marți, 13 octombrie 2015

Imn-acatist închinat Sfintei Cuvioase Parascheva († Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, Un imn-acatist ce se adaugă formelor liturgice existente în cultul Cuvioasei Parascheva, Editura Filocalia, 2013)

Condacul 1
Preacuvioasă Maică, mireasa lui Hristos,
În jurul tău s-adună poporul credincios,
Să laude cu pace și bucurie multă,
Viața ta frumoasă, lui Dumnezeu plăcută.
Că tu în marea-ți milă, pe mulți îi ocrotești,
Iar cu-ale tale moaște, bolnavi tămăduiești.
Cântăm acum cu toții, din inimi rugătoare:
Bucură-te Parascheva, sfântă mult folositoare!
Icosul 1
Îngerii din ceruri cu nimburi de lumină,
Au fost trimiși de Domnul din slava cea divină
Să poarte-n raiul veșnic sufletul tău sfânt,
Că sfântă ți-a fost viața plinită pe pământ.
Puținii ani de viață din timpul efemer
I-ai prefăcut în aripi și trepte către cer.
De-aceea noi cu grabă la tine azi cădem
Și din locașul veșnic ascultă ce-ți cântăm:
Bucură-te, cuvioasă, cea aleasă între sfinte;
Bucură-te, că vezi raiul care l-ai dorit fierbinte;
Bucură-te, porumbiță, cea de raze cerești plină;
Bucură-te, steaua noastră dătătoare de lumină;
Bucură-te, că în lume te-a umbrit cereasca rază;
Bucură-te, că în ceruri chipul ți se-ncununează;
Bucură-te, cea prin care Dumnezeu se preamărește;
Bucură-te, că sfânta rugă Hristos Domnul ți-o plinește;
Bucură-te, cea de-a pururi așezată între sfinți;
Bucură-te, că întru slavă laudă Domnului cânți;
Bucură-te, cea prin care cerul pogoară la noi;
Bucură-te, că prin tine lumea scapă din nevoi;
Bucură-te, bucurie, multora ajutătoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 2
Iisuse, între casnici și-ai tăi prieteni sfinți
Pe Sfânta Parascheva Tu cea dintâi asculți.
La ruga ei fierbinte, Tu faci să se-nnoiască
În noi putere sfântă și pace îngerească.
Îți mulțumim, Stăpâne, și Ție ne-nchinăm.
Cu Sfânta Parascheva, smeriți, noi îți cântăm:
Aliluia!
Icosul 2
Fecioară Parascheva, venim și îndrăznim,
Să ne ajuți, preabună, ca să ne mântuim.
Pe toți ne ocrotește în marile ispite
Și-ascultă pe tot omul în ruga lui fierbinte.
Auzi-ne cu grabă atunci când te chemăm
Și caută cu milă spre cei care-ți cântăm:
Bucură-te, vistierie și talant neprețuit;
Bucură-te, pom cu roade, în Moldova răsădit;
Bucură-te, cărămidă întărită prin credință;
Bucură-te, doctorie în oricare suferință;
Bucură-te, lecuirea bolilor nevindecate;
Bucură-te, dătătoare de puteri și sănătate;
Bucură-te, că prin tine pacea din cer se coboară;
Bucură-te, că ești nouă neprețuită comoară;
Bucură-te, cale sfântă preoților cuvioși;
Bucură-te, mântuire pentru cei evlavioși;
Bucură-te, milostivă, de săraci îngrijitoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 3
Atunci când suferința și calea rea ne paște,
Ajută-ne fecioară, prin ale tale moaște.
Și țara ne-o păzește atunci când e-n primejdii
Și nu lăsa poporul în vremea deznădejdii.
La tine este pacea, la tine noi scăpăm,
Cu tine împreună lui Dumnezeu cântăm:
Aliluia!
Icosul 3
Epivata a fost locul în care te-ai născut
Și casa părintească în care ai crescut.
Acolo învățat-ai ce-i bine și ce-i rău,
Acolo petrecut-ai plăcut lui Dumnezeu,
Iar pentru-ale tale fapte Iisus te-a pregătit
Să fii nouă icoană și dar neprețuit.
De veacuri credincioșii, din patru zări venind,
Te cheamă cu credință, din inimă cântând:
Bucură-te, cuvioasă odrăslită-n rugăciune;
Bucură-te, că părinții te-au învățat cele bune;
Bucură-te, pruncă sfântă și frumosul giuvaer;
Bucură-te, că din fapte ți-ai țesut cunună-n cer;
Bucură-te, că averea nu ți-a fost cea pământească;
Bucură-te, că râvnit-ai numai patria cerească;
Bucură-te, că în lume haină scumpă n-ai purtat;
Bucură-te, că porți haină de monah adevărat;
Bucură-te, izgonirea vanității și-a mândriei;
Bucură-te, cinstitoarea Fecioarei și-a fecioriei;
Bucură-te, minte plină de smerită cugetare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 4
Pe tine, Cuvioasă, Hristos te-a pregătit
Să fii năstrapa sfântă cu mir neprihănit,
Ce-n dar îl torni pe rana celor bătuți de soartă
Și-aduci împăciuire celor zac în ceartă.
Tu știi s-ajuți în grabă pe cei făr-de-ajutor
Și-aduci în Casa Sfântă pe cel rătăcitor.
Dorim ca împreună cu tine noi să stăm,
Pe Dumnezeul nostru în veci să-L lăudăm:
Aliluia!
Icosul 4
Noi încercăm cu râvnă să te urmăm mereu,
Așa cum tu urmat-ai plăcut lui Dumnezeu.
Deși cu fire slabă, ai dus viață sihastră,
Dar ai primit putere să porți povara noastră.
Ai smuls pe mulți, preabună, din hăul disperării,
Ca și Iisus pe Petru cuprins de valul mării.
Orfanii te au mamă, bătrânii sprijinire,
Săracii apărare, străinii mângâiere.
Acolo, sus, în ceruri, primește-ne cântarea
Ce pururea ți-o-nalță, pios, toată suflarea:
Bucură-te, maică sfântă și odor duhovnicesc;
Bucură-te, sprijinire celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, că în ceruri s-a preamărit al tău nume;
Bucură-te, bucurie a fecioarelor din lume;
Bucură-te, cuvioasă, la Hristos mijlocitoare;
Bucură-te, cea din suflet de săraci preaiubitoare;
Bucură-te, purtătoare de balsamul bucuriei;
Bucură-te, însoțire trăitorilor pustiei;
Bucură-te, că în lume ai viețuit îngerește;
Bucură-te, cea prin care Dumnezeu tămăduiește;
Bucură-te, că în ceruri ai cetate stătătoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 5
Deși pe Cruce, Doamne, adesea Te vedem,
În loc să-ți dăm iubire, oțet noi îți turnăm.
Tu ne arăți și calea ce duce-n infinit,
Dar noi dorim adesea sinistrul labirint.
O, Milostive Doamne, din lume ne adună,
Cu Sfânta Parascheva cânta-vom împreună:
Aliluia!
Icosul 5
Din patru zări a lumii, smeriți, românii vin,
Să se închine ție, cântându-ți imn divin.
Căci prin ale tale moaște miresme se revarsă
Prinos de mângâiere și chip de cuvioasă.
De-aceea, tu, fecioară, păzește-ne în pace
Și nu lăsa deșartă cântarea ce se face:
Bucură-te, biruință în a lumii osteneală;
Bucură-te, îndrăznire în a noastră îndoială;
Bucură-te, ușă sfântă către calea mântuirii;
Bucură-te, împlinire și icoana fericirii;
Bucură-te, cinstitoarea Sfintei Cruci a lui Hristos;
Bucură-te, solitoare pentru poporul pios;
Bucură-te, că la Iași trupul tău sălășluiește;
Bucură-te, că și-n Roman veșmântul tău se găsește;
Bucură-te, că întru tine chipul Lui s-a împlinit;
Bucură-te, că prin tine mulți creștini s-au mântuit;
Bucură-te, frumusețe și podoabă în altare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 6
Ne cercetează, Doamne, acum și totdeauna,
Căci Sfânta Parascheva se roagă Ție-ntruna.
Trimite-ne în casă, de sus, preasfântul har,
Și umple viața noastră de pace și nectar,
Iar noi, întotdeauna, la cer mereu cătând,
Cântându-ți cu credință, din inimă zicând:
Aliluia!
Icosul 6
Ce vom răspunde oare în vremea judecății,
Când trâmbița suna-va prelung în fața morții?
N-am haina cea de nuntă, departe stând de El,
Mă simt străin în cale, n-am fapte nici de-un fel.
Preabune, Doamne, iartă-mi păcatele firești,
Și-n marea Ta iubire, voind, mă mântuiești.
Tu, Sfintei Parascheva, primește-i rugăciunea,
Căci, după rânduială, i-ai dat pe veci cununa:
Bucură-te, balsam haric și sălaș ocrotitor;
Bucură-te, oază cerească și izvor vindecător;
Bucură-te, casa pâinii și noian de bunătăți;
Bucură-te, mângâiere celor slabi și defăimați;
Bucură-te, cort de aur și polată a nădejdii;
Bucură-te, apărarea celor ce sunt în primejdii;
Bucură-te, izgonirea bolilor nevindecate;
Bucură-te, îndreptarea celor ce cad în păcate;
Bucură-te, scară tare și nădejde nevăzută;
Bucură-te, sprijinirea celor ce cad în ispită;
Bucură-te, far de taină, ca steaua luminătoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 7
Când ne-mpresoară, Maică, viclenele ispite,
Preabună Parascheva, cu inimi umilite,
Venim cu sârg la tine să ni le risipești,
Pe cei cuprinși de boală să îi tămăduiești.
Prin ale tale moaște redă-ne sănătatea,
Iar peste toți creștinii revarsă-ți bunătatea.
Cinstindu-te pe tine, pe Dumnezeu slăvim,
Cântându-I cu credință în imn de heruvim:
Aliluia!
Icosul 7
Pribeag mă simt, preabună, de lume prigonit
Și nu găsesc pe nimeni să fiu și eu iubit.
Tu fii mie prieten în viața mea de chin
Și-n fiecare suflet să văd chip de creștin.
Fii mie scut puternic, în vreme de război
Și mă ferește, sfântă, de scârbe și nevoi.
Iar tu, mijlocitoare și-a Domnului mireasă,
Primește rugăciunea din gură păcătoasă:
Bucură-te, Cuvioasă, către Domnul rugătoare;
Bucură-te, porumbiță, a paradisului floare;
Bucură-te, că-n asceză ți-a fost totdeauna traiul;
Bucură-te, că răbdarea te-a făcut să câștigi raiul;
Bucură-te, folosință celor slabi și asupriți;
Bucură-te, îndreptare pentru cler și păstoriți;
Bucură-te, cea prin care Dumnezeu ne dă iertare;
Bucură-te, că ești rază luminoasă ca un soare;
Bucură-te, purtătoarea rugii noastre la Hristos;
Bucură-te, îndreptare pentru orice păcătos;
Bucură-te, minte plină de smerită cugetare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 8
Acestea grăind ție, mă liniștesc în suflet
Și mă adun în mine și tot la moarte cuget.
Căci tu, în astă viață, plăcerile deșarte
Le-ai izgonit cu postul și gândul cel de moarte.
Ai mers calea-nfrânării și-a Sfinților Părinți
Și Domnului, în ceruri, cu îngerii Îi cânți:
Aliluia!
Icosul 8
La toți voi spune, Sfântă, minunile făcute,
Și-ți voi cânta adesea, în imne iscusite
A ta viață scumpă, lui Dumnezeu plăcută,
Căci tu în astă lume ai mers pe calea-I sfântă.
De-aceea, tu primește, din gură păcătoasă,
Cântarea ce slăvește viața ta frumoasă:
Bucură-te, cuvioasă și aleasă-ntre fecioare;
Bucură-te, floare rară de români îngrijitoare;
Bucură-te, că stai veșnic între cetele mărite;
Bucură-te, că prin tine Hristos milă ne trimite;
Bucură-te, păzitoare a sihaștrilor din munți;
Bucură-te, zid de pace și aleasă între sfinți;
Bucură-te, dobândire a slavei dumnezeiești;
Bucură-te, surpătoarea căilor diavolești;
Bucură-te, cale sfântă a monahilor săraci;
Bucură-te, că de veacuri pe cei certați îi împaci;
Bucură-te, mângâiere și a noastră rugătoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 9
Să lăudăm adesea pe sfânta noastră bună,
Căci ea pe toți românii în pace îi adună.
Ca să-și iubească țara, credința și avutul,
Să laude pe Domnul cu fapta și cuvântul.
Aceasta e de veacuri cinstită-ntre români,
Căci prin a ei putere suntem aici stăpâni.
Veniți cu toții astăzi, în preajma-i noi să stăm,
Cu dânsa împreună lui Dumnezeu cântăm:
Aliluia!
Icosul 9
Veniți toți credincioșii cu sufletele curate,
Chemați de Cuvioasa, la Roman, în cetate,
Să sărutăm cu grijă sfințitul ei veșmânt,
Ce-a fost cort și podoabă a trupului ei sfânt.
Smerită rugăciune cu toți să-i înălțăm,
Plecându-ne genunchii și astfel să-i cântăm:
Bucură-te, ușurință în ale noastre mari necazuri;
Bucură-te, biruință și folos în sumbre ceasuri;
Bucură-te, rază vie ce de veacuri strălucește;
Bucură-te, că la Roman, mila ta ne adumbrește;
Bucură-te, șipot prin care Dumnezeu trimite har;
Bucură-te, bucurie pentru cei cu trai amar;
Bucură-te, săturarea gloatelor celor flămânde;
Bucură-te, cea prin care focul sacru se aprinde;
Bucură-te, purtătoare de harul Duhului Sfânt;
Bucură-te, că pământul nu te-a socotit pământ;
Bucură-te, cale sfântă către viața viitoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 10
Ne strălucește astăzi o viață prealeasă,
A Sfintei Parascheva, a lui Iisus mireasă.
Ei, dup-o viață aspră și plină de virtuți,
Hristos i-a pus coroană de crini în rai crescuți.
Iar Dumnezeul nostru, în semn că ne iubește,
Ne-a dat spre mângâiere ale ei cinstite moaște,
Pe care noi, în pace, smeriți, le sărutăm,
Și lui Hristos, Cel veșnic, cu îngerii cântăm:
Aliluia!
Icosul 10
Părinții de sub glie te-au venerat, de veacuri,
Simțind că ești izvorul izvorâtor de leacuri.
Ierarhi pioși și preoți, popor și voievozi,
Orbi, surzi, bătuți de soartă, neputincioși, schilozi,
Toți și-au plecat fruntea lângă sicriul tău,
Tu dăruind din darul transmis de Dumnezeu.
De-aceea noi, în pace, în juru-ți ne-adunăm,
Ca să-ți cinstim viața și ție să-ți cântăm:
Bucură-te, rugătoare pentru neamul românesc;
Bucură-te, floare sfântă în pământ moldovenesc;
Bucură-te, stea venerată în ținutul carpatin;
Bucură-te, perlă scumpă pentr-un sfânt popor latin;
Bucură-te, stea aprinsă în toată Ortodoxia;
Bucură-te, apă lină, ce adapă toată glia;
Bucură-te, întregirea națiunilor robite;
Bucură-te, ocrotirea popoarelor asuprite;
Bucură-te, piatră scumpă în foc sacru lămurită;
Bucură-te, ajutorul celor ce cad în ispită;
Bucură-te, întărire și-a noastră ocrotitoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 11
Îndurate Doamne, sunt plin tot de păcate
Și iadul mă va-nghite pentru-ale mele fapte.
Mai lasă-mă, Stăpâne, până în ceasul morții
Și nu-mi socoti mie păcatul tinereții.
Mai ai milă de mine, ascultă ruga mea
Și nu părăsi, Sfinte, în veci pe sluga Ta.
Nu trece cu vederea, Te rog să iei aminte,
Căci mie îmi ești Tată și milostiv Părinte.
Aduc mijlocitoare acum pe roaba Ta,
Pe Sfânta Parascheva, cu care-Ți vom cânta:
Aliluia!
Icosul 11
Preacuvioasă Maică ești nouă solitoare,
A noastră cale bună și-a noastră rugătoare.
Petreci în veci cu Domnul, acolo-n cerul sfânt.
Căci sfântă ți-a fost viața aicea pe pământ.
Iar Domnul răsplătește cu-a Sa sfântă cunună
Pe cei care din viață în cer comori adună.
Ajută-ne și nouă, preabună, maică sfântă
Și nu uita poporul evlavios ce-ți cântă:
Bucură-te, Parascheva, fecioară neîntinată;
Bucură-te, rugătoare și smerenie înaltă;
Bucură-te, mângâiere pentru cei nenorociți;
Bucură-te, cale-ntoarsă celor slabi și rătăciți;
Bucură-te, blândă maică și grabnic ajutătoare;
Bucură-te, mângâiere și-a noastră folositoare;
Bucură-te, rază caldă și odor neprețuit;
Bucură-te, îndreptare celui slab și părăsit;
Bucură-te, bucurie a fecioarelor alese;
Bucură-te, ascultătoare a cântărilor frumoase;
Bucură-te, pace sfântă și a noastră primitoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 12
Nespusă mângâiere și folosință mare
Să te avem pe tine mereu ocrotitoare.
Căci viața noastră, Sfântă, în veci tu o păzești
Și pe poporul nostru de rele îl ferești.
La tine noi aflat-am alin mângâietor
Și ție obidiții își spun durerea lor
Lâng-ale tale moaște toți cei săraci se strâng,
Căci tu dai alinare creștinilor ce plâng.
De-aceea tot poporul, cu bucurie multă,
Cu tine împreună lui Dumnezeu Îi cântă:
Aliluia!
Icosul 12
Ne izbăvește, Maică, de bolile cumplite
Și ne ajută nouă în marile ispite.
Ferește-ne de ciumă, de foc și de război
Și risipește vrajba și ura dintre noi.
Ne ocrotește munca în viața cea de obște,
Cu ruga ta de maică și ale tale moaște.
Pe toți tu ne adună sub sfântul tău veșmânt,
Si ne păzește, Sfântă, pe toți, pân’ la mormânt.
Fii milostivă, Maică, cu cei care îți cântă,
Acest imn de cinstire din inimă smerită:
Bucură-te, mângâiere a poporului român;
Bucură-te, bucurie a pământului străbun;
Bucură-te, luminare a credinței noastre drepte;
Bucură-te, risipire a credințelor deșarte;
Bucură-te, solitoare pentru neamul românesc;
Bucură-te, roditoare în pământul strămoșesc;
Bucură-te, dătătoare de belșuguri și de rod;
Bucură-te, bucurie lui Vasile Voievod;
Bucură-te, următoare a Cuvântului ceresc;
Bucură-te, cale dreaptă celor ce se pocăiesc;
Bucură-te, fericită și a noastră rugătoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!
Condacul 13
O, Sfântă cuvioasă și mult folositoare,
Primește rugăciunea și fii ajutătoare
Poporului ce strigă din tot sufletul său,
Ce azi capul își pleacă lângă veșmântul tău.
Ascultă-ne necazul și vezi-ne durerea,
Redă-ne sănătatea, plinește-ne puterea,
Veghează-ne într-una până în clipa morții
Și fii mijlocitoare în vremea judecății.
Ajută să petrecem în cer cu Dumnezeu,
Unde tu ești acuma și-I cânți mereu, mereu:
Aliluia!
Condacul 1
Preacuvioasă Maică, mireasa lui Hristos,
În jurul tău s-adună poporul credincios,
Să laude cu pace și bucurie multă,
Viața ta frumoasă, lui Dumnezeu plăcută.
Că tu în marea-ți milă, pe mulți îi ocrotești,
Iar cu-ale tale moaște, bolnavi tămăduiești.
Cântăm acum cu toții, din inimi rugătoare:
Bucură-te Parascheva, sfântă mult folositoare!
Icosul 1
Îngerii din ceruri cu nimburi de lumină,
Au fost trimiși de Domnul din slava cea divină
Să poarte-n raiul veșnic sufletul tău sfânt,
Că sfântă ți-a fost viața plinită pe pământ.
Puținii ani de viață din timpul efemer
I-ai prefăcut în aripi și trepte către cer.
De-aceea noi cu grabă la tine azi cădem
Și din locașul veșnic ascultă ce-ți cântăm:
Bucură-te, cuvioasă, cea aleasă între sfinte;
Bucură-te, că vezi raiul care l-ai dorit fierbinte;
Bucură-te, porumbiță, cea de raze cerești plină;
Bucură-te, steaua noastră dătătoare de lumină;
Bucură-te, că în lume te-a umbrit cereasca rază;
Bucură-te, că în ceruri chipul ți se-ncununează;
Bucură-te, cea prin care Dumnezeu se preamărește;
Bucură-te, că sfânta rugă Hristos Domnul ți-o plinește;
Bucură-te, cea de-a pururi așezată între sfinți;
Bucură-te, că întru slavă laudă Domnului cânți;
Bucură-te, cea prin care cerul pogoară la noi;
Bucură-te, că prin tine lumea scapă din nevoi;
Bucură-te, bucurie, multora ajutătoare;
Bucură-te, Parascheva, sfântă mult folositoare!

Niciun comentariu: