miercuri, 19 iunie 2013

Minuni înainte de moartea părintelui Iustin Pârvu! Mâinile i s-au acoperit cu mir

Preoţii din întreaga ţară adunaţi la Mănăstirea Petru Vodă, judeţul Neamţ, pentru a veghea la căpătâiul părintelui Iustin Pârvu, mort duminică, susţin că au fost martorii unei minuni înainte ca acesta să se stingă.

Unul dintre cei mai mari duhovnici din România, părintele Iustin Pârvu a murit duminică seara, după o lungă suferinţă. În ciuda suferinţei din ultimele ore de viaţă, prelaţii cred că Pârvu era împăcat cu destinul său.
“Încă din timpul nopţii, mai multe persoane, printre care şi din corpul medical, care l-au îngrijit cu total devotament pe Părinte, au observat că din ochii acestuia curg ca nişte lacrimi cu bună mireasmă. La fel şi pe obraji şi pe mâini se vede lucind ca un ulei, mir cu mireasmă deosebită. E semn că bunul nostru Părinte vrea să ne mângăie şi să ne întărească”, se arată pe site-ul apologeticum.wordpress.com.

A fost deţinut politic

Născut pe 10 februarie 1918, în satul Poiana Largului, Neamţ, Iustin Pârvu a îmbrăcat rasa monahală în 1936, la Schitul Durău, fiind hirotonisit preot la 22 de ani. A participat la luptele din cel de-al Doilea Război Mondial, iar după lăsarea la vatră a urmat seminarul din Roman.
În 1945, a fost arestat şi condamnat politic la 12 ani de închisoare, pedeapsa prelungindu- se până în 1964, pentru că nu s-a lăsat de credinţă. În 1992 a început construcţia la Mănăstirea Petru Vodă, dedicată martirilor din temniţele comuniste.

http://apologeticum.wordpress.com/2013/06/16/iubitul-si-multpatimitorul-nostru-parinte-justin-a-trecut-la-domnul/

Niciun comentariu: