Filmulete din Duminica a 23-a dupa Rusalii-Vindecarea demonizatului din tinutul gherghesenilor;25 octombrie

In Sfanta Evanghelie din Duminica a XXIII-a dupa Rusalii vedem ca barbatul chinuit de demon din cetatea Gherghesenilor cauta singuratatea, nu comuniunea, dorea instrainarea, nu apropierea de oameni. Viata lui era un chin, desi era viu, totusi el traia printre cei morti, adica in morminte. El era mort din punct de vedere spiritual si din punct de vedere social. Din aceasta atitudine a omului demonizat vedem ca pacatul, inteles ca lucrare a demonilor in viata oamenilor, instraineaza pe oameni de Dumnezeu, de semeni si de ei insisi.
Dumnezeu a facut omul dupa chipul Sau, adica persoana chemata la comuniune de iubire si viata vesnica cu Persoanele Sfintei Treimi: "Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra" (Facere 1, 26).
Creat dupa chipul lui Dumnezeu Cel iubitor si nemuritor, omul era chemat sa devina nemuritor daca iubeste pe Dumnezeu - Izvorul si Daruitorul vietii vesnice.
Dar, fiind ispitit de Satan care luase forma sarpelui, omul a voit sa fie ca Dumnezeu, despartit de Dumnezeu, prin incalcarea poruncii lui Dumnezeu. Cand, prin neascultare, omul a incalcat porunca lui Dumnezeu, el a cazut din starea de iubire fata de Dumnezeu si a slabit legatura de viata vesnica sau comuniunea cu Dumnezeu. Daca ascultarea omului fata de Dumnezeu era viata, neascultarea lui a devenit moarte. Dupa savarsirea pacatului, Adam si Eva se ascund dinaintea lui Dumnezeu (Facerea 3, 8). Cu alte cuvinte, pacatul instraineaza si insingureaza pe om de prezenta lui Dumnezeu si il impiedica sa guste din Pomul Vietii, adica sa traiasca din prezenta lui Dumnezeu - Datatorul de viata (Facere 3, 22).
Sfanta Scriptura ne arata ca inainte de a pacatui omul era apropiat de Dumnezeu, iar dupa ce a pacatuit, el s-a indepartat si s-a ascuns de Dumnezeu (cf. Facere 2, 8-11). 

Fiinta umana se indumnezeieste prin har, in masura in care participa la viata si sfintenia Dumnezeului Celui Viu si Sfant. Paradoxul omului este acela ca desi este pacatos, el este totusi chemat sa devina sfant. De aceea, pocainta (intoarcerea la Dumnezeu) si iertarea sunt acte de innoire spirituala si de umanizare. Potrivit Revelatiei divine, umanizarea lui Dumnezeu in Hristos are ca scop indumnezeirea omului, creat dupa chipul comuniunii divine Treimice (Facere 1, 26). "Dumnezeu S-a facut pe Sine Om, pentru ca omul sa poata deveni Dumnezeu", spun Sfintii Parinti ai Bisericii.

Ne rugam lui Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem ca adevarata fericire este legatura sau comuniunea omului cu Dumnezeu, prin ascultarea cuvantului Sau si implinirea poruncii iubirii fata de Dumnezeu si fata de aproapele, spre slava Preasfintei Treimi si a noastra mantuire. Amin.

Predica Parintelui Mircea Cristian Pricop