„Dregătorul bogat - păzirea poruncilor”(predica din duminica 30-a după rusalii)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!    Drept măritori creştini,în această a 30-a Duminică după Rusalii,aşa cum vedeţi însem-nat în calendare,ni s-a pus în faţă un dialog care a avut loc între un om,un tânăr şi domnul nostru Iisus Hristos. Tânărul acesta, ne specifică Sfântul Evanghelist, era bogat. Am putea zice noi, cei prezenţi, că Evanghelia aceasta nu are atingere cu noi, nu ne priveşte pe noi că nu suntem bogaţi,dar dacă o să parcurgem conţinutul ei şi mai ales specificaţiile făcute de Domnul nostru Iisus Hristos în răspunsul dat acestui tânăr,o să vedem că pe fiecare dintre noi ne priveşte conţinu-tul acestei Evanghelii. Bogăţie, fiecare dintre noi are. Unii Sfinţi Părinţi spun că sărac este numai diavolul pentru că el nu mai are suflet şi nu mai are posibilitate de a se mântui. Atunci te poţi numi sărac.    Drept măritori creştini, mai multe teme ar putea avea cuvântul de astăzi,dar ştim cu toţii că nu e bună împrăştierea; nu e bine să tratăm prea multe teme ca să nu ne pierdem în diversitate prea multă. Şi aş zice eu, două să le lămurim.
Să vedem ce doreşte cu noi aceasta Sfântă Evanghelie,ce dorim noi să înţelegem din această Sfântă Evanghelie, ce doreşte Dumnezeu să transmită prin glasul acestei Sfinte Evanghelii, nouă, creştinilor de astăzi. Să repetăm puţin din conţinutul Evangheliei:„Iată un tânăr bo-gat se prezintă în faţa Dom-nului Iisus Hristos şi Îi pune o întrebare: Ce să fac ca să moş-tenesc viaţa de veci?” În Evan-ghelia de astăzi nu ni se mai dau anumite amănunte,dar la alţi Sfinţi Evanghelişti ni se spune că Domnului Iisus i-a fost foarte drag acest tânăr. I-a fost drag pentru că,iată,o cate-gorie anume socială se prezen-ta prin acest tânăr în faţa Dom-nului: tineretul. Pentru că am trecut şi noi…şi parcă şi astăzi prea puţini tineri sunt prezenţi în faţa lui Dumnezeu. Prea puţini comparativ cu numărul mare de tineri pe care îl are neamul nostru,Biserica noastră. Prea puţini sunt prezenţi în faţa lui Dumnezeu,în Biserică,în Casa lui Dumnezeu. Şi am lua, nu prin comparaţie ci prin anti-teză: duceţi-vă şi vedeţi care sunt locurile unde sunt prezenţi ei. Vedeţi dumneavoastră un-de-şi pierd ei tinereţile şi cât sunt de mulţi acolo. Şi nu mă uit peste gardul altor Biserici (confesiuni):la catolici,sectanţi, musulmani sau alţii. Mă uit în curtea noastră,că marea majori-tate a celor prezenţi acolo sunt de credinţă ortodoxă. Marea majoritate. Spre necazul nostru şi spre mâhnirea noastră. Prea mulţi tineri îşi pierd tinereţile şi-n acelaşi timp şi viaţa şi-o cheltuiesc şi darurile cele mai de preţ şi le prăduiesc acolo, zestrea lor, acolo unde într-adevăr nimic nu se câştigă ci totul se pierde. „Îşi ard gazul de pomană” cum spune o zicală din bătrâni.    Deci un tânăr s-a prezen-tat în faţa Domnului şi Dom-nului i-a fost drag de el,mai ales după ce a dat un răspuns. L-a întrebat pe Domnul: „ce să fac să moştenesc viaţa de veci?”,iar Domnul i-a zis: „să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău,să respecţi pe părinţii tăi,să iubeşti pe aproapele tău,să iubeşti pe vrăjmaşii tăi…”,i-a repetat câteva din poruncile Vechiului Testa-ment. „Ştii poruncile? Păzeşte aceste porunci.” Iar tânărul i-a răspuns: „Doamne, pe acestea le-am păzit încă din tinereţile mele.” Deşi era la o vârstă tânără s-a referit la anii copilăriei lui din casa părinţilor lui. Iată, fraţi creştini ce răspuns frumos,răspuns care L-a făcut pe Domnul Iisus Hristos să-i fie drag acest tânăr. Cum să nu-i fie drag lui Dumnezeu de un tânăr, să zicem de 25-30 de ani,care spune în faţa lui Dumnezeu că a păzit poruncile Lui. Cum să nu-i fie drag! Câţi sunt din tinerii noştri de astăzi care păzesc poruncile lui Dumne-zeu? Sau,am zis greşit,care ştiu poruncile lui Dumnezeu? Cum poţi să le păzeşti dacă nu le ştii? Câţi sunt care ştiu Deca-logul? Haide să zicem că astăzi mai învaţă în şcoală,care înva-ţă,aceste porunci,dar înainte de `90 nu le-au învăţat în şcoală. Câţi aleargă după Decalog şi îl învaţă,să ştie poruncile lui Dumnezeu? Puţini,foarte puţini dintre tinerii noştri de astăzi. Eu nu zic de toţi,că în ultimul timp,într-adevăr,au mai venit tineri în biserică,dar puţini, v-am spus, comparativ cu nu-mărul mare de tineri pe care îl are neamul nostru. Foarte puţini. Uitaţi-vă când se dau mari spectacole, mari întruniri din acestea, reuniuni din aces-tea, unde v-am spus că se pră-duie foarte mult din zestrea lor; uitaţi-vă cât de mulţi sunt! Vă puteţi închipui că dacă ar veni tineretul al Biserică,nici în curtea aceasta,cât este de mare nu ar putea să încapă! Iată că foarte puţini se prezintă în faţa lui Dumnezeu ca să-L întrebe „ce trebuie să fac să moştenesc viaţa de veci?”    Ştim poruncile, fraţi creş-tini? Iată o întrebare pe care ne-o pune Domnul Iisus Hris-tos şi nouă. Ştim că poruncile Domnului sunt cuprinse în Decalog. Deca înseamnă zece, adică zece porunci,primite de Moise de la Dumnezeu. Care sunt acestea? O mare parte din-tre noi ne-am sârguit şi le ştim, dar,iarăşi,o parte dintre creşti-nii noştri nu le ştiu. Poate unii nu le ştiu,dar le respectă. Însă este foarte greu să respecţi ce-va care nu ştii. Sau poţi să zici foarte uşor „n-am ştiut deaceea am călcat”, dar scuza aceasta nu mai ţine astăzi din cauză că,prea la îndemâna tutu-ror stă Cartea Cărţilor - Biblia sau orice carte de învăţătură în care imediat găsim cele zece porunci. Eu îi învăţam pe copii încă din clasa a II-a. Nu mă ţinem întotdeauna de progra-mul şcolii pentru că era foarte încărcat,dar rugăciunile începătoare,câteva rugăciuni indis-pensabile;un bagaj de rugă-ciuni pe care să le ştie fiecare om în viaţa lui. N-are o carte la el,dar are un număr de rugă-ciuni,10-15 rugăciuni pe care le ştie pe de rost şi le spune ori în ce loc s-ar afla. Îşi face un canon al lui: Rugăciunile Începătoare, Crezul, Cuvine-se cu adevărat, Psalmul 50 - sunt rugăciuni pe care trebuie să le ştie toată lumea.Decalogul - cele 10 porunci - ,Fericirile” ,poruncile bisericeşti pe care trebuie să le ştim fiecare dintre noi cei care ne numim creştini. Haideţi să vă spun de la catolici: nu-i cunună preotul în biserică pe doi tineri dacă nu ştiu tot Catehismul; le dă un număr de 20-30 de rugăciuni şi Catehismul adică învăţătura de credinţă a Bisericii lor.     Ce s-ar întâmpla dacă am face şi noi aşa? Câţi am mai cununa în biserică? Am avut,rareori într-adevăr,deosebita plăcere ca, în faţa Sfântului Altar să primesc doi tineri care ştiau cu adevărat credinţa şi care s-au prezentat aşa cum ni se cere nouă să ne prezentăm în faţa Sfântului Altar: curaţi, înfrânaţi, cinstiţi,ca să primească Sfânta Taină a Cununiei. Rareori, într-adevăr, dar am avut această fericită ocazie. Poruncile,fraţi creştini, Decalogul,sunt foarte simple.    Primele patru porunci din Decalog se referă la relaţia omului cu Dumnezeu – a creaturii cu Creatorul    . „Eu sunt Domnul Dumnezeul tău,să nu ai alţi Dumnezei în afară de mine.”     „Să nu iei numele Domnului Dumneze-ului tău în deşert.”     „Să nu-ţi faci chip cioplit”, să nu înlocuieşti pe Dumnezeu cu altceva. Aici este de specificat faptul că unii sectanţi spun că de-asta nu-şi fac ei icoane pentru că ar fi idoli,dar din definiţia idolului noi ştim că idolul este acea formă de obiect sau de vieţuitoare sau de plantă sau de planetă – acea formă – care-L înlocuieşte pe Dumnezeu,care ni-L ia pe Dumnezeu,care pune un zid între noi şi Dumnezeu;opreşte mintea noastră să se mai ridice la Dumnezeu. Dar icoana face acest lucru? Din contră,privind la icoană,mintea noastră se îndreaptă către Dumnezeu. Şi noi mai avem încă o specifi-caţie,că noi nu cinstim mate-rialul din care este făcut icoana:că e lemn sau aur,că e fier sau argint,nu cinstim mate-rialul,cinstim pe cel reprezentat în icoană. Nu cinstim numaide-cât măiestria cu care a fost fă-cut chipul lui Dumnezeu sau al Maicii Domnului sau al Sfinţi-lor ci, chiar şi pictura naivă ca-re reprezintă pe Sfântul respec-tiv – chiar dacă nu are o frumu-seţe deosebită. Noi cinstim pe Dumnezeu. Vedeţi? Deci min-tea noastră,prin icoană se ridică la Dumnezeu. Nu se pune un paravan între mintea noastră şi Dumnezeu,între gândirea noas-tră şi Dumnezeu. Să luăm un exemplu din Vechiul Testa-ment: Moise era pe muntele Si-nai şi primea tablele legii şi evreii s-au adunat cu toţii,s-au sfătuit împreună cu Aaron şi au adunat toate bijuteriile,le-au to-pit şi au făcut un viţel de aur. L-au pus pe un piedestal şi toţi au căzut în genunchi şi pentru că strălucea la soare au început să se închine viţelului. Le-a luat mintea de la Dumnezeu? Sigur că da. Strălucea viţelul acela aşa de grozav…Exemplu grozav pentru noi. Nu ne închinăm şi noi la strălucirile grozave,nu cade mintea şi ini-ma noastră de multe ori,nu se leagă numaidecât de aurul pe care îl deţinem? Podoabele pe care le deţinem…Dacă ni se fură cumva,ce se întâmplă? Unii chiar înnebunesc, alţii mor. Vedeţi ce se leagă mintea omului de aceste bunuri trecă-toare şi strălucitoare? Am avut ocazia şi am văzut:unui om i-au ars toate bunurile şi a căzut din picioare şi a murit;aşa se legase de grozav de bunurile acelea. Şi nu e bine,fraţi creş-tini. Iată c-avem şi noi bogă-ţii,fiecare dintre noi. Nu trebu-ie să ne stăpânească aceste bo-găţii ci noi să le stăpânim pe ele;nu trebuie să le agonisim numai pentru noi înşine ci să le punem în lucru,în lucrare;să întrebăm pe Dumnezeu ce tre-buie să fac eu cu aceste lucruri ca să pot să mă aflu pe calea vieţii veşnice? Deci am lămurit cu idolii:sunt acei care-ţi ia mintea de la Dumnezeu şi ţi-o lipesc de ceva trecător. Icoanele nu sunt idoli pentru că ele ne ridică mintea către Dumnezeu.
„Adu-ţi aminte de ziua odihnei şi respect-o” – ni se spune – a patra poruncă,da?    Pentru evrei era sâmbăta şi aici este controversă între unii sectanţi şi noi:noi serbăm duminica,ei sâmbăta,c-aşa ar scrie în Scriptură;c-aşa ar fi o poruncă dumnezeiască. Dar porunca cui s-a dat şi de ce? Evreii au fost scoşi din robia babiloniană în zi de sâmbătă şi li s-a spus: în amintirea acestui gest făcut de Dumnezeu pentru voi,pentru poporul vostru,cu salvarea voastră din robie,în amintirea lui,ă serbaţi sâmbăta. Dar noi am fost salvaţi din robia babiloniană? Nici vorbă. Noi suntem evrei? Din ce robie am fost salvaţi noi? Din robia păcatului, a diavolului; de sub ghearele diavolului. În ce zi ne-a salvat Hristos din această robie? În zi de Dumi-nică pentru că atunci a înviat. Învierea Domnului înseamnă sfărâmarea porţilor iadului, sfărâmarea ghearei diavolu-lui,legarea lui. L-a legat şi pe urmă a înviat. Ce zi serbăm noi? Ziua când am fost eliberaţi din robia celui rău. Aceea este ziua de sărbătoare pentru noi.    „Serbează ziua Domnu-lui”,în alt loc ni se specifică spunându-ni-se: „Nimic să nu faci în această zi decât cele pentru sufletul tău”. Acum cât respectăm noi această poruncă? E cam discutabil. Şi câţi dintre noi o respectă?
Iată poruncile care stabilesc legătura dintre noi oa-menii şi Dumnezeu, apoi ur-mează celelalte porunci care stabilesc legăturile dintre noi oamenii: Să nu ucizi, să nu furi,să nu desfrânezi,să nu depui mărturie mincinoasă împotriva aproapelui tău,să nu pofteşti nimic din ceea ce este al aproapelui tău. Iată poruncile care stabilesc relaţiile dintre noi oameniTrebuie să cunoaştem aceste porunci. Eventual aşa cum ne-am scris rugăciunile înce-pătoare şi le-am pus pe un perete şi ne uităm dimineaţa şi seara,aşa şi poruncile - decalo-gul - să ni-l scriem şi să ni-l punem pe uşa noastră,când intrăm şi când ieşim să ne ui-tăm la ele pentru ca încet,încet să le învăţăm. La fel şi cu poruncile bisericeşti,la fel feri-cirile,nu? Şi alte reguli de-ale credinţei noastre din cate-hism,prin care noi căutăm să cunoaştem voia lui Dumnezeu şi în acelaşi timp să o urmăm.    Dar discuţia Mântuitorului cu tânărul nu s-a oprit la porunci, pentru că el - fericit caz - a răspuns: „pe toate acestea le-am păzit încă din tinereţile mele.” Uitându-se la el cu dragoste,Dumnezeu i-a zis: „Încă una-ţi mai lipseşte.” Dar tocmai pentru aceea venise acel tânăr înaintea Domnu-lui,pentru că legea veche, sim-ţea el în el însuşi,nu i-a umplut sufletul;ceva nu era în regulă. Ce nu era în regulă? Chiar bogăţia lui;faptul că el avea o mare bogăţie şi îşi legase sufle-tul de acea bogăţie. Aceea nu era în regulă şi el simţea că nu e în regulă. Simţea şi a alergat la Mântuitorul. Auzise el des-pre Mântuitorul şi despre alte învăţături pe care le prezentase Mântuitorul ca fiind venite din cer pentru noi cei de pe pă-mânt. Şi prezentându-se, nu? Cu toată inima lui a vrut să ştie ce trebuie să facă el ca să moştenească viaţa veşnică. Mântuitorul i-a zis:„încă una-ţi mai lipseşte. Vinde toate câte ai,împarte totul săracilor şi-apoi vino de-mi urmează Mie.”    Drept măritori creştini, cam dureroasă această remarcă, pentru o mare parte dintre noi,să nu zic pentru toţi. Aşa cum s-au simţit Sfinţii Apostoli aproape deznădăjduiţi, aşa parcă, gândindu-ne la această remarcă spusă de Mântuitorul,şi noi,fiecare dintre noi ne simţim,şi parcă şi noi o dată cu Apostolii întrebăm cine se mai poate mântui? Că nimeni nu face acest lucru: să vindem toate,să împărţim săracilor şi să-I urmăm lui Hristos.    Era dreaptă remarca Domnului? Ce cerea Iisus Hristos în fond? Cine este omul?    Omul este creatura mâi-nilor lui Dumnezeu.    Dar a mai creat Dum-nezeu ceva: celelalte vieţu-itoare. Cum l-a creat pe om?    Deosebit de toate celelalte.Prin ce se deosebeşte?    Vieţuitoarele,ştim că au trup şi viaţă. A suflat Dumne-zeu asupra lor şi le-a dat viaţă,dar omul pe lângă trup şi viaţă mai are şi suflet. Iată marea deosebire.    Ce este sufletul?Comoara pusă de Dumnezeu în om. Are dreptate Dumnezeu să-şi recu-pereze această comoară? Sun-tem comoara lui Dumnezeu. Dovadă,pentru un suflet de om – mai duminicile trecute am auzit – două mii de porci n-au contat în faţa lui Iisus. Diavolii când au zis să intrăm în porci… „Duceţi-vă!” Iată ce comoară! Şi mai mult decât atât,în alt loc ni se specifică de Domnul chiar: „Ce-ar putea să dea omul în schimb pentru sufletul său?” Auziţi! Tot pământul nu poate valora cât un suflet de om. Ce comoară nepreţuită! Are dreptul Iisus Hristos să ceară această comoară? S-o ceară pentru Împărăţia Lui? Are dreptul că e proprietatea Lui;El a pus-o în noi. Mai pretinde cineva această comoară? Sigur. Împotrivitorul lui Hristos care caută zi şi noapte,tot timpul,umblă răcnind ca un leu căutând pe cine să înghită. Caută această comoară să o prăduiască.    Iată de ce i-a fost drag acest tânăr lui Iisus Hristos,că el căuta viaţa veşnică, Împă-răţia lui Dumnezeu. Acest su-flet era însetat după Dumnezeu - aşa cum spune fericitul Augustin: „Mi-ai făcut Doamne……………..şi însetat este sufletul meu……………………………nu mă satur de Tine până când voi înceta să exist în viaţa aceasta.” Înseta acest tânăr după Dumnezeu şi simţise el că izvorul vieţii celei nemuritoare,Apa cea Vie era aproape de el. Şi s-a prezentat şi L-a întrebat cum să intre în posesia acestei ape vii, a Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi Domnul i-a zis. De ce i-a zis aceste cuvinte,fraţi creştini? De ce? Ştia Domnul Iisus Hristos că el atentase asupra comoarei preţioase a sufletului. Ştia că mai mare comoară decât sufletul,pentru el,pentru acel tânăr e adunătura de bunuri pământeşti. Dovadă că în momentul în care Domnul i-a pus condiţia în faţă,el a întors spatele şi,ne spune Evanghelia,s-a îndepărtat de Dumnezeu;s-a dus. Iată că el n-a vrut să înţeleagă marea deosebire dintre comoara nepreţuită – sufletul şi comorile acestea pământeşti, trecătoare. Se lipise sufletul lui de aceste bunuri. Mai degrabă „va trece cămila prin urechile acului decât bogatul să intre în Împărăţia lui Dumnezeu”. Acum să înţelegem că nu bogăţia sau sărăcia sunt piedici sau prilejuri de a intra în Împărăţia lui Dumnezeu, nu. Nu în ele stă păcatul ci păcatul stă în întrebuinţarea rea, dubioasă, tendenţioasă a acestora;şi-a bogăţiei şi a sărăciei că nu toţi săracii se vor duce în Împărăţia lui Dumne-zeu. Nici vorbă! Sunt o sume-denie care-L înjură pe Dum-nezeu şi bănuţul pe care îl mai au în buzunar îl fumează până li se arde şi degetul şi înjură pe Dumnezeu zi şi noap-te;nicicum nu vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu. Şi sunt şi bogaţi care folosesc bogăţia pe care o au în scopuri bune. Auzim despre bogaţi care fac locaşuri pentru bol-navi,pentru săraci,bogaţi care fac biserici,bogaţi care au înţeles că bogăţia nu este numaidecât un scop al vieţii, nu? Sunt şi bogaţi din aceştia. Într-adevăr puţini. Dacă ar fi mai mulţi s-ar schimba cu totul situaţia precară a lumii, neca-zurile lumii s-ar preface în bucurii. Starea de subzistenţă, starea de mizerie, starea de boală, starea de suferinţă, starea chiar de moarte a unora ar fi alinate prin aceste gesturi altruiste,aceste gesturi creşti-neşti, aceste gesturi de căutare a Împărăţiei lui Dumnezeu.    „Şi-atunci cine, Doamne, se mai poate mântui?” Au întrebat Apostolii, parcă pierzându-şi nădejdea în posi-bilitatea mântuirii.    „Ceea ce este cu neputinţă la oameni e cu putinţă la Dumnezeu.”    Ce-a vrut să spună Domnul prin aceste cuvinte? Ce putea să spună decât că posibilitatea de mântuire este a tuturor oamenilor,că noi avem o mântuire generală,noi avem o mântuire obiectivă pe care ne-o dă cerul. Nu ne spune Dumnezeu clar? Dumnezeu revarsă ploaia şi peste cei buni şi peste cei răi. Lumina soare-lui şi peste buni şi peste răi,că Dumnezeu - nu ni se specifică? -„nu vrea moartea păcătosului ci să se întoarcă şi să fie viu.” Cât timp l-a aşteptat tatăl pe tânărul acela,pe copilul lui - fiul risipitor - care a plecat;cât timp? Tot timpul. Şi când l-a primit,ce bucurie mare. Aşa se bucură cerul şi toate cetele îngereşti şi toţi sfinţii de întoarcerea unui rătăcit. Iată aceasta este mântuirea obiec-tivă pe care ne-o dă Dumnezeu în dar tuturor aşa cum ne dă lumina soarelui,cum ne dă apa ploii,cum ne dă binecuvântarea Sa,cum ne dă vremurile bune la timpul potrivit,cum ne dă rod în toate semănăturile noas-tre. Aşa ne dă această dumne-zeiască mântuire care stă la îndemâna tuturor,numai noi s-o căutăm şi să nu ne întoarcem spatele aşa cum a făcut acest tânăr care prea mult îşi legase sufletul de bunurile pământeşti. Şi întorcând spatele s-a înde-părtat de Dumnezeu,ne spune Sfânta Scriptură,şi cred eu – nu ni se specifică amănunte – că lacrimi au căzut din ochii lui Iisus Hristos,aşa cum lacrimi curg din ochii Maicii Dom-nului în unele icoane făcătoare de minuni,chiar din ţara noas-tră. De ce credeţi că plânge Maica Domnului?    Pentru că ea este giranta noastră înaintea cerului. Ştiţi ce înseamnă girant,nu? Dacă aţi girat - şi unii dintre dumneavoastră poate au păţit - n-au mai plătit cei datori şi a trebuit să plătiţi dumneavoas-tră. Aşa trebuie să plătească Maica Domnului în faţa cerului pentru că ne-a girat pe noi neamul omenesc. Şi cu ce a girat? Cu sângele Fiului său. Domnul Iisus şi Maica Domnului au girat pentru noi. Şi-au vărsat sângele pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire şi noi întoarcem spatele şi de multe ori căutăm să ne alipim mai degrabă de ceea ce este trecător decât de ceea ce este veşnic.    Să luăm aminte,fraţi creştini că această Sfântă Evanghelie se referă la fiecare dintre noi nu numai la cei bogaţi. Fiecare dintre noi are o bogăţie nemăsurată, să nu prăduim această bogăţie ci s-o dăm înapoi Celui care ne-a înzestrat cu ea. Ştiţi:cei cinci talanţi,cei doi talanţi şi cel cu un talant. Să nu îngropăm bogăţia şi comoara pe care ne-a dat-o Dumnezeu ci s-o înmulţim şi s-o facem roditoare în fapte bune,în cuvinte bune,în gân-duri bune, în comportări creş-tineşti, în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu.    Amin!
Preot Mircea Pricop Transcris după casetă audio de Florentina Roman