Mancarea este unul dintre darurile pe care Dumnezeu le-a facut omului. Alimentele, deci, trebuie luate cu multumire, spre slava lui Dumnezeu, creatorul lor si al nostru, precum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel, cand zice: "Ori de mancati, ori de beti, ori altceva de faceti, toate spre slava lui Dumnezeu sa le faceti" (I Corinteni 10, 31).
La inceput, cand l-a creat pe om, Dumnezeu a spus: "Iata, v-am dat orice iarba, care face samanta si care este pe fata intregului pamant, si orice pom, care are in el rod cu samanta: aceasta sa fie hrana voastra" (Facere 1, 29). Mai apoi, dupa incetarea potopului, cand Noe a iesit din corabia sa, Dumnezeu l-a binecuvantat si i-a spus: "Tot ce se misca si are viata sa va slujeasca de hrana: toate acestea vi le dau, ca si iarba verde" (Facere 9, 3).
Pornind de la cele doua cuvinte de mai sus, credem ca, pana la potop, oamenii nu au mancat carne, aceasta intrand in alimentatia lor abia dupa acest moment de mare intristare. Dupa iesirea din robia egipteana, poporul ales a primit noi porunci de la Dumnezeu, printre care si o noua ordine alimentara, privind animalele: acestea au fost impartite in animale curate si animale necurate. Precum vedem, in fiecare perioada a exista o alta raportare la hrana, specifica timpului respectiv.
Mantuitorul Iisus Hristos, in Evanghelia Sa, a desavarsit toate poruncile anterioare, care erau "umbra" si inchipuire a celor viitoare. In privinta mancarurilor, El spune: "Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om. (...) Nu intelegeti ca tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara? Iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea spurca pe om. Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule" (Matei 15, 10-20).
La randul sau, Sfantul Apostol Pavel, ne arata ca mancarea este un lucru secundar, cu mult mai prejos decat darurile Duhului Sfant, zicand: "Nu mancarea ne va pune inaintea lui Dumnezeu, ca nici daca vom manca, nu ne prisoseste, nici daca nu vom manca, nu ne lipseste" (I Corinteni 8, 8); "pentru ca imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie intru Duhul Sfant" (Romani 14, 17).
Legea Veche: Levitic (cap.11) si Deuteronom (cap.14)
Sursa necuratiei e in afara lucrurilor !
Dumnezeu a creat lumea "buna foarte", precum citim in cartea cea dintai: "Si a privit Dumnezeu toate cate a facut si, iata, erau bune foarte" (Facere 1, 31). Pornind de la acest cuvant, socotim ca nici un lucru nu este rau, necurat sau lipsit de rost. Astfel, orice lucru pe care nu-l intelegem sau care ne pare a fi vatamator are cu siguranta un rost bine definit, ce asteapta sa fie descoperit.
Sursa necuratiei e in afara lucrurilor, caci Dumnezeu nu ar fi putut crea un lucru rau sau necurat. Spre a ne feri de invataturi gresite, care ar putea sa ne faca sa socotim "necurata" vreo faptura a lui Dumnezeu, Sfantul Apostol Pavel spune: "Stiu si sunt incredintat in Domnul Iisus ca nimic nu este intinat prin sine" (Romani 14, 14).
In perioada Vechiului Testament se facea o stricta deosebire intre animale, unele fiind socotite curate, iar altele necurate, din pricina idolatriei, a mentalitatii sociale si a nazuintelor morale. Impartirea de odinioara a animalelor, in curate si necurate, a fost savarsita, deci, nu atat dupa calitatea lor intrinseca, cat dupa o anumita componenta simbolica a fiecaruia dintre ele. Unele animale sunt simboluri ale curatiei si ale ascultarii, in vreme ce altele sunt intruchipari ale unor patimi.
Credem ca, atat in trupul omului, cat si in sufletul sau, se imprima cumva caracterele elementelor din care acesta se hraneste. Acest lucru se poate observa usor in trupul celor care mananca grasimi multe, beau alcool sau fumeaza. Alimentatia isi pune amprenta asupra trupului, dar si a sufletului. Putem spune ca i s-a dat omului o anumita puterea de a se (re)crea pe sine, folosindu-se de cele din jurul sau. Deci, in functie de hrana pe care o folosim, ne sporim sau ne pierdem puterile sufletesti. In acest sens poate fi inteles mai usor si postul.
Animalele necurate au mai avut un scop duhovnicesc, ele inchipuind neamurile pagane. Insa, dupa Inaltarea Domnului la cer si Pogorarea Duhului Sfant, nici un popor nu a mai fost socotit necurat si oprit de la cunoasterea lui Dumnezeu, pentru ca Mantuitorul Iisus Hristos, prin moartea Sa pe cruce, a ispasit pacatul intregului neam omenesc.
Sfantul Apostol Petru a avut o vedenie, pe cand era in Iope: "A vazut cerul deschis si coborandu-se ceva ca o fata mare de panza, legata in patru colturi, lasandu-se pe pamant. In ea erau toate dobitoacele cu patru picioare si taratoarele pamantului si pasarile cerului. Si glas a fost catre el: "Sculandu-te, Petre, junghie si mananca." Iar Petru a zis: "Nicidecum, Doamne, caci niciodata n-am mancat nimic spurcat si necurat." Si iarasi, a doua oara, a fost glas catre el: "Cele ce Dumnezeu a curatit, tu sa nu le numesti spurcate." Si aceasta s-a facut de trei ori si indata acel ceva s-a ridicat la cer." Imediat dupa aceasta, au venit la sine trimisii sutasului Corneliu, din Cezareea, care era pagan. Intrand in casa aceluia, Sfantul Petru a spus: "Voi stiti ca nu se cuvine unui barbat iudeu sa se uneasca sau sa se apropie de cel de alt neam, dar mie Dumnezeu mi-a aratat sa nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat. (...) Cu adevarat inteleg ca Dumnezeu nu este partinitor. Ci, in orice neam, cel ce se teme de El si face dreptate este primit de El" (Fapte 10, 9-20).
Impartirea de odinioara a animalelor a tinut strict de Legea descoperita lui Moise, iar aceasta din urma a fost "umbra lucrurilor viitoare", adica a Evangheliei lui Hristos. Odata cunoscand si traind Adevarul, nu mai avem de ce sa cautam umbra acestuia, care si-a implinit rolul de "calauza", precum ne indeamna Sfantul Apostol Pavel, zicand: "Legea ne-a fost calauza spre Hristos, pentru ca sa ne indreptam din credinta; iar daca a venit credinta, nu mai suntem sub calauza" (Galateni 3, 24-25).
Sinodul Apostolic din Ierusalim (anul 51) a hotarat care este dreapta raportare la cerintele Legii Vechi. In acest context, Sfintii Apostoli au hotarat ca Legea Veche este o sarcina nefolositoare si "un jug" prea greu de purtat (Fapte 15, 10), drept pentru care nu trebuie impusa crestinilor. Poruncile din Vechiul Testament, intre care se afla si cele privitoare la mancaruri, nu mai trebuie tinute de cei botezati in Hristos, dintre ele ramanand valabile doar urmatoarele: "Socotesc sa nu tulburam pe cei ce, dintre neamuri, se intorc la Dumnezeu, ci sa le scriem sa se fereasca de intinarile idolilor si de desfrau si de (animale) sugrumate si de sange" (Fapte 15, 19-20).
Ce anume il intineaza (spurca) pe om ?
Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, a spus: "Nu ceea ce intra in gura il spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea il spurca pe om. (...) Tot ce intra in gura se duce in pantece si se arunca afara, iar cele ce ies din gura pornesc din inima si acelea il spurca pe om, caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase si hule. Acestea sunt care il spurca pe om" (Matei 15, 10-20).
"Nu este nimic din afara de om care, intrand in el, sa poata sa-l spurce. Dar cele ce ies din om, acelea sunt care il spurca. De are cineva urechi de auzit sa auda. (...) Nu intelegeti, oare, ca tot ce intra in om, din afara, nu poate sa-l spurce? Ca nu intra in inima lui, ci in pantece, si iese afara, pe calea sa, bucatele fiind toate curate. Dar zicea ca ceea ce iese din om, aceea il spurca pe om, caci dinauntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfranarile, hotiile, uciderile, adulterul, lacomiile, vicleniile, inselaciunea, nerusinarea, ochiul pizmas, hula, trufia, usuratatea. Toate aceste rele ies dinauntru si il spurca pe om" (Marcu 7, 14-23).
Teodor Danalache
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu