Nu vreau sa pot!

                                                 

"Pentru a te mantui, e de ajuns sa vrei", spune Sfantul Ioan Gura de Aur. La randul lor, Parintii spun: "Dai vointa, iei putere!" Pe cat vrem sa traim bineplacut lui Dumnezeu, pe atat ne intareste Dumnezeu. El asteapta, cumva, sa ii spunem doar ce vrem pentru ca, imediat, sa ne si dea.

Doctorul il asteapta pe bolnav !

Precum doctorul il asteapta pe bolnav, tot asa, Dumnezeu il asteapta pe om si doreste sa auda strigatul acestuia catre El. Strigatul nostru catre Dumnezeu este vointa noastra, care doreste sa-L cunoasca, sa-L iubeasca si sa se impartaseasca de darurile Sale.

In cazul multor minuni savarsite de Iisus, intrebarea pe care El o punea celor suferinzi poate sa ne para inutila, raspunsul fiind intotdeauna evident. Oricat de evidenta ar fi fost aceasta, intrebarea lui Iisus cauta intotdeauna sa descopere vointa celui in cauza. Fara vointa omului, Dumnezeu nu poate face acestuia nici un bine.

Cand a trecut prin Ierihon, Iisus l-a auzit pe orbul Bartimeu, strigand: "Iisuse, Fiul lui David, miluieste-ma!" Iisus l-a chemat la sine pe orb si l-a intrebat: "Ce voiesti sa-ti fac?" Iar orbul a zis: "Invatatorule, sa vad iarasi!" Atunci, Iisus i-a zis: "Mergi, credinta ta te-a mantuit!" Si, indata, orbul a vazut si urma lui Iisus, pe cale. (Marcu 10, 46-52). Tot asa, pe slabanogul din Vitezda, care nu avea om sa-l arunce in scaldatoare, Iisus l-a intrebat: "Voiesti sa te faci sanatos?" Apoi, l-a tamaduit. (Ioan 5, 6-7).

Sfantul Macarie Egipteanul arata ca prima conditie in dobandirea vindecarii este mergerea la doctor, zicand: "Daca cel orb n-ar fi strigat, iar femeia bolnava de curgerea sangelui n-ar fi alergat catre Domnul, ei n-ar fi dobandit vindecarea."

La randul sau, Teodoret de Cir spune: "Doctorul sufletelor nu-i sileste pe cei care nu vor sa se foloseasca de leacurile Sale." De aceea, este absolut necesar ca omul care isi da seama de ranile sale sa si le recunoasca si sa nu se intoarca nevindecat de la Cel care singur poate sa le vindece.

Vointa autentica, iar nu inchipuita !

Patimile sunt semnul vazut al faptului ca vointa celui patimas lipseste sau este atat de slabita incat nu mai poate lucra. De multe ori, insa, cel patimas sustine ca vrea sa se indrepte, dar nu poate. Dependenta, indiferent de ce soi este, nu poate aboli complet vointa omului, caci, in acest caz, Dumnezeu ar fi nedrept sa ceara indreptarea. Cel patimas, aproape sigur, numeste "vointa de indreptare" orice gand bun care ii vine de la Dumnezeu si pe care doreste sa-l implineasca, desi nu-si incordeaza vointa in aceasta directie.

De multe ori, omul se minte fara sa isi dea seama de acest lucru. Indiferent de bunavointa afisata, in spatele celor mai multe patimi nevindecate se ascund refuzuri inconstiente.

Omul crede ca vrea un anumit lucru, cand, de fapt, doar ii place sa se gandeasca la el. Un astfel de om se aseamana celui care vrea sa faca o calatorie la munte, dar se multumeste tot timpul cu a gandi cat de frumos trebuie sa fie acolo sus, pe culmi. Acesta, daca ar fi intrebat daca doreste sa mearga la munte, ar raspunde cu toata inima ca da.

Vointa omului "stinge" Duhul lui Dumnezeu !

Vointa omului este cea care atrage harul lui Dumnezeu, care, la randul sau, rodeste in suflet cunostinta, iubirea, ascultarea si implinirea lucrurilor dorite. Cand omul nu vrea, harul lui Dumnezeu se arata neputincios. In acest sens, Sfantul Macarie Egipteanul spune: "Ar fi de neinteles cum de s-a scris: "Nu stingeti Duhul" (I Tesaloniceni 5, 19), daca tu nu l-ai stinge atunci cand, neglijent fiind, vointa ta nu se acorda cu El."

Omul care nu vrea sa-L cunoasca pe Dumnezeu ramane departe de Dumnezeu, oricat si-ar dori Dumnezeu sa-l castige. Lucrarea harului Duhului Sfant, care rodeste cunostinta si iubirea, depinde de vointa omului, precum spune Sfantul Macarie Egipteanul: "Omul are, potrivit firii sale, vointa libera; pe aceasta o cere Domnul. El ii cere omului ca, in primul rand, sa cunoasca; cunoscand, sa iubeasca; si, in sfarsit, iubind, sa fie gata sa implineasca voia Sa. Faptul insa ca mintea este impulsionata, ca suporta osteneli si ca savarseste o lucrare, nu apartine omului, ci harului lui Dumnezeu, care se da celui ce vrea sa faca voia Lui si crede in El. Vointa omului este deci un ajutor esential. Fara vointa omului, Dumnezeu insusi nu face nimic, desi poate, din respect fata de liberul arbitru. Prin urmare, lucrarea mantuitoare a Duhului depinde de vointa omului."

Noi hotaram cat de sfinti si nepatimasi dorim sa fim, caci noi suntem cei care atragem sau indepartam harul lui Dumnezeu, prin directia in care inclina vointa noastra. Aceasta o spune Sfantul Ioan Gura de Aur, zicand: "Odata primit harul (in Sfintele Taine), de noi si de vrednicia noastra depind pastrarea lui si aratarea lucrarii sale."

Sa nu vrem raul, ci sa vrem binele !

"Cei ce iubiti pe Domnul, urati raul" (Psalmi 96, 11). "Iubitule, nu urma raul, ci binele. Cel ce face bine din Dumnezeu este; cel ce face rau n-a vazut pe Dumnezeu" (III Ioan 1, 1). "Nu face rele si nu te va prinde raul. Departeaza-te de la nedreptate si nedreptatea se va departa de la tine" (Sirah 7, 1-2). "Impotriva raului este binele si impotriva mortii, viata" (Sirah 33, 16). "Luati seama sa nu rasplateasca cineva cuiva raul cu rau, ci totdeauna sa urmati cele bune unul fata de altul si fata de toti. (...) Feriti-va de orice infatisare a raului" (I Tesaloniceni 5, 15-22). "Urati raul, alipiti-va de bine" (Romani 12, 9). "Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele" (Romani 12, 21). "Faceti bine si raul nu va va ajunge!" (Tobit 12, 7).

Decat sa zicem ca facem binele si ca vrem din tot sufletul sa ne curatim de patimi, cand, de fapt, zacem in nepasare si intuneric, mai bine zicem ca nu vrem sa ne mantuim, desi mergem la biserica, postim si ne rugam adesea. Astfel, facand tot ce ne sta in putinta spre mantuire si punand pe seama lipsei noastre de vointa toate patimile carora inca le mai slujim, poate vom ajunge sa ne dam seama de refuzurile inconstiente pe care le adresam harului lui Dumnezeu si sa descoperim cauza reala a starii pe loc.

"Un om avea doi fii. Si, ducandu-se la cel dintai, i-a zis: Fiule, du-te astazi si lucreaza in via mea. Iar el, raspunzand, a zis: Ma duc, Doamne, si nu s-a dus. Mergand la al doilea, i-a zis tot asa; acesta, raspunzand, a zis: Nu vreau, apoi caindu-se, s-a dus. Care dintr-acestia doi a facut voia Tatalui? Zis-au Lui: Cel de-al doilea. Zis-a lor Iisus: Adevarat graiesc voua ca vamesii si desfranatele merg inaintea voastra in imparatia lui Dumnezeu" (Matei 21, 28-32).

Putinta atarna de vointa

Ne curatim sufletele pe cat vrem, caci pe cat vrem, pe atat ne ajuta Dumnezeu. Omul pune inainte vointa, iar Dumnezeu putinta. O vointa puternica spre cele sfinte atrage harul precum un magnet atrage fierul.

Vointa puternica se concretizeaza intotdeauna in nevointe duhovnicesti. Nevointele ascetice arata lui Dumnezeu tocmai vointa de a ne curati inima de porniri patimase.

Cand nu mai putem sa vrem, atunci cunoastem tirania patimilor. Cand vointa slabeste pana spre stingere, atunci ne mai ramane doar strigatul de pocainta catre Dumnezeu: "Doamne, nu mai am pic de vointa! Urmez patimilor mele cu toata puterea si nu ma pot impotrivi lor. Uneste vointa mea cu vointa Ta si ma intareste spre cele bune, ca Tu singur ai spus: Fara Mine nu puteti face nimic!" Acest lucru socotesc ca l-a spus Sfantul Apostol Pavel, zicand: "Dumnezeu este Cel ce lucreaza in voi si ca sa voiti si ca sa savarsiti, dupa a Lui bunavointa" (Filipeni 2, 13).

Vrei sa poti?
Arata lui Dumnezeu vointa ta !

Cum?
Prin nevointe duhovnicesti, iar mai ales prin post si prin rugaciune!

Teodor Danalache