marți, 6 octombrie 2015

Cinstirea Icoanei Maicii Domnului „Îndrumatoarea” „Odighitria” de la Xenofont -6 octombrie

După ce icoana a fost reașezată în locul inițial, părinții din mănăstire și-au luat măsuri de precauție, pentru a preveni dispariția icoanei. Cu toate acestea, icoana Maicii Domnului a dispărut din nou din Mănăstirea Vatoped și a reapărut în Mănăstirea Xenofont. Această minune s-a repetat de trei ori, după care monahii de la Vatoped s-au convins că acest lucru este de fapt o întâmplare minunată și au decis să nu se împotrivească voinței Maicii Domnului de a rămâne la Xenofont.

Tropar

Icoanei tale celei sfinte, numită îndrumătoarea, închinându-i-se acum cu multă credinţă, te lăudăm, Curată Fecioară, căci ea ne-a fost adusă în chip minunat, revărsând către noi minunile tale şi izbăvindu-ne din toate nevoile; de aceea, cu dragoste strigam ţie: Slavă milostivirii tale, Curată, slavă pavezei tale, slavă purtării tale de grijă, Una Prealaudată.

Rugăciune

Ceea ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai tu ai purtat în pântecele tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L, Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.

Niciun comentariu: