de mai multă arătare; şi, printr-însul a făcut înnoire bisericii aceleia, care era din nou zidită de dînşii, fiind atunci ziua a treia a lunii noiembrie; iar moaştele lui erau ca nişte izvoare de-a pururea curgătoare, cu daruri de minuni celor care se închină lui cu credinţă.

    Astfel preamăreşte Dumnezeu pe cei ce-L preamăresc pe Dînsul. Deci, de atunci, Biserica lui Dumnezeu a luat obiceiul ca în fiecare an, în aceeaşi zi, să prăznuiască aducerea moaştelor Sfîntului Mucenic, întru slava şi lauda lui Hristos, adevăratul Dumnezeul nostru, şi a însuşi marelui mărturisitor Gheorghe. Amin.