Despre spovedanie si rugaciune cu parintele Iustin Parvu

Parintele Iustin Parvu are 94 de ani si este duhovnic al romanilor de pretutindeni. Demult nu-si mai masoara timpul in ani, ci in fapte si vorbe bune. Vorbeste oricui ii calca pragul, iar apropiatii ii spun "batranul". Parintele Justin, cu ochii sai albastri ca cerul, te face sa zambesti din toata inima, iti spune de ce ai nevoie ca sa mergi mai departe si-ti da sperante...Ce conteaza ca uneori nu intelegi imediat ce spune, de vreme ce Dumnezeu este deasupra lui? 

Langa parintele uiti de foame, de frig si de zadarniciile lumii acesteia. Te copleseste cu bunatatea-i desavarsita care te indeamna sa revii iar si iar, si sa te asezi in genunchi cu smerenie, sorbind cu nesat din izvorul bunatatii, al intelepciunii si al dragostei sale de oameni. 

La sfarsitul iernii am urcat din nou spre chilia parintelui Justin, la Manastirea Petru Voda.

In camaruta lui miroase a smirna si-a tamaie adevarate. De la bucatarie o maica ii aduce placinte cu branza. Imi da si mie... Apoi parintele ne vorbeste… despre pocainta, despre spovedanie, despre rugaciune.

Parintele Iustin Parvu:

"Cheia mantuirii noastre este Taina Sfintei Spovedanii. Taina Sfintei Spovedanii face parte din cele sapte Sfinte Taine ale bisericii noastre crestin-ortodoxe. Fara aceasta Taina, nu exista mantuire. Putem sa facem toate nevointele, post, rugaciune, privegheri, milostenie, jertfire, dar fara aceasta spovedanie nu se poate. Care a fost rugaciunea cea mai scurta pentru iertarea pacatelor? Rugaciunea talharului de pe cruce: "Pomeneste-ma, Doamne, si pe mine intru Imparatia Ta". Dar prin cine se leaga, prin cine se dezleaga crestinul in aceasta Taina? Se leaga si se dezleaga prin Taina Preotiei. Ii auzi pe sectarii Bisericii noastre crestine spunand: "Ne spovedim unul la altul si n-avem nevoie de Harul lui Dumnezeu". Deci ce mai este important in Taina Spovedaniei, in Taina preotiei? Harul lui Dumnezeu. Cu el legam, cu el dezlegam. Preotul nu este decat o unealta prin care lucreaza Harul lui Dumnezeu care nu se amesteca cu pacatele preotului. Pacatele preotului, isi va da el seama singur de ele, dar harul lui Dumnezeu lucreaza independent de virtutile sale, de viata lui. De aceea este greseala cand spun unii dintre crestini ca "Ma duc la parintele cutare sa ma dezlege, sa-mi fac spovedania".

Este adevarat, fiecare se duce la un medic mai bun, dar ca putere harica si la parintele dintr-un sat oarecare si la parintele de la manastirea nu stiu care din Romania noastra este aceeasi lucrare a Harului. Si sigur, foarte multi necredinciosi care refuza Taina aceasta a Spovedaniei, spun: "Nu-i nevoie, lasa ca mai am timp pentru ca sunt tanar si pot sa ma spovedesc, sa ma pocaiesc la batranete. Lasa mama, du-te dumneata ca esti batrana de-acuma, eu mai am timp". Se poate intampla, fereasca Dumnezeu!, vreun accident, o paralizie, o pierdere de vedere. Nu mai poti face o metanie, o inchinaciune si spui: "Vai, ca ma dor salele, vai, ca trebuie sa ma odihnesc" si asa vrajmasul ne impiedica si ne intarzie mantuirea noastra si plecam nepregatiti dincolo. Cand esti tanar, cand esti copil, parintii spun: "Da' lasa copilul, trebuie sa-si traiasca viata de acum inainte si are timp mai tarziu sa faca treaba asta". Da o boala peste saracul copilas, da o leucemie, da un necaz greu si nu mai poate sa faca pe urma nici un act de pocainta. Paralizeaza, amuteste, nu mai poate scrie (cel putin sa dea in scris un pacat pe hartie), si in felul acesta vrajmasul diavol il tot intarzie de a savarsi pocainta. Trebuie sa avem mare grija cu copii nostri care trebuie dusi la biserica sa deprinda Taina Pocaintei.

Atunci copilul va fi si ascultator in casa, sincer si oarecum indreptatit sa tina de sufletul si viata parintilor. In viata de familie nimic nu face mai bine comuniunea decat in Taina aceasta a Spovedaniei. Sotul se cunoaste cu sotia din Taina Spovedaniei, sotia isi cunoaste sotul din Taina Spovedaniei, copiii isi cunosc parintii din Taina Spovedaniei iar preotul care este unitatea tuturor, in Harul lui Dumnezeu, aduce pacea si linistea casei datorita acestei curatenii sufletesti, unde troneaza Hristos si unde se insusesc devotamentul, dragostea si sinceritatea. O familie se mentine prin dragoste, prin sinceritate si prin devotamentul pe care il are unul fata de celalalt. Taina Cununiei este mantuirea reciproca, iar de taina cununiei se leaga si procreerea dar si ajutorarea materiala, unul fata de celalalt. Nu-si pune sotul punga deoparte iar sotia isi pune alta punga in cealalta parte, pentru ca atunci nu mai e unitate, nu mai e dragoste, nu mai e incredere. Zic unii: "Pai, eu muncesc pentru tine, cand tu ai salariul mai mare?" "Ai. Dar eu traiesc pe picioarele mele, ma duc in Spania, ma duc in Anglia, ma duc in Franta si am terminat". Si asa au terminat-o cu Taina Cununiei si cu Taina Spovedaniei. Ba le mai trece prin cap unora si altora: "Dar de ce sa mai muncesc eu pentru cei de-acasa? Lasa sa munceasca fiecare. Ce? Eu sa mai muncesc pentru ei? Eu trebuie sa-mi traiesc viata de acum inainte, mai am cativa ani pana la pensie si eu ce fac? Muncesc pentru copiii mei sau sotia mea? Sa iasa fiecare acolo la arat." Ei, toate lucrurile acestea nu sunt bune. Altadata sotia era legata de sot fiindca nu era in traditia noastra sa mearga sotia la munca. Cand un barbat se casatorea trebuia sa stie ca el va conduce o familie, ca familia era legata de munca lui (bineinteles ca salariile nu se potriveau cu cele de astazi) iar femeia era acasa cu toata gospodaria si cu copiii, ii pregatea pe copii pentru scoala, spala, pregatea masa. Sotia era legata de sot si ascultarea era sfanta fata de sot. Mi-aduc aminte ca atunci cand facea mama un ciorap de lana acesta tinea doi ani, nu se mai rupea. Ea il lucra, il cosea, il impletea si facea tot ce trebuie in gospodarie. Acuma auzi: "Nu draga, mergem sa cumparam, mergem la magazin." Si-atunci trebuie sa aduca baiatul bani doldora din Spania si din Israel, dolari si euro si asa mai departe.

Canoanele sunt canoane. Pai, daca-i dai omului astazi douazeci de metanii, imediat spune: "Vai de mine, dar cum sa fac eu douazeci?". Daca-l opresc de la impartasanie doi ani de zile, imediat va spune: "Vai de mine, da' cum sa nu ma-mpartasesc?" Dar pacatele, mergem si le-ncurajam, si nu mai tinem seama, ca daca nu pui oleaca randuiala in canoanele acestea, pierzi credinciosul si el nu mai vine la spovedanie. Omul modern a ajuns in stadiul acesta care este foarte grav. Dumnezeu il pedepseste si pe preot care dezleaga cu usurinta si il pedepseste si pe credincios care se bucura de aceasta dezlegare. Merg amandoi in acelasi cazan. Sa impartasesti cu nevrednicie?! Astazi e modern sa te impartasesti foarte des, si cu cat ne impartasim mai des (daca ne impartasim cu nevrednicie) cu atat ne imbolnavim sufleteste mai mult. Intai trebuie sa ne curatim, sa ne purificam, viata nu e atat impartasania, cat pregatirea aceasta pentru a pregati Sfanta Taina a Impartasaniei cu sangele pe care Hristos l-a varsat pentru pacatele noastre. Daca noi il luam asa... ca la bucatarie, la usa ne marturisim si la altar ne-mpartasim. Eram in scoala primara si ne duceam la spovedanie la inceputul postului, toata scoala in frunte cu invatatorul. Acolo incepea la spovedit cu invatatorul, intram apoi noi cate saizeci-saptezeci de copii, aduceam oua de acasa (pretul pentru spovedanie), si le puneam acolo intr-un cos si treceam la spovedanie. Preotul ne intreba: "Cati ani ai? In ce clasa esti"? "A treia, a patra". "Faci 500 de metanii". La sfarsitul postului, iar ne ducea la spovedanie si ne intreba: "Cate metanii ti-am dat?" "500" "Le-ai facut?" "Da." "Bine. Treci la impartasanie". Asa se facea instructia si vindecarea noastra sufleteasca. Acolo veneau si parintii, se spovedeau si ei. Acolo la biserica citea invatatorul Cazania, citea Apostolul. D'apoi azi unde mai vezi pe profesori la biserica? Unde mai vezi modelul in fata taranului care sta la biserica in zilele sarbatori, in duminici, la Pasti, la Craciun, la Boboteaza? Domnu' invatator e domn mare. A uitat ca l-a adus mama sa de mana la biserica, a uitat ca l-a adus cu traista la liceu si ca ea si-a luat bucatica din gura ca sa-l faca om invatat. S-a dezbarat si de spovedanie si de impartasanie si el merge la discoteca, sta la televizor, ma rog, cu toata supratehnica asta care a invadat si a distrus satele si orasele noastre. Cu cat e mai spilcuit, cu atat e mai strain. Cu cat este mai ateu, asa zis liber-cugetator, cu atat este mai trecut in fata lumii acesteia. Dar omul te masoara si te cantareste dupa mers. Te vede cam ce poti si unde iti rupi gatul la un moment dat cu ifosele acestea moderne. Ca, iata, asa se intampla si seceta si vremuri grele. A secatuit pamantul si toate relele-s pe capul nostru. Vin toate bolile, vin toate greutatile, fara leac, fara vindecare.

...Acesta este "omul modern" dezbracat de harul lui Dumnezeu, dezbracat de aceste Taine: a Spovedaniei, a Impartasaniei si de toate acele bunatati ceresti si pamantesti. Noi mereu fugim, inlaturam ce e bun si am ajuns sa ne deranjeze si mirosul de tamaie, al busuiocului... zicem: "Nu e placut!", "Ma stinghereste, ma doare capul de la fumul de lumanari, nu pot sa stau mult!" Si vin peste noi toate relele. Eu acuma nu sunt impotriva modernizarii, nu sunt impotriva progresului. Progresul e foarte bun dar sa fie fiecare la locul lui.

 Cu cat un om este mai civilizat, cu cat este mai cult, cu cat este mai informat, cu atat este si mai bun crestin. Valoarea unui popor sau a unui om este cu atat mai mare cu cat cunoaste si traieste mai mult Evanghelia. Acesta ar trebui sa fie adevaratul chip nou al omului pe care noi il realizam in familie si in societate.

Dac-ar citi crestinul cu atentie numai a doua rugaciune de seara ar afla acolo toata filozofia crestinului in doua, trei fraze: 

"Da-mi, Doamne, si mie, nevrednicului robului Tau, mantuirea Ta in asternutul meu. Lumineaza-mi mintea mea cu lumina intelegerii Sfintei Tale Evanghelii" - deci toata ziua omul trebuie sa traiasca cu cuvantul Evangheliei -, "sufletul meu cu dragostea crucii Tale" - deci este vorba de suferinta pentru aproapele, de daruire; ca zadarnica este viata ta traita in aceasta insingurare si in egoism! Nu, sufletul trebuie sa fie cu: "dragostea crucii Tale". Hristos pentru ce s-a suit pe Cruce? S-a suit pe Cruce din dragoste pentru omul cazut, pentru omul pierdut -, "inima mea cu curatia cuvintelor Tale" - deci aici este centrul de plecare a omului in viata, in inima. "Da-mi inima ta!" Nu vrea altceva Hristos decat inima omului. De ce bate Hristos la usa? Bate ca sa-i deschizi inima -, "trupul meu cu patimirea Ta cea ne­biruita" - deci mereu trebuie sa ai in vedere ca numai suferinta te duce pe drumul desavarsirii -, "cugetul meu cu smerenia Ta il pazeste" -  alta intrebare: Ce este smerenia? Este mantia lui Dumnezeu.

Si iata, ca noi daca vom cauta sa ne indreptam toata viata noastra, rugaciunile de seara sunt ca o spovedanie in fata duhovnicului. S-a randuit asa ca sa te spovedesti de 4-5 ori pe an la duhovnic. S-au dat asa jaloane de a te spovedi in posturi ca sa stie omul. Dar in general, spovedania e ca o durere de masele. Daca incepe sa te doara maseaua, nu mai astepti pana saptamana viitoare, nu mai astepti sa vina dentistul in comuna, te duci direct la Piatra Neamt ori la Iasi si scoti maseaua pentru ca nu poti dormi, nu poti lucra, nu mai poti face nimic. Ei bine, la fel este si cu "maseaua sufleteasca". Cand a inceput pacatul sa te roada du-te la "doctor" si spune-ti pacatele tale! Si de acolo te scoli indreptat, sanatos si-ti iei cursul normal al vietii. De aceea citirea rugaciunilor acelora de seara este foarte importanta ca dovada a spovedaniei omului in constiinta lui si in fata icoanei ... "pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute" care sunt din tineretile mele, care sunt din obiceiul cel rau, care sunt din voia cea sloboda, din lene, "ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de l-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau pe cineva am clevetit intru manie, sau am scarbit pe cineva, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am luat in seama, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau m-am maniat, sau, stand la rugaciune, mintea mea s-a aplecat spre vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cuvine am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele nu le-am socotit, sau de rugaciune nu m-am ingrijit..." s.a.m.d. Deci iata toate pacatele care sunt posibile omului si pe care el le spune in fata constiintei lui si in fata icoanei si in fata lui Dumnezeu. Este o spovedanie pe care o face fiecare si atunci il gaseste Dumnezeu pregatit. Si iata la urma ce spune: "Apoi, facandu-ti semnul Sfintei Cruci si cu rugaciunea in gura adormind, gandeste-te la ziua judecatii, cum vei sta inaintea lui Dumnezeu".

Timpul trece altfel in prezenta parintelui Iustin Parvu. Regret apoi ca nu am cerut si alte raspunsuri la ceea ce ma framanta, dar minutele sunt dramuite si pelerinii, veniti ca de obicei in numar foarte mare, se aud dincolo de usa. Parintele vorbeste bland, apoi ma binecuvinteaza. Atunci orice incertitudine dispare. Stiu ca trebuie sa ma indepartez, desi as vrea sa raman si sa stau acolo, ca Misu, pisoiul parintelui, pe marginea fotoliului, sa stau si sa ascult, sa ma bucur de liniste, laolalta cu cerul, cu brazii, cu firicelul de apa din spatele manastirii si, mai ales, sa fiu aproape de sufletul parintelui Justin, sa gust din sfintenia ce adie pana si-n placintele cu branza abia scoase din cuptor.

La plecare, coborand pe drumul ce duce spre sat, un gand imi mai staruie in minte: "Roaga-te pentru noi, parinte Iustin!"

Isabela Aivancesei