Sfantul Cuvios Onufrie a trait in jurul anilor 350-400, in pustiul Egiptului. S-a nascut ca rod al rugaciunilor parintilor sai. Dupa ce a primit botezul, a fost dus de tatal sau la o manastire, pentru a creste potrivit voii lui Dumnezeu. Mai tarziu, Sfantul Onufrie paraseste manastirea si merge in desert. Calauzit de un inger, ajunge la Ieremia, un batran sihastru. Acesta l-a invatat ce inseamna viata in singuratate. Dupa cateva zile, l-a condus la o pestera si i-a spus ca acela este locul in care trebuie sa se nevoiasca. Batranul a continuat sa-l viziteze o singura data pe an, pana cand a trecut la cele vesnice. De la moartea acestuia, Onufrie a ramas fara nicio prezenta omeneasca.
Timp de 70 de ani, a indurat arsita zilei, frigul noptii, luptandu-se neincetat cu demonii si cu neputintele firii. Dupa lupte amarnice purtate cu demonii tuturor ispitelor, si dupa ce inima lui s-a intarit desavarsit in dragostea pentru Dumnezeu, un inger al Domnului a inceput sa-i aduca paine pentru hrana lui. In afara de aceasta, prin marea purtare de grija a lui Dumnezeu, langa chilia lui a crescut un palmier care rodea curmale din belsug, si a inceput sa izvorasca si un fir bun de apa dulce, din care isi putea potoli setea. "Dar cu toate acestea", a zis Marele Onufrie, "eu cel mai mult ma hranesc si imi astampar setea cu cuvintele cele dulci ale lui Dumnezeu".
Dupa acesti ani, Cuviosul Pafnutie cel Mare merge calauzit de inger prin desert, vreme de patruzeci de zile fara hrana si ajunge la pestera Cuviosului Onufrie. Intrebat de Pafnutie cum s-a impartasit in tot acest timp petrecut in pustie, Cuviosul Onufrie a raspuns ca in fiecare duminica, un inger al Domnului aducea fiecarui pustnic Trupul si Sangele Domnului.
Au petrecut toata noaptea in rugaciune, iar in zorii zilei, batranul Onufrie i-a descoperit Sfantului Pafnutie ca Dumnezeu l-a calauzit pana la pestera sa, pentru a-i ingropa trupul, caci venise vremea sa treaca la cele vesnice. In pragul mortii sale i-a spus lui Pafnutie: "Lepadand toata grija lumeasca pentru a ne darui lui Dumnezeu, nu mai simtim nici foame, nici sete, nici vreo alta slabiciune. Si atunci cand unul dintre noi doreste cu nostalgie sa revada oamenii, ingerii il duc, prin mijlocirea vedeniei, in rai, unde se vede atat de patruns de lumina dumnezeiasca, incat uita de toate greutatile sale si se intoarce cu mult mai mare putere la asceza sa“.
Dupa aceste cuvinte, Cuviosul Onufrie s-a intins pe pamant si a murit. Mormantul sau a fost sapat de doi lei. Ingropand cu cinste trupul Sfantului Onufrie, Avva Pafnutie s-a intors la Manastirea lui si le-a descoperit si celorlalti frati, viata minunata a acestui mare sfant.
Pentru ca si-a petrecut aproape intreaga viata in pustiul Egiptului, a ramas in istora Bisericii drept pilda a sihastrilor.
Tot pe data de 12 iunie mai sunt pomeniti :
- Sfantul Cuvios Petru Atonitul;
- Sfanta Mucenita Antonina;
- Sfantul Ioan ostasul;
- Sfantul Cuvios Zinon;
- Sfantul Cuvios Iulian.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu