Cântarea 1, glasul al 6-lea.
Irmosul:
Ca pe uscat umblând Israel cu urme prin adânc, pe prigonitorul Faraon văzându-l înecat, a strigat: lui Dumnezeu cântare de biruinţă să-I cântăm.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, Tăria cea Prealăudată a părinţilor! Bucură-te, Lauda cea Preamărită a neamului nostru! Bucură-te, Izvorul mântuirii care izvorăşti mila celor ce cu credinţă te laudă pe tine, Singură Prealăudată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Primeşte laudă din buzele cele desfrânate, Ceea ce eşti mult Lăudată şi Preamărită. Că tu eşti Buna Podoabă şi Mântuirea lumii, care mântuieşti pe toţi cei ce cu cucernicie te cântă pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, Cortule de lumină Purtător, Făclie, Biserică, Masă şi Munte Sfânt! Bucură-te, Palatul Măririi, Dumnezeiescule Locaş al lui Dumnezeu! Bucură-te, Zidul cel Nesurpat al celor ce te lăudăm pe tine!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti Nădejdea şi Ocrotitoarea celor fără de nădejde, Ajutătoarea cea Neruşinată a tuturor, deschide-mi uşile cele cereşti şi mă adu la Fiul tău, Stăpână şi mă miluieşte pe mine, robul tău.
Cântarea a 3-a.
Irmosul:
Nu este sfânt precum Tu, Doamne, Dumnezeul meu, Care ai înălţat fruntea credincioşilor Tăi, Bunule şi ne-ai întărit pe noi pe piatra mărturisirii Tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pe tine, Preasfântă, te măresc toate cetele îngerilor; iar noi, după datorie, neîncetat te cântăm şi cu mulţumită te lăudăm: Bucură-te, Scăparea şi Ajutorul celor ce cu credinţă te cheamă pe tine!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cine, după, vrednicie va lăuda naşterea Ta, Născătoare de Dumnezeu Fecioară? Striga cu spaimă zidirea, văzând Taina cea săvârşită întru tine; că în adevăr n-a născut alta fiind fecioară, afară de tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Dăruieşte milă, celor ce cer de la tine, Fecioară şi-ţi întinde mâna ta cea tare celor ce sunt întru nevoi; şi ne întâmpină în primejdii, că pe tine te avem toţi Izbăvire în necazuri.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Lacrimi de pocăinţă nu am, ca desfrânata de demult şi în desfrânări viaţa mea cheltuind-o, cad la tine, rugându-mă cu suspine: dă-mi, Stăpână, cu rugăciunile tale, plâns curăţitor.
Cântarea a 4-a.
Irmosul:
Hristos este Puterea mea, Dumnezeu şi Domnul, cinstita Biserică cu Dumnezeiască cuviinţă cântă strigând, din cuget curat întru Domnul prăznuind.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti Sprijinirea lumii, Născătoare de Dumnezeu Curată şi Mântuirea tuturor, ca Una care ai născut pe Dumnezeu. Pentru aceea cu dragoste te mărim toţi şi te binecuvântăm.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Zid eşti şi Întărire şi Nădejde a credincioşilor şi Turn de mântuire. Pentru aceea, surpă, Preacurată, pe vrăjmaşii care sunt asupra noastră; că în tine ne-am pus toate nădejdile.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Având nădejdea ta cea nebiruită, Preacinstită, surpăm semeţiile vrăjmaşilor, Preacurată, prin credinţa cea întru tine; că acum ne întărim cu chemarea ta.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Vezi-mi necazul meu, Preacurată, vezi suspinul meu, vezi-mi mâhnirea şi arată-ţi întru mine harul tău cel mult, umplând de veselie sufletul meu cel smerit.
Cântarea a 5-a.
Irmosul:
Cu Dumnezeiască strălucirea Ta, Bunule, sufletele celor ce aleargă la Tine cu dragoste, mă rog, luminează-le, ca să Te vadă, Cuvântule al lui Dumnezeu, pe Tine Adevăratul Dumnezeu, Cel Ce ne chemi din negura greşelilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, Zidul credincioşilor şi Mijlocitoarea cea tare, Preacurată! Bucură-te, Munte Sfânt, Prealăudată! Bucură-te, Scară Însufleţită, Stăpână! Bucură-te, Bucuria şi Ajutorul tuturor celor fără ajutor şi Acoperământul celor ce cu tot sufletul aleargă la tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceata proorocilor, strigând cu mare glas, a propovăduit înfricoşătoarea Taină a naşterii tale; că tu Singură ai născut fără stricăciune pe Dumnezeul tuturor, Care după naştere te-a păstrat Fecioară, precum te-a păzit şi mai înainte de naştere.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Cine va putea, Curată, să spună Taina ta cea mai presus de minte? Că pe Dumnezeu ai născut şi ca pe un Prunc pe Acesta L-ai alăptat. Pentru aceea, toate neamurile te fericesc, precum mai înainte ai zis, Fecioară şi cu dragoste cântăm pe Cel Ce te-a preamărit pe tine.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Darurile tale cele de Dumnezeu dăruite, ca Una care eşti Milostivă şi Iubitoare de bine, le reverşi oamenilor totdeauna, Născătoare de Dumnezeu, Maică Nenuntită; şi izbăveşti pe toţi din chinuri cu rugăciunile tale. Pentru aceea, să nu treci cu vederea pe cei ce aleargă la Acoperământul tău cel tare.
Cântarea a 6-a.
Irmosul:
Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând, strig către Tine: scoate din stricăciune viaţa mea, Mult Milostive.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
La tine cad, Preacurată Născătoare de Dumnezeu; cere prin rugăciunile tale de la Fiul tău şi Domnul, Dăruitorul a toată bunătatea, să-mi dea şi mie iertare greşelilor.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Întru adâncul viforului celui cumplit al mării care mă învăluie m-am aruncat prin nemăsuratele şi grelele mele păcate; potoleşte-mi furtuna şi daruieşte-mi alinarea, Ceea ce eşti cu totul Neîntinată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Ceea ce eşti Stăpâna tuturor ziditorilor, ca Una ce pe Dumnezeu mai presus de fire L-ai născut, curăţeşte-mi rănile greşelilor, Preacurată şi vieţii celei veşnice învredniceşte-mă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti Mângâierea şi Scăparea robilor tăi, Preacurată; pentru aceea fă cerere de rugăciune neîncetată către Dumnezeu, pentru cei ce cu credinţă şi cu dragoste te roagă pe tine.
Cântarea a 7-a.
Irmosul:
Dătător de rouă cuptorul l-a făcut îngerul cuvioşilor tineri; iar pe haldei arzându-i porunca lui Dumnezeu, pe chinuitorul l-a plecat a striga: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri!
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Maică Fecioară, să nu încetezi a ruga pe Domnul, ca să ne izbăvească pe noi din primejdii şi din necazuri, Stăpână; ca să cântăm cu sârguinţă: Binecuvântat este, Preacurată, Rodul pântecelui tău.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Maică Fecioară, Stăpână, mai Sfântă te-ai arătat decât toate puterile cereşti şi decât Heruvimii şi Serafimii, ca Ceea ce ai născut pe Hristos, Stăpânul zidirii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Şi ai născut şi eşti Fecioară şi după naştere ai rămas Curată ca şi mai înainte de naştere, Născătoare de Dumnezeu, nearzându-se pântecele tău. Pentru aceea, cu credinţă, după Dumnezeu pe tine te mărim, Preacurată.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Mă înfricoşează şi mă tulbură valurile greşelilor mele; dar tu, Preasfântă, Ceea ce eşti bună, cere-mi milostivire în ceasul încercării, mântuire dăruindu-mi.
Cântarea a 8-a.
Irmosul:
Din văpaie rouă ai izvorât cuvioşilor şi jertfa dreptului cu apă ai ars-o; că toate le faci, Hristoase, cu singură voirea Ta; pe Tine Te preaînălţăm întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti Scăparea noastră şi Mângâiere tuturor, Fecioară Preacurată. Că, iată, Domnul tuturor, născându-Se din pântecele tău, te păzeşte Fecioară şi după naştere. Pe Care bine-L cuvântăm cu buze nevrednice şi-L preaînălţăm întru toţi vecii.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Pleacă-te, Ceea ce eşti gata Fierbinte Sprijinitoare a credincioşilor şi Scăparea mea şi primeşte rugăciuni dureroase din inima mea şi mă scapă de împătimirea dobitocească şi de relele deprinderi şi plâns de bucurie dă, Fecioară, sufletului meu celui întunecat.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Când gândesc la relele cele făcute de mine şi la judecata cea groaznică, mă înfricoşez, Fecioară şi mă tem. Dar tu, ca o Iubitoare de oameni, mai înainte de sfârşit fă-mi Milostiv pe Judecătorul; că tu eşti Întemeierea tuturor celor căzuţi, Nădejdea şi Folositoarea celor deznădăjduiţi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Roagă, Curată, pe Fiul tău şi Dumnezeu să ne fie nouă Milostiv şi lesne Împăcat; şi cu rugăciunile tale păzeşte-ne de toată nălucirea cea potrivnică şi să se surpe degrab semeţia vrăjmaşilor, ca să te lăudăm pe tine, Ceea ce eşti cu har Dăruită.
Cântarea a 9-a.
Irmosul:
Pe Dumnezeu a-L vedea nu este cu putinţă oamenilor, spre Care nu cutează a căuta cetele îngereşti; iar prin tine, Preacurată, S-a arătat oamenilor Cuvântul Întrupat. Pe Care mărindu-L cu Oştile cereşti, pe tine te fericim.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Să nu ne uiţi pe noi, robii tăi, Maică Fecioară Neispitită de nuntă, cei ce năzuim la Biserica ta. Că tu Singură eşti Nădejdea creştinilor, Întărirea tuturor celor ce aleargă la tine, Curată; ascultă şi împlineşte rugăciunile noastre, Stăpână.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Bucură-te, Zidul cel Nesurpat; Bucură-te, Acoperământul lumii; Bucură-te, Biserică; Bucură-te, Făclie; Bucură-te, Scaun al lui Dumnezeu! Bucură-te, Bucuria şi Ajutătoarea tuturor, Ceea ce eşti de-a pururea Armă de mântuire nebiruită asupra vrăjmaşilor celor nevăzuţi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Avându-te pe tine, Curată, Părtinitoare, Acoperământ şi Nădejde, Zid şi Scăpare, Curăţire şi Dezlegare de cele rele, ne mântuim de ispite şi de primejdii, de boli şi de patimi; pentru aceea, neîncetat lăudăm puterile tale.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.
Tu eşti Mărirea îngerilor, Oglinda proorocilor, Lauda patriarhilor şi a Apostolilor; tu, Podoaba mucenicilor lui Hristos, Sfinţenia pustnicilor şi a drepţilor şi Înnoirea a toată lumea.
SEDELNA, glasul al 4-lea. Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi lumii...
Luminează, Ceea ce eşti Bună, cu lumina ta, sufletul meu cel întunecat şi-mi strică împietrirea; şi mă învaţă să fac voia Fiului tău, ca să aflu iertare de greşelile mele cele multe, Preacurată şi să scap de focul cel nestins cu rugăciunile tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu