Sfanta Irina (5 mai)

Sfanta Irina a fost singura fiica a lui Liciniu, rege in cetatea Maghedon. Sfanta Mucenita Irina s-a nascut pagana, iar numele ei a fost la inceput Penelope. Cand a implinit sase ani, tatal ei a zidit pentru ea, dincolo de cetate, un turn cu multe camere. A fost inchisa in acest turn, impreuna cu 13 fecioare, o invatatoare cu numele Caria si cu Apelian, un batran intelept. 

Intr-o noapte, i-a aparut in vis ingerul lui Dumnezeu care i-a spus: Penelope, de-acum nu te vei mai numi asa, ci Irina ("pace"), si vei fi multora scapare si adapostire si prin tine se vor mantui multe suflete, iar numele tau va fi mare in toata lumea”.

Sfanta Irina a aflat despre Hristos de la Apelian si a primit botezul de la Sfantul Timotei, ucenicul Sfantului Apostol Pavel.

Trecerea sa la crestinism l-a infuriat pe tatal ei, motiv pentru care a dorit sa o supuna la diferite torturi. Prin darul primit de la Dumnezeu, Sfanta Irina il va converti in chip minunat pe tatal ei la crestinism.

A fost supusa la multe chinuri in vremea a patru imparati. Regele Sedechia a ingropat-o pana la gat intr-o groapa umpluta cu serpi si cu scorpioni, dar ingerul Domnului a pazit-o pe sfanta fecioara mucenita intreaga. Apoi regele a incercat sa o taie in doua cu fierastraul, dar fierastraul s-a frant de trupul ei ca si cand trupul ar fi fost de marmura. Acelasi rege a legat-o de o roata de moara sub o moara de apa si a dat drumul suvoiului, nadajduind ca asa fecioara mucenita se va ineca. Dar apa nu a curs, ci a stat pe loc, iar fecioara a ramas vie si nevatamata.

Regele Sapor, fiul regelui Sedechia i-a pus in picioare incaltaminte de fier, i-a incarcat in spate un sac de nisip, a inhamat-o la o caruta si a pus sa fie manata ca un animal cale lunga dincolo de cetate. "Cu adevarat sunt ca o vita inaintea Ta, O Doamne!" a rostit mucenita, alergand legata in urma tortionarilor ei. Dar ingerul Domnului a cutremurat pamantul, iar pamantul s-a deschis si i-a inghitit pe chinuitori. Supravietuind tuturor torturilor, multi pagani au lepadat paganismul si au alergat la Hristos crezand si botezandu-se.

Irina a intrat in cetatea lui Callinicus pentru predicarea Evangheliei. Regele de atunci al cetatii, Numerian, a aruncat-o consecutiv in trei tauri din metal incins. Dar ea nu a murit.

Cand Irina a sosit in cetatea Mesembria, a fost omorata de regele Sapur, dar Dumnezeu a inviat-o. Regele si multi din popor, vazand aceasta, au crezut in Hristos si s-au botezat.

In cele din urma, Sfanta Mucenita Irina s-a intins intr-un sicriu si i-a poruncit lui Apelian sa-l inchida. Dupa patru zile, cand au deschis sicriul, au vazut ca trupul Irinei nu mai era in el. Asa a proslavit-o Dumnezeu in veci pe Sfanta Mare Mucenita Irina.

Tot astazi, Biserica face pomenirea Sfintilor Mucenici Neofit, Gaie si Gaian.

In vremile acelea, cand poporul traia in intuneric si in umbra mortii, prin inchinarea la idoli paganesti, a inceput a straluci lumina sfintei credinte prin propovaduirea apostolilor. Atunci era un imparat cu numele Liciniu, care vietuia in cetatea ce se numea Maghedon. Acela avea imparateasa de un nume cu sine, pe Licinia, care a nascut o fiica si a numit-o Penelopi. Dupa ce a inceput a veni in virsta, ca de sase ani, s-a aratat foarte frumoasa la fata, incat pe multe fecioare le intrecea cu frumusetea ei. Deci, tatal ei a zidit pentru ea un stilp, afara din cetate, departe, intr-un loc frumos si deosebit, care avea diferite camere, toate impodobite cu toata bunacuviinta si indestulate cu multa bogatie, in care erau: scaune, mese, sfesnice, paturi si toate vasele ferecate cu aur.

   

Pe acel stilp a asezat pe fiica sa, Penelopi, impreuna cu treisprezece fecioare frumoase si a adus acolo pe zeii sai de aur, ca sa pazeasca pe fiica lui. Dupa ce a inchis-o acolo, pana la virsta cea desavirsita, cuviincioasa nuntii, a pus langa ea o cinstita batrana, cu numele Caria, ca sa-i fie invatatoare, care sedea si manca impreuna cu ea, fiind mai mare peste celelalte fecioare. A mai pus inca si pe un batran, barbat cinstit si intelept, cu numele Apelian, ca s-o invete carte in toate zilele. Acolo a petrecut astfel fecioara sase ani si trei luni si dupa al doisprezecelea an al virstei ei, tatal ei gandea s-o insoteasca cu vreunul din cei mai luminati fii imparatesti.

   

In acea vreme, fecioara, sezand pe stilpul cel inalt in camera sa, un porumbel a zburat prin fereastra de la rasarit, avand in cioc o ramura de maslin, pe care lasind-o pe masa, a zburat afara. Dupa un ceas a intrat inauntru un vultur, aducand o cununa facuta din diferite flori, pe care lasind-o pe masa, a zburat si el afara. Pe alta fereastra a intrat un corb, aducand in cioc un sarpe mic, pe care l-a lasat pe masa si a zburat afara. Fecioara cauta spre acelea impreuna cu invatatoarea ei si se minunau amandoua, nepricepand ce sa fie aceste semne.

   

Dupa ce Apelian, invatatorul s-a suit la dansele, la vremea sa, i-au spus lui cele ce vazusera. Apelian, fiind crestin in ascuns si mai inaintevazator, a socotit in minte si a zis catre fecioara: "Asculta, Penelopi, fiica imparatului, sa stii ca porumbelul inseamna obiceiul tau cel bun, adica blandetea, alinarea si intreaga intelepciune fecioreasca; iar ramura de maslin inseamna darul lui Dumnezeu, care, prin Botez, se va da tie. Vulturul cel inalt inseamna imparat biruitor, adica vei imparati peste patimi si te vei inalta prin gandirea ta la Dumnezeu si vei birui pe vrajmasii nevazuti ca pe niste pasari proaste. Iar cununa cea de flori este semn al rasplatirii, pe care, pentru nevointele tale, o vei lua de la imparatul Hristos in cereasca Lui imparatie, unde ti se gateste cununa nestricacioasa a slavei celei vesnice. Iar corbul cu sarpele inseamna vrajmasul diavol, care vrea sa aduca asupra ta scirba, mihnire si izgonire, ca un balaur cumplit. Deci, sa stii, o, fecioara, ca Imparatul cel mare, Care stapaneste cerul si pamantul, vrea sa te logodeasca, spre a-i fi mireasa Lui, si ai sa suferi pentru Dansul multe ispite".

   

Auzind fecioara o tilcuire ca aceasta, a pus la inima cuvintele lui Apelian si a inceput cu dorinta dumnezeiasca a se bucura in inima ei. A doua zi s-a suit la dansa pe stilp tatal ei, imparatul Liciniu, cu imparateasa si cu boierii, vrand s-o vada si s-o sfatuiasca pentru nunta. Vazand fata ei stralucind ca raza luminii soarelui, s-a bucurat si a zis catre dansa: "Iata, iubita mea fiica, ai ajuns acum la vremea nuntii. Deci, spune-mi, care fiu de imparat iti este placut, ca sa te logodesc cu dansul?" Si-i spuneau ei despre multi fii ai imparatilor celor dimprejur. Atunci ea a zis catre dansul: "Tata, da-mi sapte zile sa ma gandesc si dupa aceea iti voi raspunde".

   

Crezand tatal cuvintele ei, s-a dus acasa. Atunci Penelopi, apropiindu-se de idoli, le-a zis: "De sunteti zei, ascultati-ma pe mine. Tatal meu vrea sa ma logodeasca, iar eu as fi voit sa petrec intru feciorie, pentru ca grijile vietii sunt piedica pentru slava lui Dumnezeu. Deci, spuneti-mi, oare sa merg dupa barbat sau nu?"

   

Idolii cei muti taceau, fiind fara de suflet. Deci, scuipandu-i, fecioara s-a intors spre rasarit si, cautand spre cer, a zis: "Daca Tu esti Dumnezeul cel adevarat, pe care galileenii te propovaduiesc, ma rog Tie, arata-mi, este bine sa-mi iau barbat sau sa petrec totdeauna in feciorie?"

   

Fiind seara, a adormit si a vazut in vedenie pe ingerul lui Dumnezeu, graind catre dansa: "Penelopi, de acum nu te vei mai numi asa, ci Irina, si vei fi multora scapare si pasnica adapostire; si prin tine multe suflete omenesti se vor mantui, intorcandu-se la Dumnezeu. Numele tau va fi mare si minunat in toata lumea, iar ceea ce ti-a spus batranul Apelian de pasarile vazute este adevarat, ca Duhul lui Dumnezeu a grait prin gura sa. Iata, va veni la tine in aceasta noapte omul lui Dumnezeu, Timotei, cel ce de la Sfantul Pavel, Apostolul lui Hristos, a luat invatatura si preotie si poarta scrisorile lui. Acela te va boteza si te va invata ce vei face". Zicand ingerul acestea, s-a facut nevazut.

   

Venindu-si fecioara in sine, s-a umplut de bucurie si astepta venirea preotului. Dupa putina vreme a venit la stilpul acela omul lui Dumnezeu, Timotei, povatuindu-se de ingeri si, suindu-se pe acel stilp, a fost primit cu bucurie de fecioara. Astfel, sezand el, o invata pe ea, pe povatuitoarea ei si pe toate slugile ei, care-l ascultau cu placere. Dupa ce a invatat-o din destul despre adevaratul Dumnezeu, Iisus Hristos si despre sfanta credinta cea intru Dansul si despre tainele crestinesti, a botezat-o in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh si i-a pus numele Irina, in loc de Penelopi.

   

Asemenea a botezat pe Caria, invatatoarea ei, si pe toate celelalte slugi; iar pe Irina a facut-o mireasa lui Hristos, ca sa-si pazeasca fecioria neintinata pana la sfarsitul sau. Si a intarit-o pe ea, sa fie viteaza intru nevointa cea patimitoare, in care avea sa intre pentru Domnul sau Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu, Mirele cel fara de moarte. Dupa ce a invatat-o din destul, a binecuvantat-o pe ea si pe cele ce erau cu dansa si, dandu-le scrisorile apostolesti si incredintindu-le darului lui Dumnezeu, s-a dus la locul sau.

   

Fericita Irina impreuna cu acele fecioare, ziua si noaptea laudau si multumeau lui Dumnezeu si se invatau neincetat de dansa scrisorile apostolesti. Iar pe zeii parintesti cei de aur, i-a aruncat pe cate unul jos, zicand catre dansii: "De sunteti zei, mantuiti-va singuri!" Cazand idolii de la o asa inaltime pe pamant, se sfaramau si se risipeau ca praful; iar Sfanta batjocorea neputinta lor si se bucura intru Domnul sau Iisus Hristos, adevaratul Dumnezeu.

   

Dupa ce au trecut cele sapte zile, tatal si mama ei impreuna cu boierii s-au suit pe stilp la ea si i-au zis de nunta. Iar ea le-a raspuns: "Cu adevarat sa stiti ca eu sunt roaba lui Hristos, in Care am crezut. Pe Acela L-am iubit, pentru ca este Imparat ceresc si vesnic, si Aceluia m-am facut mireasa, ca unui Mire curat, nestri-cacios si fara de moarte; iar alt barbat nu voiesc sa cunosc, nici nu ma voi inchina altui dumnezeu, pentru ca nu este alt dumnezeu afara de Acela. Nu vedeti oare pierzania zeilor vostri, care, cazand la pamant prin fereastra, nu au putut sa-si ajute lor? Apoi cum vor fi ajutatori voua? Desarta este nadejdea voastra, pe care o aveti spre dansii si desarta este osteneala si cheltuiala voastra la idoli, pentru ca aurul si argintul se cadea a-l imparti celor ce au trebuinta saracilor, sarmanilor si vaduvelor. Iar voi, chemand lucratori, va fauriti zei fara de suflet si ati lipsit pe saraci de trebuintele lor si v-ati facut vrajmasi Dumnezeului Celui viu si slugi ai diavolilor.

   

Pana cand va veti zbate ca o junca neinvatata, injugata la jug? Cunoasteti pe adevaratul Dumnezeu si intelegeti pe Cel ce poate a omori si a invia. Si, cand va straluci lumina lui Dumnezeu in inimile voastre, atunci va fugi de la voi diavolul, care trage pe oameni din lumina la intuneric si ii scoate din cetatea lui Dumnezeu la pierzare si ii muta din cei de-a dreapta la cei de-a stanga. Deci, voi mai intai sirguiti-va sa fugiti de dansul, ca amar este si cumplit. Acela este satana, cel ce acopera ochii inimilor voastre, ca sa nu cunoasteti adevarul. Mai ales catre tine, o, parinte, imi este indreptat cuvantul, ca sa cunosti pe Dumnezeu cel ce a alcatuit toate cu cuvantul. Tu, cand ai voit sa zidesti acest stilp pentru mine, ai pus la lucru multi oameni, caci erau trei mii si cinci sute de lucratori si trei sute de conducatori, si abia in noua luni au putut savirsi aceasta zidire. Iar Dumnezeul tuturor veacurilor, cu un cuvant al Sau a facut cerul, soarele, luna si stelele, lumina si intunericul, si a numit lumina ziua, iar intunericul l-a numit noapte.

   

A intemeiat greutatea pamantului pe nimic, iar apelor le-a poruncit sa curga spre slujba noastra si multe feluri de copaci au crescut. A asezat vremile, anii si lunile si a facut fiarele si dobi-toacele pamantului, pasarile cerului si pestii in ape, iar la sfarsit a facut pe om, cu preacuratele Sale maini, luand tarana din pamant si l-a pus pe el stapan a toata lumea, pe toate supunindu-le sub picioarele lui. Toate acelea in sase zile le-a savirsit Dumnezeu, prin Cuvantul Sau, Care este Unul nascut, Fiul, Iisus Hristos, Care fara de maica dintr-Insul S-a nascut mai inainte de toti vecii, Cel de o fiinta si de un ipostas cu Dansul, Care, in anii cei mai de pe urma, S-a intrupat fara de tata si S-a nascut din Curata si pururea Fecioara, cu lucrarea Sfantului Duh, si cu oamenii a petrecut si minuni fara de numar a facut. Orbilor le-a dat vedere, pe cei bolnavi i-a curatit, pe cei slabanogi i-a ridicat si pe morti i-a inviat.

   

Pe Acesta iudeii L-au rastignit din zavistie, voind astfel singur a patimi pentru mantuirea noastra. Dar, dupa moartea si dupa ingroparea Sa, a inviat a treia zi, cu puterea dumnezeirii Sale, si S-a inaltat la cer si a sezut de-a dreapta lui Dumnezeu Tatal, trimitind Duhul Sfant la sfintii Sai ucenici. Pe aceia i-a trimis in toata lumea, ca sa lumineze pe cei intunecati, sa intoarca pe cei rataciti si sa mantuiasca pe cei pierduti; pentru ca voieste ca toti sa se mantuiasca si nu va lipsi mila Lui spre neamul omenesc pana in veac".

   

Acestea graindu-le Sfanta, toti o ascultau cu dulceata; apoi, luand imparatul si imparateasa pe iubita lor fiica, au adus-o in cetate. Aici au iesit intru intampinarea fiicei imparatului toate fetele cetatii si, dantuind, i se inchinau ei. Tot poporul, alergand la locuri inalte, suindu-se pe ziduri si pe case, ii canta laude, fericind pe Penelopi fecioara cea frumoasa. Deci, cand s-a apropiat Sfanta Irina de palatele imparatesti, a vazut diavolul, care striga catre dansa: "Nimic nu-ti este de obste tie si mie in cetatea aceasta, fecioara; du-te de la cetatea noastra, caci aici nu vietuieste nimeni din crestini". Iar Sfanta i-a zis: "In numele lui Iisus Hristos iti poruncesc tie, ca sa-mi spui cine esti tu!" Iar el a zis: "Eu sunt demonul care petrec in idolul Apolon, invatatorul desfranarii si al preadesfranarii, ajutatorul vrajitorilor, povatuitorul tilharilor, prieten al desfranatilor, facator de glume al betivilor, cel ce ma bucur de varsarile de singe; sunt povatuitor a toata nedreptatea si minciuna si tata a toata rautatea si iti zic sa pleci din cetatea noastra, ca sa nu pornesc asupra ta pe tatal tau, aprinzandu-l pe dansul cu manie spre a te ucide".

   

Acel glas al demonului multi l-au auzit, iar pe el nu l-au vazut. Deci, fericita fecioara l-a certat pe el, zicandu-i: "Eu iti poruncesc tie: In numele lui Iisus Hristos, sa iesi din cetatea aceasta!" Si cutremurandu-se demonul, s-a facut nevazut. Dupa aceasta diavolul a razvratit inima imparatului si l-a pornit pe el cu manie si cu iutime asupra fiicei sale si, chemand pe imparateasa, i-a zis: "Ce am facut, caci fiica noastra este amagita? O, de n-as fi zidit turnul acela; caci, vrand sa pazesc pe fiica mea, am pierdut-o si m-am lipsit de nadejdea mea". Iar imparateasa a zis catre dansul: "Neintelepte cuvinte graiesti tu, caci, cu ce s-a inselat fiica noastra? Si ce rautate vezi intr-insa? Imparatul a raspuns: "Crede in Hristos si de zei se leapada". Zis-a imparateasa: "Zeii cei ce n-au facut cerul si pamantul, sa piara; iar fiica mea s-a invrednicit slavei imparatului Hristos, Cel ce a chemat-o la viata vesnica".

   

Atunci imparatul, maniindu-se, a poruncit sa dea afara din palat pe imparateasa, iar una din slujnice, alergand, a spus fecioarei Irina. Ea, sculandu-se, a mers si a stat inaintea tatalui sau. Deci, daca a vazut-o pe ea imparatul, s-a plecat in jos, caci ii trecea mania din inima sa, fiind pornit de diavolul, si a zis Sfanta Irina catre tatal sau: "Pentru ce este intristata fata ta, o, tata? Imparatia ta este in pace, razboi nu ai inaintea ta, eu, fiica ta, am venit la tine. Deci, de unde este asupra ta aceasta mihnire?" Iar imparatul i-a raspuns: "Mai bine mi-ar fi fost mie, de nu te-as fi nascut, pentru ca pentru tine am facut acel prealuminat stilp; iar pe zeii mei cei de aur i-am pus ca sa te pazeasca. Asemenea am pus mese, paturi si scaune impodobite cu aur, iar tu mi-ai rasplatit cu rele in loc de bune".

   

Iar ea a zis: "Spune-mi, tata, ce rau ti-am facut eu?" Si a zis imparatul: "Oare nu putin rau este acesta, ca numesti pe Hristos Dumnezeu, iar de zeii mei te lepezi?" Zis-a Sfanta: "Nimic n-am facut rau, tata, cautand spre Hristos, adevaratul Dumnezeu si punindu-mi nadejdea spre El, iar nu spre idolii tai". Imparatul cu glas groaznic, a zis: "Penelopi, jertfeste zeilor!" Raspuns-a Sfanta: "Nu-mi intoarce numele meu, ca nu sunt Penelopi, ci ma numesc Irina; caci acest nume mi s-a pus mie de inger in vedenie si de preot, prin Sfantul Botez". Iarasi i-a zis imparatul cu manie: "Rod strain, iar nu al meu, jertfeste zeilor!" A raspuns Sfanta Irina: "Nu voi jertfi diavolilor celor ce te pornesc pe tine la manie si care sunt pricinuitori focului vesnic, cel pregatit paganilor".

   

Iar imparatul s-a tulburat de manie mare si a poruncit s-o arunce legata in picioarele unor cai salbatici, ca s-o calce. Fecioara fiind aruncata, a mers imparatul singur la cai, vrand sa-i vada moartea ei. Dar iata un cal mai salbatic decat ceilalti, dezlegandu-se din legaturi, deodata s-a repezit asupra imparatului si, apucandu-i cu dintii mana cea dreapta a imparatului, a smuls-o din umar si sfisiindu-l, l-a omorat. Iar dupa aceea a stat bland la locul lui; asemenea s-au facut blanzi ca mieii si ceilalti cai, fara a vatama pe Sfanta Irina.

   

Calul care omorise pe imparat, din porunca lui Dumnezeu, luand glas omenesc, fericea pe Sfanta Mucenita, astfel: "Fericita esti tu, porumbita lui Hristos, care ai calcat pe vrajmasul sarpe. Tu esti minunata pe pamant, la ceruri vei fi cinstita cu dragoste; tu te vei numara cu dreptii, unde te asteapta lumina cea vesnica si camara Mirelui Celui fara de moarte, ca pe o fecioara inteleapta si viteaza. Desi esti femeie cu trupul, dar cu duhul arati lupta cea buna".

   

Deci, dezlegandu-l din legaturi, Sfanta Irina cu rugaciunea a inviat pe tatal sau cel mort si a tamaduit mana lui. Atunci impa-ratul, imparateasa si toata casa lor si mult popor, ca la trei mii, au crezut in Hristos. Nu dupa multa vreme, imparatul, lasindu-si imparatia ca sa poata sluji mai liber lui Hristos, s-a asezat cu sotia si cu casnicii sai in acel turn, pe care l-a zidit pentru fiica sa. Iar Sfanta Irina a ramas in cetate, invatind poporul si aducand pe multi la Hristos Dumnezeu, petrecand in casa celui dintai invatator al sau, batranul Apelian.

   

Dupa acestea a luat imparatia cetatii Macedoniei alt imparat, cu numele Sedechie. Acela, instiintindu-se despre Sfanta Irina, a chemat pe batranul Apelian si l-a intrebat: "La tine este fecioara, fiica imparatului?" Raspuns-a Apelian: "La mine este, imparate". Imparatul a zis: "Nu stii ce gandeste ea?" Raspuns-a batranul: "Gandul ei este ca si al meu si al tuturor celor ce stiu pe Dumnezeu Cel adevarat. In toate zilele posteste pana seara, iar seara maninca o bucata mica de paine si bea un pahar de apa. Alta masa nu stie. Pat nu are, ci se odihneste putin pe pamant, ziua si noaptea petrecand in rugaciuni catre Dumnezeu si indestulandu-se cu citirea dumnezeiestilor carti".

   

Auzind imparatul acestea s-a minunat si, trimitind pe eparhul sau, a adus-o la sine cu cinste. Venind fecioara la el, i-a zis: "Bucura-te, imparate!" Raspuns-a imparatul: "Bucura-te si tu, fiica luminata". Zis-a fecioara: "Pentru ce m-ai chemat?" Imparatul a raspuns: "Sa sedem si sa vorbim cele de pace si de dragoste". Fecioara a zis: "Eu citesc in Sfanta Scriptura ca: In adunarea desertaciunilor nu voi sedea si cu calcatorii de lege nu voi umbla".

   

A zis imparatul: "Dar oare noi suntem calcatori de lege?" Sfanta a raspuns: "Tot paganul, care nu stie pe adevaratul Dumnezeu si se inchina idolilor, este calcator de lege". Zis-a imparatul: "Ma silesti sa te muncesc fara voia mea, necrutindu-te pe tine, care esti fiica imparatului". Sfanta Irina a raspuns: "Apoi pentru ce mai zabovesti, indeletnicindu-te cu vorba? Ci incepe a ma munci, caci sunt gata de toate muncile pentru Dumnezeul meu". Imparatul a zis: "Fecioara, lasa toata birfirea si jertfeste zeilor". Sfanta a raspuns: "In zadar te manii, imparate, intaratat fiind de satana. Sa stii cu adevarat, ca nu voi sluji diavolului, nici nu-mi voi cruta trupul meu pentru Hristos Domnul meu!"

