Scaunul Sfantului episcop Patrichie a fost cetatea Prusiei din tara Bitiniei. Acolo a propovaduit credinta in Hristos, certand ratacirea elineasca si intorcand pe multi de la inchinarea idolilor la Hristos Dumnezeu. De aceea a fost prins de pagani, impreuna cu cei trei preoti: Acachie, Menandru si Polien. Ei au fost adusi spre cercetare la Iulie, ighemonul Bitiniei, slujitorul cel mai osirdnic al dracilor. Mergand el la apele cele calde, a poruncit sa lege cu lanturi de fier pe episcopul crestin si pe preotii lui si sa-i aduca dupa sine. Ajungand la apele cele calde si, scaldandu-se pentru sanatate, a adus jertfe spurcatului zeu Asclipie si uratei zeite Sotirei. Sezand apoi la judecata si, punind de fata pe arhiereul Patrichie cu preotii sai, a zis catre ei: "O, nebunule, vezi cat este de mare puterea zeilor nostri, cel ce te-ai alipit la basmele cele desarte si chemi pe Hristos? Vezi ce fel de lucrare de tamaduire a dat acestora spre sanatatea noastra? Dar mai intai sa cunosti ce fel este puterea tatalui nostru, Asclipie, ce fel este darul, caruia si tu - de voiesti sa scapi din legaturi si munci si sa petreci cu pace in patria ta - sa-i cazi inainte cu smerenie, cu rugaminte si cu jertfe".
Sfantul Patrichie a raspuns: "O, cat de multe rautati ai spus in putine cuvinte, ighemoane". Atunci ighemonul a zis cu manie: "Ticalosule, ce fel de rautati graiesc eu, de care ma certi pe mine? Esti dator a marturisi ca sunt adevarate, fara de inselaciune si viclesug toate lucrurile care se vad cu ochii. Oare nu vezi cu ochii tamaduirile ce se fac din aceste ape calde, cu puterea zeilor nostri atotputernici?" Grait-a Sfantul Patrichie: "Luminate ighemoane, pentru incepatura, curgerea si calcarea acestor ape, de doresti sa stii adevarul, eu iti voi spune, daca voiesti sa ma asculti cu blandete".
Zis-a ighemonul: "Desi nu astept de la tine altceva, decat numai basme impodobite cu cuvinte, insa graieste, ca sa aud ce ai sa spui". Grait-a sfantul: "Nu am sa spun basme, ci adevarul". Zis-a ighemonul: "Deci, care este inceputul acestor ape calde? Vei zice ca nu este puterea zeilor nostri?" Iar sfantul a grait: "Sunt crestin si tot cel ce marturiseste aceasta sfintenie a crestinatatii si se inchina adevaratului Dumnezeu al tuturor, are mintea plina de intelepciunea dumnezeiestilor taine; deci, si eu, macar ca sunt om pacatos, insa, marturisindu-ma, voi fi rob al lui Hristos. Adevarul acestei ape stiu a-l arata". Zis-a ighemonul: "Dar cine va fi acela atat de indraznet si nesocotit, care s-ar crede ca este mai intelept decat filosofii?"
Grait-a sfantul: "Intelepciunea acestei lumi este nebunie la Dumnezeu, pentru ca este scris: Cel ce prinde pe cei intelepti intru viclenia lor este Domnul nostru Iisus Hristos Care, multumind Tatalui Sau, zice: "Marturisescu-ma Tie, Parinte, Doamne al cerului si al pamantului, ca ai ascuns acestea de cei intelepti si priceputi si le-ai descoperit pruncilor". Si iarasi Apostolul zice: "N-au cunoscut adevarul ca, daca l-ar fi cunoscut, n-ar fi rastignit pe Domnul slavei". Zis-a ighemonul catre el: "Mari lucruri graiesti, dar nein-telese; insa, spune-mi cu a cui putere si randuiala curg aceste ape calde si cu a cui putere fierb cu atata caldura? Eu, cu adevarat, o socotesc fapta a purtarii de grija a zeilor nostri, care au voit cu un chip ca acesta, sa ajute sanatatii omenesti".
La acestea raspunzand Patrichie, arhiereul lui Hristos, a zis catre ighemon: "Mai inainte de a incepe a grai, porunceste, ighemoane, sa se ridice ingradirea aceasta ca, astfel, toti sa poata asculta cuvintele mele". Poruncind ighemonul, s-a luat acea ingradire si a umplut poporul locul acela imprejur. Deci, sfantul a inceput a grai cu glas mare, asa: "Focul si apa le-au facut din nimic acelasi Facator, Care a facut neamul omenesc prin Fiul Sau cel unul nascut, Atotputernicul si vesnicul Dumnezeu. Deci, din foc cu Cuvantul a facut lumina, soarele si pe ceilalti luminatori si i-a randuit astfel: pe unul sa straluceasca noaptea, iar pe altul sa lumineze ziua; pentru ca pana acolo a intins puterea Lui cea atotputernica peste toata zidirea, pana unde a voit. Din ape a alcatuit taria cerului si pe aceleasi ape a intemeiat pamantul; iar cu purtarea Sa de grija cea mai inainte stiutoare, le-a randuit pe toate acestea in cer si pe pamant, fara de care nu era cu putinta sa vietuiasca omul, pe care indata voia sa-l zideasca. Stiind mai inainte ca oamenii cei ziditi de El, vor mania pe Atotputernicul Dumnezeu, Ziditorul lor si, deci, lepadand cinstirea cea adevarata a lui Dumnezeu, isi vor face idoli fara de suflet si se vor inchina lor, de aceea doua locuri au gatit la care vor sa se mute oamenii dupa aceasta viata pamanteasca. Locul cel dintai l-a numit cu lumina cea vesnica, l-a umplut de bogate si negraite bunatati; iar pe celalalt loc, l-a umplut cu intunericul cel neluminat, cu focul cel nestins si cu muncile cele vesnice.
Locul cel luminos va fi locuit de acei care asculta poruncile Lui si se sirguiesc a-I placea Lui, iar in cel intunecos sa se arunce acei care, prin viata lor cea rea, supara pe Facatorul lor, pentru care vor dobandi muncile cele vesnice. Deci, cei ce vor fi in locul cel luminos, vor vietui in bucurie neincetata si fara de sfarsit cu viata fara de moarte; iar cei din locul cel intunecos se vor munci neincetat in veacul cel nesfarsit. Ziditorul, despartind focul de apa si lumina de intuneric, precum le-a zidit pe fiecare din ele deosebi, tot astfel si pe fiecare le-a asezat deosebit la locul sau. Insa, foc si apa este atat deasupra tariei cerului, cat si dedesuptul pamantului. Deci, apa care se vede pe pamant, adunata in adunarile sale, s-a numit mare; iar cea de sub pamant se numeste adanc, din care se trimite apa din sinurile pamantului spre trebuinta oamenilor si a vietatilor celor ce traiesc pe pamant, ca prin niste tuburi purtatoare de ape.
Acea apa, iesind deasupra pamantului, se face izvoare sau puturi sau piraie; deci, din acele ape, daca vreunele se apropie cu curgerea lor de focul cel de sub pamant, acelea, incalzindu-se de fierbinteala focului, izvorasc ape calde; iar cele ce isi au curgerea departe de foc, acelea fireste sunt reci. In acest chip sunt ape calde, deoarece se apropie de focul cel de sub pamant in curgerea lor. In oarecare locuri adanci sunt mai reci, incat se ingheata ca gheata, de vreme ce sunt mai departate de foc. Deci, focul cel de sub pamant este randuit spre muncirea sufletelor paganilor; iar apa cea mai dedesubt, care este rece ca gheata, se numeste tartar. Acolo zeii vostri si inchinatorii lor primesc munca, care nu se sfarseste niciodata, precum au scris oarecare dintr-ai vostri facatori de stihuri, zicand: marginile pamantului si ale marii nu sunt nimic altceva, decat numai hotarele cele mai de pe urma ale acelora la care Iapet si Saturn - acesta este numele zeilor vostri - nu sunt mangiiati nici de stralucirea luminii soarelui, nici de racorirea vantului; adica, zeii vostri, fiind in intuneric si in tartar, nu-i lumineaza, nici nu-i incalzeste lumina soarelui si, fiind in foc, vantul nu-i racoreste. Tartarul este sub pamant, cu atat mai adanc decat alte adancuri, cu cat cerul este deasupra pamantului mai inalt decat toate inaltimile. Cum ca focul cel de sub pamant este gatit pentru cei necurati, sa te incredintezi chiar din acel foc, care iese din pamant in Sitelia".
Ighemonul, auzind aceste cuvinte ale sfantului, a intrebat: "Dar, oare Hristos al vostru este ziditor al tuturor lucrurilor celor graite de tine?" Sfantul Patrichie a raspuns: "Cu adevarat Hristos este Ziditorul a toata faptura, iar nu altul, caci este scris: Toate printr-Insul s-au facut si fara de Dansul nimic nu s-a facut, din ce s-a facut. Si iarasi: Zeii paganilor sunt diavoli; iar Domnul a facut cerurile". Atunci, ighemonul a intrebat a doua oara: "Pe Hristos Il socotesti ca este ziditor al cerului?" Sfantul a raspuns: "Pe Hristos Il cred, dupa ceea ce este scris: Ca voi vedea cerurile, lucrul degetelor tale, luna si stele pe care Tu le-ai intemeiat".
Zis-a ighemonul: "Deci, de te voi arunca pe tine in aceste ape fierbinti, al caror Facator zici ca este Hristos, iar nu zeii nostri, oare te va pazi pe tine Hristos nevatamat de fierbinteala acestora?" Raspuns-a sfantul: "Stiu puterea Hristosului meu, ca poate, de va voi, sa ma pazeasca intreg si nevatamat de apele acestea, iar eu as vrea, ca prin apele acestea, sa ma dezleg din aceasta viata vremelnica si sa vietuiesc cu Hristos in veci. Insa, nu voia mea, ci voia Lui cea sfanta sa se savirseasca, fara de care nici un fir de par nu cade din capul omului si nici o pasare nu se va prinde in lat. Deci, sa stie cu adevarat, ca toti cei ce asculta acum cuvintele mele si cei care se inchina cu tine pietrei cele nesimtitoare, ca unui Dumnezeu, ii asteapta vesnica munca in focul cel nestins de sub pamant si in tartarul cel mai dedesubt".
Ighemonul Iulie, auzind unele ca acestea, s-a pornit spre manie si indata a poruncit ca pe sfant sa-l arunce gol, chiar in locul acela de unde iesea apa, care clocotea de fierbinteala. Iar sfantul, fiind aruncat, a strigat, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, ajuta robului Tau!" Cand l-au aruncat si a cazut in apa, picaturile de apa care au sarit din acel izvor erau mai fierbinti decat scanteile focului si, ajungand pe cei ce stateau imprejur, i-a vatamat cu arderea cea mare. Iar Sfantul Patrichie sedea in apele acelea ca intr-o racoreala fara vatamare, dantuind si laudand pe Hristos Dumnezeu. Pentru aceasta, ighemonul, aprinzandu-se de mai multa manie, a poruncit ostasilor sa scoata pe sfant din apa si sa-i taie capul cu toporul, asemenea si preotilor lui.
Deci, fiind adus la locul cel de taiere, marturisitorul si mucenicul lui Hristos si-a ridicat mainile spre cer si a zis: "Dumnezeule, Imparate si Stapane al tuturor, Cel ce tii cu puterea Ta toata faptura cea vazuta si nevazuta, ascultatorule al tuturor celor ce te cheama cu adevarat, care si aceste ape calde, spre mantuirea dreptilor si spre pedeapsa paganilor le-ai zidit, stai acum mie de fata, care mor intru marturisirea credintei Tale". Apoi, sfarsindu-si rugaciunea, si-a plecat sfantul sau cap spre taiere, si astfel s-a sfarsit prin secure. Impreuna cu el au fost taiati si cei trei preoti ai lui: Acachie, Menandru si Polien si toti impreuna au stat inaintea lui Hristos Dumnezeu, intru slava sfintilor. Deci, Sfantul Patrichie a fost ucis impreuna cu slujitorii sai, in nouasprezece zile ale lunii mai, luand cununa cea de cinste a biruintei de la Iisus Hristos Domnul nostru, Caruia impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinste, slava si inchinaciune, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu