vineri, 10 iunie 2011

Izvorul de Leac vindecă orice boală - La Mâniceşti ,judetul Arges , şapte izvoare din pădure fac minuni

Un copil mut şi-a recăpătat glasul după ce a băut apă de izvor. Băieţelul a venit să adape vacile, dar răpus de sete şi-a băgat mânuţele în pârâu şi a sorbit din apa vindecătoare. A început să vorbească imediat. Minunea a avut loc în urmă cu peste o sută de ani şi de atunci toată lumea care vine la Izvorul de Leac se roagă în tăcere pentru sănătate.


Taina Tăcerii, până la izvor


În mjlocul pădurii Valea Radului, din comuna Merişani, se află o bisericuţă şi şapte izvoare de apă vindecătoare de boli. Un colţ de Rai în care  oamenii îşi lasă durerile, bolile şi supărările. Legenda spune că oricine vine în acest loc, rupt din poveşti, trebuie să cunoască taina tăcerii. Un kilometru până la bisericuţă nu se vorbeşte, iar vizitatorul îşi pune o dorinţă şi se roagă pentru ea. Ajuns la izvoare, bea apă de aici şi abia apoi vorbeşte. Oamenii spun că este nevoie de multă credinţă pentru a ţi se îndeplini dorinţele puse la Izvorul de Leac. Ei pleacă de aici cu bidoane întregi de apă, pentru întreaga familie. Unii dintre ei vin de departe, chiar zeci de kilometri pe jos. Alţii vin cu maşini luxoase din toate colţurile ţării. Toţi speră să plece de aici vindecaţi.
„Fata mea se umpluse de negi albi pe mâini şi pe faţă, iar băiatul se înnegrise şi se umflase de la brâu în jos. Le-am dat apă de la Izvorul de Leac şi le-a trecut. Ei m-au trimis acum să mai iau. Şi eu am fost plină de bube şi nu mai am nimic. O bem, ne udăm cu ea, stropim prin casă... Dar trebuie să ai credinţă, altfel nu te ajută”, ne povesteşte Aurica Şerban, venită pe jos tocmai de la Cotmeana.
Locul e amenajat de o ziaristă răpusă de cancer
Oamenii vin duminica la slujbe, dar şi în prima zi de miercuri din lună, când părintele Daniel Gligore ţine slujba de maslu. Acesta ne spune că taina tăcerii ar trebui aplicată la orice biserică, unde ideea este să te rogi pentru dorinţele tale şi să vorbeşti cu Dumnezeu. De asemenea, preotul Gligore ne-a povestit istoria acestui loc care înfăptuieşte minuni: „Ctitorul acestei biserici este Valerica Lungu, fost jurnalist şi profesor. Doamna Lungu a visat în urmă cu câţiva ani că trebuie să construiască o biserică. A făcut iniţial o troiţă, dar apoi i s-a arătat în vis Sfântul Nectarie, care i-a spus că trebuie să facă o biserică aici, la Izvorul de Leac.
Valerica Lungu era deja bolnavă de cancer, iar la patru ani după ce a înfăptuit acest loc minunat aici, şi-a dat ultima suflare. Oamenii cred în miracolul acestui izvor. Este darul lui Dumnezeu...”.
„Avea o gaură în piept de i se vedea inima”
„O mâncase cancerul de i se făcuse gaură în piept. Se vedea inima cum bătea”, îşi aminteşte mătuşa ziaristei, Maria Catalan. „Era bolnavă rău şi a trimis pe cineva să se ocupe de actele pentru construcţia bisericii. La început nu i s-au dat aprobările, iar apoi a visat din nou că trebuie să se ducă ea personal, pentru a obţine aprobările. Aşa a şi făcut şi a reuşit”, mai povesteşte femeia. Mai mult, mătuşa jurnalistei povesteşte cum apa  de la Izvorul de Leac i-a vindecat băiatul, dar şi pe ea: „Fiul meu era bolnav, avea o mâncărime pe mâini. O dată l-am udat cu apă de aici şi i-a trecut. Despre mine, ce să mai zic, că acum cinci ani am avut accident vascular şi uite-mă că sunt bine. Beau mereu apă de aici!”.
Testamentul ctitorului: să se facă mânăstire aici!
Biserica de la Izvorul de Leac se numeşte Sfântul Calinic de la Cernica şi Sfântul Nectarie. La ultima slujbă de maslu ţinută aici, preotul Daniel Gligore l-a invitat şi pe părintele Mihai Dragnea, de la Tutana. Cei doi preoţi s-au rugat pentru sănătatea celor prezenţi şi a rudelor lor. La final, lumea a împărţit pâine şi cozonac abia sfinţite şi au aprins lumânări. Nimeni nu a plecat fără apă de la cele şapte izvoare, nici măcar preoţii. Pe fiecare dintre izvoare sunt scrise numele celor care au contribuit cu bani pentru amenajarea lor. Dorinţa ziaristei Valerica Lungu era ca aici să fie construită o mânăstire. „Din cele spuse, nu am făcut mânăstire. Dar începutul s-a făcut. Acum, cum va hotărî Dumnezeu. Eu mă rog Lui şi vă rog pe toţi cei care citiţi aceste rânduri să vă rugaţi cu mine, să se facă voia lui Dumnezeu la Pârâul de Leac în vecii vecilor!”, precizează testamentul ctitorului. Preotul Daniel Gligore spune că Arhiepiscopia are în plan înfiinţarea unui schit aici, tocmai pentru a îndeplini ultima dorinţă a Valericăi Lungu.

Sursa: http://ziarobiectiv.ro/index.php/reportaj/izvorul-de-leac-vindeca-orice-boala.html

Niciun comentariu: