”Proorocule si Inaintemergatorule al venirii lui Hristos, dupa vrednicie a te lauda pe tine nu ne pricepem noi, cei ce cu dragoste te cinstim; ca nerodirea celei ce te-a nascut si amutirea parintelui tau s-au dezlegat intru marita si cinstita nasterea ta, si intruparea Fiului lui Dumnezeu lumii se propovaduieste”. (Troparul Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul)
miercuri, 18 aprilie 2012
Cuviosul Gheorghe Marturisitorul, Episcopul Antiohiei Pisidiei (19 aprilie)
Cuviosul Părintele nostru Gheorghe, Mărturisitorul lui Hristos, a fost în anii luptătorilor de icoane. El, din tinereţe iubind pe Hristos, s-a tuns în chipul monahicesc şi pentru multele sale osteneli şi nevoinţe bisericeşti, s-a făcut sălăşluire şi casă a Sfântului Duh. Şi a fost pus episcop al Antiohiei Pisidiei, păscând bine turma încredinţată lui. Iar când eresul luptătorilor de icoane se întărise cu sporirea diavolului, şi când toţi episcopii, fiind chemaţi prin scrisoare împărătească, se sârguiau să se ducă la cetatea lui Constantin, s-a dus acolo şi acest arhiereu. Şi a stat cu vitejie pentru dreapta credinţă, zicând împăratului să se supună aşezămintelor bisericeşti şi soborniceşti ale Sfinţilor Părinţi, povăţuitorilor Ortodoxiei, urmând credinţei lor, iar la învăţături străine şi de multe feluri să nu se mute, după porunca Sfântului Apostol Pavel. Şi a fost silit ca şi el să se lepede de închinarea sfintelor icoane, dar nu s-a supus. De aceea a fost izgonit de la scaunul său şi, fiind în surghiun, s-a dus către Domnul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu