Troparul Sfântului Apostol şi Evanghelist Luca, glasul al 3-lea:
Apostole Sfinte şi Evangheliste Luca, roagă pe Milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre.
Cântarea 1, glasul al 8-lea. Irmos: Cel Tăiat pe cea Netăiată...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Gura ta ştiind-o pahar Dumnezeiesc, al Înţelepciunii Celei Preaînalte, Înţelepte Apostole Luca, Vistieria Cea Mare şi Negrăită a harului, îmbogăţindu-ne, o luăm cu osârdie, Domnului cântând, căci cu Mărire S-a preamărit.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Taină învăţându-te Hristos cele cereşti şi Scripturile cele de Dumnezeu insuflate, fără mijlocire deschizându-le ţie Apostole Luca, tăinuitor te-a arătat şi propovăduitor preaînţelept, al celor mai presus de minte, care cu osârdie cânţi: Domnului să cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pusu-te-a Biserica lui Hristos împreună călător cu Apostolul Pavel, Sfinte Luca Preafericite, pe tine cel ce ai strălucit Dumnezeieşte cu harul Lui; şi urmelor lui ai urmat, cântând: Domnului să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Chipul zămislirii celei Negrăite şi Dumnezeieşti, ale celei Curate, cu totul lăudate l-ai arătat, Apostole Luca; cum că Duhul cel Preasfânt arătat a venit peste Dânsa şi cuvântul a umbrit-o; căruia cu un glas să-I cântăm, căci cu Slavă S-a preaslăvit.
Catavasia:
Deschide-voi gura mea şi se va umplea de Duhul şi cuvânt răspunde-voi Împărătesei Maici; şi mă voi arăta luminat prăznuind şi voi cânta minunile ei, bucurându-mă.
Cântarea a 3-a. Irmos: Tu eşti Întărirea celor ce...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Evanghelia ta, Dumnezeiescule Luca, a arătat şi arată pe Răsăritul Cel de sus, care a cercetat pe oameni.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Faptele Apostolilor prea Dumnezeieşte urmându-le cu toată buna credinţă, slăvite, prin scrisoare le-ai însemnat.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Apostolul Pavel, fericitul, ţi-a împletit ţie începături de laude şi laudele tale le-a arătat prin epistole.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Iată, acum te fericesc, precum mai înainte ai zis, Preacurată, toate neamurile oamenilor, mântuite fiind prin tine acum.
Catavasia:
Pe ai tăi cântăreţi, Născătoare de Dumnezeu, Ceea ce eşti Izvor Viu şi Îndestulat, care s-au împreunat ceată duhovnicească, întăreşte-i, în Dumnezeiască Mărirea ta, de cununile măririi învrednicindu-i.
Cântarea a 4-a. Irmos: Încălecat-ai pe cai pe Apostolii Tăi, Doamne...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Dacă te-ai văzut luminat cu Razele Duhului, te-ai învrednicit cu mâinile tale a tipări, preabunule, Legile Lui, celor iubitori de Dumnezeu, credincioşilor celor ce cântă: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Harul aflându-te pe tine locaş Mângâietorului, s-a vărsat de prisos în buzele tale şi propovăduitor păcii te-ai arătat, tuturor celor ce cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca unul care te-ai arătat părtaş nevoinţelor Apostolului Pavel, slăvite, de cununi după dreptate te-ai învrednicit şi împreună cu dânsul bucurându-te pentru Împărăţie, cu un glas cântaţi: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Aflând Domnul frumuseţea minţii tale, ca şi cu nişte Dumnezeieşti Raze, frumos strălucind, ai fost orânduit propovăduitor celor ce cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Surpat-a Domnul pe cei puternici de pe scaune, Fecioară şi Maică, precum a zis; şi pe cei flămânzi i-a umplut de Dumnezeieşti bunătăţi; pe cei ce cântă cu credinţă: Slavă Puterii Tale, Doamne!
Catavasie:
Sfatul cel neurmat şi Dumnezeiesc al Întrupării Tale, celei de sus, celei din Fecioară, proorocul Avacum avându-l în minte, a strigat: Slavă Puterii Tale, Doamne.
Cântarea a 5-a. Irmos: Luminează-ne pe noi...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lumina Cea Înţelegătoare, în inima ta luând-o, dacă te-ai curăţit de întinăciunile cele de mai înainte prin Legea dragostei, tuturor, Sfinte Luca, ai împărţit-o.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Tu, cu fulgerele harului, preafericite, strălucit te vezi arătat, vorbind Dumnezeieşte, Apostole Luca, cu limbă de foc.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Dorit-ai cu Apostolul Pavel, Preaînţeleptul, împreună ai umbla; că iubit te-ai numit, ca un slujitor şi Evanghelist al Harului.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Bucură-te, Ceea ce eşti cu adevărat Vistieria Fecioriei, Chemarea strămoaşei şi Dezlegarea blestemului strămoşului.
Catavasia:
Spăimântatu-s-au toate de Dumnezeiască mărirea ta; că tu, Fecioară, Neispitită de nuntă, ai avut în pântece pe Dumnezeu Cel peste toate şi ai născut Fiu pe Cel fără de ani, Cel Ce dăruieşte pace tuturor celor ce te laudă pe tine.
Cântarea a 6-a. Irmos: Rugăciune ridic către Domnul...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe muntele virtuţilor suindu-te, Apostole, ai vorbit cu Cel Dorit ca şi Moise; şi Tablele cele de Dumnezeu scrise, însemnate cu degetul Duhului, îndoite le-ai luat, Fericite Luca, Învăţătorule al lumii.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Lumea ai luminat cu învăţăturile tale, ca un ritor al cinstitei Biserici, căci cu Razele Preasfintei Treimi Celei Nezidite, luminat te-ai văzut de Dumnezeu primite; şi te-ai făcut ca un Luceafăr, luminând marginile lumii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Bolile sufletelor, de Dumnezeu însuflate, acum le vindeci şi ale trupurilor, precum de demult ţi s-a încredinţat din cer harul Duhului; că Apostolul Pavel pe tine te mărturiseşte a fi doctor celor de faţă.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Căutat-a spre tine Domnul, înnoind firea mea, ca un puternic făcându-ţi mărire, precum ai zis, Născătoare de Dumnezeu, cu totul fără prihană; şi m-a mântuit prin tine din stricăciune, ca un Dumnezeu şi de oameni Iubitor.
Catavasie:
Înţelepţii de Dumnezeu, care faceţi acest praznic Dumnezeiesc şi cu totul cinstit, al Maicii lui Dumnezeu, veniţi să batem din palme, slăvind pe Dumnezeu, Cel Ce s-a născut dintr-Însa.
CONDAC, glasul al 4-lea. Podobie: Arătat-Te-ai astăzi lumii...
Ucenic făcându-te Cuvântului lui Dumnezeu, împreună cu Apostolul Pavel ai luminat tot pământul şi negura ai gonit, scriind Dumnezeiască Evanghelie a lui Hristos, Dumnezeul nostru.
Cântarea a 7-a. Irmos: Tinerii evrei oarecând...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
O, cum Apostolilor Luca şi Cleopa S-a arătat Stăpânul din mormânt! Că înviind i-a învăţat pe ei să cânte: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci!
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pe cărarea vieţii mergând, împreună călător ai aflat fericite pe Cuvântul, Care ţi-a deschis uşile Locaşurilor celor Cereşti ţie, celui ce cântai: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Alăuta Duhului te-ai arătat, care vesteşte de la Dumnezeu cântările cele dulci, luminând Sfinte Luca pe oamenii cei ce cântă: Binecuvântat eşti Doamne Dumnezeule în veci!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel fără de trup a grăit ţie Fecioară: Bucură-te Marie, de Dumnezeu Născătoare, cu care împreună credincioşii cântăm Fiului tău: Binecuvântat este Preacurată, Rodul pântecelui tău.
Catavasia:
N-au slujit făpturii cugetătorii de Dumnezeu, ci numai Făcătorului; ci, groaza focului bărbăteşte înfruntând-o, se bucurau cântând: Prealăudate Dumnezeul părinţilor noştri şi Doamne, bine eşti cuvântat!
Cântarea a 8-a. Irmos: Pe Cel Ce S-a preamărit...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca nişte Table de Dumnezeu scrise, luând cărţile tale cu credinţă, ne îndulcim de luminarea harului, preafericite; pe Domnul lăudându-L şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ca şi cu un organ cu limba ta Duhul lucrând, luminează pe oameni, cu Taină învăţând dogmele harului, pe cei ce laudă pe Domnul şi-L preaînalţă întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Legat fiind în dragoste cu Apostolul Pavel cel de Dumnezeu grăitor, de Dumnezeu grăitorule, Sfinte Apostole Luca şi însoţire preacinstită v-aţi arătat, pe Domnul lăudându-L şi preaînălţându-L întru toţi vecii.
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Cu năvodul cuvintelor tale, cel de Dumnezeu împletit, ai vânat pe oamenii cei ţinuţi în rătăcire şi ai prins cu luminarea credinţei pe cei ce laudă pe Domnul şi-L preaînalţă întru toţi vecii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Sfânta Elisabeta, Maică a Domnului te-a vestit pe tine, proorociţă arătându-se, purtând pe Botezătorul şi Înaintemergătorul; pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Catavasie:
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
Pe tinerii cei binecredincioşi, în cuptor, naşterea Născătoarei de Dumnezeu i-a mântuit, atunci fiind închipuită, iar acum plinită, pe toată lumea ridică să-Ţi cânte Ţie: pe Domnul, lucrurile, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.
Cântarea a 9-a. Irmos: Hotarele firii le-ai trecut...
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Ai stat, Sfinte Luca, întru bucuria celor de tine dorite, întrucât ai ajuns la săvârşire şi sfârşit fericit ai dobândit după adevăr, dezlegându-se simbolurile prin arătările Adevărului.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Strălucit-ai lumii ca un soare, de Dumnezeu insuflate, stând înaintea Treimii cu Apostolul Pavel cel de Dumnezeu văzător, Sfinte Luca Prealăudate. Cu care neîncetat te mărim pe tine, de Dumnezeu arătătorule.
Stih: Sfinte Apostole şi Evanghelist Luca, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu Raza cea de Lumină, Purtătorule Apostol Luca, roagă-te a se lumina cântăreţii tăi şi dăruieşte pace lumii, preafericite, ca neîncetat să te mărim pe tine, de Dumnezeu grăitorule.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Bucurându-te, acum, Sfinte Apostole Luca, stai înaintea Împăratului tuturor, fiind împodobit cu cununa Dumnezeieştii Bunei Podoabe şi a Frumuseţii. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu grăitorule, neîncetat te mărim.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Pe Cuvântul Cel fără de trup L-ai primit, pe Cel Ce a voit să înnoiască firea mea şi pe Acesta Întrupat Fecioară L-ai născut. Pentru aceasta pe tine, de Dumnezeu Născătoare, neîncetat te mărim.
Catavasie:
Tot neamul pământesc să salte cu duhul, fiind luminat; şi să prăznuiască firea minţilor celor fără de trup, cinstind sfânta prăznuire a Maicii lui Dumnezeu şi să strige: Bucură-te, Preafericită Născătoare de Dumnezeu, Curată, pururea Fecioară.
SEDELNA, glasul al 3-lea. Podobie: De frumuseţea Fecioriei...
Călătorind tu după Învierea lui Hristos, Apostole Luca Preasfinţite, împreună cu Sfântul Cleopa în satul Emmaus, pe când vă întrebaţi a stat de faţă Domnul în chip necunoscut; şi luând iarăşi dare de pâine, ai cunoscut pe Mântuitorul, căruia roagă-te, să ne dăruiască nouă mare milă.
SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Ca un călător împreună cu Apostolul Pavel, feluri de nevoi ai suferit cu răbdare, întru tot lăudate Apostole al Domnului şi alergarea credinţei prin chinuire săvârşind, te veseleşti, fericite, împreună cu dânsul întru cele de sus. Pentru aceasta şi lumii propovăduind Evanghelia lui Hristos, ai luminat toată partea cea de sub soare, Sfinte Luca Preacinstite. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea şi Cuvântul...
Pe Ceea ce este Uşă Cerească şi Sicriu, Munte cu totul Sfânt, Nor Strălucitor, să o lăudăm; pe Scara cea Cerească, Raiul cel Cuvântător, Mântuirea Evei şi Odorul cel Mare a toată lumea; că într-Însa s-a lucrat Mântuirea lumii şi iertarea greşelilor celor de demult. Pentru aceasta grăim către dânsa: roagă pe Fiul tău şi Dumnezeu, să dăruiască iertare de greşeli, celor ce se închină cu credinţă, Preasfintei naşterii tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu