luni, 6 iunie 2011

Icoana in cultul ortodox

ICOANA înfăţişează chipul Mântuitorului, al Sfintei Sale Maici, al sfinţilor bineplăcuţi lui Dumnezeu. Prin icoană, cele nevăzute se fac văzute, cele neapropiate ne par apropiate, aşa cum cel Necuprins s-a făcut cuprins prin întrupare. Ea este foarte aproape de inimile noastre, chiar dacă uneori rămânem doar la descifrarea sensului imediat pe care ni-l oferă o simplă privire, şi, contemplăm cele dumnezeieşti dacă pătrundem sensul ei cel adânc.

Cuvântul “icoană” este de origine greacă, însemnând imagine. Mai mult decât atât, icoana este o imagine făcută nu pentru ochi şi minte, ci pentru suflet şi inimă, căci, chiar dacă sensurile nu sunt înţelese de la prima vedere, icoana aduce mângâiere, ne întăreşte făcându-ne să avem nădejde; când sufletul “plânge” şi privim icoana Maicii Domnului, parcă simţim iubirea, milostivirea şi sprijinul aceleia ce “a născut pricina veseliei”.

Pretutindeni bisericile crestine ortodoxe  , paraclisele si casele credinciosilor sunt împodobite cu sfinte icoane. Marturii ale credintei si evlaviei crestinilor, icoanele s-au pastrat cu sfintenie din cele mai vechi timpuri pîna în zilele noastre dovedind statornicia Bisericii în credinta cea adevarata. Ele învata necontenit adevarurile de credinta ortodoxa, asa cum au fost formulate de catre Sfinta Biserica si cum au fost traite de catre multimea credinciosilor de-a lungul veacurilor. Ca un izvor nesecat si un tezaur duhovnicesc neîmputinat, sfintele icoane  cheama pe fiii credinciosi ai Bisericii la desavîrsire.
Închinarea la sfintele icoane ale Mântuitorului, Maicii Domnului, îngerilor si sfintilor este o învatatura de baza a Bisericii Ortodoxe. Cinstirea icoanelor are o baza si în Scriptura Vechiului Testament.
Sfântul Vasile cel Mare scrie în acest sens: “Ceea ce cuvântul transmite prin auz, pictura arata în tacere prin imagine”. Urmând legatura strinsa cu cultul Bisericii si cu evlaia credinciosilor, sfintele icoane au continuat viata si traditia Bisericii exprimind învatatura ei conform cu posibilitatile caracteristice fiecarei epoci.

Niciun comentariu: