luni, 30 aprilie 2012

EVANGHELIA ZILEI: 2012-04-30 LUNI ÎN SĂPTĂMÂNA A TREIA DUPĂ PAŞTI Evanghelia de la Ioan (IV, 46-54)


n vremea aceea, Iisus a mers din nou în Cana Galileii, unde prefăcuse apa în vin. Şi era un slujitor regesc, al cărui fiu era bolnav în Capernaum. Acesta, auzind că Iisus a venit din Iudeea în Galileea, s'a dus la El şi L-a rugat să Se coboare şi să-i vindece fiul, că era pe moarte. Şi Iisus i-a zis: „Dacă n'aţi vedea semne şi minuni, n'aţi crede“. Slujitorul regesc I-a zis: „Doamne, coboară-Te înainte de a-mi muri copilul...“. Iisus i-a zis: „Du-te, fiul tău trăieşte!“ Şi omul a crezut în cuvântul pe care i l-a spus Iisus şi a plecat. Iar în timp ce el cobora, slugile lui l-au întâmpinat spunându-i că fiul său trăieşte. Atunci el le-a cerut să-i spună ceasul în care i-a fost mai bine. Şi i-au spus: „Ieri, în ceasul al şaptelea, l-au lăsat frigurile“. Aşadar, tatăl a cunoscut că acela a fost ceasul când Iisus i-a zis: „Fiul tău trăieşte“. Şi a crezut, el şi toată casa lui. Aceasta este a doua minune pe care a făcut-o Iisus, când a venit iarăşi din Iudeea în Galileea.

Niciun comentariu: