Dupa uciderea Sfintilor Mucenici Eutropie si Cleonic, cu care impreuna a patimit multe si Sfantul Vasilisc, el, ramanand viu, sedea in temnita. Dupa moartea ighemonului Asclipiodot, a venit in locul lui, in partile Pontului, un alt ighemon cu numele Agripa, trimis de tinerii Maximian si Maxim, ca sa prigoneasca si sa ucida pe cei ce credeau in Hristos. Mai inainte de intrarea lui in cetatea Amasiei, Sfantul Vasilisc era acolo in temnita si se ruga lui Dumnezeu cu lacrimi, zicand: "Doamne, Iisuse Hristoase, adu-ti aminte de mine si nu ma uita pana in sfarsit, dar si chemarea mea spre mucenicie aratat s-o aduci la desavarsire, ca sa nu fiu despartit de acei sfinti barbati care au fost prinsi cu mine si au patimit mai inainte de mine si s-au incununat". Deci, aratandu-i-se lui Domnul la miezul noptii in vedenia visului, i-a zis: "Imi aduc aminte de tine si nu te voi uita! Deja numele tau s-a scris de la inceput cu cei ce au fost prinsi cu tine; deci, nu te mahni ca cel mai de pe urma, pentru ca pe multi ii vei intrece si pomenirea ta o voi face slavita in tot pamantul. Du-te acum si da sarutarea cea mai de pe urma maicii tale, fratilor si rudeniilor, iar, cand te vei intoarce, vei lua cununa muceniceasca si indata te vei odihni in Comani. Dar sa nu te temi de muncile ce ai sa le patimesti, ca Eu sunt cu tine si nu te vor vatama supararile cele omenesti". Desteptandu-se, Sfantul Vasilisc, s-a umplut de bucurie si, pe cand se ruga, a vazut usile temnitei deschise. Apoi, incepand a se face ziua, a rugat pe ostasii care il pazeau si pe pazitorul cel mai mare al temnitei, zicand: "Dati-mi voie pentru patru zile sa ma duc sa vad pe maica si pe fratii mei, cei ce petrec in satul Cumialii; iar dupa aceea ma voi intoarce cu alergare la adevaratul meu Tata, Iisus Hristos". Dar, ostasii si pazitorul temnitei i-au raspuns: "Viu este Domnul Dumnezeul tau, Caruia tu neincetat Ii slujesti, ca de nu ne-am teme de ighemon, pe care il asteptam sa vina indata, te-am elibera cu totul". Grait-a Sfantul: "Nu voiesc sa fiu liber cu totul ci, precum am zis, sa ma duc numai sa ma inchin maicii mele, fratilor si rudeniilor, fiindca Domnul meu mi-a poruncit sa fac aceasta". Ostasii zisera: "Ne temem ca nu cumva, dupa eliberarea ta, ighemonul sa te ceara degraba de la noi, fiindca am auzit astazi ca are sa vina ighemonul in cetate si toti cei legati sunt inscrisi pentru judecata". Sfantul Vasilisc a zis: "Voia Dumnezeului meu este sa ma duc in satul meu; deci, daca aveti placere, sa mearga unii dintre voi cu mine, apoi ne vom intoarce impreuna". Atunci ostasii s-au invoit la voia Domnului si, sculandu-se unii dintre ei, s-au dus cu dansul in satul lui si, cu multa bucurie, l-au intampinat pe el fratii lui, caci avea trei frati si maica sa, si i-au ospatat si cinstit pe ostasi in casa lor. A doua zi, chemand pe toate rudeniile lui, a grait multe catre dansii din cele pentru folosul sufletului si din invatatura crestineasca, zicand ca ni se cade a intra in imparatia lui Hristos cu multe suparari. Deci, mangaindu-i pe toti si sarutandu-i cu sarutarea cea mai de pe urma, le-a zis: "Iubiti frati, parintilor si fiilor intru Hristos, petreceti in credinta Domnului nostru Iisus Hristos si sa nu va departati nicidecum de El; pentru ca nimic nu este lumea aceasta si cele din ea. Toate acestea sunt ca o umbra ce trece, iar Domnul petrece in veci. Deci, ma rog voua, rugati-va pentru mine Stapanului nostru, Dumnezeul tuturor, sa-mi dea putere ca sa-mi savarsesc nevointa patimirii, precum a dat sfintilor Teodor Tiron, Eutropie si Cleonic, care au fost prinsi cu mine. Mantuiti-va, preaiubiti parinti, maicilor, fratilor, surorilor si fiilor, ca ma duc acum de la voi si nu ma veti mai vedea in viata aceasta vremelnica". Sfantul, zicand acestea, s-a facut plangere si tanguire mare si au zis catre dansul: "Dupa ce iti vei savarsi bine alergarea ta, roaga-te Domnului pentru noi si pentru tot neamul crestinesc, ca sa inceteze prigoana asupra credintei celei sobornicesti si ca sa se piarda slujirea la idoli, iar darul lui Hristos sa straluceasca peste tot pamantul". Dupa acestea, Sfantul Vasilisc se pregatea sa se intoarca cu ostasii pe aceeasi cale la temnita, in legaturile sale. In acea vreme ighemonul Agripa a ajuns in cetatea Amasiei, si, chemand pe cei mai dintai intre cetateni, a intrat cu dansii in capistea idoleasca, care se numea Petason si in alta numita Serapion, aducand jertfa necuratilor lui zei. A doua zi, sezand la judecata, cerceta pe cei ce erau in legaturi; astfel a chemat mai intai pe Vasilisc, fiindca auzise de dansul si voia sa-l puna pe el mai intai inaintea judecatii sale. Ducandu-se in temnita unul din cei mai mari ai cetatii, ca sa aduca pe Vasilisc la ighemon, nu l-a gasit in legaturi. Deci, a prins pe pazitorul temnitei si, legindu-l, l-a dus in divan. Ighemonul, schingiuindu-l, il intreba: "Cum ai dezlegat pe vrajmasul zeilor nostri, nesocotind poruncile imparatesti?" Iar pazitorul a raspuns: "Sunt doua zile astazi, de cand Vasilisc s-a dus cu ostasii in satul lui". Ighemonul, umplandu-se de manie, a zis: "Capul tau il voi taia cu sabia, de nu vei pune inaintea mea pe hulitorul si ocaratorul zeilor". Zis-a pazitorul temnitei: "Intr-a patra zi il voi aduce inaintea ta". Ighemonul a trimis indata cu pazitorul acela, pe un slujitor al sau, om cu obicei salbatic si cumplit, impreuna cu multi ostasi, si a zis aceluia: "Acum te voi cunoaste pe tine daca esti adevarat ravnitor catre zei, de vei prinde pe acel hulitor si batjocoritor si-l vei aduce legat la mine in Cumani, ca acolo ma duc". Deci, slujitorul acela, plecand de la ighemon, a gatit niste incaltaminte de arama, care avea inauntru piroane lungi de fier ascutite si, luand pe pazitorul temnitei si pe ostasi, s-a dus in satul lui Vasilisc, ducand pe un asin lanturi grele de fier. Si m-am dus si eu - zice scriitorul acestei pomeniri, Sfantul Evsignie - urmandu-le lor, ca voiam sa vad patimirea si sfarsitul Sfantului Vasilisc. Ajungand ei la satul acela, au prins pe mucenic tocmai cand iesea din casa si se indrepta spre cetatea Amasiei, la legaturile lui. Deci, l-au legat cu doua lanturi, un lant de fier i-au pus pe grumaz si l-au incaltat cu incaltamintele cele de arama, care aveau piroane. Acele piroane au strabatut picioarele Sfantului pana la oase, curgand sange din rani si, batind tare pe mucenicul lui Hristos, il duceau spre cetatea Cumani. Pe el ii petrecea plangand, maica sa, fratii si rudeniile lui; iar maica sa zicea catre el: "Fiul meu preadulce, Hristos, pe Care L-ai iubit, Acela sa-ti fie tie de ajutor in aceasta nevointa muceniceasca; viata ta aici nu ti-a fost lunga, dar va fi vesnica in veacul cel viitor; acum suferi munci amare, dar vei cistiga slavita cununa de la Hristos Dumnezeu. Oamenii cei rai te muncesc pe pamant, dar ingerii pacii te vor primi in cer. Ca pe un tilhar te judeca acum pe tine, dar tilharul care s-a rastignit cu Hristos te va primi in Rai; imparatii cei stricaciosi si muritori te ucid prin muncile lor, dar, Dumnezeu Cel vesnic te va invia si te va numara cu ostile ingeresti. Fiul meu cel dulce, in calea aceasta a Domnului in care alergi, adu-ti aminte si de noi!" Maica lui, zicand acestea, s-a intors acasa, rugandu-se Domnului pentru fiul sau, ca sa-l intareasca in munci. Sfantul, uitindu-se inapoi, a vazut ca veneau dupa dansul cei trei frati ai sai, rudeniile si multi din popor, plangand si tinguindu-se; iar el ii ruga sa se intoarca la locurile lor, zicand: "Nu plangeti pentru mine ci, mai ales, rugati-va Domnului, ca sa-mi dea putere sa biruiesc ispita diavolului si sa rusinez pe slujitorii lui". Dupa aceea i-a sarutat pe fiecare si ii indemna sa se intoarca, zicandu-le: "Iarasi ne vom vedea unul cu altul in ziua invierii si in viata cea vesnica". Dar ei nu voiau sa se intoarca ci, plangand, urmau Sfantului. Atunci Sfantul Vasilisc le-a zis din nou: "Ce faceti? Nu mai plangeti pentru mine si nu-mi mai tulburati inima mea! O, de s-ar fi dat mie ca sa mor de multe ori pentru Domnul nostru Iisus Hristos! Rogu-va pe voi, intoarceti-va si va rugati lui Dumnezeu pentru mine". Nevrand ei sa se intoarca, le-a zis trimisul ighemonului: "Ma jur pe sanatatea imparatilor mei, ca de nu va veti intoarce, pe toti va leg si va duc la ighemon". Dar ei n-au voit sa inteleaga. Deci, a inceput mai marele ostasilor a-i bate si numai asa, abia a putut sa-i izgoneasca inapoi. In aceasta calatorie, Sfantul purta cu barbatie greutatea lanturilor de fier si cu vitejie rabda durerea picioarelor patrunse cu multe piroane ascutite, care erau in incaltamintea de arama; iar calea pe unde mergea, se rosea cu sangele lui. Deci, Sfantul canta, zicand: De s-ar aduna asupra mea tabara, nu se va infricosa inima mea, Hristoase, Dumnezeul meu, ca Tu esti cu mine. Si multe alte graia catre Domnul in cintarea si in rugaciunea sa. Trimisul ighemonului si cei impreuna cu el, vazand pe mucenic umbland bine, se mirau, nepricepand ca Domnul era cu el si ii usura durerile. Ajungand in satul care se numea Dacozaria, trimisul ighemonului si ostasii au voit sa se odihneasca, fiindca era zaduf si ceasul la amiazazi. Stapana acelui sat, cu numele Troiana, fiind vaduva si, vazand ca a venit slujbasul ighemonului cu ostasii i-a rugat sa intre in casa ei sa manince paine; iar ei erau patruzeci de barbati. Intrand, ei s-au asezat la masa sa manince si sa bea, veselindu-se, iar pe Sfantul Mucenic Vasilisc, avand mainile legate inapoi, l-au legat de un stejar uscat care era inaintea portilor. Si s-au adunat la dansul multime de popor, barbati, femei si copii si, vazand pe Sfantul legat cu lanturi grele si tinut in zaduf cu sangele curgand din picioare, se umileau si le era mila de el. El se ruga lui Dumnezeu, zicand: "Doamne, cerceteaza-ma pe mine, precum ai cercetat pe Iosif in temnita, pe Ieremia in noroi, pe Daniil in groapa leilor si pe cei trei tineri in cuptorul haldeilor; precum ai aratat bunatatea Ta Susanei, cea napastuita de batranii cei mincinosi, Cel ce ai scos pe Petru din temnita si pe Tecla ai aparat-o in priveliste, tot asa si spre mine nevrednicul si smeritul robul Tau intinde mila Ta si arata minunile Tale, pentru slava PreaSfantului Tau nume". Pe cand Sfantul se ruga astfel, deodata s-a cutremurat pamantul si un glas de sus s-a auzit: "Nu te teme, ca sunt cu tine!" Si indata incaltamintea de arama din picioarele lui s-a topit ca ceara de fata focului, lanturile au cazut de pe dansul si stejarul cel uscat a inverzit, odraslind ramuri cu multe frunze si facand umbra mare deasupra Sfantului. Iar acolo unde stateau picioarele Sfantului si se rosise pamantul de sangele lui, a izvorit un izvor de apa. Sfantul Vasilisc, vazand acestea, a inceput a multumi lui Dumnezeu, zicand: "Doamne Iisuse Hristoase, Cuvantule cel mai inainte de veci si Fiul Tatalui celui neajuns si nesupus, Cel ce ai binevoit a Te pogori pe pamant si a Te face om ca sa ne rascumperi de la vechiul muncitor diavol si sa ne izbavesti de toate lucrurile lui cele rele; Cel ce ne-ai inaltat pe noi, iar pe acela l-ai smerit, l-ai calcat si l-ai osandit in adinc, iar pe noi ne-ai inviat, cu ce buze Te voi preamari pe Tine, cu ce limba ma voi marturisi Tie si cu ce glas voi cinta, vestind maririle Tale, care le-ai aratat acum spre mine robul Tau, precum ai aratat si pe sfintii Tai Eutropie si Cleonic, cand eram batuti inaintea ighemonului Asclipiodot? Si acum, Doamne, cine sunt eu nevrednicul, ca ai atata mila de mine incat pamantul, vazandu-Te pe Tine, s-a cutremurat, iar trimisul ighemo-nului si ostasii au fugit din casa aceea de frica cutremurului?" Deci, vazand minunile cele ce se facusera, nu pricepeau ce se intamplase; unii ziceau ca este nalucire, altii socoteau ca este vraja, iar poporul ce statea imprejurul lui, se minuna cu spaima si preamarea puterea lui Hristos Dumnezeu. De atunci multi au crezut in Hristos si ziceau: "Iata, acesta este omul lui Dumnezeu, trimis de Dansul aici ca sa sfinteasca locul nostru!" Deci, au dus la dansul pe un slabanog, zacand pe pat, de care, atingindu-se mucenicul lui Hristos, indata s-a facut sanatos si, luandu-si patul sau, s-a dus la casa sa, slavind pe Dumnezeu. A adus la Sfantul si leprosi, iar Sfantul si pe aceia i-a tamaduit prin atingere. Pe cei bolnavi de friguri si de alte boli si pe cei ce patimeau de duhuri necurate i-a tamaduit prin cuvant. Deci, slavind pe adevaratul Dumnezeu, au crezut in El. Pentru toate acestea s-a facut mare bucurie poporului din acel sat, incat stapana satului Troiana, cu fiul sau, Troian, au crezut in Hristos si au cerut Sfantul Botez. Iar eu, pacatosul Evsignie, vazand cele ce se faceau, ma bucuram foarte mult intru Domnul. In acea zi, spre seara, o cireada de boi si alte dobitoace venind in sat de la pasune pe drumul acela langa care statea Sfantul mucenic, preamarind maririle lui Dumnezeu si, ajungand in dreptul mucenicului lui Hristos, Vasilisc, au cazut inaintea lui in genunchi si s-au plecat dreptului aceluia, laudind pe Dumnezeu cu ale lor glasuri. Atunci trimisul ighemonului si ostasii s-au cait de rautatile ce facusera Sfantului, pentru ca i-a cuprins si pe dinsii spaima, vazand minunile cele preaslavite. A doua zi, trimisul ighemonului, sculindu-se, a zis catre mucenic cu cuvinte blinde: "Vasilisc, de voiesti sa plecam de aici, ca nu cumva pentru tine sa ne primejduim de la ighemon". Sfantul a zis: "Sa mergem, pentru ca voiesc sa mor pentru Domnul meu!" Iesind ei din sat, tot poporul impreuna cu Troiana, stapana satului, au petrecut pe sfant, iar mucenicul lui Hristos i-a rugat sa se intoarca la casele lor. Unii s-au intors, iar altii au venit dupa el. Cand au ajuns la un pod mare ce era peste riul Ireos, s-a cutre-murat podul de venirea lui Hristos, caci Hristos, Domnul nostru, mergea nevazut cu robul Sau, precum mi-a spus singur Sfantul Mucenic Vasilisc mai pe urma mie nevrednicului, Evsignie. Deci, cutremurandu-se podul, Sfantul a stat si, inaltind lauda lui Dumnezeu, a rugat pe popor sa se intoarca inapoi, dar abia i-a induplecat de s-au intors. Atunci Sfantul, mergind pe la toate locurile cele mai inalte si alese, isi pleca genunchii si se ruga lui Dumnezeu, zicand: In tot locul stapanirii lui, binecuvinteaza suflete al meu pe Domnul. Ajungand la un sat care se numea Saon, ostasii cu trimisul ighemonului au sezut sa manince, indemnind si pe sfant sa manince si el paine. Dar el nu voia, zicand: Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi; pentru ca ma hraneste pe mine Stapanul meu, Iisus Hristos". Insa ei iarasi i-au zis: "Maninca, omule, ca sa nu mori de foame pentru ca noi vom fi in primejdie pentru tine, daca nu te vom duce viu la ighemon; iata, este a treia zi de cand n-ai gustat nimic". Dar Sfantul le-a raspuns: "Eu sunt satul de hrana cea muritoare si nu voiesc sa o primesc; pe voi va hraneste painea cea pamanteasca, iar pe mine, cuvantul lui Dumnezeu cel ceresc; pe voi va veseleste vinul, iar pe mine, darul Sfantului Duh; pe voi va satura carnea, iar pe mine ma satura postul; pe voi va intareste puterea cea trupeasca, iar pe mine, Crucea lui Hristos; pe voi va imbogateste aurul, iar pe mine, dragostea lui Iisus Hristos; pe voi va impodobesc hainele, iar pe mine, fapta cea buna; voi va veseliti in ris, iar eu ma mingii cu darul intru rugaciune; voi iubiti pe imparatul vostru cel vremelnic, muritor si stricacios si doriti sa-l inveseliti si sa-i paziti legea lui, iar eu iubesc pe Dumnezeul cel ceresc, Imparatul meu. Legile Lui le sarut si voiesc sa ma satur de vederea fetei Lui! Voi asteptati cinste pe pamant, iar eu la cer; voi cautati slava de la oameni, iar eu nadajduiesc sa cistig slava intru invierea dreptilor la infricosata Judecata, unde va zice Stapanul meu: Veniti binecuvantatii Parintelui meu, de mosteniti imparatia cea gatita voua de la intemeierea lumii! Sfantul, zicand acestea, trimisul ighemonului a poruncit sa puna saua pe dobitoace, iar mucenicului i-a poruncit sa incalece pe un asin, zicandu-i: "De trei zile mergi flamind; acum incaleca macar pe acest dobitoc ca sa nu slabesti cu totul". Dar Sfantul n-a voit sa incalece, ci a zis: "Domnul meu Iisus Hristos, ma intareste pe mine si toata odihna si inlesnirea mi-o da mie Duhul Sfant". Astfel au plecat pe drum. Spre seara, ajungand la un sat, ostasii au stat ca sa se odihneasca si sa manince ceva. Trimisul ighemonului a rugat pe fericitul Vasilisc sa guste din bucate, dar el n-a voit si astfel a petrecut toata noaptea cantand si rugandu-se lui Dumnezeu; iar impreuna cu el erau sfintii ingeri, care cintau cu placutul lui Hristos. Facandu-se ziua, au plecat la drum si au ajuns in cetatea Cumani in ceasul al patrulea din zi. Apropiindu-se de cetate, au auzit de la multi - zice scriitorul - cum ighemonul munceste pe cei ce nu voiesc sa se inchine idolilor. Dar Domnul, aratandu-se Sfantului Vasilisc, i-a zis: "Indraz-neste, nu te teme de ingrozirile celor faradelege, ca Eu sunt cu tine". Ostasii, intrand in cetate, intrebau unde este ighemonul, si au aflat ca este in capistea lui Apolon, unde aduce jertfa idolilor impreuna cu poporul. Deci, ducandu-se trimisul ighemonului la dansul i-a spus ca au adus pe Vasilisc. Atunci ighemonul s-a bucurat foarte mult; iar cel ce a adus pe sfant a spus ighemonului de minunile ce le facuse pe drum, dar el nu credea, ci zicea: "Acelea sunt vraji crestinesti". Deci, a poruncit ca pe Sfantul Vasilisc sa-l aduca la dansul in capistea lui Apolon, vrand sa-l sileasca a jertfi zeilor. Alergand, ostasii ighemonului au inceput a bate pe mucenic peste grumaji, zicandu-i: "Intra in capiste la ighemon si inchina-te zeilor, de voiesti sa fii viu". Dar, ostasii ce venisera pe drum cu dansul, au inceput a spune ostasilor ighemonului minunile ce le facuse si pe care singuri le vazusera, zicand: "Cu adevarat am vazut semne minunate si puteri ale lui Dumnezeu, nu ca nalucire, nici cu vraji, ci facandu-se in fata tuturor!" Si, intorcandu-se catre sfant, i-au zis: "Vasilisc, iarta-ne pe noi de relele cele ce ti-am facut in nestiinta noastra si te roaga Dumnezeului tau pentru noi!" Graind ei acestea, au venit alti ostasi de la ighemon si, lovind pe mucenic, l-au dus in capiste. Sfantul Vasilisc a intrat acolo, veselindu-se intru Domnul Dumnezeul sau si avand fata luminoasa. Vazandu-l ighemonul, i-a zis: "Tu esti Vasilisc?" El a raspuns: "Eu sunt". Zis-a ighemonul: "Ce zici, vei jertfi zeilor?" Raspuns-a Sfantul: "Cine ti-a spus tie ca eu nu aduc jertfe lui Dumnezeu? Eu in tot ceasul savirsesc jertfe de lauda Dumnezeului meu!" Ighemonul, neintelegind acel cuvant, s-a bucurat si a zis: "Zeii se vor bucura de aceasta; deci, jertfeste, iubitule, oricarui zeu voiesti, din toti zeii nostri". Apropiindu-se Sfantul Vasilisc de un idol, a intrebat pe cei ce erau de fata: "Cum se numeste acest zeu al vostru?" Zis-au lui: "Apolon". Raspuns-a Sfantul: "Bine ati zis ca Apolon se numeste, pentru ca Apolon se tilcuieste "pierzator"; si cu adevarat, deoarece trage la pierzare pe toti cei ce cred in el si i se inchina lui ca unui Dumnezeu, pe cand el nu este Dumnezeu". Zis-a ighemonul catre sfant: "Dar cum este numele Dumnezeului caruia tu voiesti sa-i aduci jertfa? Zis-a Sfantul: "Dumnezeul meu este negrait, neajuns, nevazut si nestiut". Ighemonul a zis: "Ce, nu are nume Dumnezeul tau?" Grait-a Sfantul: "Numele Dumnezeului meu este scris in sfintele carti si, de voiesti sa asculti, iti voi spune". Zis-a ighemonul: "Spune, nu te teme". Grait-a mucenicul: "Dumnezeul meu se numeste Tatal Atottiitorul, Domnul Savaot, Imparat al tuturor, Mintuitor, Milostiv, Milosird, indelung rabdator. Aceluia ii jertfesc cu jertfa de lauda". Atunci ighemonul a zis: "Adu-i jertfa oricarui Dumnezeu voiesti, numai adu-i; deoarece nu te-am chemat ca sa filosofezi, ci ca sa jertfesti". Atunci Sfantul a zis catre ighemon: "Ia aminte la jertfa mea". Deci, ridicandu-si mainile spre cer, a inceput a se ruga, zicand: "Dumnezeule cel vesnic, Facatorule al cerului si al pamantului, Cel ce asculti pe cei ce-Ti slujesc Tie cu adevarat; asculta-ma si pe mine acum, robul Tau, si sfarima in ceasul acesta pe acest idol surd, orb si mut ca sa vada paginii cei necurati ce fel de dumnezei cinstesc, sa se rusineze si sa cunoasca toti ca Tu esti Unul adevaratul Dumnezeul cel Atotputernic". Sfantul rugandu-se astfel, indata s-a cutremurat pamantul si capistea, incat idolul, cazand jos la pamant, s-a sfaramat in mii de bucati. Ighemonul si poporul cel ce era la capiste, vazand acestea, au fugit afara de frica, ramanand inauntru numai Sfantul Vasilisc singur, cantand si zicand: "Sa invie Dumnezeu si sa risipeasca vrajmasii Lui. Sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc. Sa se stinga precum se stinge fumul, cum se topeste ceara de fata focului, asa sa piara toti idolii de la fata adevaratului nostru Dumnezeu". Dupa un ceas, ighemonul a poruncit sa scoata pe sfant din capiste si, scrisnind din dinti, i-a zis: "Vrajmas al zeilor nostri, pentru ce ai fagaduit una si ai facut alta? Te-ai fagaduit sa aduci jertfa lui Dumnezeu; iar cu vrajile tale ai facut de a cazut si s-a sfaramat Apolon, zeul nostru". Grait-a Sfantul: "Cel ce a sfaramat zeul vostru, Acela va arde si capistea lui. Pe cand Sfantul zicea acestea, deodata a cazut foc din cer peste capistea lui Apolon si a ars-o pana in temelie. Ighemonul si tot poporul, tremurand de frica, au fugit departe. Apoi, chemand pe sfant, i-a zis: "O, cit de mari sunt farmecele tale, incat ai sfaramat si pe zeul nostru Apolon si ai ars capistea lui". Zis-a Sfantul: "Daca dumnezeul tau este Dumnezeu adevarat, precum zici, sa se razbune asupra mea pentru sine". Ighemonul a zis: "Zeii nostri sunt buni si nu fac nici un rau potrivnicilor lor". Grait-a Sfantul: "O, ce orbire omeneasca, cum pot dracii sa fie buni sau ce bine pot sa faca ei, fiind rai? Deoarece pe voi, iubitii lor inchinatori, va vor afunda in iad cu dinsii". Ighemonul a zis: Vrajitor ticalos, jertfeste zeilor, ca sa nu te dau la moartea cea mai amara". Raspuns-a Sfantul catre ighemon: "Fiara de dumbrava, ciine lingator de sange, stricatule Agripa, chip al dracilor, asemanare a diavolului si muncitorule fara de lege; pentru ce ma tii pe mine mai mult? Pentru ca ma sarguiesc, ca sa-mi savirsesc alergarea mea!" Ighemonul, miniindu-se foarte mult, a poruncit ca sa-l taie cu sabia. Luandu-l ostasii, l-au dus afara din cetate ca sa-l taie la locul ce se numea Dioscorie, venind in urma Sfantului popor mult. Ighemonul a poruncit ca, dupa taiere, sa-i arunce trupul in riu. Pe cand i se taia capul mucenicului lui Hristos, am vazut noi - zice Sfantul Evsignie -, carora ne era dat a vedea o taina ca aceasta, o multime de sfinti ingeri au venit si, luand sufletul Sfantului, l-au inaltat spre cer. Iar Domnul nostru Iisus Hristos S-a vazut stand la cer si zicand: "Vino, Vasilisc, sluga Mea cea buna si credincioasa, intra in cereasca imparatie, in ceata dreptilor unde sunt robii Mei, care au fost in chinuri pentru Mine". Iar noi, cei ce am vazut si am auzit toate acestea, am cazut cu fata la pamant si ne-am inchinat Domnului, multumindu-I ca ne-a invrednicit de o vedenie ca aceea. Iar calaul Prisc, luand trupul mucenicului, il tragea spre riu. Deci, apropiindu-ne de el, l-am rugat sa stea putin, pana ce se va risipi poporul si i-am dat in taina treizeci de galbeni; iar el ne-a lasat noua trupul mucenicului si capul, zicand: "Paziti-va sa nu stie cineva si sa spuna ighemonului, ca va fi primejdie si mie si voua". Luand noi trupul mucenicului, l-am ascuns si l-am dus noaptea pe un cimp arat si l-am ingropat acolo, semanand pe dansul niste seminte, care au rasarit chiar in acea noapte; adica, intr-o zi au crescut, iar in alta zi au inflorit si au adus rod. Dar, pe cand sapam mormintul mucenicului, au insetat oarecare barbati dintre noi, si am chemat pe Domnul cu rugaciunile Sfantului Vasilisc si indata, aproape de mormint, a izvorit un izvor de apa vie, din care band, am preamarit pe Dumnezeu. Izvorul acela este si acum, iar bolnavii care beau din apa aceea se tamaduiesc de neputintele lor. Dupa aceasta a napadit un duh necurat asupra ighemonului Agripa, incat cauta trupul mucenicului, zicand: "De m-as atinge de trupul lui Vasilisc, m-as izbavi de primejdie". Nimeni insa nu indraznea sa spuna ca mucenicul este ingropat in pamant. Dar oarecare i-a zis: "Ai poruncit ca trupul sa se arunce in riu si cum il cauti acum?" Agripa, ducandu-se la locul unde a fost taiat mucenicul lui Hristos, a gasit putin sange de al lui si, adunandu-l cu tarina pamantului, l-a legat in briul sau si si-a incins trupul si indata s-a eliberat de duhul cel necurat. Astfel, a crezut si el in Domnul nostru Iisus Hristos. Iar dupa o vreme, un cetatean din Comani cu numele Marin, barbat dreptcredincios, a zidit o biserica in numele Sfantului Mucenic Vasilisc si, scotind sfintele lui moaste din pamant, le-a adus in ea. Si se dau la toate bolile multe tamaduiri prin minune de la moastele Sfantului, cu rugaciunile lui si cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Caruia, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, se cuvine cinstea si slava, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Mosii de vara - Pomenirea mortilor
Inainte de Duminica Rusaliilor sunt "Mosii de vara", sarbatoare dedicata pomenirii mortilor. Cu aceasta ocazie, in toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuti la cele vesnice.
Biserica Ortodoxa a consacrat sambata, ca zi de pomenire a mortilor. Doua dintre sambetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate in chip special pomenirii generale a mortilor: Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne (a Infricosatei Judecati) si Sambata dinaintea Duminicii Pogorarii Duhului Sfant (Sambata Rusaliilor).
Biserica Ortodoxa a consacrat sambata, ca zi de pomenire a mortilor. Doua dintre sambetele din cursul anului bisericesc sunt dedicate in chip special pomenirii generale a mortilor: Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne (a Infricosatei Judecati) si Sambata dinaintea Duminicii Pogorarii Duhului Sfant (Sambata Rusaliilor).
Ambele zile poarta in popor si denumirea de "Mosi" (cea dintai: "Mosii de iarna", cealalta "Mosii de vara"), pentru ca in ele facem pomenirea parintilor, mosilor si stramosilor nostri cei adormiti.
In Sambata dinaintea Duminicii lasatului sec de carne se face pomenirea mortilor, pentru ca in duminica urmatoare Biserica a randuit sa se sarbatoreasca Infricosata Judecata, la care ne vom infatisa cu totii in lumea de apoi. De aceea, intrucat multi dintre dreptii Vechiului Testament au adormit fara sa vada pe Mantuitorul fagaduit si asteptat si multi crestini au murit pe neasteptate si fara pregatirea sau fara pocainta necesara, Biserica face mijlocire pentru ei.
In Sambata dinaintea Duminicii Pogorarii Duhului Sfant (Sambata Rusaliilor sau "Mosii de vara"), Biserica face din nou pomenirea generala a mortilor, rugandu-se pentru ei, prin rugaciunile si cantarile inscrise in slujba zilei din Penticostar, pentru ca si ei sa se bucure de darurile Sfantului Duh, a Carui pogorare este praznuita in duminica urmatoare.
De ce facem pomenire mortilor?
Biserica ii numeste pe cei trecuti in viata de dincolo "adormiti”, termen care are intelesul de stare din care te poti trezi. Ea nu vorbeste de trecere intr-o stare de nefiinta, ci de trecere dintr-un mod de existenta in alt mod de existenta. Hristos ii va darui cuvantului "adormit”, intelesul care il asociaza cu invierea. Cand Mantuitorul ajunge in casa lui Iair, a carui fiica, de numai 12 ani, de abia murise, spune: "Nu plangeti; n-a murit, ci doarme” (Luca: 8,52).
Potrivit Sfintei Scripturi, dupa moarte urmeaza Judecata particulara, in urma careia omul ajunge sa se impartaseasca fie de fericire, fie de suferinta, stari date de modul vietuirii pe pamant (unit cu Dumnezeu sau despartit de El). Aceste stari nu sunt definitive, ele dureaza pana la Judecata Universala, cand va avea loc invierea intregului neam omenesc si cand vor avea loc hotararile finale legate de starea de fericire sau suferinta. Noi ortodocsii ne rugam pentru cei morti, pentru ca avem credinta ca prin rugaciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universala, intr-o stare mai buna decat aceea cu care s-a despartit de trup.
Tot astazi, facem pomenirea:
- Sfantului Ioan Vladimir, cneazul Serbiei;
- Sfantului Mucenic Codru;
- Sfintei Mucenite Sofia si a Sfantului Sfintit Mucenic Zaharia de la Prusa.
- Sfantului Ioan Vladimir, cneazul Serbiei;
- Sfantului Mucenic Codru;
- Sfintei Mucenite Sofia si a Sfantului Sfintit Mucenic Zaharia de la Prusa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu