DESPRE CREDINŢĂ

1. Se mântuiesc cei care nu cred în Sfânta Treime ?

Nu se mântuiesc, pentru că toată temelia credinţei noastre este întemeiată pe Dumnezeu în trei feţe proslăvit: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh.

Cunoaştem din Sfânta Scriptură că, la facerea omului, Dumnezeu Tatăl s-a sfătuit cu Dumnezeu Fiul şi cu Dumnezeu Sfântul Duh, zicând aşa: “Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră”. Şi în alte locuri din Sfânta Scriptură vedem, de asemenea, colaborarea celor trei persoane ale Sfintei Treimi: la Botezul Domnului, la Schimbarea la Faţă etc.

Cine nu crede în Sfânta Treime nu crede nici în Domnul Hristos, Unul din Treime, iar cine nu crede în Hristos nu este nici membru al Bisericii Sale, iar în afară de Biserică nu este mântuire. Cine nu are Biserica de mamă nu-L are pe Dumnezeu (Sfânta Treime) de Tată.

2. De ce credinţa noastră ortodoxă este cea dreaptă şi mântuitoare ?

Pentru că păstrează exact învăţătura Mântuitorului Hristos, care a fost dată apostolilor şi stabilită prin cele Şapte Sinoade ale Sfinţilor Părinţi. Aşadar, Biserica Ortodoxă este sobornicească şi apostolească, cum zicem în Crezul. Dovezi importante că Biserica Ortodoxă păstrează adevărata credinţă, avem din acest semn: de la începutul creştinismului până în zilele noastre, în Biserica Ortodoxă creştinii ajung la sfinţenie şi-i proslăveşte Dumnezeu făcându-i sfinţi, cum e cazul cu părintele Ioan Iacob de la Ierusalim, cu Sfântul Calinic de la Cernica şi alţii care se află în ţara noastră. Iar un alt semn este acesta: Toată lumea ştie că, la Ierusalim, de Sfintele Paşti, Sfânta Lumină vine numai la Biserica noastră Ortodoxă, iar patriarhul nostru ortodox dă Sfânta Lumină şi catolicilor.

3. De ce nu se mântuiesc sectanţii ?

Sectanţii nu se mântuiesc pentru că au devenit hulitori ai Duhului Sfânt, necinstind Sfânta Treime în diferite feluri. Rupându-se de Biserică, ei nu mai au cum să tragă seva Duhului Sfânt şi, aşa cum ştim, în afară de Biserică nu este mântuire. O dată ce au lepădat Sfintele Taine, Soboarele Apostolice, Crezul, înseamnă că au lepădat toată învăţătura Mântuitorului. Şi ca dovadă, la nici o sectă nu s-a ajuns la acea înălţime a sfinţeniei, ca să devină cineva sfânt. De aceea ei nu serbează nici un sfânt, nici chiar pe Maica Domnului n-o consideră Sfânta Sfinţilor. Şi mai sunt destule motive pentru care nu se mântuiesc.

4. Cine  sunt  urmaşii apostolilor ?

Urmaşii apostolilor sunt: arhiereii, preoţii şi diaconii. Aceştia reprezintă autoritatea bisericească, pe care i-a lăsat Domnul Hristos să conducă Biserica până la sfârşitul veacurilor, aşa cum le şi spune ucenicilor după Înviere: “Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacurilor”. Numai aceştia se pot numi apostoli, purtători ai Duhului Sfânt şi propovăduitori ai Evangheliei.

Fiecare treaptă din Taina aceasta, a preoţiei, are rolul ei. Trebuiemenţionat că prima treaptă, care este diaconia, are şi rolul de propovăduire, după cum au avut şi cei şapte diaconi de la începutul creştinismului; şi ei se numesc apostoli, pentru că şi ei au primit Duhul Sfânt prin punerea mâinilor arhiereşti. Vorbesc greşit cei care spun că diaconii n-au voie să propovăduiască. Se cunoaşte că Sfinţii Ştefan şi Filip, precum şi ceilalţi diaconi, ţineau predici, încât uimeau toată lumea cu învăţăturile lor.

5. De când şi până când trebuie ţinută o zi de sărbătoare ? Din ajun, până seara la apusul soarelui sau până a doua zi ? De când se socoteşte că începe a doua zi ?

Sărbătoarea începe din ajun, de la vecernie, cuprinde toată noaptea, utrenia, Liturghia şi ţine până la vecernia cealaltă. Când e vorba de activităţi necesare trupului (mâncare, lucru, baie etc.), sărbătoarea coincide cu ziua calendaristică.

6. Cum trebuie creştinul să se pregătească sufleteşte şi trupeşte pentru sărbători ?

Să se curăţească sufleteşte şi trupeşte: mai întâi să se împace şi să se ierte cu toţi, apoi să ţină curăţie trupească cel puţin două zile înainte de sărbătoare şi o zi după. Să pregătească din timp hainele, pomelnicul şi un mic darpentru biserică. Pregătirea depinde şi de cât de mare e sărbătoarea. Răspunsul la această întrebare vi l-am dat mai detaliat în predici.

Pentru ziua în care ne împărtăşim se face o pregătire mai serioasă (după cum veţi găsi în capitolul “Despre Sfânta Împărtăşanie”).

7. Când din diferite motive nu putem lipsi de la serviciu, în sărbători sau în duminici, ce putem face în schimb pentru suflet ? Ce să facem cu câştigul din aceste zile ?

Cel mai bine este să se evite, pe cât este cu putinţă, de a se încălca legea, ziua Domnului (adică Sfânta Duminică). Iar când nu se poate, să folosim câştigul din acele zile numai pentru milostenii la cei săraci.

8. Care sunt cele 12 vineri din an şi care dintre ele se ţin, cum se ţin şi ce semnificaţie au ?

Cartea cu cele 12 vineri este o carte apocrifă, nu este recomandată de Sfintele Sinoade şi nu trebuie luată în serios.

9. Câte zile se prăznuieşte sărbătoarea Rusaliilor ?

În sărbătoarea Rusaliilor intră sâmbăta moşilor de vară, Duminica Rusaliilor şi lunea care este cinstită ca sărbătoare - Sfânta Treime; nu marţile şi joile pe care le ţin unele persoane necredincioase, căci acestea sunt obiceiuri păgâneşti.

10. Ce sunt Sinoadele ?

Sinodul este o adunare a reprezentanţilor Bisericii (a episcopilor), convocaţi pentru a rezolva disputele doctrinare şi ecleziastice (bisericeşti).

Sinoadele bisericeşti au fost ţinute pentru a rezolva diferite probleme atunci când nu s-a putut ajunge la consens prin simple discuţii.

Majoritatea sinoadelor au fost locale, deşi în unele cazuri deciziile adoptate s-au bucurat de o largă acceptare. Primul Sinod al Bisericii s-a ţinut de către Apostoli la Ierusalim, în primul secol (Fapte 6,1-7).

Sinoadele la care au participat reprezentanţi din toată lumea s-au numit Sinoade Ecumenice. Biserica Ortodoxă recunoaşte şapte sinoade ecumenice. Cele Şapte Sinoade Ecumenice ale întregii Biserici Creştine acoperă perioada dintre anii 325 şi 757 d. Hs., iar deciziile lor reprezintă temelia învăţăturii creştine acceptate de ramurile răsăriteană şi apuseană a Bisericii Creştine. Deciziile acestor Sinoade Ecumenice au fost luate sub călăuzirea Duhului Sfânt, aşa cum le-a promis Iisus Hristos apostolilor Lui.

La aceste Sinoade Ecumenice au fost întocmite multe Canoane sau norme care guvernează administrarea Bisericii.

Biserica Catolică acceptă ca ecumenice şi unele sinoade ulterioare, organizate numai de autorităţile şi reprezentanţii Bisericii Catolice. Aceste sinoade, dintre care ultimul este al doilea Sinod de la Vatican (1962-1965), nu sunt acceptate de Biserica Ortodoxă ca având valabilitatea sau autoritatea adevăratelor Sinoade Ecumenice. Astfel, nici una din deciziile acestor sinoade catolice nu sunt valabile în Biserica Ortodoxă.

Biserica noastră recunoaşte următoarele şapte Sinoade Ecumenice care sunt prezentate în continuare în ordine cronologică:

1. Primul Sinod a avut loc la Niceea, în anul 325, şi au participat 318 părinţi. Aici a fost condamnat arianismul, s-a definit divinitatea lui Hristos şis-a alcătuit pentru prima dată Crezul (prima parte).

2. Al doilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol, în anul 381. Au fost prezenţi 180 de părinţi. A fost condamnat apollinarismul, s-a definit divinitatea Sfântului Duh şi s-a completat Crezul.

3. Al treilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Efes, în anul 431. Au participat 200 de părinţi. A fost condamnat nestorianismul şi a fost definit termenul “Theotokos” (adică Născătoarea de Dumnezeu).

4. Al patrulea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Chalcedon, în anul 451. Au participat 630 de părinţi. A fost condamnat monofizitismul.

5. Al cincilea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol, în anul 553. Au participat 165 de părinţi. Au fost condamnaţi diverşi eretici şi păgâni.

6. Al şaselea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Constantinopol în anul 680. Au fost prezenţi 281 de părinţi. A fost condamnat monotelismul.

7. Al şaptelea Sinod Ecumenic s-a ţinut la Niceea, în anul 787. Au participat 350 de părinţi. A fost condamnat iconoclasmul.

11. Ce pedepse poate da Biserica ?

Biserica poate da aceste pedepse: afurisania, pe care o dezleagă duhovnicul la Spovedanie, caterisirea, pentru diaconi şi preoţi, pe care o poate dezlega episcopul şi anatema pe care o poate dezlega, cu mare greutate, Sfântul Sinod.

Afurisanie înseamnă oprirea creştinului de la împărtăşirea cu Sfântul Trup şi Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos, când a făcut anumite păcate.

Anatema este formula bisericească folosită de sinoadele ecumenice pentru condamnarea ereticilor şi a ereziilor sau a învăţăturilor false şi înseamnă lepădat sau blestemat. Este o suspendare duhovnicească prin care Biserica poate exclude o persoană din comunitate, care s-a făcut vinovată de lepădarea de credinţă sau de un păcat de moarte. Biserica mai poate pronunţa anatema şi împotriva duşmanilor credinţei, a ereticilor şi a trădătorilor. Acest blestem - anatema - va fi rostit de Hristos la judecata finală, după cum scrie în Evanghelie: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care e gătit diavolului şi îngerilor lui”. Anatema este, deci, cea mai grea pedeapsă a Bisericii care înseamnă pogorâre de viu în iad cu dracii şi tăiere de la trupul tainic al Bisericii lui Iisus Hristos.