   

Imparatul, umplandu-se de manie, s-a sfatuit cu eparhul cum ar putea s-o omoare. Deci, mai intai sapand o groapa adanca si umpland-o de serpi, de vipere, de vasilisti si de tot felul de tiratoare, a aruncat pe Sfanta fecioara acolo, unde a petrecut zece zile vie si sanatoasa, pentru ca ingerul Domnului s-a pogorat cu ea in groapa si a pazit-o nevatamata, iar tiratoarele toate au murit.

   

Instiintindu-se imparatul ca mucenita este vie in groapa, s-a minunat si i se parea caci cu vrajile a fermecat si a omorat pe acei serpi. Deci, poruncind s-o scoata din groapa, a sezut la judecata si a zis catre dansa: "Jerfeste zeilor, care te-au crutat, pentru ca au omorat serpii, iar pe tine te-au pazit vie, ca sa cunosti puterea si bunatatea lor si sa te inchini lor". Sfanta a raspuns: "O, nebunule, si amagitule de satana, cel calcat de mine, crezi ca zeii cei de lemn sau de piatra pot sa omoare serpii? Ci, tu degraba vei cadea in groapa cea de dedesubt a iadului, impreuna cu zeii tai, carora le slujesti si te vei afunda in intunericul cel mai dinafara, cel pregatit tie si diavolului, unde va fi plansul si scrisnirea dintilor". Imparatul, sufland cu manie, a chemat un lucrator de lemn, si a poruncit s-o taie cu un fierastrau de fier.

   

Deci, dupa ce a legat-o de un lemn s-o taie, fierastraul nu se atingea de trupul ei cel fecioresc, ci se indoia ca de o piatra, apoi s-a frant prin mijloc. Si a adus alt fierastrau, dar si acela s-a frant; iar cei ce taiau, cazand singuri pe franturile fierastraului, s-au taiat si au murit. Dupa aceea, imparatul a poruncit sa aduca al treilea fierastrau mai ascutit si mai tare si sa taie pe fecioara peste coapsele ei. Deci, legand-o, au pus-o la pamant pe spate, punindu-i o piatra mare pe piept, si au inceput a-i taia sfantul ei trup cu fierastraul; iar imparatul a ris si a zis catre mucenita: "Unde este Dumnezeul tau? Sa vina acum si sa-ti ajute, daca este putere intr-Insul".

   

Zicand imparatul acestea, deodata s-au facut fulgere si tunete infricosate si tulburare in vazduh; iar slujitorii care o taiau cu fierastraul au murit. Imparatul de frica a fugit in palat, iar poporul a fugit si s-a varsat ploaie mare ca un riu, cu grindina cumplita, si multi dintre oameni au cazut morti, fiind ucisi de fulger, de tunet si de grindina. In acel timp ingerul Domnului, pogorandu-se, a pravalit piatra aceea de pe pieptul sfintei, i-a tamaduit rana si a ridicat-o sanatoasa. Aceasta minune vazand-o poporul, opt mii de oameni au crezut in Hristos.

   

Dupa aceea, imparatul, iarasi fiind pornit de diavolul, a prins pe Sfanta si s-a sfatuit cu eparhul cum s-o piarda. Deci, au hotarat s-o omoare astfel: au legat-o de roata morii ca, intorcandu-se roata s-o sfarme; dupa ce au dat drumul apei sub roata, apa s-a oprit ca impietrita si n-a curs nici o picatura, ramanind Sfanta fara de vatamare. Iar imparatul cu boierii lui strigau: "O, cat de mare este puterea acestei fermecatoare! Iata, a prefacut firea apei intr-o alta fire". Poporul, care privea la o minune ca aceea, s-a ridicat impotriva imparatului si a strigat cu glas mare, ocarandu-l si certandu-l. Si, luand pietre, a aruncat asupra lui si l-a izgonit din cetate. El, ducandu-se in patria sa, a mai trait sapte zile si a murit acolo de necaz, de manie si de rusine.

   

Dupa moartea lui Sedechie, Savah, fiul lui, vrand ca sa razbune necinstea adusa tatalui sau, a adunat mare putere de oaste, ca la o suta de mii, si a mers cu razboi asupra cetatii Macedoniei. Auzind cetatenii ca se apropie imparatul Savah, s-a temut si a inchis cetatea, si au zis catre Sfanta Irina: "Pentru tine pierim". Iar ea, poruncindu-le sa nu se teama, a iesit impotriva imparatului celui ce venea, rugandu-se lui Dumnezeu si zicand: "Cel ce ai auzit oarecand pe robul Tau, Proorocul Elisei, asculta si rugaciunea mea, si loveste nevazut ostirea aceasta ce vine sa piarda cetatea; orbeste pe vrajmasii tai, ca sa cunoasca ca tu esti adeva-ratul Dumnezeu!"

   

Ascultand Domnul rugaciunea ei, indata a lovit cu orbirea pe imparat si pe toti ostasii ce erau cu dansul. Intelegand imparatul, ca Irina a adus aceea orbire asupra lui si a ostasilor sai, a trimis cu rugaciune la dansa, zicand: "Acum cunosc ca este nebiruita puterea Dumnezeului tau. Deci, ma rog tie, roaga-te lui Dumnezeu pentru mine si pentru ostasii mei, ca sa ne dea vederea". Plecandu-se Sfanta spre mila, a facut rugaciuni catre Stapanul tuturor si a capatat vederea imparatul cu toti cei ce erau cu el. Atunci a facut pace cu cetatenii, graindu-le: "Sa ma aveti pe mine imparat, precum l-ati avut pe tatal meu; iar eu voi ierta necinstea ce ati facut tatalui meu".

   

Vazand cetatenii puterea cea mare a imparatului, au facut pace cu dansul si, deschizand cetatea, i s-au inchinat lui, primindu-l ca imparat al lor. Dupa ce imparatul Savah a dobandit imparatia si s-a intarit intr-insa, s-a pornit cu manie contra Sfintei Irina, pentru ca diavolul il indemna la acelea; si, chemand pe mucenita la dansul, i-a zis: "Iert cetatii greseala aceea; iar asupra ta ma manii, deoarece pentru tine s-a sculat poporul asupra tatalui meu cu ura si l-a ucis cu pietre; insa de voiesti ca sa fii si tu iertata, fa-mi voia mea, adica, sa aduci jertfe zeilor". Iar Sfanta a ocarat pe imparat pentru nebunia lui si l-a pornit mai mult spre manie. Deci, a poruncit imparatul ca s-o arunce in temnita, sfatuindu-se cu boierii cum sa o munceasca.

   

Sfanta, sezand in temnita sapte zile, i s-a aratat Hristos, zicandu-i: "Nu te teme, fiica, ca Eu, intarindu-te, sunt cu tine". Dupa aceea, imparatul, scotind pe mucenita din temnita, a poruncit ca sa-i bata in talpi piroane de fier ascutite si, punindu-i un sac plin de nisip in spate, sa o izgoneasca pana la un anumit loc, care era departe de cetate ca la cinci stadii. Deci, slujitorii punind friu in gura sfintei, au dus-o acolo, izgonind-o iute ca pe un dobitoc. Sfanta alerga si zicea catre Dumnezeu: "Cu adevarat sunt ca un dobitoc la Tine, Doamne, si eu pururea cu Tine; tinutu-m-ai de mana dreapta, cu sfatul m-ai povatuit si cu slava m-ai primit".

   

Cautand sfanta de-a dreapta sa, a vazut pe ingerii Domnului calatorind impreuna cu dansa si s-a bucurat foarte. Dupa ce a ajuns la locul numit si, cand se intorcea spre cetate, slujitorii cu batjocura tirau cu friul pe mucenita si popor mult urmand, a vazut Sfanta inaintea sa pe un inger batand pamantul cu toiagul si a zis in sine: "Iata, va sa fie pierzarea vrajmasilor lui Dumnezeu!"

   

Dupa ce a ajuns la locul cel batut de inger, deodata, desfa-candu-se pamantul, a inghitit pe slujitorii muncitorului, cei ce duceau pe sfanta; iar ea a ramas dezlegata de friu, sacul i-a cazut din spinare, piroanele i-au iesit din picioare si, vindecandu-se, umbla slavind pe Dumnezeu. Instiintindu-se imparatul de aceasta, a zis: "Zeii au deschis pamantul si au pierdut pe slujitori de la aceasta fermecatoare". Insa unii se impotriveau, zicand: "Dumnezeu cel viu este cu Sfanta Mucenita Irina!" Iar altii batjocoreau pe Sfanta fecioara.

   

Venind ingerul cel ce deschisese pamantul, a ucis cu moarte napraznica pe multi necredinciosi, ca la zece mii, iar cei ce ramasesera, strigau: "Dumnezeul Irinei, miluieste-ne pe noi, pentru ca credem in Tine si scapam la Tine!" Deci, au crezut in acea vreme ca la treizeci de mii de suflete. Imparatul, necrezand, l-a lovit si pe el ingerul lui Dumnezeu si a pierit cu sunet, ticalosul. Sfanta facea in cetate multe minuni cu puterea lui Hristos, pentru ca nu numai pe bolnavi ii tamaduia, curata leprosii si izgonea diavolii din oameni. Ci si pe un tanar mort, ai carui parinti plangeau cu amar, l-a inviat cu rugaciunea si a adus la Hristos cam cincizeci de mii de suflete.

   

Cu porunca lui Dumnezeu a venit in cetate Sfantul Timotei preotul, cel care a botezat-o pe Sfanta Irina, pe care vazandu-l, Sfanta s-a bucurat si i s-a inchinat. Luand pe acel preot si pe tot poporul cel ce crezuse in Hristos, s-a dus la turnul unde locuia tatal si mama sa, slujind in liniste lui Dumnezeu si acolo au primit Sfantul Botez toti cei ce crezusera in Hristos.

   

Sfanta Irina a petrecut in cetatea Macedoniei trei ani, invatind si incredintind popoarele. Dupa aceea s-a dus la alta cetate ce se numea Calinic, (sau Calipoli) unde era imparat Numerian, ruda lui Sedechie si a lui Savah, imparatii cei dintai. Cand Numerian facea praznicul spurcatei zeite Artemida, aducand jertfe idolului ei, Sfanta Irina, stand in fata lui, l-a mustrat pentru paganatatea lui si a marturisit pe Hristos adevaratul Dumnezeu. Atunci imparatul a zis catre boierii sai: "Aceasta fecioara este asemenea la fata si la stat cu tatal sau, Liciniu, dar fiii cei rai mihnesc pe parinti; pentru ca dupa rautatile acestei fecioare, tatal ei cel bun s-a lipsit de imparatie. Aceasta a fost pricinuitoare de moarte a fratelui meu, Sedechie, si pe Savah, fiul lui, dupa cum am auzit, l-a omorat cu vrajile ei. Deci, fecioara aceasta este cu adevarat pierzatoare de imparati".

   

Apoi s-a intors catre Sfanta si a zis: "Ce zici, vrajitoare, vei jertfi oare zeilor, sau inca vei mai petrece in socoteala ta cea pierzatoare?" Sfanta, insemnindu-se cu semnul Sfintei Cruci, a raspuns: "Eu voi jertfi jertfa de lauda Dumnezeului Celui de sus, iar diavolilor tai si idolilor celor neinsufletiti ai tai, nu voi aduce jertfa. Cele ce le graiesti pentru imparati, sa stii cu adevarat ca Dumnezeul meu, Cel ce stapaneste viata si moartea, le-a poruncit lor sa moara, iar nu mie. Teme-te si tu de Dumnezeul meu, ca putine sunt zilele tale si degraba te va ajunge sfarsitul tau".

   

Auzind imparatul acestea, s-a aprins de manie si, scrisnind din dinti, a racnit ca un leu si indata a poruncit sa se arda trei boi de arama, zicand: "Daca intr-un bou va birui puterea focului cu vrajile, apoi sa se arunce in celalalt, iar daca si intr-acela aceeasi va face, apoi sa se arunce intru al treilea! Si s-a facut asa. Dupa ce au ars acei boi de arama si i-a rosit ca pe un carbune, a aruncat pe Sfanta intr-un bou, si se ruga in dansul, strigand: "Dumnezeule, grabeste spre ajutorul meu, ceea ce patimesc pentru numele Tau cel sfant!""

   

Si s-a aratat ei ingerul Domnului, spunindu-i sa nu se teama si racorindu-i acea vapaie. Iar poporul cirtea contra imparatului, zicand: "In zadar ai pierdut tineretile cele frumoase ale fecioarei acesteia". Deci, dupa ce s-a racorit arama, s-a aflat Sfanta vie si sanatoasa, neavand nici o vatamare de foc. Si a zis imparatul catre cei ce stateau de fata: "Au nu v-am zis voua ca este fermecatoare fecioara aceasta! Oare cum a stins focul? Aruncati-o pe ea in celalalt bou".

   

Si a aruncat pe Sfanta in al doilea bou. Dar si acela racorindu-se, a aruncat-o in al treilea si indata acel bou, cu porunca Atotputernicului Dumnezeu, s-a pornit din loc, ca fiind viu, si a umblat un sfert de stadie. Si iarasi s-a intors la locul sau si a crapat; si dintr-insul a iesit Sfanta Mucenita intreaga. Poporul, vazand o minune ca aceea, cu mare glas striga: "Mare esti Dumnezeul Irinei, miluieste-ne pe noi dupa mare mila Ta, Tu esti Dumnezeul nostru Cel tare si puternic, Care faci minunate si preaslavite minuni!"

   

Si au crezut in Hristos ca la zece mii de suflete. Deci, imparatul petrecea nu numai intru necredinta, ci si pe Dumnezeu Cel Preainalt hulea si, fiind lovit de ingerul cel nevazut a lui Dumnezeu, s-a imbolnavit de moarte. Iar mai inainte de a muri, a poruncit eparhului sau, Babodon, ca in multe feluri muncind pe Irina, sa o ucida cu cumplita moarte. Si a pierit acel ticalos imparat, iar Sfanta a petrecut in cetatea aceea cateva zile, invatind poporul credinta cea intru Hristos, tamaduind toate neputintele; iar preotul Timotei, mergand acolo, a botezat pe cei ce credeau.

   

Eparhul, vazand cum ca tot poporul cetatii tine cu Sfanta Irina, s-a temut sa o munceasca acolo, ca sa nu se faca gilceava si tulburare in popor pentru dansa. Deci, s-a dus intr-alta cetate, care se numea a lui Constantin; iar pe mucenita a poruncit ostasilor sa o prinda si legata sa o duca dupa dansul. El, mergand in cetatea aceea, a sezut la judecata si, punind pe Sfanta in fata sa, a zis catre dansa: "Oare stii, ca putere imi este data mie asupra ta? Deci, apropie-te de zeii nostri si adu-le jertfe, ca sa nu te muncesc cu cumplite munci".

   

Raspuns-a sfanta: "Asculta, eparhule! Toate muncile cate vei putea sa le afli, pune-le asupra mea, si vei vedea puterea Dumnezeului meu!" Atunci eparhul a poruncit ca sa aduca un gratar de fier si, punind pe mucenita pe gratar, s-o lege cu lanturi de fier si sa-i puna imprejur multime de lemne si sa le aprinda. Dupa ce s-a aprins focul, eparhul a poruncit ca sa toarne peste mucenita unt-delemn, untura si smoala; si astfel, arzand Sfanta mult timp, straluceau legaturile si lanturile cele de fier ca un carbune aprins. Iar Sfanta a ramas nevatamata si, fiind in roua racoroasa, canta, slavind pe Dumnezeu.

   

Dupa aceea s-a dezlegat de inger din fiarele acelea si a iesit sanatoasa, lucru care, vazandu-l eparhul si cei ce erau cu dansul, s-au mirat foarte mult. Deci, eparhul, cazand la picioarele ei, i-a zis: "Roaba Dumnezeului Celui adevarat, ma rog tie, sa nu ma pierzi pe mine, precum ai pierdut pe ceilalti imparati; caci si eu cred in Fiul lui Dumnezeu si voiesc sa fiu crestin". Astfel, a crezut eparhul Babodon si impreuna cu dansul popor mult si a adus acolo ingerul lui Dumnezeu pe Timotei preotul si s-a botezat de dansul toti cei ce au crezut.

   

Sfanta Irina, petrecand in cetatea aceea cincizeci de zile, a iesit de acolo si a fost prinsa de ostasii imparatului Savorie, care imparatea in Mesemvria, cetate a Traciei, si au dus-o la dansul, caci acel imparat, auzind de cele facute de dansa, cauta sa o prinda. El, vazand pe Sfanta, s-a umplut de manie si a ucis-o cu sabia. Si a fost ingropata afara din cetate. Deci, a zis imparatul: "Lucruri infricosate s-a auzit de fermecatoarea aceea; caci pe imparati i-a ucis cu farmecele sale, iar acum pentru ce n-a putut sa ma ucida pe mine, ci eu am ucis-o pe ea? Unde este dar Hristos, ajutorul ei? Pentru ce nu a izbavit-o din mainile mele?"

   

Astfel, ocara necredinciosul imparat puterea lui Hristos si se lauda, ca unul ce a biruit. Dar puterea cea mare a lui Dumnezeu, ce lucru nu poate sa faca? Deoarece, in vremea mortii Sale celei de voie si ocarata de iudei, multe trupuri ale sfintilor celor adormiti le-a inviat si a intrat in sfanta cetate si s-a aratat multora. Acela, au nu putea si pe aceasta Sfanta s-o invieze din morti, ca sa intre in Mesemvria si sa se arate imparatului? Insa, cu adevarat, puternic este Hristos, Dumnezeul nostru in cer si pe pamant si toate cate le voieste le face, fiindca a trimis pe ingerul Sau si a sculat-o pe ea vie din groapa si a zis catre dansa ingerul Domnului: "Macar ca ti-ai sfarsit nevointa patimirii tale si ti se cadea de acum sa te odihnesti, pentru ca fericita esti si desavirsita la cer, dar ca sa nu se laude paganatatea si faradelegea, ca si cum ar fi biruit puterea Dumnezeului nostru, sa intri in cetate ca sa te vada pe tine vie si sa se rusineze toti ocaratorii cei pagani si sa cunoasca pe Dumnezeul nostru Atotputernic! Si nu vei mai patimi de acum inainte nici un rau de la nimeni".

   

Deci, Sfanta a intrat in cetatea Mesemvria, tinind o stilpare de maslin in mainile sale. Iar cand au vazut-o cetatenii, s-au umplut de negraita spaima si de mirare si au alergat la dansa tot poporul, strigand cu glas mare: "Minunat este Dumnezeul Irinei si nu este altul afara de Acela!" Si a spus imparatului ca Irina s-a sculat din morti; iar el s-a temut foarte si, vazand-o pe ea, a cazut la picioarele ei, zicand: "Acum am cunoscut, ca mare Dumnezeu ai! Deci, ma rog tie sa petreci in cetatea noastra si sa ne faci pe noi crestini".

   

Sfanta a petrecut intre dansii saptezeci de zile, invatindu-i sfanta credinta si toti au crezut in Hristos. Deci, venind cu porunca lui Dumnezeu fericitul Timotei preotul, a botezat pe imparat si pe tot poporul lui. Dupa aceea s-a dus de acolo in patria sa, in cetatea Macedoniei, unde a aflat pe tatal sau adormit intru Domnul; si a plans lui Dumnezeu, rugandu-se pentru dansul.

   

Acolo a petrecut vreme putina cu maica sa si s-a rapit de un nor, care a dus-o in Efes. Si, umbland apostoleste prin cetate, propovaduia pe Hristos, facand minuni prin tamaduirea a diferite neputinte si pe multi ii intorcea de la idoli catre Hristos. Dupa multa vreme a venit acolo la dansa batranul Apelian, fiind trimis de Dumnezeu, cel ce i-a fost ei altadata invatator si de care Sfanta s-a bucurat mult. Dupa cateva zile a zis catre popor: "Bucurati-va, fratii mei, si pacea lui Iisus Hristos sa fie cu voi! Mangiiati-va, veseliti-va intru Domnul nostru si sa fiti tari in credinta; iar eu ma voi duce de la voi, multumindu-va ca m-ati primit pe mine cea straina. Dar sa stiti, ca tot cel ce primeste pe cel strain, prieten se face cerescului Dumnezeu". Si cetatenii graiau intre dansii: "Unde se duce invatatoarea noastra?" Unii ziceau: "Au doara vrea sa se odihneasca intru Domnul?" Iar altii graiau: "Vrednica este aceasta lui Dumnezeu si de aceea se va lua de la ochii nostri, deoarece noi suntem pacatosi".

   

A doua zi, Sfanta Irina, luand pe batranul Apelian si pe sase barbati cucernici, s-a dus cu dansii dupa cetate si, afland intr-o piatra un mormant nou desert in care nimeni n-a fost pus niciodata, a intrat in acel mormant si a zis catre Apelian si catre ceilalti barbati: "Acoperiti-ma bine deasupra cu aceasta piatra, ca nimeni altul sa nu ma poata descoperi, pana a patra zi". Sarutand, cu cea mai de pe urma sarutare, pe Apelian si pe barbatii cei ce erau cu dansul, s-a insemnat cu semnul Sfintei Cruci si s-a culcat; iar barbatii au pus piatra cea mare deasupra mormantului si s-au intors in cetate.

   

A patra zi, mergand la mormant Apelian cu aceiasi barbati, n-au mai gasit trupul Sfintei Irina si s-au gandit intre dansii, cum ca a mutat-o pe ea Hristos Dumnezeu in Rai. Ducandu-se in cetate, au spus aceasta poporului. Atunci, au alergat multi la mormant si, vazandu-l desert, s-au minunat si au slavit pe Dumnezeu cu spaima. Astfel a fost viata si patimirea fecioarei Irina, cea de neam bun; in acest fel au fost nevointele miresei lui Hristos.

   

Dupa cum s-a zis, ea a stat la intrebare mai intai inaintea tatalui sau Lichinie, apoi a lui Sedechie si a lui Sedah fiul lui; dupa aceea inaintea lui Numerian si a eparhului Babodon; iar la sfarsit, inaintea lui Savorie. Cetatile in care a patimit sunt acestea: Macedonia, patria sa, Calinica sau Calipoli a lui Constantin si Mesemvria cea din Tracia. Si s-a odihnit intru Domnul in Efes, in cinci zile ale lunii mai si, stand inaintea lui Hristos, se roaga pentru toata lumea.

   

Acestea le-a scris batranul Apelian, slavind pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe Dumnezeu Unul in Treime, Caruia I se cuvine cinste si inchinaciune de la oameni, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

   

Nota - Este de trebuinta a se sti si aceasta, cum ca tatal Sfintei Irina, imparatul Liciniu, nu a fost acel Liciniu, care mai pe urma a fost partas la imparatie cu marele Constantin, cel ce a avut de sotie pe sora lui Constantin si a stapanit toate partile rasaritului, ci altul cu acelasi nume, care a fost mai inainte cu multi ani, imparat al unei cetati ce se numea Maghedoe, care este in hotar cu Macedonia, precum si Sfanta Scriptura s-a obisnuit a numi imparati pe stapanitorii fiecarei cetati. Acest lucru este aratat in cartea Facerii, in capitolul paisprezece. Niste imparati ca acestia sunt mai ales imparatei, decat imparati, precum a fost si acest Liciniu, tatal Irinei, deoarece in prolog, este scris Vasilisc, iar nu Basileus, adica imparatei iar nu imparat. Deci, cum ca acest Liciniu este altul decat Liciniu cel care a imparatit impreuna cu Constantin, este aratat aici. Acela avea de sotie pe sora lui Constantin, cea cu numele Constantia, iar acesta avea pe cea de un nume cu dansul, Licinia. Acela petrecea in cetatea Nicomidiei, iar acesta in Maghedon. Acela a pierit intru paganatate, iar celalalt s-a sfarsit cu cinste intru crestinatate. Acela a fost dupa trei sute de ani de la nasterea lui Hristos, iar acesta a petrecut la intaia suta de ani, aproape de zilele apostolilor, pentru ca preotul Timotei, cel ce a botezat pe fiica lui, Sfanta Irina, a luat invatatura si preotia de la Sfantul Apostol Pavel.

Sursa: CrestinOrtodox.ro